KorAP: Find »[drukola/base=canapea & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...117 118 119 ...192 >

4,790 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

amintea din copilărie. Curios și blând, fără mișcări bruște. Se zăpăcise suficient de tare ca să-și dorească prezența ei lângă el, pe canapeaua îngustă. Îl avea așa cum își dorise. Putea să-i facă ceai, putea chiar să întindă mâna peste canapea și să-i atingă umărul, iar el o tolera. Ideea o traumatiza. Se ridică și începu să se plimbe prin cameră. Inimaginabil: Toscana, echidne și fratele ei. Se uita la el așa cum stătea pe canapea, încruntându-se la mamiferele înapoiate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
chiar să întindă mâna peste canapea și să-i atingă umărul, iar el o tolera. Ideea o traumatiza. Se ridică și începu să se plimbe prin cameră. Inimaginabil: Toscana, echidne și fratele ei. Se uita la el așa cum stătea pe canapea, încruntându-se la mamiferele înapoiate - o parodie de entuziasm. —Uită-te și tu la chestia aia! A fost părăsită de evoluție. A fost lăsată în urmă. Asta-i cea mai tristă chestie pe care am văzut-o vreodată. Își ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
urmă. Asta-i cea mai tristă chestie pe care am văzut-o vreodată. Își ridică privirea și o văzu învârtindu-se prin cameră. Hei, nu vrei să stai jos un minut? Mă stresezi. Se așeză din nou lângă el pe canapea. El se aplecă spre ea, scoțând la bătaie ceea ce în mintea lui trecea drept farmec. Își lăsă mâna pe coapsa ei și se lansă în litania lui zilnică. — Ce zici, mă duci și pe mine până la Thompson Motors? Pot să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
lui. —Natura, Mark. Acoperind tot ceea ce s-a întâmplat vreodată. Pune-ți la loc centura. Hai să mergem. Făcu ce-i spuse, dar cu condiția ca ea să rămână în noaptea aceea în Homestar, unde o putea supraveghea. Am o canapea de-aia de-ți nenorocește spatele lângă camera mea, pe care poți să dormi. Făcură drumul înapoi spre Farview în tăcere. Mark nu voia s-o lase să dea drumul la radio, nici măcar pe KQKY, despre care susținea că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu mașina la Dedham Glen, să-i ceară părerea Barbarei. Trecuseră mai multe luni de când Mark fusese internat aici și totuși Karin se aștepta oarecum să-l vadă târșâindu-se pe hol și răstindu-se la ea. Se așeză pe canapeaua plastifiată din fața celei de la recepție și începu să se aranjeze neliniștită, așteptând-o pe Barbara. Când Barbara trecu, în sfârșit, pe acolo, fața ei se crispă de surpriză. Îi spusese mereu lui Karin să vină la ea în orice situație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Mark se gândise la starea lui interioară mai mult și mai profund decât oricine altcineva. Weber își permitea să dea apă la moară teoriilor lui. Poate că a da apă la moară era un alt nume pentru empatie. Prăbușit pe canapeaua lui, cu umărul pe un braț și o pernă între picioare, Mark își lansă cea mai tare ipoteză. Bănuielile lui se îndreptau spre un proiect biologic secret. —O revoluție experimentală. Exact genul de chestie pe care taică-meu încerca mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Pentru că și eu sunt convins că mă aflu aici. Mark se încruntă la Weber. —Zău? Vrei să spui că...? Stai așa. Las-o dracului! Nici vorbă să însemne așa ceva. Începu să mâzgălească în carnețelul lui. Se lăsă pe spate, pe canapea, își puse picioarele pe măsuța de cafea și privi fix un punct din celălalt colț al camerei. Tresări, ridicându-și brațul și arătând cu degetul lui tremurător. Se ridică nesigur și se duse la computer. Lovi de mai multe ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
și să se uite la deteriorarea lui interioară, fără să știe când sau dacă avea să se oprească vreodată. —Ai dreptate. Îmi pare rău. N-am fost... Ea respiră adânc de câteva ori, impunându-și să se liniștească. Veni lângă canapeaua pe care stătea el și-i apăsă pieptul cu mâna. —Ce-ți faci? Despre ce e vorba aici? Reputație? Judecata publică nu e altceva decât o schizofrenie colectivă. El clătină din cap și-și apăsă gâtul cu două degete. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu palmele. Nu mai face așa. Arăți ca un hoț de bancă d-ăla cu ciorapi de nailon pe față. Dar ea nu-l aude. Rătăcește pur și simplu dintr-o cameră în alta, în transă, arătând spre lucruri invizibile. Canapeaua verde-vomă, televizorul cu urechi de iepure, colivia papagalului. Știe tot și reînvie tot cu o asemenea durere hipnotică, încât ori e cea mai mare actriță din istorie, ori chiar i s-a transplantat o parte din creierul surorii lui. Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
în sfârșit, că am murit. Karin își aruncă haina pe ea, scotocind în poșetă după chei. Îi arăt eu anchetă. Căută ușa pe dibuite. Precipitându-se, și-o deschise în față și se lovi la buză. Mark se ridică de pe canapea. Vin cu tine. Nu! Se răsuci, furioasă, îngrozindu-se până și pe sine. Nu. Lasă-mă pe mine să discut cu el! Blackie Doi urlă. Mark făcu un pas înapoi, cu mâinile ridicate. Apoi ea dispăru în întuneric, poticnindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

dădu să plece, iar În clipa următoare erau prinși Într-o Îmbrățișare pătimașă, contopindu-se unul cu altul În sărutări pline de pasiune. CÎnd călătorul se Întoarse la locul său, muribundul intrase deja În compartiment și se prăbușise pe pernele canapelei respirînd greu. Iar acum Își revenea treptat din starea de epuizare. O clipă tînărul privi atent chipul ce semăna cu un cioc, ochii Închiși și istoviți, Întrebîndu-se dacă omul acesta, aflat la un pas de moarte, văzuse Întîlnirea de pe peron

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914

unui alt coridor, înțesat de gărzi în uniforma cenușie, fiecare gardă luând poziția de drepți și salutând atunci când Draydart trecea pe lângă el. Încăperea în care ajunseră foarte curând părea să fie destinată recepțiilor cu caracter social. Se aflau acolo mici canapele, fotolii confortabile și mese; numeroși curteni se înghesuiseră în celelalte lifturi șl merseră în spatele lui Gosseyn și al celor doi însoțitori ai săi - comandantul militar și Patru - ocupând poziții în picioare pe lângă scaune. Păreau să mai fie și alte câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
la căpătarea de noi informații. Câteva momente mai târziu, ușa fu deschisă de Breemeg cu mâna liberă, care manevră ceva ca un zăvor, sau o închizătoare automata. Ușa se deschise spre interior. Imediat, Gosseyn zări o podea cu covoare, o canapea verde și un fotoliu mare, verde, cu câteva mese într-o parte. Și atunci, din direcția aceea - unde se aflau mesele - glasul Vocii Doi spuse: - Intră, intră, domnule Gosseyn, noi am pregătit deja totul. Într-un fel fu surprins să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
cuvânt - Gosseyn îl urmă pe băiatul-âmpărat, trecând printr-o cameră mare, decorată cu gust. Dar observă că și aici, ca și în apartamentul său polomar, eleganța, care aici era și mai mare. Era oarecum influențată de cerințele zborului în spațiu. Canapelele, mesele, precum și scaunele erau zidite în perete; totul era fixat de podea. Și, sub covorul de sub picioare se simțea rezistența dușumelei metalice de dedesubt. Fu surprins că băiatul părea să fie singur. Nu se vedeau servitori, nu se zăreau nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
vreun ajutor. Oricum văd că în momentul acesta aveți nevoie de o baie și de somn. Ce-ar fi ca tu și puștiul să vă instalați în dormitorul meu, iar eu, dac-o să vreau să dorm, am să dorm pe canapeaua de aici. Gosseyn Trei nu se-mpotrivi: "Puștiul" părea să ezite; dar apoi se uită fără o vorbă la Gosseyn și intrară pe ușa indicată. Totuși, odată intrat, după ce ușa fu închisă, Enin spuse: - Chiar o să stăm aici? Gosseyn arătă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
care intrară era destul de mare pentru nevoile lor imediate; dar, în mod evident, nu fusese bine întreținut. Și era vizibil că fusese văduvit de o parte din mobilă. În salon era un singur loc unde se putea sta jos: o canapea. Nu se vedeau nici un fel de scaune și nu exista decât o masă mică și un telefon de cabinet. În bucătărie se afla o măsuță fixată în perete, o sobă zidită și un frigider de asemenea zidit, mare. De pe rafturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
Cred că avem răspunsul la întrebarea ta. Acesta este al patrulea telefon de când am venit aici. Primele trei au fost de la oameni de afaceri furioși. Să răspund? - Nu. Lasă-mă pe mine. În timpul cât Gosseyn se îndreptă grăbit spre capătul canapelei, se așeză și ridică receptorul, Enin spuse: - Au mai fost două telefoane cât am fost eu singur aici. Gosseyn rosti "Alo" cu vocea sa cea mai profundă. La celalalt capăt urmă o pauză lungă, după care un zgomot ca acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
pe Pământ, în secolul 26; toate ființele umane, în afară de Enro... Gosseyn, care-i transferase dodecimal pe toți, fu ultimul care ajunse. Îndreptându-se de spate, după sosire, văzu că ceilalți îl așteptau; femeile se așezaseră deja pe scaun și pe canapea, iar bărbații stăteau în picioare. Primiseră cu toții instrucțiuni - din nou - să părăsească repede locul de sosire; si așa și făcuseră. Observă imediat că Președintele Blayney vorbea la telefon, spunând în momentul acela: - ...Și veniți imediat aici! După ce, puțin mai târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
a Dzan-ilor, atunci când le-o returnase pe aceea de a vorbi propria lor limbă. Stând acolo, în fața frumoasei Strala, Gosseyn Trei încuviință calm că afirmația ei era corectă. Era într-adevăr ciudat. Ea stătea acolo, pe un scaun aurit, în fața canapelei pe care i-o arătase cu capul. Ochii ei aveau o expresie de îndepărtare; și, în cele din urmă, ca dovadă că se gândea, privi din nou spre el și spuse: - După cum am înțeles, alter-ego-ul tău a rămas în galaxia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463

plaseze într-un plan pur geometric, o succesiune de scuaruri, magazine, băi orășenești și porticuri care puteau fi străbătute într-un singur fel, oferindu-ne case alcătuite atît de restrictiv, că nici măcar un scaun, nemaivorbind de o masă ori o canapea, n-ar fi putut fi așezat într-un loc, altminteri decît consideraseră ei. Străzile se deosebeau numai prin fațadele caselor. Unele ondulate se sfîrșeau în unghiuri drepte și netede, altele începeau drept, dar convergeau în serii de turnuri rotunde, încoronate

by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913

decât părea de jos, de la intrare. Un studio, cu divane, fotolii, mese, un covor gros verde și, în fața lui, un geam care forma o proeminență aerodinamică pe flancul navei. Femeia se lăsă să cadă cu un oftat puternic pe o canapea de lângă fereastră și zise: - E minunat să te simți în siguranță. Își scutură părul negru. - Ce coșmar! Adăugă, furioasă: - Nu se va mai întâmpla niciodată. În drum spre fereastră, Gosseyn se opri auzind aceste cuvinte. Se răsuci pe jumătate spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
una ca asta. Ochii i se bulbucară. Falca i se desprinse nițel. Mâna sa grasă schiță un gest iute spre suflorul de la șold. Gosseyn lovi, o dată, în falcă, îl prinse pe om în brațe și-l purtă, leșinat, până la o canapea. Îl scotoci rapid, dar nu găsi decât suflorul în teacă. Se îndreptă și se uită în jur. Remarcase deja că, în afară de mobilele obișnuite, încăperea mai avea și câteva ascensoare cu distorsor. Le numără. Douăsprezece. Nu erau chiar ascensoare, de fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
lor rămânea la Yalerta. Cum era trecut de miezul nopții, dormeau poate acum. Gosseyn se simți stimulat de acest simplu gând. Se întoarse la ușă. Culoarul era tot pustiu. În urma lui, Leej spuse: - Se va trezi. Gosseyn se duse la canapea și așteptă. Omul se mișcă, se așeză pe canapea, frecându-și maxilarul. Se uită la Leej. la Gosseyn, apoi din nou la Leej. Spuse în cele din urmă pe un ton inchizitor: - Sunteți amândoi țicniți? Gosseyn spuse: - Câți oameni la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
nopții, dormeau poate acum. Gosseyn se simți stimulat de acest simplu gând. Se întoarse la ușă. Culoarul era tot pustiu. În urma lui, Leej spuse: - Se va trezi. Gosseyn se duse la canapea și așteptă. Omul se mișcă, se așeză pe canapea, frecându-și maxilarul. Se uită la Leej. la Gosseyn, apoi din nou la Leej. Spuse în cele din urmă pe un ton inchizitor: - Sunteți amândoi țicniți? Gosseyn spuse: - Câți oameni la bord? Celălalt se uită la el și izbucni în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
din nou în cameră. - Suntem la șase ani-lumină și trei sferturi de bază, zise. Nu-i rău. Adică la unsprezece mii de ani-lumină de Venus. Gosseyn se ridică și, cu picioarele țepene, merse până-n sala de comandă. Se așeză pe canapeaua din fața domului transparent. Întrebarea era: Să pornească drept spre bază? Sau să se apropie din exterior? Aruncă o privire interogativă lui Leej. - Deci? zise. Tânăra se duse la panoul de control. Se așeză pe fotoliul turnant și spuse: - Mergem. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]