KorAP: Find »[drukola/base=ceașcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...117 118 119 ...149 >

3,719 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

o lăsase jos, lângă fotoliu. „E acasă guguștiucul și iar m-a făcut să dau cafeaua în foc“, a zis bătrâna doamnă. „Se ține de șotii.“ Iar după un timp: „Nu știu ce m-aș face fără el“. Coborându-și privirea asupra ceștii fierbinți pe care nu îndrăznea încă să o ducă la gură, se văzu în vălătucii de abur și era ca și cum ar fi istorisit din nou povestea pe care o spusese de multe ori până atunci, nu pentru că și-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ăla, s-o mai fi răcit, nu l-am făcut degeaba. Nu vezi că tremuri de oboseală și surescitare? Te-ai văzut cum arăți?“ „Parcă ai fi o soacră! Uite că-l beau“, zise, scoțând o mână de sub pled, ducând ceașca la gură, sorbind un timp, lăsând-o cu zgomot pe cristalul măsuței. „Dar tot te întreb: ce dracu’ am să fac acum?“ Nu i-a răspuns. „Mi-e rău din clipa când s-a terminat ședința aia“, a continuat Ileana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
privea, parcă o uitase. „Cum e, băiete?“, i-a zis lui Andrei Vlădescu. „Ce anume?“ „Las-o moartă! Ce, n-ai futut-o până acum?“, spuse bărbatul scuturând scrumul țigării pe jos până să apuce să-și stingă țigara în ceașca de cafea a lui Andrei Vlădescu. „Ce cauți aici?“ „Tu ce cauți?“, a întrebat Patricia. „De ce-ai venit? Ești băut, ți-am spus că nu-mi place.“ „De ce am venit... Ai uitat că-i ziua mea de leafă?“, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nu se lovească, somiera a scheunat îndelung, căciula i s-a rostogolit pe preșuri. A rămas o vreme încordat, mai mult pe vine, cu pieptul proptit în tăblia mesei, cu o mână pe lângă el și cealaltă întinsă pe masă, peste ceașca cu cafeaua vărsată pe pânza de olandă. „E-te-te“, a zis. „Domnu’ ridică mâna... Ascultă, bă...“ Andrei Vlădescu se ridica de pe scaun, bărbatul se sprijinea în tăblia mesei clătinând-o ușor și săltându-se în picioare, Patricia spunea repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
l-a apucat, s-a ridicat să caute o țigară în pachetul de pe masă și a tras adânc în piept. „Iartă-mă“, a spus. O privea cum soarbe cafeaua cu înghițituri mici, scuturându-și pletele, și uitându-se peste marginea ceștii pe hârtiile cu însemnările lui. Era o liniște apăsătoare între ei și din stradă se auzeau chiotele copiilor care se bucurau de ziua însorită de început de martie. Mâna ei a tremurat și a scăpat ceașca și stropi mari de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
uitându-se peste marginea ceștii pe hârtiile cu însemnările lui. Era o liniște apăsătoare între ei și din stradă se auzeau chiotele copiilor care se bucurau de ziua însorită de început de martie. Mâna ei a tremurat și a scăpat ceașca și stropi mari de cafea s-au risipit peste schemele cu scris mărunt. „Ce dracu’ faci, de ce nu ești atentă?!“, a izbucnit Andrei Vlădescu și o privea cum se uită la el cu ochi mari și speriați. S-a ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

urmărind-o fascinat cum se răscucește pe călcâie și iese fără o vorbă din restaurant. Va fi și mai amuzant decât crezuse. — E un libidinos, îi spuse în seara aceea Phoebe colegei ei de apartament, Kate, în bucătărie, la o ceașcă de cafea dezolantă. — Nu sunt toți la fel? spuse Kim. Întrebarea este, libidinosul arăta bine? — Nu contează asta, spuse Phoebe. (Spre enervarea ei, îl găsea destul de chipeș, deși era cam prea conștient de asta, ca să-i meargă bine.) Nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
vrea să se relaxeze. Hei, mă uit la ceva! Televizorul rămase aprins și Phoebe se retrase în camera ei ca să-și termine bagajele. Roddy se duse în bucătărie, unde o femeie îngrijită cu păr blond deschis turna ceai în patru cești. — Ești probabil Roddy, spuse ea întinzându-i o ceașcă. Eu sunt Kim. Phoebe și cu mine locuim în comun în acest apartament. Pentru păcatele noastre. Chicoti. Vrei zahăr? Roddy clătină din cap. — Suntem foarte emoționate că ea are în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Televizorul rămase aprins și Phoebe se retrase în camera ei ca să-și termine bagajele. Roddy se duse în bucătărie, unde o femeie îngrijită cu păr blond deschis turna ceai în patru cești. — Ești probabil Roddy, spuse ea întinzându-i o ceașcă. Eu sunt Kim. Phoebe și cu mine locuim în comun în acest apartament. Pentru păcatele noastre. Chicoti. Vrei zahăr? Roddy clătină din cap. — Suntem foarte emoționate că ea are în sfârșit o persoană importantă de partea ei, spuse Kim, servindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
tragem puțin scaunele în față. — Mulțumesc, îi spuse Phoebe zâmbind. Mă duc să-mi iau geanta. Darren intră târșâindu-și picioarele din living. Unde-i ceaiul meu? — Am crezut că te duci la Sainsbury, spuse Kim, punându-i zahăr în ceașcă. — Se închide abia la șase. Da, dar până atunci n-o să mai găsești nimic. — Începe meciul de rugby în câteva minute. — Darren, ce caută greutățile tale în camera mea? Phoebe era în hol, gata de plecare. — E mai mult loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
documentele oficiale. Deși mi se păreau interesante aceste amintiri, eram nerăbdător să revenim la subiectul nostru. — Îmi povesteați despre Farringdon, copilotul, i-am sugerat. — Era un tip periculoas, Michael. Un om disperat. Findlay ieși din bucătărie și îmi întinse o ceașcă de porțelan crăpată, plină cu ceai aburind. Nu era deloc un om rău. Era capabil de sentimente puternice și de o extraordinară loialitate, aș zice. Dar era un om înăcrit, distrus de împrejurările vieții. Nu reușise niciodată să se așeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
spus că avionul lor fusese interceptat cu mult înainte de a ajunge la destinație și cu mult înainte de a putea fi detectat de radar, în condiții normale. Inamicul fusese prevenit, într-un fel sau altul, de misiunea lor. Findlay își golise ceașca de ceai și privea gânditor frunzele, ca și cum ar fi putut citi în ele trecutul. Mi-am dat seama pe loc că nu existase nici o zi în ultimii optzprezece ani din viața acestui om în care să nu se fi gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
să nu-și fi pus întrebări, sfâșiat de suferință și de îndoieli. Se întreba cine ar fi putut să-l trădeze. Se întreba ce i-ar face ticălosului dacă soarta i l-ar fi scos în cale. Își puse jos ceașca și clătină din cap. Era un om periculos, Michael. Un om disperat. Findlay se dusese la fereastră și trăsese draperiile grele, roase de molii pe alocuri, după ce aruncase o ultimă privire afară, unde seara devenise ploioasă și rece. — E foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
gentleman de pe vremuri. — Mulțumesc. — Încă un lucru, înainte de a te duce să-l iei. — Da? M-am oprit în timp ce dădeam să mă ridic. Bănuiesc că o labă fugară n-ar fi deloc binevenită? Mă tem că nu. Dar încă o ceașcă de ceai ar fi. Findlay se retrase rușinat în bucătărie și după ce mi-am luat portofelul, m-am dus după el. — Nu știu ce speranțe vă puneți în asta, am spus, scoțând bucățica de hârtie bine împăturită și netezind-o pe masa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
O, scuzați-mă, eu trebuia să mă prezint. Numele meu este Alice. Alice Hastings. Trenul se apropia de Bedford. Vorbeam cu Alice de vreo jumătate de oră; mă dusesem la vagonul restaurant și o tratasem cu un sandvici și o ceașcă de cafea; schimbasem păreri despre războiul pentru insulele Falkland și meritele unor scriitori contemporani, căzând de acord în ambele cazuri. Avea o față frumoasă, cam cabalină, un gât lung și grațios și o voce plină, suculentă, profundă. Era minunat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cu o perdea din dantelă care dădea spre curtea din spate a lui Joan și în curțile din spate ale altor case de pe strada alăturată. Eram singuri în casă, era ora zece și jumătate și amândoi eram la a doua ceașcă de ceai tare, cu zahăr. — Ai și tu o chestie de-asta? întrebă Graham, îngenunchind ca să introducă o casetă VHS în aparatul video. — La veniturile mele nu-mi pot permite, am spus. Aștept să mai scadă prețurile. Se zice că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
rece și neprimitoare ca apa bazinului care mă înțepenise, dând drumul unui șuvoi nestăvilit de lacrimi, în acea fatală aniversare a zilei mele de naștere). După aceea, oricum, venea cea mai importantă parte a ritualului. Ne întorceam acasă, făceam două cești de ness, ne puneam pe o farfurie biscuiți digestivi sau Rich Tea și apoi, timp de jumătate de oră, ne instalam în fața televizorului să ne uităm la o emisiune-concurs: o emisiune extrem de ușurică și de plicticoasă, pe care o urmăream

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cap. Exista între noiși amândoi știam asta - un curent subteran de sentimente, greu de ignorat și era o nebunie să nu-l recunoaștem. Dar eu doar am zâmbit. — Nu te îngrijora, am spus, îndreptându-mă spre bucătărie să aduc două cești cu cacao. Sexul n-a fost niciodată mai departe de gândurile mele. portjartier ciorapi orgie erecție prohab protuberanță decolteu striptease sfârc negru sutien a pipăi butoni ciorapi din plasă dezbracă sucuri Mazola mângâiere bici descoperă chiloți întinde mulați suge cauciuc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pentru cina cu lumânări; am strâns totul și apoi am urmărit cum zorii primei zile a Anului Nou mijeau firav peste Battersea. Când s-a luminat bine, m-am gândit să fac un duș, dar am ales până la urmă două cești de cafea tare. Perspectiva de a aștepta încă trei ore mă înspăimânta. M-am gândit la mama și la felul în care se străduia să-și umple zilele pustii când tata zăcea în spital. Erau o mulțime de ziare vechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
o persoană? Asta nu se va întâmpla. Revoltat brusc de vederea careului pe jumătate terminat, care părea banal și agresiv, am mototolit ziarul reducându-l la un ghemotoc și făcând asta, am răsturnat rămășițele reci ale celei de-a doua cești cu cafea. Apoi, după ce am adus o cârpă și am șters pata, m-a cuprins o frenezie a curățeniei. Am lustruit masa, am șters de praf etajerele și am atacat tăbliile. Le-am atacat cu atâta ferocitate, că am început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
câteva minute în salonul rudelor, o zonă destul de funcțională, cu câteva scaune negre din vinil rigid și o selecție de ziare și reviste care păreau ceva mai scumpe ca de obicei. Pe urmă m-am dus să-mi iau o ceașcă de cafea și am reușit să găsesc o cantină destinată mai degrabă personalului decât vizitatorilor, deși nimeni n-a părut să obiecteze când m-am așezat. Eram de ceva timp acolo, bând cafea neagră și terminând două batoane și jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
atât mai vulgară cu cât fusese menită să-i păcălească pe clienții neavertizați că făcea parte dintr-un cunoscut lanț de fast food. Se chema Nantucket Fried Chicken. Cred că eu am primit cafeaua, spuse doctor Gillam, după ce sorbi din ceașca ei de hârtie. Am schimbat băuturile. — Nu, ăsta ar putea fi ceaiul, am spus eu, gustându-l nedumerit. Dar n-am mai schimbat băuturile. N-avea rost. Ați trecut printr-un calvar ieri-noapte, începu ea după câteva momente de gândire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
coridor. Când ne-am apropiat de salon, a spus ceva, dar nu-mi amintesc ce anume. A ezitat o clipă înainte de a deschide ușa și m-a întrebat: — Dormeai adânc, nu? Și când n-am răspuns: Să-ți aduc o ceașcă cu cafea? Și când n-am răspuns: Tare și neagră? Apoi a deschis ușa și m-a condus în cinematograf. Era foarte liniște. Restul publicului părea că doarme. Am urmat fascicolul lanternei ei și m-am așezat pe primele locuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
singură acasă la mama ei și venise să-i vândă un aspirator și după un timp au urcat la etaj și atunci s-a întâmplat. Infirmiera se întoarse în acel moment. Îl bătu pe Michael pe umăr și puse o ceașcă de cafea pe masa de lângă pat, dar el păru să nu observe și continuă să vorbească murmurat, monoton, încet. Îi strângea tare mâna Fionei. Infirmiera nu ieși, se retrase câțiva pași și rămase acolo să privească, în întuneric. — Și atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
temă, „Doliul și melancolia“. Mama lui nu prea părea convinsă de acest apel la autoritatea științifică, dar pe măsură ce seara înainta și vedea sinceritatea căinței fiului ei, atmosfera începea să se îmblânzească. După ce au ajuns acasă și și-au făcut două cești de Horlicks, Michael își făcu curaj să pună câteva întrebări despre tatăl pierdut. — L-ai mai văzut vreodată, după aceea - după ziua când s-a întâmplat? — Michael, ți-am spus. L-am mai văzut o dată, zece ani mai târziu. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]