3,254 matches
-
undeva, spre Gorban. Primarul, onorat că a primit în grijă un "frate" basarabean, se agita pe malul iazului, încercând să-i ghicească voile: "ce să vă aduc pe baltă, vin alb sau vin roșu?" Stati i-a răspuns fără să clipească: "Și bere". La urma urmei, ce-i cu acest "dicționar" al lui Stati, despre care toată lumea vorbește, dar mai nimeni n-a avut cum să-l răsfoiască, fiindcă în România nu s-a difuzat? De altfel, chiar autorul s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
acuze prăpăstioase (lipsește numai aceea de... fascism!) Moromete ar fi întrebat " Pă ce te bazezi?!" Chiar așa: de unde și până unde? Un alt catastrofic, Dennis Deletant, după ce scrie că ideologia oficială a comunismului românesc a fost... protocronismul, înșiră fără să clipească alte enormități de genul "toți cei care n-au aderat la protocronism au fost supuși prigoanei, depistați și vânați fără dificultăți." Culmea e că nu acești iluzorii persecutați (pură invenție!) au înfundat pușcăriile comuniste, ci tocmai... profesorul Papu, condamnat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
era, de cele mai multe ori, 7 sau 8. Cum era, cum proceda, însă, din câte auzisem, nimeni nu-l contesta. Era un om înalt, blond, elegant, ajuns la amiaza vieții. Avea o față netedă și curată, fără riduri; ochi albaștri, care clipeau des și pe care, când preda, îi fixa undeva, în mijlocul tavanului; fruntea îi era largă și ușor bombată; sprâncenele groase, stufoase și cu extremitățile ușor bârligate în sus, însă, câteodată, părea să-și aducă aminte de această "indisciplină" a lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
-o îndelung. S-a ridicat. Și-a încercat s-o cântărească din mai multe poziții. Și, pentru prima dată, obrazul său s-a schimonosit într-un zâmbet de satisfacție. S-a schimonosit, fiindcă cicatricea s-a încrețit și ochii au clipit de mai multe ori, căpătând strălucite culori, pe care nu le aveau prea deseori. A oprit concursul. L-a considerat încheiat. L-a privit îndelung pe artistul cu rubașcă și cu șapcă și l-a întrebat: Ei, dumitale, te rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Obcinile Bucovinei. Era un om înalt, slab, deșirat, ușor adus de spate. Blond. Avea o față lunguiață, cu multe riduri în jurul ochilor, cu niște sprâncene groase, brumării, bârligate și stufoase, sub care licăreau doi ochișori albaștri, spălăciți. Când îți vorbea, clipea, te privea în ochi, așteptând blând să vadă în ce măsură îl urmărești și-i cântărești propriile-i vorbe. Era un poliglot erudit. Știa vreo patru-cinci limbi. Germana. Poloneza. Franceza. Engleza. Rusa. Și, bineînțeles, româna. Deși polonez de origine, vorbea o română
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
contez eu în ochii vecinilor mei? Sunt curioși ei să intre văzând ușa larg deschisă și să întrebe: ce-i cu moșul Stransky? E bolnav? Are nevoie de ceva?... Ei, ce crezi, cum au decurs lucrurile?... Wladislav Stransky se opri. Clipi des. Zimbi trist și sorbi licoarea din pahar, așteptând câteva minute, apoi, cum eu nu îndrăzneam să ghicesc răspunsul, continuă: Să vezi... întâi și-întâi, pe la orele șase, șase fără un sfert, a coborât de la etajul trei grăsunul Stupcanu, controlorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
când vom avea posibilitatea să scoatem antologia debutanților și v-am spus că nu mai devreme de vara viitoare. Și romanul când mi-l scoateți? — Poate mai târziu. Depinde de rezultatul concursului. — Doamna Bruescu, ați citit romanul meu? Doamna Bruescu clipește des din genele năclăite de rimel. Ochii ei sunt ca două păsări mici zbătându-se Într-o baltă de smoală, privirea ei agonizează, oh, n-aș vrea s-o fac să sufere pe femeia asta, dar e la mijloc unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nasu-n furăciunile lui. Cu toate facultățile tale, chiar nu te duce capul, părințele? Dacă ei fură Împreună, atâta ți-ar mai trebui să furi și tu din ce fură ei. Te-ai ars, te-au luat de pe pâine cât ai clipi, nici nu mai apuci să te urci În tren. Decât poate să fugi peste graniță ca să mai scapi. Vom fugi peste graniță, Relule. — La ce-ți bese ție mintea, e o nenorocire belită. De câte ori ai mai trecut granița până acuma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ar mai fi mare lucru, da’ care-o fi prostu’ să se-ncurce cu ce-i dăm noi și să nu-și dea seama că nu-i moșia noastră? Ba să n-am nici o grijă, Îl găsește părințelul cât ai clipi pe prostu’ ăla, numa’ să plece ăștia odată pentru două-trei zile la vreo nuntă, da, poate sâmbăta viitoare. Soarele era Încă iute, dar spre seară simțeai adierea vântului Întețindu-se cu foșnet de frunze uscate prin lanul de porumb. Buceagului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și pe jos. Amândoi erau la fel de interesați de Laur. Ca veri ce-i eram, eu și Andrei trebuia să știm unde s-a dus și ce-nvârtește. Da’ ce-a mai făcut jigodia aia, dom’ major? Întrebă Andrei. Plutonierul Cosmescu clipi parșiv din ochii lui mici și injectați, ca scobiți cu vârful cuțitului În buturile stacojii ale obrajilor. — Astă iarnă când l-am găsit pe-aici n-avea viză pe buletin. Ce căuta el aici tocmai din Caracal? Un copil, deh
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Cartofi din Polonia. Te interesează, moș Victore? Moșu’ se ridică și el Înjurându-și spatele de mama focului, ca să-și conducă oaspetele câțiva pași. Pune și mie deoparte trei saci, Costele. S-am la iarnă pentru copiii ăștia ai mei. Clipi șiret și deopotrivă Încurajator, spre noi și spre plutonier. I-oi ține pe cartofi polonezi și salam de export de la abatoru’ nou. Numai’ să m-asculte ei pe mine. Cosmescu rânji larg, arătându-și sclipătul colților puternici. Bine că n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de voie bună, căci Andrei deja smulsese cu dinții capsa unei jumătăți de rom. Cu mușcătura aia ar fi putut reteza ca un castravete gâtul sticlei și ar fi mestecat-o pe toată și-ar fi Înghițit-o fără să clipească. Îl simțeam că fierbe pe dinăuntru și că nu mai are mult până să dea pe dinafară. — Vă văd oameni serioși, am spus, fără să mă abat o iotă de la propriile-mi convingeri. Erau chiar oamenii care ne trebuiau nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
a făcut praf tot ce s-a-ndurat să-i lase Gilbert. Bine barem că l-a Îmbrăcat, nu i-a dat drumu-n lume În fundu’ gol, iar Laur n-arată deloc rău astfel costumat. Mustăcește din botul lui de maimuțică tuciurie, clipește des și parcă pândește pe sub gene, sfios și deopotrivă provocator. E ca o fetișcană prostovană. Eu l-am Întrebat de bani și el se uită la mine ca și cum l-aș fi Întrebat dacă se fute, că uite-o, nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
el, ca să ne scoată oricând basma curată cu crizele și certificatul lui. — Mi-e că tot o criză d-aia ai avut și când i-ai tras lu’ moșu' o rangă-n cap și l-ai pus pe butuci... Laur clipește parșiv peste umăr: — Și nu te râde, părințele, că tot eu v-aș scăpa și din nenorocirea asta. I-ați dat la cap, i-ați golit curtea, iau totu’ asupra mea, că eram În crize și nu știam ce fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
e vorba aia, ca să te ferească Dumnezeu de futaiu’ șchiopului și de bătaia ciungului, și hohoti plin de siguranță de sine, da’ de muți și surzi dacă nu știi să te ferești singur, te lasă-n pielea goală cât ai clipi. În trei secunde a rupt rochia de pe țiganca aia de sus și l-a bușit pe bărbat-su de ciment. Noroc că nu-și prea pun ăia mintea, și-am Înțeles că-s și cam prieteni. L-am lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
care ar fi pus capac la toate și ne-ar fi scăpat definitiv de locuri de verdeață și răcoare, și de Pepino și de văr-su... Ăsta chiar s-ar putea să fie o călăuză adevărată. Ne asculta fără să clipească, un tip la vreo treizeci de ani cu plete blonde Înspicate și o față ca cioplită În marmură, goală de orice expresie, neparticipând cu nici o tresărire la toată tevatura noastră amplificată de mugetele și gesticulația lui Pepino care se străduia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ei! - Și să ne căcăm la capu’ lor să le stea-n loc de cruce! N-or să aibă ei zile! Lasă, părințele, bine că-l avem pe Hansi cu noi, c-altfel ce ne-am fi făcut? Părințelul Andrei clipea des din genele lui blonde și mustăcea exact ca văru’ Laur când a luat o palmă și se face că nu știe pentru ce. Acum vedeam că Începuse să-i preia din strategia mimicii și din ambiguitatea perversă a exprimării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Întinse mâna lui enormă, care ar fi putut cuprinde dovleacul meu de căpățână ca pe o minge de handbal. - Puneți banii repede aici, și s-o luăm din loc cât mai e timp. - N-avem bani, Hansi, spuse atunci Andrei clipind din ce În ce mai des și abia abținându-se să nu izbucnească În plâns. Timp de cinci secunde interminabile arătă de zece ori mai bătut de soartă decât văru’ Laur. Masca asta se risipi și se volatiliză, dezvăluind o față radiind de bucurie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
opri scrâșnind jalnic pe șine. Ca la comandă, pe peron se deslănțui o goană turbată către trenul înțepenit pe linie la vreo 50 de metri. Cine cădea, căzut rămânea... Peste ceilalți, călcați în picioare veneau alții... și alții. Cât ai clipi, o mulțime agitată umplu vagoanele până pe scări, cățărați pe tampoane și pe acoperiș, înghesuiți câte 10-15 în compartimente de 6 persoane... de nu mai încăpea un ac. Peste tot înjurături, lovituri, îmbrânceli, blesteme... O masă de călători cuprinși de demență
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
tăcut... Acordurile dumnezeiești s-au pierdut undeva în ceruri, lăsând în urmă zvonuri de păreri de rău ca niște vise triste. Cu chipul în bătaia focului și a lunii, fiecare părea ca cioplit în piatră cu dalta... Doar ochii, care clipeau în răstimpuri, le erau vii. Toți tac și privesc cerul... „Rușii au rupt frontul la Iași!.. le revine mereu în suflet, ca un refren... Liniile de apărare, n-au mai rezistat..!”. Și greierii tac... Lucește o stea... și alta lucește
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
strige: ” Da’ ce-i cu voi, măi.. v-ați pierdut mințile..?!”, că toți ne-am făcut nevăzuți, sărind ca iepurii, în copci, prin omătul până la brâu spre școală unde aveam dormitorul. Gospodăria săteanului s-a golit de urători cât ai clipi, lăsând în urmă doar ecoul cântecului, care încă mai plutea în aer. „ Da’ ce-i, dom’ Părinte... ce rău au făcut feciorii ?!”, s-au pornit gospodarii, mâniați că li s-a stricat „gostia”.. Lăsați, dom’ Părinte feciorii să-și gată
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
din întuneric... Pe peron se dezlănțuia o goană turbată către el. Cine cădea căzut rămânea...Peste cei căzuți, călcați în picioare, veneau ceilalți. Trenul era sortit să aparțină celor puternici și norocoși, ceilalți, cei mai mulți, nu mai sperau nimic. Cât ai clipi, o mulțime agitată, umplea vagoanele până pe scări cățărați pe tampoane și pe acoperișuri, înghesuiți câte 10-15 în compartimente de 6 persoane, de nu mai încăpea un ac. Unii disperați, căutau să forțeze și să intre pe geamurile vagoanelor, însă cei mai mulți
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Sofronie, licențiat în istorie-filozofie, căruia i se zicea... „Profesorul”. „ Vreau să spun, continuă filologul, că orice poate fi susținut, că logica este un instrument, nu o dovadă a adevărului..!” „ Cuum!.. nu, nu mi-i clar !.. De ce trebuie demonstrat ?!”, zise Ichim, clipind des.. să înțeleg, că sunt mai multe adevăruri... Câte feluri de adevăr sunt?!” Eu cred, doar în „cel” absolut !.. Dar, ce este el ?!”, se întrebă retoric „Profesorul”... „ - Hm ?!”, interveni Baltă, rar și calm, cu un zâmbet pe buze. Dreptate adevăr
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
de obicei...Tăie legăturile telefonice la primărie, și pe funcționari îi încuie cu zăvorul într-o încăpere, în vreme ce Cârțu și Tudosă, dezarmă postul de miliție. Gestionarul cooperativei, mic de stat și chel, bondoc și spânatec, a ieșit speriat în prag, clipind des din ochii slinoși, scâncind... „ - Dom’ Căpitan, mă nenorociți..! Pentru Dumnezeu, ce mă fac..?!” „ - Nu te mai văicări atâta, măi... ”tovarășe”..! Tu n-ai nici un Dumnezeu, măi !” și îi scrise o chitanță, semnată... pentru tot ce era în camion, și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
că-ți auzeai bătăile inimii, lanțul acela viu se strângea din ce în ce, în jurul gorunului... Un țipăt de pasăre sfâșie liniștea pădurii, făcându-l să tresară. Căpitanul Baltă, spătos, voinic și frumos, stătea rezemat la tulpina gorunului, fără să clipească... Doar, flacăra aceea de oțel, care se aprindea și se stingea mereu, ca un semnal tainic, în ochii lui negri, trăda că-i o ființă vie. Era ceva în privirea lui, o liniște.. o resemnare care copleșea. Cercul viu se
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]