KorAP: Find »[drukola/base=colț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...117 118 119 ...1085 >

27,125 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

rînduri. Apar cu mici articole și-n reviste, dar știi de ce? "A, ăsta e Săveanu din Valea Brândușelor, bagă-l în pagină, Valea Brândușelor e un oraș frumos." Crăp! Auzi? Crăp, pentru că articolele prin care spun ceva, mă iau în colți cu alte păreri ce le simt venind de la membrii vreunei coterii, nu mi le bagă. Iar tovarășii noștri de la teatru se supără. Cînd aud de integrare în viața spirituală a orașului sar cu toții în sus, că ei, care au luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a fost despre viața de uzină, a nemulțumit pe foarte mulți. Dacă vei scrie ca să-i "mulțumești" pe cei din jur, mă-ndoiesc că vei mai ridica ștacheta. Profesoara își vede de drum, lăsîndu-1 pe Mihai în urmă, ros de colțul gîndului că femeia aceasta, despre care se zice că este una din cele mai bune profesoare și nu pentru că este soția lui Butnaru -, are multă, foarte multă dreptate. Bună seara, Mihai! șoptește Doina, apropiindu-se, ieșită din întunericul unui culoar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Al mamei în nici un caz rîde fata, aruncînd spre el o privire însoțită de o scuturătură a capului -, deși ai fi dorit-o... Răutatea ultimelor cuvinte îl înfioară neplăcut pe Mihai. Ascultă, Doina, zice el grav, autoritar, oprindu-se lîngă colțul mesei de bucătărie, pe care stau două tacîmuri ce-nseamnă asta? Asta surîde fata, arătînd spre masă înseamnă că voi cina cu tine, deși cred că pregătisem pentru tăticu'. Ia loc, te rog! Iartă-mă că nu-ți voi oferi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ele. Parcă ți-am cerut scuze pentru ieșirea mea de dimineață murmură el. Da, le-am acceptat. Asta nu înseamnă că am epuizat subiectul. Ochii lui Mihai se ridică spre fată: o vede calmă, cu un surîs îngăduitor fluturîndu-i în colțul stîng al gurii. Pentru viitoarele-ți lucrări literare, Mihai! ridică Doina paharul, sorbind apoi. Ca să ai succes, n-o să trebuiască să fii nici prietenul lui Săteanu, și nici ginerele lui; trebuie talent, străduință... De la Ovidiu știm că talentul și spiritul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de o haină mare, neagră, cu guler din pielea unui miel brumăriu. Iarna dormeam învelită cu ea. Cît despre mama... Prima amintire legată de ea e dureroasă: era studentă, și eu, care probabil c-o deranjasem de la învățat, stăteam la colț și scînceam. Dacă nu taci, te duc înapoi la copii!" îmi zicea mereu. Doina tace, atît cît să-și tragă răsuflarea. De multe ori, noaptea, eram mare de acum mă trezeam și începeam să plîng. Eram terorizată de amenințarea asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu m-am născut fiică de prim-vice, cu vilă, servitoare... Dar, hai, cred că-i destul. Pa ! La revedere! Ajuns afară, în vîntul care face să se plece mult într-o parte, aproape pînă spre pămînt, pomii rămași într-un colț, ca o fărîmă din vechea livadă, Mihai își amintește de seara precedentă, cînd privirea lui căuta, cu disperare, ori cu patimă "dar nu cu dragoste" în sus, spre fereastra Mariei. Nu cumva, vrînd s-o mint pe Doina, să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și-l ajunge din urmă pe Andrei, care, înfierbîntat de vin, a venit cu cana de tablă și a scurs canistra. Nina se foiește un timp, nemulțumită de pătura aspră, prinde mai cu putere între genunchi genunchiul actorului, aruncă un colț de privire în jur și, simțindu-se în siguranță, se apropie de el, șoptindu-i un "Iulian", atît cît să-l trezească. Ochii bărbatului o privesc galeși, aproape adormiți. Am pierdut șansa de-a face film. Dacă se amînă pînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
n-ar fi auzit întrebarea și-și soarbe încet, cu plăcere, cafeaua, pierzîndu-și privirea peste pozele de sub sticlă, trădîndu-și gîndurile prin vreo cută născută brusc între sprîncene, tresărind mereu cînd vîntul zgîlțîie fereastra. *** Aici arată Lazăr spre masa dintr-un colț al bucătăriei, cît mai aproape de geamul acoperit cu zăpadă. Toarnă în două pahare cîte un deget de whisky, din sticla doctorului, scoate țigările, îl servește pe profesor, apoi se așază. Noroc! Noroc! Paharele goale stau alături, lîngă sticla pe jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de cărți cu fața în jos. Cald. Să-mi las paltonul. Să nu lăsați chiar mai mult zice Lazăr încet, scotîndu-și scurta de fîș. Taie. Tăiat. Lazăr își aprinde o țigară, trage două-trei fumuri, apoi și-o lasă agățată în colțul stîng al gurii, astfel că dîra de fum, ridicată lent, scursă pe lîngă obraz, face să-și închidă ochiul, dînd întregii fețe o expresie nedefinită. Prinde încet cărțile aruncate de profesor, le adună între vîrful degetelor, le întoarce spre el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
distrîndu-ne inofensiv, ca doi copii cuminți ce sîntem. Pe scutecele noastre dacă nu vă deranjează. Drept răspuns, profesorul ia pachetul de cărți, îl bate, Lazăr taie, profesorul aruncă cinci și cinci. Țigara lui Lazăr pare să fi încremenit agățată de colțul buzei de jos. Vă deranjează dacă deschid cu o gheată? întreabă Lazăr. Și aș deschide chiar cu stînga, tot mă strînge. Doar dacă n-aveți o preferință anume. În regulă aprobă profesorul. Particip. Cred că un pantof de lac face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Mihai rupe Săteanu tăcerea brusc, și tot brusc se oprește, înfiorat parcă de propriu-i glas; tace, cu privirea absorbită de o vedere de sub sticlă, înfățișînd o stațiune montană iarna; surîde unui gînd, apoi, cînd surîsul i se întristează în colțul gurii, plimbă palma dreaptă peste cîteva poze cu artiste, dă un bobîrnac uneia și sfîrșește prin a-și lăsa privirea slobodă în gol. Ascultă, Mihai, spune el încet o iubești pe Doinița? Adică, între voi doi s-a stabilit...? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că, între timp, am umblat cu altele. Am încercat cu vorbă bună, cu rea, ba chiar și cu... violență. E oribil să ajungi să-ți violezi propria-ți nevastă, s-o vezi cum, în culmea extazului totuși, strînge în dinți colțul pernei, perforîndu-l. S-o fi lăsat? Era mama Doinei, legal îmi putea lua copilul, rămîneau amîndouă în vînt, fiică și nepoată de reacționar... Cînd socru-miu a fost reabilitat, a vrut să mă lase ea, dar cum situația mea era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la un moment al sincerității, ar putea să-și amintească de cîte ori a dormit cu Doina. Copilu-i copil. Se ducea uneori la ea în cameră. O lua de mînă și o dădea afară, ori îi spunea să stea la colț... Ce ai? întreabă Săteanu. Total nemișcat, cu palmele așternute pe masă cu fața în jos, cu ochii măriți, Mihai privește în gol, undeva lîngă biroul la care stă Săteanu. Te-am întrebat ce-i cu tine, Mihai insistă Săteanu. Poftim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Da, încuviințează Lazăr, turnînd încet în pahare iar cînd s-a îmbătat, moș Vrabie l-a luat de piept: "Năzăul mă-ti așa înjură el, cu năzăul de prost, ai luat pe una care se pupă cu naș-tu pe la colțuri, iar tu discuți filozofie, năzăul..." Chiar așa?! rîde profesorul, sorbind paharul. Chiar așa, c-au fost cîțiva din sat și a răsuflat chestia; la noi nu-i ca la Universitate, cin' să se teamă de Năzău?! Pe cîți ani este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
precum ciobanul între oi, să stea și să viseze; nici măcar la o viitoare posibilă "Mioriță", ci doar așa, că trebuie. Deștept Muraru ăsta: în cîțiva ani voi cunoaște fiecare cot al conductelor, fiecare ventil, cîte pete de igrasie sînt în colțurile vestiarelor, de cîte ori a fost secția nemăturată la inspecția șefilor, dar nu voi ști o iotă din ce s-a descoperit, ce progrese s-au mai făcut în domeniul filamentelor; trebuie să rămîn în cercetare, deși... Pînă în primăvară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
chioară îl amenință nevasta. Naltă, coapse lungi, ochi mari...; las' că, de mă scol, te trezesc eu de-a binelea, să nu mai visezi tu de-astea... Pocher în trei, fratele meu omul? întreabă Lazăr, păstrîndu-și țigara neaprinsă, agățată în colțul gurii. Ce chilipir? Uite ici: jucăm de-un ceas și-abia ți-am săltat cinci mii. Bani mulți nu, cucoana zici c-o face pe fecioara... Ei dă-mă Dracului! se înfurie Lazăr și aruncă pe masă cărțile. Iar m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
zicea: "Ochii statuilor sînt goi", probabil că ăla nu văzuse "David"-ul lui Michelangelo. Ți-o spun sigur, c-am tot analizat-o pe Maria Săteanu. Poate că banii sînt pentru fiică-sa încearcă un început de rîs profesorul, prinzînd colțul plicului. Pentru Doina?! întreabă Lazăr, apăsînd mai cu putere palma pe plic, să nu-i poată fi luat. Te pomenești că... Deh, păcatele tinereții... Pardon! Bătrîneții, că nu mai avem douăzeci de ani. Ba ale tinereții îl corectează profesorul. Aa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu Iașul, la 322, e ceva urgent. Poftim, formează-i numărul întinde el receptorul lui Vlad. Nedumerit ce vrea prietenul său, Vlad formează numărul Sorinei, așteptînd să i se răspundă, fără prea multă tragere de inimă, sprijinit cu burta în colțul biroului de la care lipsește tehniciana însărcinată cu evidența montajului. Da, vă rog! se aude într-un tîrziu vocea unei femei cu o frumoasă inflexiune, din care se ghicește conturul delicat al buzelor, ceea ce-l face pe Mihai, așezat într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
s-a făcut mai mic, prins între focurile celor doi. Vlad, pus la punct de secretară, tace, roșu tot, cu privirea în pămînt, rămas în picioare, pe toată lungimea lui de atlet olimpian, dar pierdut ca un elev scos la colț. Șefu', se aude glasul lui Cornea de pe la intrare hai; microbuzu-i la poartă. O! tresare maistrul mecanic văzînd-o pe secretară, gata să facă un pas înapoi bună ziua, tovarășă Roman! Bună ziua, tovarășe Cornea! Tocmai voiam să-ți spun că la pomul lăudat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
preocupată să-și îmbrace șorțul alb, radioasă ca orice femeie grasă, trezită după un somn bun, își face apariția dincolo de bar, urmată de Sultana, îmbrăcată în capot, morocănoasă, încruntată, cu cearcăne mari, adînci și cu o cută de dezgust în colțul gurii. Ne mai faceți cîte o friptură?, că-i tîrziu spune un călător, apropiindu-se de tejghea. Ia vezi-ți de treabă! Ce,-s servitoarea ta? se înfurie Sultana și face stînga împrejur, trăgînd-o după sine și pe bucătăreasă. Sculați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pasager. Maria Bujoreanu știe că nu asta vrea cățelușa, dar îi dă drumul, să facă pe plac celor care o ceartă mereu. Ajunsă jos, cățelușa o zbughește înnebunită spre ușă, dar pe la jumătatea drumului se întoarce la bătrînă, își înfinge colții în poala paltonului cu care e îmbrăcată stăpîna și trage în direcția ușii. Bărbate, ai dreptate, se întîmplă ceva! se sperie țăranca, sărind în picioare, strîngîndu-și sumanul la piept, amintindu-și că, în '40, așa s-a zbătut cîinele lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
intră și strigă cît îl ține gura spre cei dinăuntru: Ieșiți că restaurantul se dărîmă! Apoi, pînă ca lumea să se dezmeticească, să înțeleagă, el ia un scaun și-l aruncă în fereastra de lîngă ușă, lovind cu un altul colțurile sticlei, să aibă călătorii pe unde ieși mai repde. Unul e blocat în magazie țipă arhitectul de lîngă bar, acoperind cu vocea lui panica iscată. Țăranul vine în fugă, prinde toporul de lîngă sobă și lovește ușa pînă face o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să-i fi părut rău? Ce-a sperat ea de la această întîlnire de i-a părut rău în final?" Intră în autoservire și, fără să ia un coș, trece printre rînduri, indiferent la privirea supraveghetoarelor, apoi pătrunde în magazie. În colț, așezată la masa ei, Cristina prinde într-un dosar cu șină facturile unor comenzi. Sărut mîinile! spune Mihai încet, calm, cu glasul plin de plăcerea revederii, dar înainte ca fata să ridice ochii spre el, văzînd-o cum tresare la auzul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în lumina vie a ochilor, apoi se întoarce cu tot cu scaun, pentru ca în final să se ridice lent, ca o convalescentă. Bună ziua, Mihai! Tac amîndoi mult timp, privindu-se. Abia acum îmi dau seama rupe Mihai tăcerea, scoțîndu-și căciula, așezînd-o pe colțul mesei că se cuvenea să-ți aduc o floare, să-ți întorc gestul. Speram să fi uitat totul. De ce, Cristina? Altfel, ar însemna că-mi faci un mare, foarte mare rău. Probabil că știai de pericolul acestui rău și cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și... Aveam pentru ea un fel de... stimă. Putea să-și închipuie doar că-i plătesc azi... De ce, Mihai, de ce?? clatină el din cap cu durere. La ce bun progresul medicinei dacă soția mea a murit ca un cîine, strîngînd colțul cearșafului în dinți, așa au găsit-o. I-am auzit spunînd că a murit repede, făcuse o complicație... De ce, Mihai; la ce bun ne mai zbatem noi să progresăm în civilizație? La o adică, uite, sfîrșim ca niște cîini. Nici măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]