3,354 matches
-
a fost întrebată de noile autorități de pod și crâșmă, ea a declarat că nu este stăpâna lor, iar crâșma este arendată de Ștefan Bălan și ea este angajată să muncească în crâșmă. În felul acesta ea a scăpat de deportare. În afară de gospodarii menționați mai sus, până la 1949 dar și după aceia în Pogănești erau foarte mulți gospodari care mai mult sau mai puțin se ocupau cu un fel de activitate economică. Astfel Mitiu Mihu, Simion Mihu, Nicu Brănici, Andrei Munteanu
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
megieșe în primul val al represiunilor staliniste,desfășurate în Basarabia în 1941. În regiunea Tomsk din Siberia au fost deportați ca fiind ”chiaburi” pentru sistemul sovietic 20 de oameni. Cei 9 ani teribili ,de război(1941-1945) de foamete (1946-1947) și deportări (1949,1951) au tăiat necruțător din populația din Dărcăuți,numai de pe cîmpul de luptă n-au revenit la casele lor 37 de bărbați. După al doilea război mondial aici s-a produs colectivizarea forțată s gospodăriei țărănești. S-a organizat
Dărcăuți, Soroca () [Corola-website/Science/305243_a_306572]
-
studiile încrpând din anul 1940 la Colegiul Evreiesc din București. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a activat în cadrul Mișcării Tineretului Sionist din România, ca membru al conducerii acestei mișcări. A ajutat la salvarea copiilor evrei din lagărele de deportare din Transnistria. S-a implicat în organizarea imigrării clandestine a evreilor din Europa către Palestina aflată sub mandat britanic (1944-1946). În anul 1946 a emigrat și el în Israel. În perioada 1947-1950 a fost membru al colectivului agricol „Bambak” (care
Yitzhak Artzi () [Corola-website/Science/306033_a_307362]
-
de sârbi au rămas de partea românească a frontierei. La începtul deceniului al șaselea al secolului trecut, regimul comunist din România, luând partea sovieticilor în criza Informbiroului, a intrat în conflict cu Republica Socialistă Federală Iugoslavia și a trecut la deportarea a numeroși sârbi din Banat în Bărăgan. ("Vedeți și: Deportările din Bărăgan"). Deportaților li s-a permis reîntoarcerea la casele lor după anul 1956. Stăpânirea otomană la sud de Dunăre a făcut ca numeroase comunități ale slavilor sudici să caute
Sârbii din România () [Corola-website/Science/306071_a_307400]
-
începtul deceniului al șaselea al secolului trecut, regimul comunist din România, luând partea sovieticilor în criza Informbiroului, a intrat în conflict cu Republica Socialistă Federală Iugoslavia și a trecut la deportarea a numeroși sârbi din Banat în Bărăgan. ("Vedeți și: Deportările din Bărăgan"). Deportaților li s-a permis reîntoarcerea la casele lor după anul 1956. Stăpânirea otomană la sud de Dunăre a făcut ca numeroase comunități ale slavilor sudici să caute refugiu în Valahia care, deși aflată sub suzeranitatea formală a
Sârbii din România () [Corola-website/Science/306071_a_307400]
-
de regimul stalinist sovietic în Siberia, cu familiile lor. Lev Liberman a fost arestat și deportat în anul 1949. În anul 1953 s-a căsătorit cu Esther la Taișet în zona Irkuțk.La sfârșitul anului 1955 a fost eliberat din deportare și s-a întors la Orhei. Student la Institutul de agronomie din Chișinău, Avigdor Liberman a lucrat un timp în cadrul Televiziunii din orașul Baku (Azerbaidjan). În anul 1978, la vârsta de 21 ani a emigrat împreună cu familia în Israel, unde
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]
-
un număr de 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940: români, ruși albi (antibolșevici), refugiați din URSS, minorități religioase, dintre care, în 1954, 47.000 mai erau incă în viață în locurile de deportare. Aceasta reprezintă o medie de 90 de persoane pe zi sau 2.700 pe lună, dar practic deportările se efectuau în valuri, în funcție de disponibilitatea materialului feroviar și rutier. Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii : În
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
ruși albi (antibolșevici), refugiați din URSS, minorități religioase, dintre care, în 1954, 47.000 mai erau incă în viață în locurile de deportare. Aceasta reprezintă o medie de 90 de persoane pe zi sau 2.700 pe lună, dar practic deportările se efectuau în valuri, în funcție de disponibilitatea materialului feroviar și rutier. Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii : În total, după Rudolf Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
fost deportați în Siberia și Kazahstan. De exemplu, în două zile, 6 iulie și 7 iulie 1949, 11.342 de familii din Republica Moldova au fost deportate din ordinul ministrului Securității statului I. L. Mordoveț, în conformitate cu planul "„Operațiunea Sud”". Alte campanii de deportare au fost orientate împotriva persoanelor de origine germană (al căror număr a scăzut de la peste 140.000 în 1938 la 4.000 în 1959, din cauza emigrării voluntare din 1940 și prin relocări forțate din cauza că erau catalogați după război drept
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
interminabile în care evreii și rromii - inclusiv femei, bătrâni și copii - erau tărâți prin imensele stepe înghețate lăsând în urmă șiruri de cadavre; a dispus prestarea de „munci obligatorii”. Prin Ordonanța nr. 35 din 2 ianuarie 1942 Alexianu a dispus deportarea tuturor evreilor din Odesa în regiunea Berezovca, unde aceștia au fost masacrați. Conform istoricului Raul Hilberg, executarea ordinelor lui Antonescu a provocat intervenții germane: "„Au fost situații în care germanii au intervenit pentru a restrânge și încetini avântul măsurilor românești
Gheorghe Alexianu () [Corola-website/Science/306171_a_307500]
-
Bisericii Ortodoxe a Greciei de a-i salva. Mulți evrei s-au ascuns la vecinii lor greci. Peste 49 000 de evrei, atât romanioți cât și sefarzi, au fost deportați numai din Salonic. Mulți romanioți au reușit să scape de deportare, datorită faptului că vorbeau perfect limba greacă, fiind mult mai greu de identificat decât evreii sefarzi, pe care-i trăda accentul. Din Ioannina, au fost deportați între 1860 și 1950 de evrei, din care mulți nu s-au mai întors
Romanioți () [Corola-website/Science/304752_a_306081]
-
aduși aici, între 1940-1944, de autoritățile Ungariei. Astfel s-a ajuns la dublarea numărului salariaților publici. Justificarea acestei situații a fost oferită de proaspăta "lege a minorităților", propusă și susținută de fruntașul comunist Vasile Luca (László Luka). Supraviețuitorii germani ai deportării la muncă forțată în Ucraina s-au reîntors la casele lor din Bihor la sfârșitul anului 1946. Au revenit în țară prin punctele de trecere a frontierei Sighetul Marmației, Halmeu (Satu Mare) și Episcopia Bihor. Între timp fuseseră deposedați de averi
Atrocitățile Armatei Roșii () [Corola-website/Science/304849_a_306178]
-
guvernării sovietice, la sfârșitul deceniului al patrulea, Cecenia a fost unită cu Ingușetia pentru a forma republica autonomă Ceceno-Ingușetia. Cecenii s-au mai ridicat la luptă împotriva sovietelor în perioada celui de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la deportarea în masă a populației băștinașe în RSS Kazahă (actualul Kazahstan) și în Siberia. Stalin și colaboratorii lui au argumentat că era strict necesar să deporteze cecenii pentru a-i împiedica să acorde ajutor germanilor în timpul războiului. Deși frontul german nu
Istoria Ceceniei () [Corola-website/Science/304854_a_306183]
-
întâmpinați la început ca eliberatori de populația locală, au început să introducă ideologia comunistă și metodele staliniste de conducere. Răspunsul populației a fost puternic anticomunist, în special în vestul Ucrainei. Ocupația sovietică din 1939 -1941 a dus la moartea sau deportarea a cel puțin 1,8 milioane de foști cetățeni polonezi, practic toți cei considerați periculoși pentru regimul comunist. Foștii cetățeni polonezi au fost subiectele acțiunilor de sovietizare, strămutare forțată, internărilor în lagărelor de muncă din Gulag, sau au fost pur
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
Flondor și-a pierdut, în urma unui incendiu, conacul și întregul utilaj agricol. El a intervenit pe lângă comandantul rus, generalul Brussilov, în interesul populației bucovinene, lipsită de alimentele de bază și de posibilitatea de a se aproviziona și mereu amenințată cu deportări și cu rechiziții ale bunurilor. În anul 1917, Iancu Flondor a fost acuzat de către guvernul austriac de înaltă trădare și a scăpat cu viață numai datorită intervenției parlamentarilor români din Viena. Între primăvara și vara 1918 a fost primar la
Iancu Flondor () [Corola-website/Science/304851_a_306180]
-
și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), cei doi senatori republicani au cerut președintelui Emil Constantinescu să intervină pentru retragerea recursului în anulare, întrucât ""cei opt"" au fost ""membrii unui guvern responsabil pentru persecutarea întregii comunități evreiești din România și pentru deportarea și uciderea a cel puțin 250.000 de evrei români și ucraineni"". D'Amato și Smith au arătat în apel că reabilitarea foștilor demnitari ""ar pune în discuție sinceritatea angajamentelor României în ceea ce privește valorile fundamentale occidentale și poate atrage după sine
Iosif Iacobici () [Corola-website/Science/304870_a_306199]
-
fabrică de hartie din Rusia. Este un important port fluvial pe Dvina de Nord și nod feroviar. Transportul aerian este deservit de aeroportul local (cod ICAO: KLSZ, cod IATĂ: KSZ). În anii '30, orașul a fost unul dintre locurile de deportare ale culacilor, pentru a munci în industria lemnului, Kotlasul fiind administrat de o ramură a Gulagului numită Kotlaslag. Mai tarziu, Stalin transforma orașul într-o tabără de muncă destinată tuturor categoriilor antisovietice. Taberele de muncă au existat aici până în 1953
Kotlas () [Corola-website/Science/305516_a_306845]
-
au hotărât s-o doneze consângenilor lor, care se mutaseră în Constantinovca. La 10 noiem. 1940 s-au înregistrat în Constantinovca 927 de locuitori, dintre care 924 erau ucraineni și 3 - moldoveni. Trecută prin focul războiului, prin pericolul foametei și deportărilor, localitatea număra la 1 aug. 1949 doar 866 de oameni - 169 de moldoveni și 697 de ucraineni. În 1979 Constantinovca număra 373 de bărbați și 416 femei, în 1989, respectiv, 289 și 367. Conform Dicționarului statistic al RM, în 1994
Constantinovca, Edineț () [Corola-website/Science/305511_a_306840]
-
fost singurele teritorii britanice ocupate de Germania Nazistă în timpul celui de al doilea război mondial, între 1 iulie 1940 și 9 mai 1945. Înainte de ocuparea acestora, un mare număr de copii au fost evacuați în Anglia, iar germanii au făcut deportări ale locuitorilor în lagărele din sudul Germaniei. Pe insula Alderney aceștia au construit un lagăr de muncă forțată cu lucrători din estul Europei. Aceștia au realizat mare parte dintre fortificațiile de pe insulă ce făceau parte din Zidul Atlanticului, Insulele Canalului
Guernsey () [Corola-website/Science/305651_a_306980]
-
și vindeau lucruri care le mai aveau prin casă pentru a salva familiile de foame. După datele martorilor au decedat peste 3000 oameni în Costești. O altă etapă crudă a neamului nostru a fost anul 1949 - anul colectivizării și al deportărilor. Pentru a grăbi acest proces la 28 iunie 1949, la aniversarea așa numitei „zi a eliberării”, a fost adoptată hotărârea Consiliului de miniștri a Moldovei „cu privire la deportarea de pe teritoriu Moldovei a familiilor de chiaburi, a foștilor moșieri și a marilor
Costești, Ialoveni () [Corola-website/Science/305685_a_307014]
-
etapă crudă a neamului nostru a fost anul 1949 - anul colectivizării și al deportărilor. Pentru a grăbi acest proces la 28 iunie 1949, la aniversarea așa numitei „zi a eliberării”, a fost adoptată hotărârea Consiliului de miniștri a Moldovei „cu privire la deportarea de pe teritoriu Moldovei a familiilor de chiaburi, a foștilor moșieri și a marilor comercianți” fiind la număr de 11342 familii ce urmau a fi deportate în Siberia Rusia, iar toată averea lor să fie dată colhozurilor și sovhozurilor. Pentru a
Costești, Ialoveni () [Corola-website/Science/305685_a_307014]
-
septembrie 1938 - septembrie 1940, Vasiliu a fost primar al orașului Craiova. În 1939 Vasiliu a intrat în posesia a 30% din acțiunile complexului „Industria Textilă Lugoj”. Ca executant al politicii Guvernului Antonescu de purificare etnică a fost implicat direct în deportarea și masacrarea evreilor și rromilor. La ordinul lui Ion Antonescu, care a întrevăzut prăbușirea indubitabilă a Germaniei naziste, la 14 octombrie 1942 Vasiliu a dat ordin tuturor inspectoratelor și legiunilor de jandarmi de încetare a evacuărilor către Transnistria și chiar
Constantin Z. Vasiliu () [Corola-website/Science/305729_a_307058]
-
spionilor) era serviciul de contraspionaj sovietic, desprins din NKVD în aprilie 1943, subordonat formal Statului Major al Armatei Roșii, condus de generalul-colonel Victor Abakumov și plasat sub directa autoritate a lui Iosif Visarionovici Stalin, având ca misiune principală anchetarea și deportarea în GULAG a prizonierilor de război. Depozițiile membrilor “Lotului Antonescu” făcute la Moscova nu au fost transmise autorităților române, în consecință, nu au influențat în nici un fel anchetele și procesele derulate ulterior în țară. Temele predilecte ale anchetatorilor SMERȘ au
Constantin Tobescu () [Corola-website/Science/305727_a_307056]
-
principală asigurarea ordinii și siguranței în mediul rural. Aceasta din urmă s-a aflat în subordinea directă a gen. Constantin Tobescu. În toate depozițiile sale, gen. Constantin Tobescu a negat orice amestec al Inspectoratului General al Jandarmeriei în acțiunea de deportare a evreilor: În continuare, gen. Constantin Tobescu descrie cu lux de amănunte situația în care se găseau aceștia, numind și responsabilii : În declarațiile sale, gen. Constantin Tobescu a insistat asupra rolului Inspectoratului General al Jandarmeriei în repatrierea evreilor deportați : Despre
Constantin Tobescu () [Corola-website/Science/305727_a_307056]
-
și le-au repopulat. Datorită ajutorului francez dat revoluției americane, britanicii au atacat insulele și au deportat locuitorii francezi. În următorii 38 de ani, atacuri repetate din partea Franței și a Marii Britanii au dus la schimbarea repetată a statutului și la deportarea sau aducerea de locuitori pe insule. După a doua abdicare a lui Napoleon în 1815 insulele au intrat din nou sub posesiune franceză și, datorită industriei de pescuit înfloritoare, au urmat 70 ani de prosperitate. După sfârșitul secolului al XIX
Saint Pierre și Miquelon () [Corola-website/Science/305751_a_307080]