4,964 matches
-
supuse curgerii timpului, dominate de realitatea durerii și încheiate în lumea tăcută a morții. Creatorul observa cu detașare trecutul, prezentul și viitorul. Depărtarea, componența esențială a poeticii vagului, îi permite să vadă, să analizeze, fără a se lasă antrenat în devenire, să înțeleagă că viața se află sub semnul morții care se insinuează în fiecare clipă ce bate și în fiecare manifestare existențiala. Atunci cand poetul ermetic se referă la universul sau interior, rareori uită să semnaleze prezenta morții ce s-a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
matricea autogeneratoare, poetul reduce elementul uman la cele mai umile forme ale creației. În versurile următoare există aceeași dorința de co-implicare: Și fă-mă vânt ce fericit plutește, / sau bob de orz sau lepră / care să se arate în plină devenire (Fir tot mai scurt).366 Dat fiind că autorul ermetic îndrăgea să transforme în materie literară elementele umile și aparent nesemnificative din natură, în care el vedea reflectată întreaga ființă a lui Dumnezeu, s-a vorbit despre franciscanism, deseori golit
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
diferită, este nevoie de o veritabilă revoluție culturală, de mentalitate în primul rînd. Miza este foarte mare, căci de capacitatea noastră de a produce o asemenea schimbare și de a trăi în armonie cu natura, cu întregul univers, depinde însăși devenirea civilizației umane. Rețeaua de relații ce leagă omenirea de întregul din care face parte este atît de complexă încît fiecare gînd, gest sau cuvînt are o importanță extraordinară pentru echilibrul ansamblului, iubirea fiind recunoscută ca liant al universului. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și viitorul a două iluzii, Maurice Aymard observă faptul că, la fel ca altădată socialismul, dar pentru rațiuni diferite, capitalismul nu există nicăieri ca sistem împlinit. Forța sa constă în a fi un sistem deschis, cu tendințe și reguli în devenire, ce reutilizează celelalte forme de organizare a producției. El a făcut astfel dovada unei capacități de expansiune de care socialismul nu s-a învrednicit. Trecînd printr-o multitudine de forme istorice succesive, marcat de o dinamică permanentă și de o
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
integrării îl reprezintă puternicul sector financiar-bancar, ce-și vede amenințate interesele, în condițiile în care reglementările Uniunii Europene impun taxarea depozitelor bancare nedeclarate. Aceasta ar declanșa o "fugă" a capitalurilor ce ar afecta masiv moneda și întreaga economie helvetă. Totuși, devenirea Elveției trece prin integrarea europeană. Prin forța lucrurilor, aceasta va deveni realitate. Oricum, procesul e evolutiv. Izolaționismul îți permite să faci pe dos tot ceea ce face Europa, dar asta nu neapărat în propriul avantaj. De fapt, ceea ce se întîmplă în
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de la o ocurență la alta, de la o variantă la alta. O detaliere a celor două stadii din geneza textului, cu faze, funcții operatorii și documente de geneză, realizată de către directorul ITEM, se dovedește foarte utilă pentru localizarea unui avantext în devenirea operei 5. Cele mai multe texte din proza eminesciană se încadrează în genetica avantextuală. A doua categorie pe care am evidențiat-o în lucrare este intratextualitatea transprozastică. Este vorba, pe de o parte, despre direcția orizontală: corespondență intratextuală. Aceasta angajează variantele finale
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1. traducerea filosofiei lui I. Kant (cu un specific al opțiunilor lingvistice eminesciene care deja direcționează preluarea intertextuală și constituie un prim stadiu al asimilării), apoi 2. însemnările pe temele dezvoltate de filosof, 3. repetarea lor la acest nivel al devenirii ideilor în eșafodajul avantextului, iar în final, 4. încorporarea lor în operă ochiul criticului trasează drumul exogenezei unei viziuni constelate ideatic. În primă etapă, intertextualitatea este cea care favorizează creionarea acestui drum. Însă în stadiul rescrierilor aceleiași cugetări în bruioane
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
momentul în care "îl scoatem din mediul lui" sau ne poziționăm undeva în afara spațiului literar. Intertextul, ca și mitul, relevă condiția omului în plan istoric. Studiul de față va confirma inclusiv pentru istoria individuală a scriitorului realitatea mai devreme formulată. Devenirea operei este punctată de momente-cheie, al căror traseu uneori labirintic sau disimulat orientează cercetătorul, dacă este cititor atent, către repere ale destinului auctorial. Este ca și cum opera l-ar scrie pe autor, definind, cu fiecare nod intratextual, sensul Nirvanei lui. Caracteristicile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
să știi, pleacă de la mine; nu eu sunt în ele, ci ele sunt în mine. 13. Toată această lume cu mintea tulburată de stările alcătuite din cele trei Tendințe nu mă recunoaște pe mine, care sunt dincolo de ele, neclintit (nesupus devenirii) [...] 30. Cei care mă cunosc ca esență a ființelor (adhibhüta), a zeilor (adhidaiva) și a sacrificiului (adhiyajña), având gândirea concentrată, mă cunosc chiar în clipa plecării [din viață]21. Privind "viața ca vis", Eminescu reia un motiv literar și traduce
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ni-l explicăm după ce el atinge centrul labirintului din tom. Mai târziu, în forma insulei, regăsim o structură simbolică, numitor comun al tuturor formelor de reprezentare sacră. 3. Funcțiile culturale ale sacrului în diverse societăți ar putea fi utile pentru devenirea personajului, dar și pentru a înțelege intertextul (prin mit). De la principiile simbolizării la cele ale intertextualității Este vorba despre două principii de funcționare (sau condiții) pe care le aplică hermeneuții (în sens primar, de interpreți ai sacrului). Teoria textului le
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fi surprins de o manieră specifică prin noțiunea autotext. Fără îndoială, nu arată la fel repetarea tabloului edenic în două texte diferite sau reiterarea acestui motiv în variante succesive ale aceluiași text; deosebirea este dictată de incongruența dintre ocurența și devenirea unui mit personal în opera eminesciană. În momentul în care sunt depășite granițele de gen, dar rămânem în formularea autentic-eminesciană, ne situăm încă în câmpul intratextual. Dificultatea noțională ar putea interveni în situația în care vom recurge la un text
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
comprehensiunea viziunii eminesciene asupra timpului. De fapt, pe ultima o sintetizează. Ioana Em. Petrescu preia teoria celor trei etape ale cosmologiei 61, care postulează sistemul cu trei modele cosmologice, numite platonician, kantian și einsteinian, pentru a le confrunta cu etapele devenirii viziunii poetice eminesciene. Primul este modelul cosmologic pitagoreic, cristalizat de Platon, îmbogățit cu elemente gnostice sau creștine, care a rezistat până în secolul al XVII-lea ca viziune a universului sferic, a cărui lege e armonia muzicală, a cărui mișcare e
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
simplu dintre ele. Apare astfel pentru gândirea cosmogonică o nouă dimensiune și problema genezei se pune pe toată întinderea fenomenelor fizice, de la cele mai infime la cele imense. Cel puțin această formă de uniformitate, de a participa la o aceeași devenire, se impune tututror existențelor fizice, de la un capăt la celălalt al scării cosmice (Merleau-Ponty: 1978, 31). Teoriile cosmologiei deductive elaborate între 1930 și 1952 încercau tocmai să depășească problema scării temporale, încât maeștrii fizicii cuantice se întrebau dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și imaginea din Scientific American, notă supra): "argumentul "depășirii" dialecticii în cerc este conceput de încercare, esențial pentru înțelegerea eminescianismului. În încercare cred că se repune, cu o subtilitate de care numai Eminescu era în stare, problema "cuadraturii cercului", a devenirii infinitului în finit, adică în linia cercului care este "linia" adevărului" (ibidem, 107)80. Pompiliu Crăciunescu (2000, 69 et all.) reproduce desenul "quadraturii cercului" și îl relaționează la preocuparea obsesivă a lui Eminescu, mai ales în intervalul 1880-1883, pentru definirea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mereu circumscriindu-se în forma perfectă a cercului: cerc protector al unui copac, ochiul de pădure, luminiș ce se deschide ca o oază secretă în codru, lac ce adună lumina lunii, "cuibar" unde cade un izvor și unde apa, adică devenirea, este atrasă după "cădere" și târâtă în ritmul continuu al cercului, ce pare să-i asigure perpetuitatea duratei" (Rosa Del Conte: 1990, 191). 25 Julia Kristeva " Problemele structurării textului", Antologia Tel Quel citată, p. 264. 26 Cezara, p. 72 (secvențele
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Paris, în 1934 și, în Ame rica, în 1961), unde Miller se ocupă, ficțional, de deceniul petrecut în Franța (1930-1940). Împreună cu cele două Tropice..., Sexus, Plexus și Nexus alcătuiesc partea funda mentală a fenomenului millerian: oferă o viziune asupra anilor "devenirii" artistice a autorului și definesc nucelul operei lui. Viața lui Henry Miller, de la începutul secolului și pînă în 1940 (cînd revine în SUA, după un semnificativ exil parizian), adică, practic, din copilărie și pînă la vîrsta de cincizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de Paradis, ne revelă deja disoluția individului într-o lume traversată de marasm politic și economic. Protagonistul (un alter ego al lui Fitzgerald, precum cei mai mulți dintre eroii nuvelelor și romanelor sale), Amory Blaine, absolvent al Universității Princeton și scriitor în devenire, nu-și găsește sensul în societatea americană postbelică, în ciuda optimismului lui funciar. La fel, romanul următor, din 1922, The Beautiful and the Damned/Cei frumoși și blestemați, explorează relația alienantă din cuplu, pe fondul aceluiași univers instabil (soții Anthony și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
critică tematică, retorică-stilistică, de poetică a elementelor, cu insistență asupra marilor toposuri, a modului lor de materializare textuală, ca și focalizări generalizatoare asupra artei poetice. O atenție specială este acordată metaforei, în funcție de care Alina-Iuliana Popescu stabilește două mari etape în devenirea creației Anei Blandiana: o etapă a metaforizării sau volumele deconstrucției și o etapă a demetaforizării sau volumele reconstrucției. Trebuie să precizăm, însă, faptul că a doua etapă suplinește metafora (care nu dispare) cu alte figuri compensatorii. Aici autoarea urmează să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu e, însă, sinonimă cu "sfârșitul"; Derrida nu crede în "sfârșitul" sau în "moartea" filosofiei, după cum nu crede nici în posibilitatea de a descoperi "începutul", "originea" absolută a vreunui fenomen, "originea" și "sfârșitul" fiind iluzii metafizice, într-un univers al devenirii pure; căci lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue "puneri în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sfârșitul" sau în "moartea" filosofiei, după cum nu crede nici în posibilitatea de a descoperi "începutul", "originea" absolută a vreunui fenomen, "originea" și "sfârșitul" fiind iluzii metafizice, într-un univers al devenirii pure; căci lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue "puneri în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept această
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și "sfârșitul" fiind iluzii metafizice, într-un univers al devenirii pure; căci lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue "puneri în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept această particularitate a textului deconstructivist, fragmentarismul, autoarea leagă, așa cum am mai spus, această problematică de ideea de postmodernitate. Condiția de text neterminat
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acestuia din urmă. Constituind un element de maximă atenție în procesul de fabricare a textului poetic, mai ales odată cu pătrunderea în modernitate, limbajul constituie unitatea de măsură care intervine în stabilirea unei anumite relații dintre text și operă. Desigur, procesul devenirii limbajului obișnuit în limbaj poetic este unul istovitor, fabricat în laborator și frământat cu migală de iscusința mâinii de artist: "Convertirea materialului lingvistic în obiect estetic reprezintă o activitate transformatoare, un proces în cadrul căruia se constituie și se anulează limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
infinit pentru a putea renaște din cuvânt. Disoluția barierelor dintre lumi (regnuri, stări de agregare, timp si spațiu) asociată ipostazelor metaforice a "fluxului si refluxului sensurilor", "valurile fluxului si refluxului" condiționează capital constituirea edificiului poetic. Eul meditativ maturizat îsi prezintă devenirea traiectului artistic, resimțind fluxul ideatic pe suprafața paginilor scrise, în care puterea absolută a cuvântului supraordonează alcătuirea lumilor suspendate. Eul suprimat încifrează metaforic labirintul existențial din perioada regimului comunist, care a avut o influență negativă asupra destinului uman"157. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vinei, fără vină: tragicul e o valoare a vieții și, de aceea, exclude absurdul"190. Având un rol important, în emiterea unor principii de funcționare a creației Ilenei Mălăncioiu, în cadrul paradigmei proprii, ipotezele filosofice oferă, totodată, o nouă deschidere, în devenirea poeziei acesteia. Alex Ștefănescu consideră oportun, în aceste sens, a reda fragmente din lucrarea de doctorat a autoarei, care să confirme rolul pe care conceptele de tip filosofic îl au în cadrul creației Ilenei Mălăncioiu. Iată câteva idei, preluate din comentariul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al istoriei literaturii vine ca urmare a provocării adresată acestuia, în cadrul interviului acordat, de a vorbi despre posibilitatea ca o istorie literară să instituie canonul: "[M. A. D.]: Asociați canonul istoriei literaturii acelei structuri de adâncime care se fundamentează pe tensiuni, deveniri, metabolisme, influențe? Credeți în organicitatea literaturii române? Prin urmare, credeți că o istorie literară instituie canonul?" (Ibidem, p. 7). 17 Luigi Bambulea, art. cit., p. 7: "Din acest punct de vedere, Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu și Nichita Stănescu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]