4,878 matches
-
Le Discours de la méthode), apărut în 1637. În ceea ce privește regula unității de timp și pe cea a unității de loc, ele se nasc din dorința de verosimil ce caracterizează clasicismul. Verosimilul este obiectul unei dezbateri interminabile în epoca clasică. Respectarea lui, dictată de dorința de a face credibilă punerea în scenă a unei ficțiuni, nu a încetat să obsedeze Marele Secol. Două curente se înfruntă, dovedind existența a două sisteme de reprezentare foarte diferite. Corneille, pentru care teatrul este o metaforă a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce recurge la retorică pentru a zugrăvi pasiunile, pentru a arăta unele personaje pradă deliberării, pe altele pline de grija de a-și convinge interlocutorul, trebuie să le folosească plin de precauție. Trebuie ca tirada să apară ca un cuvânt dictat de emoție, și nu ca o bucată de bravură, ca personajele să vorbească pe cât de simplu posibil. Nu am nimic de spus în această privință (despre dicție), în afară de faptul că limbajul trebuie să fie limpede, figurile plasate la locul cuvenit
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simțeau în geniul lor nici destulă bogăție, nici destulă forță pentru a atașa timp de cinci acte spectatorii printr-o acțiune simplă, susținută de violența pasiunilor, de frumusețea sentimentelor și de eleganța expresiei." Tot dorința de a emoționa i-a dictat lui Racine alegerea subiectelor. Contemporanilor săi care îi reproșau că a pus în scenă, în Britannicus, un erou prea tânăr, Racine le răspunde, în Prefața sa, că tocmai extrema tinerețe a lui Britannicus îl face "foarte capabil să stârnească compasiunea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie maximă. Cei doi autori dramatici nu uzează totuși de relațiile de alianță în același fel. Corneille situează în majoritatea timpului drama eroului în cadrul conflictului dintre două datorii, cea care este prescrisă de relațiile de sânge, cea care este dictată de relațiile de dragoste sau de prietenie. Aceasta este forma pe care o îmbracă la el dilema. "Opozițiile între sentimentele firești și iureșul pasiunii sau severitatea datoriei formează puternice acțiuni, care sunt primite de auditoriu cu plăcere, și el se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inspirației imediate a împrejurărilor." (întâia Seară) Acestea reprezintă momente delicate pentru interpret. Este necesar într-adevăr ca aceste pasaje sentențioase să fie rostite "cu reculegere și cu o oarecare răceală". Însă reflecția morală pe care o formulează personajul îi este dictată de circumstanțele care s-au produs, de aceea trebuie rostită totodată "cu foc și cu o anume inspirație". Iată deci că actorul trebuie să joace conform a două dispoziții sufletești diferite, făcând să vorbească în sinea lui pasiunea și rațiunea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la pictorii venețieni contemporani, în special la Canaletto, Guardi, Longhi, care au o "manieră originală de a exprima pe pânză caracterele și pasiunile oamenilor". Această privire de sociolog pe care Goldoni o ațintește asupra societății italiene a timpului său îi dictează noua sa lectură a lui Molière din care apreciază în mod cu totul deosebit Mizantropul. Așa cum va face mult mai târziu Planchon, el citește, în teatrul lui Molière, un tablou al moravurilor franceze. "Autorii comici, vechi și moderni, scrie el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
esenței acestui tip comic: În privința spiritului, Falstaff e un om inimitabil. Ca și Figaro el găsește la toate răspuns. Să-l amenințe o primejdie, să-l tulbure cineva de la traiul cel bun, de la plăcerile și speranțele lui, o glumă vie, dictată de prezența de spirit cea mai sigură de el însuși, parează îndată lovitura îndreptată contra bătrânului epicurian. El se învăluiește în spirit și în glume, ca ariciul în ghimpii lui"32. Într-adevăr, caracteristica dominantă a acestui personaj lipsit de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu Tăchiță (Tache Ionescu), împreună cu care alcătuia un profitabil tandem politic (Tache era "gura de aur" iar Mișu "gura de sare"), și mai ales prietenia cu Iancu Caragiale căruia, nici mai mult nici mai puțin, pretinde că i-ar fi dictat "jumătatea actului întâi și tot actul doi"44 din O noapte furtunoasă. În cunoscuta ipostază de farsor neîntrecut, amator de șotii mai mult sau mai puțin periculoase, tipul Mitică primește o ilustrare inedită în piesa lui George Ciprian, Capul de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
versiuni in decursul a câtorva minute, în piesa amintită, respectivul text legat de reforma învățământului va fi redactat în timpul zilei în trei variante, modificate în funcție de oscilația raporturilor dintre Directorul obscurului cotidian "Deșteptarea" și ministrul Brănescu, iar forma finală va fi dictată în timpul nopții de pomină de către magnatul Grigore Bucșan, mânuitorul din umbră al sforilor care dirijau marionetele de pe scena politică. Cel mai clar exemplu de însușire a sugestiei caragialiene în acest sens este însă chiar demonstrația că "orice se poate demonstra
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al perspectivei analitice asupra mitului, al conștientizării existenței acestuia de către om, lucru petrecut în Antichitatea greacă. Cum era de așteptat, "mythos" nu are o etimologie cunoscută. Barry Powell afirmă că acesta apare pentru prima oară la Homer, care și-a dictat epopeile prin secolul al VIII-lea î.Cr. (poate tocmai celui care a inventat alfabetul grecesc), unde desemnează o comandă ori un discurs public, de regulă al unei persoane însemnate, încărcat cu mult patos și în care, adeseori, se amintea de
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mitosferă este un sistem stabil, chiar dacă detaliile i se modifică de la o epocă la alta; și nu este sigur că modificările din mitosferă sunt determinate de modificările parametrilor istorici ai psihosferei, întrucât e posibil ca tocmai mitosfera, modificându-se, să dicteze modificările generale ale structurii psihice esențiale a speciei. [...] Mitosfera, cea mai compactă dintre sferele spirituale care înconjoară planeta noastră și cea mai stabilă istoric între toate sistemele spirituale, este totodată cea mai fluctuantă în vibrația ei orientativă, deoarece omul îi
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
trăiește efectiv mitul fiind apt să-l perceapă la adevărata amploare, este cea a abordării ezoterice. Astfel, Vasile Lovinescu, urmând direcția lui René Guénon, consideră că "miturile și basmele populare nu sunt creația ethosului colectiv ci disimulează principiile unei ordini dictate de voința divină", istoria vizibilă fiind dublată de o alta, în care fiecare dintre noi joacă "rol" secund.171 Mitul nu poate fi arhetip deoarece el este efect și nu cauză, (un "adevăr secund", după formula lui Coomaraswami), Eliade plasându
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
această speță) este istoricizarea lor (idee susținută de altfel cu pertinență și de către analiști plasați pe poziții decente) sub influența confucianistă, iar după ce sunt înscrise în istorie, cele transmise anterior oral pierd din amploare și pondere, însă această evoluție este dictată de către clasa exploatatoare (nici nu se putea altfel!), care "controlează" diseminarea miturilor în interes propriu, prin selecție, promovare și desconsiderare a miturilor "vulgare", neistoricizate, "zeii recalcitranți", "zeii opuși zeilor" (Gorki) fiind denigrați în scrierile emanate din clasele dominante, miturile păstrându
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
prezintă "mituri tari": mitul Rațiunii (ceea ce este logic este necesarmente și adevărat), mitul Științei (care explică lumea, fără a o și modifica), mitul Unității (Totul este coerent, ordonat de legi riguroase), mitul determinismului (al cauzalității), mitul legilor istorice (legi care dictează mersul istoriei așa cum legile fizice dispun natura), mitul previziunii științifice (realitățile inobservabile pot fi prevăzute), mitul Progresului (sensul Universului este strict ascendent), mitul transformării lumii (pe plan științific și rațional), mitul lumii noi și al omului nou, toate acoperite în
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
narative: devotamentul eroului pentru dreptate îl depășește pe cel față de lege, de multe ori acțiunile sale fiind clandestine sau chiar ilegale și cum puterea sa o depășește pe cea a statului sau a armatei, conștiința proprie este singura care îi dictează ce ordine trebuie apărată și urmată, cea temporală sau cea divină, cea politică sau cea morală. În fine, la fel de important este clișeul dihotomiei dintre știință și magie; știința este portretizată ca un fel aparte de magie (capabilă de bine și
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nu fusese așa. După acea experiență, garderoba ei se schimbase definitiv. Nici înainte nu fusese foarte feminină - întotdeauna preferase blugii și tricourile fustelor -, dar de când cu seara aceea, nu îndrăznise să mai poarte nimic drăgălaș și, cu foarte puține excepții dictate de ocazie, hainele ei de zi erau în general costume negre sau bej pentru serviciu, plus blugii decolorați pe care îi purta cu tricouri negre sau bej în weekend. Singura nuanță diferită care mai apărea din când în când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
vrea să te implic și pe tine, îi explică ea la micul dejun. Doar că și-așa o să fie cum spun eu, deci ce rost mai are? Aidan pufnise în râs și ea la fel. Nieve era mereu cea care dicta. Pe el nu-l deranja asta. Așa că se mulțumi să plece cu Stephen în timp ce Nieve lua mașina mamei ei ca să se ducă la castel și să se întâlnească cu Lorelei. Gail se cam bosumflase că nu fusese și ea invitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
uit și ascult fascinat și nedumerit. Se aud strigăte, exclamații ascuțite și strada seamănă din ce în ce mai mult cu un vulcan. Fiesta e, probabil, tot ce se spune despre ea, drog, petrecere, spectacol și mai mult decât atât. În această noapte, ea dictează ritmul după care trăiește orașul. Strada e transformată într-o scenă imensă și spectatorii sunt constrânși să devină actori. În cele din urmă, însă, curiozitatea cedează în fața oboselii. Am în urmă douăsprezece ore de zbor cu avionul. La un moment
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
că publicasem câteva cărți, dar... "Știi, noi nu prea mai avem timp să citim..." Firește, dacă o să ne mai vedem și o să le aduc vreo carte... Am schimbat conștiincios numere de telefon. Ca de obicei, pe-al meu l-am dictat schimbîndu-i o cifră. Pe când se-ndepărtau, ținîndu-se după mijloc, cu sacii de sport pe umeri, m-am întrebat deodată unde abandonase Savin, acum inginer chimist la Quadrat, întreaga lui nebunie. Ce făcuse cu uriașul său IQ? în ce strat spongios
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
închis de viu am deșartă speranță că îl voi prinde în culori pe Dumnezeu, trec și prin biserică, strania senzație că pictura de pe perete nu-mi aparține, vine parcă de altundeva, eu nu sunt decât executantul ei, îngerul sau demonul dictează, sentimente contradictorii m-au încercat, cine sunt eu?! într-un fel sau altul pictura asta mă deposedează de Dumnezeu, Doamne, fie-ți milă, cui mă rog?! și ies precipitat din biserică, 3 aprilie, lucrez în biserică ca un apucat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nu fuseseră inventate papyrus-ul sacru, care se nutrește cu fluxul cald al fluviului nostru, și nici pergamentul impur, care este făcut din piei de animale moarte, în ținuturi reci, unde iarna nu se zărește soarele. Preoții noștri au trasat caracterele dictate de Marea Mamă pe plăcuțe de fildeș; unele sunt mici cât o falangă a degetului mare. Apoi au făurit vase de lut și au înscris și pe ele semnele sacre, ca să nu se piardă. Au ascuns totul în subteranele sacre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
deschidă. Singur în camera lui, Germanicus citea cu mirare și tot mai neliniștit un aspru reproș al împăratului cu privire la călătoria lui neautorizată. Scrisoarea se încheia însă cu surprinzătoare cuvinte de iertare. „Cele mai părintești cuvinte pe care Tiberius le-a dictat vreodată“, observă Germanicus în timp ce punea foaia jos, iar uimirea lui se transformă într-o puternică îngrijorare. „Omul ăsta n-a iertat niciodată pe nimeni.“ Tiberius voise să-i arate că nimic nu le scăpa informatorilor lui; însă, dincolo de vorbele mărinimoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se construiește cu pietre. Totuși, cuprinse de valul de emoție care străbătea imperiul, multe orașe luară hotărâri pe cont propriu. — Roma n-a făcut nimic, zise Agrippina. În schimb, zeci de orașe mici ridică în cinstea lui monumente după cum le dictează inima. Era adevărat. — Tiberius crede că a înăbușit totul, dar se înșală, spuse cu mânie nepotolită credinciosul Creticus. M-a luat de lângă Germanicus când a vrut să-l ucidă. Nu mă va face să tac acum. În frumoasa reședință de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
furtunoase, în care populares și optimates fură pe punctul de a se lua la bătaie, Tiberius consimți să fie instruit procesul împotriva lui Calpurnius Piso și a soției acestuia, Plancina. Încă n-am câștigat, spuse Creticus, și cuvintele acelea erau dictate de o premoniție. Într-adevăr, a doua zi, Nero, impulsivul frate mai mare al lui Gajus, se întoarse acasă neliniștit și anunță că siriana Martina, presupusa ucigașă, debarcase la Brundusium în lanțuri. — Dar au găsit-o moartă; nu erau urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se răzvrăti. — Astfel există riscul să nu aflăm dacă vinovat este cel care a turnat otrava sau neștiutorul care a băut-o. El le aminti colegilor că senatorii constituiau un tribunal suveran căruia, potrivit legilor Republicii, nimeni nu-i putea dicta nimic. Împăratul îl privea; nu mai interveni nimeni. Tiberius ieși din aulă. Dar nu avea să uite; toți știau asta. În timp ce se instruia procesul, senatorul Calpurnius Piso fu lăsat cu generozitate în libertate. — E un semn, comentă, mai palid decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]