KorAP: Find »[drukola/base=economist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...117 118 119 ...353 >

8,806 matches

Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811

de la un stadiu la altul nu numai că nu este exclusă, dar face parte dintre aceste mișcări dialectice care definitivează marile etape ale devenirii spiritului obiectiv. Legile economice pot varia deci după nivelul de analiză, sunt legi relative. După unii economiști, singură teoria dezechilibrului (și, mai ales, cea a dezechilibrului keynesian) per-mite a defini fundamentele microeconomice ale macroeconomiei și a racorda astfel cele două niveluri de analiză. La nivel macroeconomic, regularizări subtile (mai mult sau mai puțin spontane) se pun în

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
consum suplimentar de resur-se, ilustrate mai ales prin R. Solow, au eșuat, șomajul a crescut, mediul e tot mai afectat, iar sărăcia a avansat îngrijorător. Un suflu nou a fost dat politicilor structurale de teoria creșterii endogene, dezvoltată de tînărul economist american Paul Romer, de la Universitatea din Chicago. El preconizează, printre altele, detaxarea economiilor și investițiilor, a muncii înalt calificate, subvenționarea formării, taxe necreatoare de distorsiuni sau discriminări poll-tax, toate acestea fiind considerate producătoare de externalități pozitive, de randamente crescătoare etc.

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
reînnoite și reafirmate"16. În termeni globali, știința economică contemporană este caracterizată de o dublă dinamică: pe de o parte, de creșterea imensă a numărului de lucrări; pe de altă parte, de parcelarea, de ultraspecializarea acestora. Aceasta face ca cetatea economiștilor să fi devenit un fel de turn Babel, în care nu ne mai ascultăm și nu ne mai înțelegem unii pe alții, o multitudine de microcosmosuri în care fiecare își savurează, măgulit, propriul discurs, cu atît mai mult cu cît

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
măgulit, propriul discurs, cu atît mai mult cu cît cunoașterea economică continuă să fie produsă nu numai în cele două limbaje ce s-au impus după război (engleza și matematicile), ci într-o largă varietate de idiomuri naționale. "Lăsați trei economiști împreună și puteți fi siguri că veți avea cel puțin patru teorii diferite asupra politicii economice de urmat"17 (Milton Freidman). Pare mereu probabil faptul că s-ar putea preveni crize economice grave combă-tînd inflația ce le precede aproape întotdea-una

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
a doua întrebare: ce fel de știință, una naturală sau una socială? Aici răspunsul nostru e ferm: una socială, întrucît studiază comportamentul uman (Lionel Robbins), sau acțiunea umană (Ludwig von Mises). Cu astfel de întrebări s-au frămîntat filosofii și economiștii întemeietori ai teoriei economice. Interesul față de economie a sporit foarte mult, iar asta și datorită dificultăților de afirmare ale științei economice și perspectivelor sumbre ale realității economice. Se pricepe cu adevărat cineva să ne aducă prosperitatea? Aici pînă și economiștii

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
economiștii întemeietori ai teoriei economice. Interesul față de economie a sporit foarte mult, iar asta și datorită dificultăților de afirmare ale științei economice și perspectivelor sumbre ale realității economice. Se pricepe cu adevărat cineva să ne aducă prosperitatea? Aici pînă și economiștii au îndoieli serioase. Cred așadar că știința economică se află în criză. O criză pe care sunt chemați să o rezolve nu doar economiști, ci și filosofi, sociologi, politologi, antropologi într-o veritabilă horă a prieteniei transdisciplinare. Alte opinii consideră

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
sumbre ale realității economice. Se pricepe cu adevărat cineva să ne aducă prosperitatea? Aici pînă și economiștii au îndoieli serioase. Cred așadar că știința economică se află în criză. O criză pe care sunt chemați să o rezolve nu doar economiști, ci și filosofi, sociologi, politologi, antropologi într-o veritabilă horă a prieteniei transdisciplinare. Alte opinii consideră că știința econo-mică este actualmente cea mai bine structurată dintre toate științele sociale, că abordarea economică este nu doar legitimă ci și fructuoasă și

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
pe tapet. Așa poți produce teorii cîte vrei, dar nu înseamnă că ele sunt și științifice. Economia nu este o știință pură și experimentală. Nu poți trata oamenii ca pe niș-te particule elementare, care să fie puțin agitate în eprubeta economistului, din care să rezulte apoi soluții. În concluzie, economia este știință numai pentru că studiază ceva, chiar dacă nu se știe exact ce anume. 1.2. INTRODUCERE ÎN ȘTIINȚA ECONOMICĂ Idei despre economie găsim încă în Antichitate (Xenofon, Platon, Aristotel), și evul

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
bunuri și servicii, ignorîndu-se celelalte tipuri de interacțiuni. Acești agenți sunt prezentați ca fiind raționali, bine informați și maximizatori ai propriilor interese. Preferințele lor sunt prezentate ca fiind complete și coerente. Cadrul instituțional garantează respectarea contractelor și pedepsește comportamentele incorecte. Economiștii clasici erau convinși că li-berul schimb pe o piață liberă conduce la o or-ganizare sistematică și eficientă a vieții eco-nomice, dacă există și o distribuție corectă a resurselor între agenții participanți la schimb, cu rezultate benefice pentru toată lumea, ceea ce nu

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
există și o distribuție corectă a resurselor între agenții participanți la schimb, cu rezultate benefice pentru toată lumea, ceea ce nu s-a putut însă demonstra întotdeauna. Această situație a fost denumită de echilibru sau optim paretian (de la numele lui Vilfredo Pareto, economist neoclasic). Astfel, potrivit teoremei paretiene, un rezultat este optim dacă și numai dacă nimeni nu-și poate ameliora situația fără ca altcineva să și-o înrăutățească pe a sa. Se cuvine însă să fim foarte precauți în ce privește existența situațiilor de echilibru

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
poate ameliora situația fără ca altcineva să și-o înrăutățească pe a sa. Se cuvine însă să fim foarte precauți în ce privește existența situațiilor de echilibru și optimalitate din pricina condițiilor pe care acestea le necesită și care le fac cvasi-imposibile în realitate. Economiștii clasici, ca Adam Smith, David Ricardo și John Stuart Mill nu puneau mare preț pe preferințele sau opțiunile consumatorilor. La ei accentul cade pe producție, pe factorii de producție (capital, muncă și pămînt) și pe ofertă (vezi "legea debușeelor" a

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
cererea cu oferta, prin intermediul concurenței, și de a armoniza eforturile agenților. Teoria neoclasică a permis recursul la matematici și, în esență, a rămas neschimbată mai bine de un secol, cu un interludiu interesant oferit după Marea Depresiune din 1929-1933 de economistul britanic J. M. Keynes, care a precipitat o revoluție în teoria economică. Keynes a negat posibilitatea de autoreglare a pieței și a subliniat importanța pe care o au lichiditățile în confruntarea cu incertitudinile unei crize economice. Deci se impune intervenția

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
dezvoltare impetuoasă a econometriei și a unor noi tehnici statistice, de la care știința economică a așteptat foarte mult. Dar problemele pe care le comportă evaluarea, compararea și rafinarea teoriilor economice de bază s-au dovedit în continuare greu de rezolvat. Economiștii "instituționaliști", sau "evoluționiști" formează o altă școală contemporană principală, înscriindu-se pe linia vechii școli istorice germane (secolul al XIX-lea). Opera lui Thorstein Veblen este un bun exemplu de critică instituțională la adresa teoriei economice dominante. Instituționaliștii consideră că se

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
experimentul în economie? Cum putem acumula cunoștințe pe bază de observație? 4. Cum se testează, cum se confirmă sau infirmă legile sau teoriile științifice și cum le deosebim pe acestea de cele aparținînd altor discipline? Prin ce se distinge comportamentul economistului de cel al reprezentanților altor discipline? 5. Răspunsurile la primele patru între-bări sunt oare aceleași în toate timpurile și pen-tru toate subdomeniile economicului? Pot fi studiate instituțiile umane și acțiunile umane la fel cum observăm natura? Etc. Actuala filosofie a

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
cu atît mai va-labil în economie, unde teoreticienii vorbesc despre "raționalitate perfectă", "informare per-fectă", "concurență perfectă" etc. Cînd toate sunt perfecte, e o problemă cu teoria respectivă. Econometricienii au elaborat modele, dar aplicarea lor și interpretarea rezultatelor revin tot economiștilor. Iar aceștia se dovedesc uneori metafizicieni lipsiți de sens. Asta și pentru că observațiile noastre sunt, cum arăta K. Popper, influențate de credințele noastre, neexistînd practic aserțiuni care să reprezinte rezultate nude și indiscutabile, pure și infailibile. Spre pildă, acolo unde

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
aceștia se dovedesc uneori metafizicieni lipsiți de sens. Asta și pentru că observațiile noastre sunt, cum arăta K. Popper, influențate de credințele noastre, neexistînd practic aserțiuni care să reprezinte rezultate nude și indiscutabile, pure și infailibile. Spre pildă, acolo unde un economist vede exploatare, un altul vede șanse de lucru pentru mîna de lucru mai puțin calificată. Dar, în fond, teoriile economice se referă la lucruri observabile și atunci adevărul aserțiunilor ar putea fi decis în mod direct pe bază de observație

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
și proceselor și eventual să putem interveni la timp. Apoi, ce ne facem cu preferințele și opiniile din care se formează anticipările agenților și care sunt inobservabile? Cum explicăm termenul de valoare, care a stat o vreme în centrul preocupărilor economiștilor? Problematica evaluării aserțiunilor și practicilor științei economice joacă un rol central în filosofia științei. Majoritatea filosofilor și economiștilor care s-au ocupat de această pro-blematică sunt empiriști, ei cred și judecă pe bază de probe perceptibile și observabile. De pildă

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
care se formează anticipările agenților și care sunt inobservabile? Cum explicăm termenul de valoare, care a stat o vreme în centrul preocupărilor economiștilor? Problematica evaluării aserțiunilor și practicilor științei economice joacă un rol central în filosofia științei. Majoritatea filosofilor și economiștilor care s-au ocupat de această pro-blematică sunt empiriști, ei cred și judecă pe bază de probe perceptibile și observabile. De pildă economiștii cred că oamenii preferă o cantitate mai mare de bunuri decît una mai mică pentru că asta văd

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
Problematica evaluării aserțiunilor și practicilor științei economice joacă un rol central în filosofia științei. Majoritatea filosofilor și economiștilor care s-au ocupat de această pro-blematică sunt empiriști, ei cred și judecă pe bază de probe perceptibile și observabile. De pildă economiștii cred că oamenii preferă o cantitate mai mare de bunuri decît una mai mică pentru că asta văd petrecîndu-se în realitate. Dar genul acesta de empirism nu este unanim acceptat. Kant vorbea în Critica rați-unii pure despre acele adevăruri "sintetice" ce

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
Dar genul acesta de empirism nu este unanim acceptat. Kant vorbea în Critica rați-unii pure despre acele adevăruri "sintetice" ce pot fi cunoscute a priori, deci care nu au nevoie de senzații sau observații și exemplifica prin axiomele geometriei euclidiene. Economiștii austrieci și în special von Mises îmbrățișau aceeași opinie, în pofida unor critici venite dinspre fizica modernă, considerînd că postulatele de bază ale științei economice constituie astfel de adevăruri sintetice a priori. Deci ideile empiriste nu sunt universal admise, deși par

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
printr-o revoluție științifică. Consensul asupra noii căi de urmat nu s-ar putea realiza decît prin "persuasiune non-rațională". Pe linia lui Kuhn se înscrie și Mark Blaug. Deși teoria lor privind revoluțiile științifice a avut un anumit ecou printre economiști, implicațiile ei practice sunt destul de neclare, iar scepticismul și iraționalismul său destul de neliniștitoare. În general, filosofii contemporani ai științei se ocupă mai puțin de reflecția teoretică, devenită sterilă și derutantă, și acordă o atenție mai mare practicii științifice. Ca să dai

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
importantă decît cunoașterea. Dar reprezentanții main stream-ului economic fac abstracție de toate acestea și consideră, simplist, că oamenii sunt raționali precum cățelul lui Pavlov și că sunt perfect informați. Iertat să-mi fie, dar aceasta nu e știință. Și totuși, economiștii propun politici economice pe care guvernele și băncile centra-le, ținînd cont și de ideologia dominantă, le aplică, iar oamenii le suportă. Cînd erorile se dovedesc prea mari, se schimbă politicile, cu o garanție la fel de mică asupra reușitei. Cum scria

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
științifică liberă are dușmani mai mulți decît în oricare alt domeniu. Caracterul specific al materialului de care se ocupă economia politică ridică împotriva ei pe cîmpul de luptă pasiunile cele mai violente, mai meschine și mai detestabile ale omului". Iar economiștii nu furnizează doar date tehnice; ei contribuie de cele mai multe ori și la determinarea scopurilor sau a obiectivelor. De fapt, se întreține o confuzie permanentă între scopuri și mijloace. Economiștii sunt de multe ori filosofi sociali care au găsit în știința

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
cele mai violente, mai meschine și mai detestabile ale omului". Iar economiștii nu furnizează doar date tehnice; ei contribuie de cele mai multe ori și la determinarea scopurilor sau a obiectivelor. De fapt, se întreține o confuzie permanentă între scopuri și mijloace. Economiștii sunt de multe ori filosofi sociali care au găsit în știința economică o cale de exprimare dacă nu de atingere a propriilor idealuri. Scopul scuză mijloa-cele, nu-i așa? Între filosofi există numeroase dezacorduri și multe neadecvări. De la ei e

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
știința economică, dacă ea cunoaște vreun pro-gres etc. Nu e suficient să spunem că problema e dificilă. Filosofii pot să ne dea idei specifice și să critice abordări care s-au dovedit inadecvate. Pe baza lor și pe baza experienței, economiștii pot să ne ofere reguli empirice care să influențeze cercetările. Nu există însă un sistem filosofic general și nici o teorie economică unanim acceptată, capabile să ne ofere soluții pentru numeroasele dificultăți cu care se confruntă cercetătorii, politicienii și simplii cetățeni

[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]