3,791 matches
-
rubrici permanente la Revista Fundațiilor, "Meșterul Manole". Se integrează în grupul muzicienilor Constantin Silvestri, Dinu Lipatti, Mihai Brediceanu, Vasile Filip, Madeleine Lipatti, Florica Muzicescu, participând la seri muzicale săptămânale unde erau invitați adesea dirijori și soliști veniți să concureze la Filarmonică sau la Orchestra Radio. A fost în repetate rânduri invitat la George Enescu, singur sau alături de prietenii săi. Liviu Rebreanu îl invită personal în 1942 să colaboreze la noul său cotidian "Viața" și tot atunci revine la Sibiu, ca asistent
Dorin Speranția () [Corola-website/Science/311406_a_312735]
-
unicul său fiu, Cristian-Claudiu. Familia se stabileșteîn 1948 la Arad, unde Dorin Speranția ocupă un post la Spitalul Județean și conduce laboratorul din Policlinică, apoi și pe cel al Spitalului de Pediatrie. Este cooptat în 1951 în "Consiliul artistic al Filarmonicii" din Arad, proaspăt înființată și colaborează cu diverse organizații culturale, pregătind audiții publice cu discuri sau muzică live, într-o ritmicitate de două manifestări pe săptămână, timp de peste 10 ani. Apare ca pianist în concertele orchestrei sau concerte de cameră
Dorin Speranția () [Corola-website/Science/311406_a_312735]
-
studiu la Schola Cantorum. Brânzeu va îmbină neoromantismul cu idei de inspirație folclorica. O altă influență în muzică lui Brânzeu este expresionismul. . Din păcate după anul 1990, lucrarea nu a fost inclusă în repertoriile operelor din România. În 1948, înființează Filarmonica din Arad, unde contribuie la profesionalizarea orchestrei și corului, dat fiind că la aceea vreme ele erau formate în cea mai mare parte din oameni fără studii muzicale academice. Pentru liedurile sale, Brânzeu a fost criticat în anii 1950 de către
Nicolae Brânzeu () [Corola-website/Science/310954_a_312283]
-
(n. 21 martie 1936, com. Gilău, jud. Cluj, d. 12 noiembrie 2006, Cluj-Napoca) a fost un interpret de muzică populară românească. Solist profesionist al Filarmonicii de Stat “Transilvania” din Cluj-Napoca în perioada 1962-1990, o perioadă angajat al Orchestrei de muzică populară “Crișana” din Oradea, a debutat la Radio Cluj în 1956, apoi, la Radio București a realizat primele înregistrări în 1960. A terminat conservatorul Oradea
Dumitru Sopon () [Corola-website/Science/309489_a_310818]
-
Maria Lătărețu, Lucreția Ciobanu, Ion Cristoreanu și mulți alți slujitori ai scenei. La Cluj, de colegialitatea lui Dumitru Sopon s-au bucurat: Ilie Muțiu, Felician Fărcașu, Ana Pop Corondan, Maria Peter, Maria Marcu, Ion Fărcaș, Amalia Codorean, cu toții angajați ai Filarmonicii «Transilvania». De la stânga la dreapta : Amalia Codorean (a 4-a), Dumitru Sopon (al 5-lea), Maria Marcu (a 6-a) și Iulia Pop Szabo (a 8-a). În 2006 s-a desfășurat la Opera Națională din Cluj-Napoca concertul aniversar "Dumitru
Dumitru Sopon () [Corola-website/Science/309489_a_310818]
-
(poreclă: Erly Krauser, n. 19 iulie 1958, Timișoara) este un muzician de etnie germană, fost membru al formației Phoenix. s-a născut într-o familie muzicală, tatăl fiind muzician profesionist, angajat al Filarmonicii Banatul și profesor la liceul de muzică. Mama obișnuia să cânte la pian. Are un frate mai mic, basistul Dieter Krauser. Bunica a fost vară cu actorul Johnny Weissmüller, interpretul personajului Tarzan. Elend Krauser a început de la vârsta de 5
Erlend Krauser () [Corola-website/Science/309724_a_311053]
-
la Sala de Concerte a Conservatorului ""George Enescu"," fiind acompaniat la pian de maestrul Ioan Welt. Debutul, ca solist, în repertoriul vocal - simfonic, a fost pe 4 aprilie 1975, cu rolul Lukas în oratoriul "„Anotimpurile”" de Joseph Haydn, pe scena Filarmonicii ""Moldova"" din Iași. La 1 august 1976 a devenit prim - solist al ""Operei Române"" din Iași. La 1 octombrie 1982 a devenit prim - solist al ""Operei Naționale"" din București. De la 1 octombrie 1992 și până la 30 septembrie 2016, activează ca
Ionel Voineag () [Corola-website/Science/309734_a_311063]
-
și Artele spectacolului muzical" - Profesor de Canto. S-a născut într-o familie cu preocupări artistice, părinții săi fiind Ștefan și Marioara Voineag. Tatăl său, Ștefan Voineag, a fost, la rândul său, solist vocal al "Orchestrei de muzică populară" a "Filarmonicii de Stat din Galați" și al "Ansamblului folcloric “Pandelașul”" din Brăila; artist liric (tenor) în "Corul Teatrului Muzical N. Leonard" din Galați. Este căsătorit cu Suzana Voineag, profesoră de pian. Are un fiu, Cătălin Voineag (n. 1974), regizor de teatru
Ionel Voineag () [Corola-website/Science/309734_a_311063]
-
cele din urmă în Austria în 1949, pentru prima dată după plecarea sa din 1938. În 1950, sub conducerea lui Wilhelm Furtwaengler, a avut loc premieră "Serenadei Simfonice în Și major", Op. 39, care a fost primită cu succes la Filarmonica din Viena. Totuși, alte lucrări ale sale nu au avut un public numeros iar părerile criticilor nu erau favorabile. Gusturile muzicale ale vienezilor au evoluat în absența lui Korngold. Korngold s-a considerat uitat și subapreciat, așa că a părăsit țara
Erich Wolfgang Korngold () [Corola-website/Science/309987_a_311316]
-
București, unde a studiat cu Tiberiu Olah și Anatol Vieru. Și-a finalizat educația la Salzburg Mozarteum cu Carlo Zecchi și Chiggiana Accademia din Siena, cu Franco Ferrara. Ca urmare a debutului în 1981, a fost numit prim dirijor al Filarmonicii Arad (Transilvania). El a fondat Orchestră de Cameră a Filarmonicii Transilvania, cu care a făcut turul Franței și Italiei, între 1983 și 1985. Între 1982 și 1985, a condus cele mai multe orchestre din România, precum și orchestre din Cehoslovacia, Republica Democrată Germană
Ion Marin () [Corola-website/Science/309092_a_310421]
-
Și-a finalizat educația la Salzburg Mozarteum cu Carlo Zecchi și Chiggiana Accademia din Siena, cu Franco Ferrara. Ca urmare a debutului în 1981, a fost numit prim dirijor al Filarmonicii Arad (Transilvania). El a fondat Orchestră de Cameră a Filarmonicii Transilvania, cu care a făcut turul Franței și Italiei, între 1983 și 1985. Între 1982 și 1985, a condus cele mai multe orchestre din România, precum și orchestre din Cehoslovacia, Republica Democrată Germană și Uniunea Sovietică. În anul 1986, Ion Marin primește Gottfried
Ion Marin () [Corola-website/Science/309092_a_310421]
-
Elijah Moshinsky, Nicolas Joel, Jerome Savary, Francesca Zambello, Harry Kupfer, Kirill Serebrenikov. Fără a urmări vreodată posturi permanente, în activitatea de dirijor invitat a lui Ion Marin se evidențiază următoarele: În 2004, a fondat Philharmonic Sinfonietta Berlin cu membri ai Filarmonicii din Berlin, cu care, între 2005 și 2008, a făcut turul Europei, Japoniei și Coreei. Apariții la festivaluri între 1993 - 1996 includ: Orchestră din Philadelphia, Filarmonica din Israel, Orchestră dell'Accademia di Santa Cecilia, Orchestre de Paris. Soliști: Printre artiștii
Ion Marin () [Corola-website/Science/309092_a_310421]
-
Marin se evidențiază următoarele: În 2004, a fondat Philharmonic Sinfonietta Berlin cu membri ai Filarmonicii din Berlin, cu care, între 2005 și 2008, a făcut turul Europei, Japoniei și Coreei. Apariții la festivaluri între 1993 - 1996 includ: Orchestră din Philadelphia, Filarmonica din Israel, Orchestră dell'Accademia di Santa Cecilia, Orchestre de Paris. Soliști: Printre artiștii cu care împarte podiumul, se numără "Marta Argerich, Yo-Yo Mă, Frank Peter Zimmermann, Maxim Vengerov, Gidon Kremer, Jean Yves Thibaudet, Hélène Grimaud, Sarah Chang. El a
Ion Marin () [Corola-website/Science/309092_a_310421]
-
astfel o simfonie corală). Cuvintele sunt cântate în timpul mișcării finale de patru soliști vocali și un cor. În 2002, a fost acordat autograful pentru simfonia a IX-a, organizat de Biblioteca de Stat din Berlin, devenind prima partitură onorată. Societatea Filarmonicii Londoneze a comandat simfonia în 1817. Lucrarea compoziției principale a fost terminată în toamna anului 1822 iar autograful a fost primit în 1824.Ca și în Simfonia a IX-a, forțele vocale cânte o temă cântată pentru prima dată instrumental
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
vocal. Cei mai mulți dirijori, în special Roger Norrington s-au folosit de tempo-ul recomandat de Beethoven pentru recnzii mixte. Benjamin Zander a făcut un caz pentru marcajele de pe metronomul lui Beethoven, atât în scris, cât și în spectacolele cu Orchestra Filarmonică din Boston și Orchestra Filarmonică din Londra. Metronomul lui Beethoven încă mai există, și acesta a fost testat și s-a constatat că funcționează corect. Un număr de dirijori și compozitori, au făcut modificări în instrumentele simfonice. Richard Wagner, de
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
Roger Norrington s-au folosit de tempo-ul recomandat de Beethoven pentru recnzii mixte. Benjamin Zander a făcut un caz pentru marcajele de pe metronomul lui Beethoven, atât în scris, cât și în spectacolele cu Orchestra Filarmonică din Boston și Orchestra Filarmonică din Londra. Metronomul lui Beethoven încă mai există, și acesta a fost testat și s-a constatat că funcționează corect. Un număr de dirijori și compozitori, au făcut modificări în instrumentele simfonice. Richard Wagner, de exemplu, a dublat numărul de
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
aceasta va fi o sarcină ușoară de a scrie la fel de mult pentru voci cum se face în ultima mișcare." Apoi, Gustav Leonhardt obiectat la textul în sine spune: "Asta, "Oda Bucuriei" vorbesc despre vulgaritate! Și versurile! Sunt complet puerile!" Corul Filarmonicii din Londra a debutat pe 15 mai 1947 interpretând Simfonia a IX-a cu Orchestra Filarmonică din Londra, sub bagheta lui Victor de Sabata, la Royal Albert Hall. În 1951, Wilhelm Furtwängler și Orchestra Festivalului Bayreuth a redeschis Festivalul Bayreuth
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
în ultima mișcare." Apoi, Gustav Leonhardt obiectat la textul în sine spune: "Asta, "Oda Bucuriei" vorbesc despre vulgaritate! Și versurile! Sunt complet puerile!" Corul Filarmonicii din Londra a debutat pe 15 mai 1947 interpretând Simfonia a IX-a cu Orchestra Filarmonică din Londra, sub bagheta lui Victor de Sabata, la Royal Albert Hall. În 1951, Wilhelm Furtwängler și Orchestra Festivalului Bayreuth a redeschis Festivalul Bayreuth, cu o performanță simfonică. Semnificația politică atașată simfoniei a 9-a: Leonard Bernstein a realizat o
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
naționalități: din Germania, Bavaria Radio Symphony Orchestra și Corul Orchestrei Simfonice Radio din Berlin, precum și membrii ai Sächsische Staatskapelle Dresden, Philharmonischer Kinderchor Dresda, membrii orchestrei a Teatrului Kirov, din Marea Britanie, membrii ai Orchestrei Simfonice din Londra, din SUA, membri ai Filarmonicii din New York, și din Franța, membri ai Orchestre de Paris. Soliștii au fost June Anderson - soprana, Sarah Walker - mezzo-soprana, Klaus König - tenorul și Jan-Hendrik Rootering - bas. A fost ultima dată când Bernstein a mai dirijat o simfonie. A murit zece
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
di Virgilio (tenor), Norman Scott (bas), și Juilliard Chorus. Mai târziu a fost reeditată pe CD. Aceasta a fost prima din cele trei înregistrări complete ale Simfoniei a IX-a. El a făcut a doua sa înregistrare a piesei cu Filarmonica din Viena pentru Deutsche Grammophon, în 1979. În această înregistrare au cântat Gwyneth Jones (soprană), Hanna Schwarz (mezzo-soprană), René Kollo, și Kurt Moll (bas), cu corul Operei de Stat din Viena. Sir Georg Solti a înregistrat simfonia a IX-a
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
a încercat efectuarea simfoniei clasice; Londra a înregistrat cu instrumente de epocă pentru o versiune 1987 EMI Records (relansat în 1997 sub eticheta Virgin Classics). Benjamin Zander a făcut o înregistrare în 1992 a simfoniei a 9-a, cu Orchestra Filarmonicii din Boston și a remarcat-o pe soprana Dominique Labelle (care a cântat prima dată cu Robert Shaw). 12 ani mai târziu, după Norrington, Philippe Herreweghe a înregistrat simfonia a IX-a, cu Orchestre des Champs-Élysées și Collegium Vocale. Sir
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
Yes și a revenit la proiectul său jazz "Earthworks". În 1993 a fost lansat albumul "Symphonic Music of Yes" ce conține versiunile orchestrate ale melodiilor Yes aranjate de David Palmer. Howe, Bruford și Anderson interpretează pe acest disc împreună cu Orchestra Filarmonică din Londra, Orchestra de Cameră din Londra și London Community Gospel Choir. Următorul album de studio Yes, la fel ca și "Union", a fost supravegheat de o casă de discuri și nu de membrii formației. Victory Music l-a contactat
Yes () [Corola-website/Science/310434_a_311763]
-
și Dachs, apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa (1787 - 1872). Wachmann a dirijat orchestrele teatrelor naționale de la Craiova și București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București. A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică. A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală, lieduri
Eduard Wachmann () [Corola-website/Science/308782_a_310111]
-
din mâinile celor care voiau să-l lichideze. Deși se știe că a avut multe compoziții de diferite genuri muzicale - majoritatea rămase în manuscris și depozitate de fiul său, prof. de muzică Leonida Brezeanu, la Arhivele de Stat ploieștene - la Filarmonica de Stat din Ploiești au ajuns doar două lucrări importante ale compozitorului: "Simfonia ploieșteană", interpretată în premieră prin anii '50, și opera în doua acte "Corina", nepusă în scenă, datorită libretului care a fost etichetat ca plin de aluzii politice
Emil Vasilescu () [Corola-website/Science/308829_a_310158]
-
și corul Sindicatului de Învățământ Prahova (1955-1959). Mai amintim și două coruri bisericești. Toate aceste ansambluri corale au fost fondate exclusiv de profesor. Profesorul a fost un pasionat armonizator de coruri clasice și un apreciat pianist și violonist, pe scena Filarmonicii de Stat ploieștene. În alte ocazii, a interpretat piese clasice, alături de fratele său George Vasilescu, director general în Ministerul Transporturilor din acea vreme, și el un talentat violonist amator. Emil Vasilescu, de asemenea, a compus și câteva lieduri pe versurile unor
Emil Vasilescu () [Corola-website/Science/308829_a_310158]