4,147 matches
-
oaspete de seamă la prânz sau la cină. Îi plăcea să vorbească, dar îi plăcea și să mănânce și prețuia și vinurile bune, știa a zice fel de fel de anecdote la momentul potrivit, îi plăcea să râdă și să glumească. Tommaso, departe de a se lua după Baron, se lăsa dus de propria iscusință, de propria plăcere de a se bucura de societate fără vreo prejudecată sau reținere, fără să se teamă că o să aibă de suferit de pe urma purtărilor lui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Ai dreptate, Dionisio, dar când mă cufund în studiul unei cărți, uit până și de mine. Dionisio râdea, după care: Au dreptate așadar cei care spun că-l egalezi ca știință pe Aristotel și Pico laolaltă. Îmi dau seama că glumești, dar adevărul e că aș vrea să știu atâtea lucruri și nu reușesc să-mi fac timp ca să aprofundez și să verific. O carte ce se referă la o alta devine un lanț și acest lanț adesea se ramifică generând
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pe nări“. El pufni : „Asta vă învață la Medicină ?“. Ea îl îmbrâncise ușor, dându-și seama că, sub pretextul acestei conversații, el își apropiase prea mult obrazul de al ei : „Asta nu se învață la școală“. Filip era gata să glumească pe seama osârdiei ei de a învăța, „o tocilăreasă“, adică nu doar „o tocilară“, ci de-a dreptul o profesionistă a învățatului pe rupte. Ceea ce îi cruța nopțile de ispita cluburilor și petrecerilor, dar i le albea, necruțător, cu paginile cursurilor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
râse iarăși, luând cartea lui de pe marginea mesei și punând-o alături de-a ei. — Beigbeder ! exclamă ea. — Dragostea durează 3 ani... ! Călărim aceiași dragoni... Citim aceeași carte... Și mai ce ? — Mi-e și frică să întreb, încercă ea să glumească, fără a putea ascunde cât de tulburată era. — Rămâne să aflăm. Cosmina își dădu șuvițele de pe frunte. El arătă spre ecusonul cu numele ei. — Știu cum să te găsesc... — Dar tu ? Cine ești ? — Tocmai ți-am spus... Eu sunt Iacob
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a plăcut mai tare la noi decât pe lumea ailaltă ? Să nu te mai prind a doua oară pe-aici, că-ți rup picioarele... Vezi că înțelege... șopti Cosmina. Și lui Ionuț : Înțelegi, nu-i așa ? Bolnavul încuviință din pleoape. Glumește, adăugă fata. Așa e el, dar nu e băiat rău, să știi... Bolnavul întoarse ochii spre Cosmina. — Mâncând... șopti. — Nu e voie, răspunse fata. Încă nu poți să mănânci, nu știi să înghiți. Mai tragem câteva zile din tuburile astea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pe stradă, cred și eu că-și văd de drum. E o nepotriveală în asta, poate că, la cât e de beteag, are prea mulți ochi... — Să nu îndrăznești ! se auzi, gemând, Melania. El râse. Era mândru de ce spusese. — Am glumit. Ne mai veselim și noi... Apoi, strigând : Nu-i așa, Coltuce ? Băiatul nu răspunse, ascultând vuietele din urechi care, ca niște pâlnii, vărsaseră, de-a valma, vocile în trupul lui firav, făcându-le să se lovească de marginile încheiate prea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pe tălpi. — Oamenii cumsecade vin pe alee... observă Maca. — Tocmai... încuviință Tili, dar ceilalți nu înțeleseră ce anume aprobase. După ce ai fost într-un loc ca ăla, îți vin tot felul de idei. — Mai ales ție, spuse Jenică, fără să glumească. — Or să vă vină și vouă numaidecât, adăugă Tili, scoțând o hârtie și despăturind-o. Știi că la început n-au vrut să mă lase să mă uit în dosar ? — Păi, nu s-au deschis arhivele ? întrebă Maca, dându- se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Își scoase un fel de batic din buzunar să-și șteargă anevoie nasul, căci folosea o singură mână, cealaltă ținea cu îndărătnicie punga la piept. Ce-o fi având în ea ? șopti Jenică. — Niscaiva bilete de loterie, rânji Maca. Nu glumi cu așa ceva, se înfioră Jenică. — Nici nu trebuie să aibă cine știe ce, spuse Tili, fără să-l slăbească din ochi. Niște chei, ceva mărunțiș... Ne caută și nu ne găsește. Știe că îl căutăm... Se apără... De ce nu s-a ascuns
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întinse palmele, de parcă ar fi vrut să o mângâie. Jenică văzu, mirat, câțiva lujeri înverziți și se întrebă dacă fuseseră și înainte acolo. Nu vă grăbiți, spuse străinul, prinzându-i, cu coada ochiului, privirea nedumerită. Cu cifrele nu-i de glumit. Jenică simți că nu mai are scăpare. Lăsă jos creionul și se aplecă spre ferestruică. — Tocmai am terminat. ăștia de la centru cer tot felul de situații, de parcă lumea ar putea arăta altfel de cum este. Străinul se apropie de ghișeu. Era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
permit înjosirea sângelui meu. Facă ce poftește... Cu gust! N-are simț estetic, asta este, cum îndrăznești să-mi spui că-mi seamănă mie?" Phy! £Ce rușine¤ (fr.). "Bine! S-admitem că pe mine m-ai luat din motive artistice, glumi galant madam Ioanide. Spune și tu ce să fac, nu e în firea mea să ies afară să fac scandal." Din păcate, nici în a mea! Mâine să vorbești cu Pica, să-i atragi atenția asupra primejdiilor..." "Ioanide, înțelege odată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Domnișoară Sultana, încercă el să dea convorbirii o ținută oficială, nu uita că sunt prietenul domnului Manigomian și ca atare unul care mă preocup de viitorul dumitale. Cum pot să-ți plac eu, mon Dieu?1 Vrei să râzi, aha, glumești... (Sultana făcu un gest brusc de denegație, dezvăluind o idee fixă.) Sunt bătrân, în definitiv, am doi copii mari, sunt om însurat, pentru numele lui Dumnezeu, impropriu de aventuri! - Soția dumitale, făcu Sultana un gest de dispreț, poți s-olași oricând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
chipul cel mai detașat,spre a nu jigni pe Tudorel, e un tânăr inteligent, îl cultivi pentru plăcerea convorbirii. - Avem concepții comune, zise Tudorel cu o modestie care i se păru arhitectului ironică și agresivă. - Aha, aveți concepții! Foarte frumos! glumi Ioanide. Sămi le destăinuiți și mie odată. Vă invit pe amândoi. Propunerea fu înregistrată în tăcere și cu rezervă. Ioanide își alcătui o ținută gravă și confidențială și, ridicîndu-se în picioare (nu putea sta locului), vorbi astfel lui Tudorel, rămas
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pomponescu foarte amar, însă politicos, amabil ca de obicei, domnul Ioanide este exponentul ideii gratuitului în arhitectură. Lui Ioanide însă nu-i plăcea discuția în public a chestiunilor de specialitate, pedanteria îi repugna, și descălecând de pe scaun bagateliză însăși convorbirea: - Glumeam ca să le contrariez pe dumnealor. Îmi pare rău că trebuie să vă las. Am o bina prin apropiere. Ce vreți? Sunt un simplu zidar. Zicând acestea, Ioanide, după civilitățile de rigoare, plecă, lăsând pe Pomponescu stăpân pe câmpul de bătaie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
eu sunt idealist", făcea Ioanide teorii psihologice către Erminia, gîndindu-se la această distanță a viziunii, dar Erminia se scandaliza la ideea de a fi "prozaică", protesta, ea înțelegea prin prozaic un lucru calitativ deficient, un om rău crescut. - După tine, glumea Ioanide, borșul e prozaic, smîntînadecentă și prăjitura poetică. - Sigur! confirmă Erminia foarte pasionată de discuții oricîtde abstruse, deoarece orice convorbire însuflețită cu un bărbat, mai ales având aerul unei certe intime, îi producea o vizibilă mulțumire. - Știi tu ce e
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu barbă redusă la un vârf, ca la muschetari, slujea cu ochii tot spre ei, într-un spirit de înțelegere. Ioanide se întoarse repede pe călcâie și ieși din biserică. Asta întrecea toate așteptările sale. "E ceva putred în Danemarca!" glumi el mintal. Observă că Tudorel primește și corespondență, prin urmare scrisese, își comunicase adresa. Îndată ce o primea, intra în cortul său, unde rămânea multă vreme citind scrisorile, făcând însemnări. S-ar fi zis că Doru și-a instalat în cort
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
voastre, în apropierea locului unde a fost găsit Dan Bogdan. - Da, domnule. - Sergentul declară că becul avea filamentul rupt de vreolună și că a fost spart pe urmă de vreun copil cu pietre. - Nu e adevărat, domnule, sergentul e bețiv. - (Glumind.) Bârfești organele publice, hai? Spune tuatunci: cum a fost? - Cu câteva zile, domnule, înainte de găsirea mortului,cînd eram la poartă, a trecut seara, pe întuneric, ca la cinematograf, un automobil mare, negru, încet de tot, pe partea cealaltă, și șoferul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
veni să chițcăie de veselie). Începusem din nou să lucrez, când am fost chemat în minister. Cine mai știe acum ce va mai fi? Sunt un ratat în felul meu! . - O! se scandalizară toți, în frunte cu Gaittany. Ce idee! Glumiți, domnule ministru! Adevărul este că Pomponescu nu glumea. El trecea repede prin sentimentele cele mai contrare: bucuria de a se vorbi de sine, încrederea, emfaza, pretenția de a fi o personalitate covârșitoare, îndoiala, invidia, descurajarea. Într-un trup așa de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să lucrez, când am fost chemat în minister. Cine mai știe acum ce va mai fi? Sunt un ratat în felul meu! . - O! se scandalizară toți, în frunte cu Gaittany. Ce idee! Glumiți, domnule ministru! Adevărul este că Pomponescu nu glumea. El trecea repede prin sentimentele cele mai contrare: bucuria de a se vorbi de sine, încrederea, emfaza, pretenția de a fi o personalitate covârșitoare, îndoiala, invidia, descurajarea. Într-un trup așa de solid, sufletul avea caracter oscilant. Pomponescu era însetat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
jur, mă duc și eu rar, ca și alții. . - Dar nu ești secretarul doamnei Pomponescu? . - Pe sufletul mamei voastre, nu sunt! se jura Hagienuș,familiarizat cu invocațiile tragediei grecești. . - Ei, se făcu isteț Petrișor, nu mă duci pe mine, tată, glumești! . - Să zic c-aș avea o cât de mică trecere, deși n-o am,gînditi-vă și voi, copii, implora Regele Lear, cum am să bat capul omului cu o afacere care nu-i de resortul lui? . - E bine cu ministrul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
clopotele lângă biserică. Prelații deveniră atenți venind vorba de parohie. - Casă parohială va fi?Primarul, om cu porniri familiare și umoristice, izbucni: . - Oho! Și ce mai casă! Ferice de cine o pica aici, înparohia mea! . - Aveți pe careva în vedere? glumiră cu intenție fină preoții. . - O să recomand Patriarhiei pe acela căruia o să-i placămai mult biserica. . - Sfinția-ta, zise primarul unui episcop, spune-i patriarhuluică mă agasează niște popi. Au venit să-mi inspecteze biserica. Întâi m-am trezit cu niște
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de case. În loc să primesc comanda unui Coliseu sau a unor terme, tencuiesc subsoluri." . - Sper că accepți! Încheie Gaittany. . - Ar fi absurd să te refuz. . - E-n regulă! strigă entuziast conservatorul Casei de Artă.Îți mulțumesc din toată inima. . - Pentru puțin! glumi Ioanide. . - Acum să trecem la chestiunea onorariului. Suntem înmăsură să ți-l oferim îndată, fondul propriu-zis pentru construcție urmând a se livra la începerea lucrărilor. . - Când asta? . - La primăvară, la vară, nu e grabă! . - Atunci pentru ce-mi oferiți onorariul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ca să evite a aduce vorba de biserică și celelalte, subiectul lor exclusiv de convorbire. Mă "menajează", în sinea lui mă consideră într-o poziție catastrofală." Din maliție, se exageră pe sine însuși, conștient: - Există vreun război undeva? . - Ei asta-i, glumești, zău, ha-ha-ha! Serios nu știi că erăzboi? Polonia invadată, Franța, Anglia au declarat război Germaniei, Italia în dilemă. . - De pe schele n-am putut să aflu toate astea. Mă miramde ce țipă copiii cu jurnale pe stradă! Auzind de schele, Gaittany
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
reclama cu insistență. Când Gonzalv văzu și această metamorfoză, avu aproape un șoc nervos. Nu putea, firește, să se scandalizeze față de Conțescu de însănătoșirea lui. Însă căpătase un fel de sughițuri în vorbire, pricinuite de încordarea interioară. . - Nu-i nimic, glumi Hagienuș către Gulimănescu; cu cîtvinul e mai vechi, cu atât e mai bun. . - E fenomenal, se mira Gulimănescu, nemaiauzit! Pneumonie, uremie, numai una din astea ar nimici pe oricare. . - Ți-am spus că are umor, zise Smărăndache. Adevăratul bolnav este
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
profesat de G. Călinescu: "Romanul - spunea scriitorul - este în orice caz o operă de știință, sau, cu un termen mai potrivit pentru câmpul artei, un act de cunoaștere...". Ion VLAD, Lecturi constructive, București, Ed. Cartea românească, 1975, p. 197-200. A glumit într-o zi și mi-a sugerat, printr-un desen, o casă fantezistă, suspendată într-un copac la care nu se putea ajunge decât cu o metodă specială de scripeți. Planul casei noastre reale l-a gândit însă foarte serios
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
arse la mână și, luîndu-și mâna de la barbă, arse barba toată și proverbul se împlini. X, călătorind c-un chelbos și c-un bărbier, hotărâră ca noaptea să păzească fieșcare cu ceasul său. Fiind ceasul întîi al bărbierului, vru să glumească cu X și-i rase capul când dormea. Viind ceasul lui X, bărbieru-l deșteptă. X, puindu-și mîna-n cap să se scarpine și găsindu-l gol de păr, socoti că el este chelbosul și zise cătră bărbier: "Prostule! în loc să
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]