7,197 matches
-
cu amenajări diversificate ce permit luarea în stăpânire sensibilă, ludică și convivială a spațiului. Raționalismului funcționalist și obiectivist îi urmează un raționalism lărgit sau pluridimensional ce integrează aspirațiile umane într-o aemenitas inseparabilă de valori ca senzitivitatea, frumusețea, memoria și imaginarul 11. Și amenajarea spațiului periurban exprimă noua preeminență a temei calității vieții. Dacă epoca noastră este martora unui proces de gentrification, ea vede, mai ales, o veritabilă „maree de vile”: mai mult de jumătate dintre francezi stau într-o casă
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
aur a confortului modern se anunța ca o promisiune de fericire, de viață ușoară și mai liberă. Acest climat s-a schimbat, confortul modern nemaiputând fi separat de o mulțime de dispozitive având drept scop securizarea, protecția, prevenirea, diminuarea riscurilor. Imaginarul eliberării fără limite a fost înlocuit cu o cultură a confortului împresurat de amenințări și neliniști generate de progresul însuși. E ora „diagnosticării stării de sănătate a casei”; trebuie prevenită poluarea aerului din interior, locatarul trebuie sensibilizat la produsele chimice
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
vrea amical, feminin, neagresiv, un răspuns la nevoia de a trăi mai bine și într-un mediu înconjurător liniștitor. Prin îndulcire, formele tehnologice valorizează senzațiile tactile, destinderea, un confort fluid și calmant: o întreagă tendință a designului contemporan difuzează un imaginar de senzualism apolinic sau euritmic. Mobilierul concretizează, la rându-i, aceeași nouă cultură a confortului mai centrată pe rezonanțele senzitive decât pe etalarea semnelor bogăției. Încă de la sfârșitul anilor 1960, confortul anticonformist promovând stilul cool, decontractat sau „lăbărțat” se bucură
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
paroxistic; pe de alta, comportamentele cotidiene sunt foarte puțin transgresive și puțin înclinate spre desfrâu. Exces iconic în domeniul sexului, dar moderație libidinală la nivelul maselor: cu excepția câtorva minorități, logicile excesului rămân cantonate la nivelul imaginilor șial discursului. Hipertrofiat în ce privește imaginarul și simbolistica, libidinalul s-a autolimitat și este, de fapt, „cuminte” în realitate. Orgie a reprezentărilor, dar ordine și cumpătare în moravuri: procesul de civilizare a erosului continuă deasupra supralicitării pornografice. Nici orgiastic, nici puritan: modelul dominant rămâne acela al
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ca și noutatea unui discurs dinadins obiectivist promovat în sfârșit și de o femeie. Interesul stârnit de lucrare exprimă, mai degrabă, gustul pentru Nou și robusta toleranță de care beneficiază sexualitatea feminină hipermodernă, și nu cine știe ce apetit pentru confuzia trupurilor. Imaginarul fără limite face furori, dar practicile rămân masiv rezervate. Sex, iubire și narcisismtc "Sex, iubire și narcisism" În acest punct al analizei, câteva întrebări se impun în cel mai firesc mod cu putință: cum se explică această „moderație” libidinală? Cum
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ne îndoim. Munca și timpul libertc "Munca și timpul liber" Începând din anii ’80, presa a devenit, într-o mare măsură, purtătoarea de cuvânt a tinerilor dinamici și ambițioși (yuppies) și a altor pasionați de reușită: începea să se instaureze imaginarul social al carierelor fulgerătoare. Dar în ce măsură este împărtășit, interiorizat de către mase acest model? Obsesia performanței? Febra acțiunii de dragul acțiunii? Nu chiar aceasta e imaginea reflectată de pasiunea colectivă pentru vacanțe, așteptarea weekendurilor și a „podurilor” peste zilele de luni sau
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
exigența bunăstării, care, nemailimitându-se la confortul material de acasă, înglobează acum și raporturile persoanei cu celălalt, valorizarea și recunoașterea valorii personale la locul de muncă. Dilatare a teritoriilor bunăstării care nu se produce fără a provoca răni fericirii: pe măsură ce imaginarul confortului se extinde, crește în mod irezistibil și sentimentul deprimant de a fi prost tratat sau rău văzut de către alții. Lipsa recunoașterii valorii proprii, așa cum este ea resimțită, apare într-o mare măsură ca reversul medaliei societății structurate în jurul preocupării
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
să-și întrețină fizicul, să se simtă bine sau mai bine. Nu valori eroice, ci valori care țin de destindere, de conservarea propriei persoane, de reconcilierea cu sine. Ceea ce caracterizează noul univers sportiv nu e altceva decât expansiunea socială a imaginarului stării de mai bine. Se știe că în cursul fazei III practica sportivă s-a difuzat considerabil în rândul populației. Mai mult de două treimi dintre francezi declară că practică cel puțin o disciplină sportivă, iar 5,5 milioane de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
artistice a vieții cotidiene, homo aestheticus s-a impus în fața lui homo consumericus. Așadar, dacă societatea de hiperconsum este martora dezvoltării ideologiei și a practicii autodepășirii, ea este, în și mai mare măsură, cea care consfințește corpul senzațiilor, un nou imaginar al bunăstării venind să integreze dimensiunile estetice și senzitive, psihologice și existențiale. Rezultă că individualismul contemporan prezintă un dublu aspect, senzualist și performativ, narcisic și prometeic, estetic și bulimic. Modelul său nu este nici Dionysos, nici Superman, ci Ianus cel
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
rețeta în vederea unei vindecări rapide și fără efort. Noutatea în materie constă în intoleranța crescândă față de nemulțumirea interioară, ca și în spirala cererilor consumeriste în privința bunăstării psihologice. „Medicalizarea existențialului”40 nu-i atât răspunsul la dictatura performanței, cât efectul puterii imaginarului bunăstării și a calității vieții înglobând de-acum înainte și domeniul psihicului. Consumul paliativtc "Consumul paliativ" Ce anume îl menține pe hiperconsumator în perpetuă mișcare? Și în această febră a cumpărăturilor, care este locul țelurilor performative ale sinelui? Acestea ne
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
în cuplu, despre fidelitate, gelozie, decepție. Iubirile și despărțirile celebrităților alimentează presa people. În mod evident, sentimentul constituie o tematică majoră permanentă a producției și a consumului cultural. Astăzi, ca și ieri, publicul din democrațiile de hiperconsum e amator de imaginar pasional. Promovarea socială a lui homo eroticus n-a provocat naufragiul așteptărilor și nici al discursului în materie de iubire. Cum poate cineva vorbi de lipsa sentimentului și de secătuirea conținutului afectiv al relațiilor, când despărțirea unui cuplu celebru ocazionează
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
feminină. Nu mai e cazul astăzi, când satisfacerea femeii este considerată subînțeleasă. Desigur, avem de-a face cu un nou imperativ sexual: în plus, acesta nu trebuie asimilat pur și simplu cu un narcisism operatoriu închis simțului celuilalt. În fapt, imaginarul excelenței tehniciste și imaginarul relațional merg mână în mână: triumfă nu sexualitatea monadică, ci un model fondat pe dimensiunea intersubiectivă, care integrează alteritatea dorinței celuilalt. În cadrul vieții sexuale, individualismul contemporan nu coincide cu preceptul „fiecare pentru sine”, ci, dimpotrivă, cu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
cazul astăzi, când satisfacerea femeii este considerată subînțeleasă. Desigur, avem de-a face cu un nou imperativ sexual: în plus, acesta nu trebuie asimilat pur și simplu cu un narcisism operatoriu închis simțului celuilalt. În fapt, imaginarul excelenței tehniciste și imaginarul relațional merg mână în mână: triumfă nu sexualitatea monadică, ci un model fondat pe dimensiunea intersubiectivă, care integrează alteritatea dorinței celuilalt. În cadrul vieții sexuale, individualismul contemporan nu coincide cu preceptul „fiecare pentru sine”, ci, dimpotrivă, cu un ideal al schimbului
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
dilatării hipermoderne a nevoilor și a cererilor de bunăstare emoțională. „Pilulă a fericirii”, Viagra trebuie legată nu atât de dorința de depășire a limitelor, cât de dorința de încredere în sine, de confort hedonist, de echilibru psihic și identitar. Actualizarea imaginarului bunăstării se exprimă și în modificarea punctului de vedere masculin asupra modelului de cuceritor întruchipat de Don Juan. Într-adevăr, există numeroase semne care indică, în rândul noilor generații, o epuizare a obsesiei cuceririlor feminine și o creștere a idealului
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ca și cum, privilegiind de-acum înainte relaționalul, autocunoașterea și comunicarea intimistă, bărbații ar ține mai puțin să pozeze în recordmeni ai seducției. Pe acest plan, contrar a ceea ce lasă să se întrevadă niște aparențe înșelătoare, faza III înregistrează nu atât triumful imaginarului performanței, cât regresia lui. Dar dacă adversarii tiraniei plăcerii ar fi ei înșiși primii păcăliți? Căci ce înseamnă revendicările feminine ale plăcerii, dacă nu refuzul unei vieți sexuale reduse la obligație sau la un ritual plicticos, refuzul unui corp supus
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
cultură libidinală nu este dictatul cantitativ, ci preocuparea pentru calitatea momentelor trăite. Dacă această analiză e justă, revoluția sexuală trebuie interpretată ca una dintre forțele care au servit nu atât la lansarea pe orbită a stahanovismului libidinal, cât la promovarea imaginarului calității vieții oamenilor. Mizerie sexuală și plăcere senzualătc "Mizerie sexuală și plăcere senzuală" Bilanțul prezentat de diverși observatori ai erosului contemporan nu este deloc îmbucurător. Unii semnalează „declinul lui Eros”; alții vorbesc de o sexualitate narcisică indiferentă față de partener; alții
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
legitimare și de exacerbare a plăcerilor individualiste. Ea nu focalizează atenția asupra celuilalt, ci asupra noastră înșine. Nimeni nu-i amenințat sau rănit, toată lumea având dreptul să pretindă fericirea prin intermediul bunurilor de piață. În culturile tradiționale, credințele se caracterizau prin imaginarul unui joc fără miză; imaginarul vehiculat de publicitate ține, dimpotrivă, de un joc de tipul „numai jucătorul câștigă”. Ceea ce dinamizează publicitatea nu este furia invidiei, ci dezlănțuirea bruscă a foamei consumeriste pentru sine. Ea nu instituționalizează bucuria răutăcioasă, ci te
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
plăcerilor individualiste. Ea nu focalizează atenția asupra celuilalt, ci asupra noastră înșine. Nimeni nu-i amenințat sau rănit, toată lumea având dreptul să pretindă fericirea prin intermediul bunurilor de piață. În culturile tradiționale, credințele se caracterizau prin imaginarul unui joc fără miză; imaginarul vehiculat de publicitate ține, dimpotrivă, de un joc de tipul „numai jucătorul câștigă”. Ceea ce dinamizează publicitatea nu este furia invidiei, ci dezlănțuirea bruscă a foamei consumeriste pentru sine. Ea nu instituționalizează bucuria răutăcioasă, ci te face să te apleci asupra
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
trebuie să ascundă, la scară istorică, o schimbare de regim vizibilă atât în pasiunile colective, cât și în motivațiile subiective. Abolirea proprietății private nu mai este la ordinea zilei și nici marile utopii egalitariste nu se mai bucură de succes, imaginarul revoluției fiind spulberat de cultul individualist al banului și de împlinirea intimă. Desigur, condamnarea lumii liberale suscită proteste, dar, fără o soluție de schimb credibilă, ea nu mai este capabilă să mobilizeze ura răzbunătoare împotriva sistemului actual. Universul pieței este
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
încetare de civilizația consumeristă, este fericirea. Dar această permanență a mitologiei eudemoniste nu împiedică nicidecum variabilitatea conținuturilor ori a temelor sale. Observând cursul lucrurilor din ultima jumătate de veac, distingem, foarte schematic, trei modele sau trei momente care au structurat imaginarul social al fericirii în perioada consumului de masă. Începând cu anii ’50, un prim model al realizării de sine s-a construit în jurul a doi poli majori: viața materialistă și cea afectivă, „lucrurile” și inima, mitologia consumului și cea a
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
nu atât de schimbarea stilului de viață, cât de adaptarea la lumea noastră pentru a trăi confortabil în ea, fără stres sau anxietate. Obiectivul este de a face existența materială mai calitativă și mai echilibrată: și iată-ne la ora imaginarului confortului integral, material și emoțional, consumator și psihologic. Sub eticheta de înțelepciune antică se prelungește, de fapt, căutarea individualistă a fericirii mondene. Nu o „schimbare de paradigmă”, ci dinamica de pluralizare a mitologiilor fericirii individualiste. Iluzia înțelepciuniitc "Iluzia înțelepciunii" Noua
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
fericirii. Un posthedonism care, inevitabil, va avea repercusiuni asupra sistemelor de educație și de formare, asupra modurilor de a gândi și a pregăti viitorul, asupra conceptului de viață bună. Homo consomator nu va fi dispărut: el își va fi pierdut imaginarul luxuriant și centralitatea triumfalistă. Antropologii unui viitor îndepărtat se vor putea apleca atunci plini de curiozitate asupra acelei civilizații luminate în care homo sapiens se închina unui zeu pe cât de derizoriu, pe atât de fascinant: efemera marfă. Eclectismul fericiriitc "Eclectismul
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
folosite de Hipolita -, în forma atât de bine închegată și atât de convingătoare a „vedeniilor” nopții de vară, adică a piesei însăși. Hipolita acceptă însă și referința la miracol, la „minune”. În Visul..., teatrul se definește prin tensiunea dintre imaterialitatea imaginarului și consistența reală, între amăgitoarea închipuire și dovada, fie ea cât de firavă, a adevărului, temă a dialogului dintre Tezeu și Hipolita. Cu Visul..., Shakespeare ne antrenează în vertijurile unei realități pendulând între umbră (shadow) și substanță (substance)1. Iată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nevăzut? Corpul actorului sau, mai degrabă, marionetele, paiațele, manechinele însuflețite de o forță poetică? Personajul de teatru, fantomă și statuie Cu Șase personaje în căutarea unui autor, personajul de teatru devine el însuși o figură a pendulării între real și imaginar, a rătăcirii - prin spațiul dintre viață și non-viață, dintre materialitate și umbră - în căutarea unei forme, a unui corp. Dacă discursul Tatălui începe prin a fi o simplă și banală conversație despre „cum se dă viață pe scenă unor personaje
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cel căruia îi acordă materialitatea cea mai compactă, mai densă, masivitatea impunătoare a statuii. Și, după cum s-a văzut, i-o acordă nu numai personajului imaginar, dar deja statornicit într-un text, ci și aceluia care, înfiripat în sânul aceluiași imaginar, continuă să rătăcească în căutarea unei forme care l-ar defini, a unui autor care i-ar asigura pentru totdeauna un loc într-o piesă, a unui actor care l-ar aduce, în cele din urmă, pe scenă. În discursul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]