41,505 matches
-
cu IMC sub 23, riscul pentru diabet zaharat tip 2 a fost de peste 40 ori mai mare. Rezistența la insulină singură nu este însă suficientă pentru dezvoltarea diabetului zaharat. Numeroase studii au evidențiat că dintre toți indivizii cu rezistență la insulină, numai aproximativ 20% dezvoltă, cu timpul, diabet zaharat. Între subiecții obezi frecvența diabetului zaharat este de 10 ori mai mare (2) la cei care au un părinte cu diabet zaharat tip 2. Rezistența la insulină indusă farmacologic poate evidenția indivizii
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
toți indivizii cu rezistență la insulină, numai aproximativ 20% dezvoltă, cu timpul, diabet zaharat. Între subiecții obezi frecvența diabetului zaharat este de 10 ori mai mare (2) la cei care au un părinte cu diabet zaharat tip 2. Rezistența la insulină indusă farmacologic poate evidenția indivizii la risc pentru diabet zaharat. Conn și Fajans au imaginat testul (cunoscut ca testul Fajans-Conn) care se bazează pe testarea toleranței la glucoză (TTGO) în condițiile inducerii rezistenței la insulină prin administrarea concomitentă a unei
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
zaharat tip 2. Rezistența la insulină indusă farmacologic poate evidenția indivizii la risc pentru diabet zaharat. Conn și Fajans au imaginat testul (cunoscut ca testul Fajans-Conn) care se bazează pe testarea toleranței la glucoză (TTGO) în condițiile inducerii rezistenței la insulină prin administrarea concomitentă a unei mici cantități de cortizon acetat. Acești autori au raportat, în 1954, o frecvență de cel putin 8 ori mai mare a cazurilor de deteriorare temporară a toleranței la glucoză în cursul testului (34) la cei
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
unei stări de intoleranță la glucoză a fost de 17 ori mai frecventă la cei care au avut răspunsuri anormale în cursul testului (34). Cu alte cuvinte, deteriorarea pasageră (în cursul testului) a toleranței la glucoză, pe fondul rezistenței la insulină indusă farmacologic și ulterior, în cursul urmăririi prospective, a apărut mult mai frecvent la rudele de gradul întâi ale unei persoane cu diabet zaharat. Ulterior și alți autori confirmă observația că, pe fondul unui anumit factor mezologic de risc, diabetul
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
anumit factor mezologic de risc, diabetul zaharat de tip 2 apare mult mai frecvent la cei cu istoric familial pozitiv pentru diabet zaharat tip 2. Aceasta implică existența unei predispoziții genetice care determină o incapacitate de compensare a rezistenței la insulină. Într-un studiu relativ recent (59), Henriksen și col. evidențiază că rezistența la insulină indusă prin administrare de dexametazon (4 mg/zi timp de 5 zile consecutiv) induce intoleranța la glucoză la rudele de gradul 1, normoglicemice, ale unor pacienți
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
la cei cu istoric familial pozitiv pentru diabet zaharat tip 2. Aceasta implică existența unei predispoziții genetice care determină o incapacitate de compensare a rezistenței la insulină. Într-un studiu relativ recent (59), Henriksen și col. evidențiază că rezistența la insulină indusă prin administrare de dexametazon (4 mg/zi timp de 5 zile consecutiv) induce intoleranța la glucoză la rudele de gradul 1, normoglicemice, ale unor pacienți cu diabet tip 2. Deteriorarea toleranței la glucoză s-a manifestat doar la cei
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
glucoză s-a manifestat doar la cei care prezentau deja o diminuare (anterioară administrării dexametazonei) a funcției beta celulare. Autorii conchid că subiecții respectivi nu au avut capacitatea de a crește suficient răspunsul beta celular astfel încât să compenseze rezistența la insulină indusă prin administrarea dexametazonului. Până în prezent nu au fost identificate modificările genice posibil implicate in afectarea răspunsului de compensare a rezistenței la insulină. 5.5.2. Factori de mediu Între aceștia, mai frecvent implicați sunt: -Acizii grasi liberi (AGL) care
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
respectivi nu au avut capacitatea de a crește suficient răspunsul beta celular astfel încât să compenseze rezistența la insulină indusă prin administrarea dexametazonului. Până în prezent nu au fost identificate modificările genice posibil implicate in afectarea răspunsului de compensare a rezistenței la insulină. 5.5.2. Factori de mediu Între aceștia, mai frecvent implicați sunt: -Acizii grasi liberi (AGL) care, prin acumulare excesivă în țesuturile ne-adipoase, pot exercita un efect „toxic” local definit ca „efect lipotoxic”. -Nivele crescute ale glicemiei care pot
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
acumulare excesivă în țesuturile ne-adipoase, pot exercita un efect „toxic” local definit ca „efect lipotoxic”. -Nivele crescute ale glicemiei care pot exercita efecte «toxice» la nivelul celulelor beta pancreatice pe de o parte și la nivelul țesuturilor-țintă pentru acțiunea insulinei pe de altă parte. a. Lipotoxicitatea Termenul de lipotoxicitate a fost lansat de Unger (155) în cadrul unei teorii menite să explice geneza ambelor defecte implicate in etiopatogenia diabetului tip 2 cu obezitate, rezistentă la insulină și incapacitatea beta-celulară de a
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
la nivelul țesuturilor-țintă pentru acțiunea insulinei pe de altă parte. a. Lipotoxicitatea Termenul de lipotoxicitate a fost lansat de Unger (155) în cadrul unei teorii menite să explice geneza ambelor defecte implicate in etiopatogenia diabetului tip 2 cu obezitate, rezistentă la insulină și incapacitatea beta-celulară de a o compensa, printr-o anomalie reprezentată de creșterea aportului AGL la țesuturi. În concepția lui Unger, lipotoxicitatea se referă la „boala tisulară ce poate surveni când depunerea excesivă de AGL, depășind nevoile oxidative ale acelor
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
100 mg/dl) crește cu creșterea, de la 1 mmol/l la 2 mmol/l, concentrației AGL în mediu. -creșterea încorporării bromodeoxiuridinei (marker al stimulării replicării ADN semnificând diviziune celulară). Aceste efecte evocă mecanismele de compensare beta celulară ale rezistenței la insulină (hipersecreția bazala a insulinei, creșterea metabolizării glucozei la Km scăzut, hiperplazia beta celulară) și sugerează că modificările observate la șobolanul ZDF ar putea fi induse de nivelul crescut al AGL. În insulele de șobolani ZDF cultivate la un nivel al
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
cu creșterea, de la 1 mmol/l la 2 mmol/l, concentrației AGL în mediu. -creșterea încorporării bromodeoxiuridinei (marker al stimulării replicării ADN semnificând diviziune celulară). Aceste efecte evocă mecanismele de compensare beta celulară ale rezistenței la insulină (hipersecreția bazala a insulinei, creșterea metabolizării glucozei la Km scăzut, hiperplazia beta celulară) și sugerează că modificările observate la șobolanul ZDF ar putea fi induse de nivelul crescut al AGL. În insulele de șobolani ZDF cultivate la un nivel al AGL în mediu de
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
sau dacă creșterea iNOS indusă de AGL reprezintă căi separate, independente spre apoptoză. În momentul în care rata apoptozei celulelor beta pancreatice depășește rata lor de înlocuire, masa beta celulara scade și nu mai este capabilă să compenseze rezistența la insulină impusă de obezitate. Țesutul adipos protejează țesuturile neadipocitare (care, neavând funcția de rezervor energetic, au o capacitate redusă de a stoca trigliceridele) atât prin funcția de captare a AGL și stocarea lor sub forma de trigliceride cât, mai ales, prin
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
plasmatice supraîncărcarea lor cu lipide duce la instalarea steatozei și, în final, la apoptoza indusă de acizii grași cu lanț lung. Supraîncărcarea lipidică a celulelor beta pancreatice determină moartea celulară prin apoptoză, a țesutului muscular se însoțește de rezistență la insulină, a ficatului duce la steatoză și în final la steatonecroză iar la nivelul miocardului se însoțește de disfuncție cardiacă (171). În ciuda similarității diabetului la șobolanul ZDF și al celui uman, nu este clar încă în ce măsură aceste date experimentale sunt relevante
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
date experimentale sunt relevante pentru om, dar în mod sigur acestea deschid perspective noi în abordarea diabetului uman. O serie de studii clinice crossecționale (139) au evidențiat o corelație inversă între nivelul plasmatic al AGL à jeun și sensibilitatea la insulină. Creșterea nivelului AGL, indusă experimental ( prin infuzie cu heparină + intralipid) a dus, după o latență de 2-3 ore, la scăderea marcată a captării (stimulată de insulină) glucozei (101, 128). Acest efect a fost corelat cu acumularea trigliceridelor în celulele musculare
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
evidențiat o corelație inversă între nivelul plasmatic al AGL à jeun și sensibilitatea la insulină. Creșterea nivelului AGL, indusă experimental ( prin infuzie cu heparină + intralipid) a dus, după o latență de 2-3 ore, la scăderea marcată a captării (stimulată de insulină) glucozei (101, 128). Acest efect a fost corelat cu acumularea trigliceridelor în celulele musculare. Date recente indică asocierea rezistenței la insulină cu depozitarea excesivă de trigliceride la nivelul țesutului muscular. Biopsii musculare efectuate la pacienți cu T2DM au evidențiat un
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
infuzie cu heparină + intralipid) a dus, după o latență de 2-3 ore, la scăderea marcată a captării (stimulată de insulină) glucozei (101, 128). Acest efect a fost corelat cu acumularea trigliceridelor în celulele musculare. Date recente indică asocierea rezistenței la insulină cu depozitarea excesivă de trigliceride la nivelul țesutului muscular. Biopsii musculare efectuate la pacienți cu T2DM au evidențiat un conținut crescut de trigliceride față de subiecții sănătoși de control. Tehnica rezonanței magnetice nucleare a permis diferențierea lipidelor depozitate intracelular de cele
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
pacienți cu T2DM au evidențiat un conținut crescut de trigliceride față de subiecții sănătoși de control. Tehnica rezonanței magnetice nucleare a permis diferențierea lipidelor depozitate intracelular de cele extracelulare. La nivelul populației generale a fost descrisă (145) asocierea între sensibilitatea la insulină si conținutul intramiocelular de trigliceride la nivelul mușchiului tibial anterior Determinarea spectrului în RMN al lipidelor intramiocelulare a permis măsurarea acestora la nivelul mușchiului soleus și tibial anterior. Măsurarea lipidelor intramiocelulare la cele două nivele este justificată de faptul că
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
lipidelor intramiocelulare a permis măsurarea acestora la nivelul mușchiului soleus și tibial anterior. Măsurarea lipidelor intramiocelulare la cele două nivele este justificată de faptul că mușchiul soleus are un conținut ridicat în fibre de tip I și este sensibil la insulină, în timp ce mușchiul tibial anterior are un conținut ridicat în fibre de tip IIb și este mai puțin sensibil la insulină. La un grup de 13 subiecți insulinorezistenți, descendenți din părinți cu T2DM cantitatea de lipide intramiocelulare (IMCL) a fost măsurată
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
este justificată de faptul că mușchiul soleus are un conținut ridicat în fibre de tip I și este sensibil la insulină, în timp ce mușchiul tibial anterior are un conținut ridicat în fibre de tip IIb și este mai puțin sensibil la insulină. La un grup de 13 subiecți insulinorezistenți, descendenți din părinți cu T2DM cantitatea de lipide intramiocelulare (IMCL) a fost măsurată la cele două nivele, comparativ cu un grup martor sănătoși, comparabili ca vârstă, sex , BMI, raport talie/șold și grad
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
de lipide intramiocelulare (IMCL) a fost măsurată la cele două nivele, comparativ cu un grup martor sănătoși, comparabili ca vârstă, sex , BMI, raport talie/șold și grad de antrenament muscular (63). Conținutul IMCL a fost corelat invers cu sensibilitatea la insulină. Acest conținut a fost cu 57% (in tibialis anterior) și cu 84% (în soleus) mai mare la subiecții insulinorezistenți. În plus, acumularea IMCL a fost de trei ori mai mare în mușchiul soleus față de tibialis anterior la subiecții insulinorezistenți. Date
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
față de tibialis anterior la subiecții insulinorezistenți. Date similare (113) sunt comunicate aproape simultan și în alte laboratoare. S-a găsit, la indivizi cu toleranță normală la glucoză la care s-a efectuat hyperinsulinemic clamp, că IMCL corelează cu rezistența la insulină (101) mult mai strâns decât oricare din celelalte index-uri: BMI, raport talie/șold, cantitatea totală de grăsime corporală. Inducerea scăderii TG tisulare prin dietă ameliorează sensibilitatea la insulină și chiar poate corecta diabetul la modele animale de T2DM. Depleția
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
s-a efectuat hyperinsulinemic clamp, că IMCL corelează cu rezistența la insulină (101) mult mai strâns decât oricare din celelalte index-uri: BMI, raport talie/șold, cantitatea totală de grăsime corporală. Inducerea scăderii TG tisulare prin dietă ameliorează sensibilitatea la insulină și chiar poate corecta diabetul la modele animale de T2DM. Depleția selectivă a TG musculare prin administrarea de leptină (137) la animale rezistente la insulină a remis rezistența la insulină. Studii experimentale și umane par să stabilească o relație cauzală
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
șold, cantitatea totală de grăsime corporală. Inducerea scăderii TG tisulare prin dietă ameliorează sensibilitatea la insulină și chiar poate corecta diabetul la modele animale de T2DM. Depleția selectivă a TG musculare prin administrarea de leptină (137) la animale rezistente la insulină a remis rezistența la insulină. Studii experimentale și umane par să stabilească o relație cauzală între nivelul esterilor AG cu lanț lung și CoA (LCACoA) și sensibilitatea la insulină. La șobolani s-a găsit o corelație strânsă (33) între conținutul
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
corporală. Inducerea scăderii TG tisulare prin dietă ameliorează sensibilitatea la insulină și chiar poate corecta diabetul la modele animale de T2DM. Depleția selectivă a TG musculare prin administrarea de leptină (137) la animale rezistente la insulină a remis rezistența la insulină. Studii experimentale și umane par să stabilească o relație cauzală între nivelul esterilor AG cu lanț lung și CoA (LCACoA) și sensibilitatea la insulină. La șobolani s-a găsit o corelație strânsă (33) între conținutul muscular de LCACoA și sensibilitatea
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]