5,860 matches
-
toți cu bucurie amestecată cu spaimă, înghesuindu-se unul într-altul ca să-l vadă mai bine, repetîndu-i, exclamând, numele. Era atât de emoționat, încît îi era teamă că în curând are să-și simtă lacrimile pe obraji, dar cu un efort izbuti să râdă. - Vasăzică, spuse, povestea începe de la început. Visez, și când mă voi trezi din vis, are să mi se pară că de-abia atunci încep să visez cu adevărat... Ca în povestea aceea din Ciuang-Tse, cu fluturele... - Ciuang-Tse? repetă în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
are să leșine. Dar poate ar fi mai bine așa, își spuse. Dacă leșin, mă trezesc pe loc..." - Am cerut o sanie, să vă ducem acasă, domnu Matei, spuse cineva. Veta a aprins focul în sobă... - N-am nevoie de sanie, izbuti să spună ridicîndu-se. Mă duc pe jos. Când se va pune problema, am să știu ce să răspund! - Care problemă, domnu Matei? îl întrebă Nicodim. Ar fi vrut să răspundă: Problema care ne frământă pe toți!" dar își simți deodată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mată, a dinților. Își împături batista, o puse în buzunar și începu să-și încheie nasturii de la pardesiu. - Îmi pare rău, spuse apucând cutia violoncelului. M-am hotărât să renunț la lecțiile particulare când mi-am dat seama că nu izbutesc. Nu izbutesc nici în doi ani, nici în patru sau cinci: pur și simplu, nu izbutesc... Întoarse capul și văzu că, în fundul coridorului, luminile începeau să se stingă. - Trebuie să mergem, adaogă, că altminteri riscăm să găsim poarta încuiată. Înainta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dinților. Își împături batista, o puse în buzunar și începu să-și încheie nasturii de la pardesiu. - Îmi pare rău, spuse apucând cutia violoncelului. M-am hotărât să renunț la lecțiile particulare când mi-am dat seama că nu izbutesc. Nu izbutesc nici în doi ani, nici în patru sau cinci: pur și simplu, nu izbutesc... Întoarse capul și văzu că, în fundul coridorului, luminile începeau să se stingă. - Trebuie să mergem, adaogă, că altminteri riscăm să găsim poarta încuiată. Înainta totuși agale
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de la pardesiu. - Îmi pare rău, spuse apucând cutia violoncelului. M-am hotărât să renunț la lecțiile particulare când mi-am dat seama că nu izbutesc. Nu izbutesc nici în doi ani, nici în patru sau cinci: pur și simplu, nu izbutesc... Întoarse capul și văzu că, în fundul coridorului, luminile începeau să se stingă. - Trebuie să mergem, adaogă, că altminteri riscăm să găsim poarta încuiată. Înainta totuși agale, ținîndu-și violoncelul în mâna stângă și încercînd, cu dreapta, să-și ridice gulerul pardesiului
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
adaogă, că altminteri riscăm să găsim poarta încuiată. Înainta totuși agale, ținîndu-și violoncelul în mâna stângă și încercînd, cu dreapta, să-și ridice gulerul pardesiului. - Înțelegi ce vreau să spun. Într-o bună zi mi-am dat seama că nu izbutesc să-i ajut, adică să-i fac să mă întreacă... Fata izbucni deodată în râs, și cu un gest scurt familiar se apropie de el și-i luă brațul. - Maestre, începu cu fervoare, nici nu bănuiți cât sunt de fericită
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu capul, și Iconaru, trecând lanterna în mâna stângă, îl ajută cu dreapta să deschidă lada. Scârțâia atât de strident, încît se opriră de mai multe ori, speriați de aceste țipete neașteptat de puternice, metalice, sinistre. În cele din urmă, izbutiră să ridice capacul. Îi surprinse albul imaculat al cearceafului și un miros pătrunzător de camfor, naftalină și busuioc. - Cum se vede și aici, ca în cele mai mici amănunte, mâna Generălesei! Așeza lucrurile într-o ladă așa cum alții, altădată, zideau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cer, din muzee sau din cărțile poștale. Cântăm pentru îngerii din noi. Căci fiecare om are în el un înger, nu îngerul păzitor, ci îngerul care geme închis în întunecimile sufletului fiecăruia din noi, și pe care arareori, numai rareori, izbutim să-l descătușăm, să-l lăsăm liber să-și ia zborul, să se înalțe, și atunci, o dată cu el, se purifică, și se înalță, și sufletul nostru, sufletul fiecăruia din noi. Antim o ascultase turburat, clipind la răstimpuri din ochi, parcă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
m-au silit să fiu june prim... A fost prima dată când m-a ispitit gândul sinuciderii. Dar atunci m-am revoltat și am părăsit tot, am încercat să uit tot ce mă învățaseră ei, și, te asigur, domniță, am izbutit să uit. Am redevenit mai ignorant, mai naiv și mai pur decât a fost vreodată un actor în toată istoria teatrului... Și după aceea am luat totul de la început. Am recreat spectacolul, am reinventat arta dramatică. Începu să se plimbe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lui și-i privea sălbatec, respirând cu greutate, tremurând. - Cu numele cu care te-ai născut, cu talentul, îndrăzneala și frumusețea dumitale, nu ai dreptul să vorbești de nenoroc ! Dacă ți-au siluit inteligența și talentul când erai copil-minune, ai izbutit să te vindeci singur, așa cum ai recunoscut-o adineaori... Dar chiar atunci, când erai copil-minune nimeni n-a încercat să te desfigureze, în așa fel încît să nu mai poți juca niciodată teatru. Niciodată! Se întrerupse foarte palidă, și încercă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o clipă, o imploră, în șoaptă, Antim. Numai o clipă, să văd ce au să cânte... - Ne așteaptă, repetă fata cu o surdă deznădejde în glas. Încercase din nou să-l tragă după ea, dar, cu un gest brusc, Antim izbuti să-și elibereze mâna. Auzi iarăși cele trei bătăi scurte ale baghetei în pupitru, apoi aceeași tăcere împietrită a sălii, prelungindu-se nefiresc. - De ce n-o fi începînd? Ce mai așteaptă? o întrebă. Dar nu mai era nimeni lângă el
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
A întrebat-o în șoaptă ce i s-a întâmplat. Florentina încerca să răspundă, dar nu se înțelegea ce spune. De cele două fete s-a apropiat Marius, prietenul Florentinei, intrigat că nu înțelegea ce s-a întâmplat. Florentina a izbutit să articuleze câteva cuvinte printre care revenea mereu "fericire”... Pauza următoare fata a dispărut din nou din clasă. S-a dus să se întâlnească iar cu Vali. Toată scena s-a repetat. Fata s-a dus apoi înapoi în clasă
FLORENTINA ŞI TRAFICANTUL DE DROGURI. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Gabor Andreea, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2013]
-
și contra. La final, cînd vei trage linie și vei contabiliza suma conținuturilor fiecărui gînd propriu, vei avea plăcuta surpriză de a fi dărîmat cel puțin o prejudecată autoimpusă ori cu care mediul în care ai trăit pînă acum a izbutit să te contamineze. Exercițiul pe care ți l-am propus fără îndoială, unul de introspecție, dar și de confruntare cu oferta lumii exterioare, noi este, în primul rînd, util pentru că, o dată depășite barierele mentale (care te incomodează și te fac
by Suzana Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1100_a_2608]
-
același timp, George deveni conștient de cumplita durere de cap care-l chinuia din momentul în care se deșteptase. Își simțea parcă și fața zgâriată. Probabil că se îmbătase criță cu o noapte înainte. Încercă să-și amintească, dar nu izbuti. John Robert se întorcea. Oh, Dumnezeule, oh, Dumnezeule! George hotărî că singurul lucru de care avea acum nevoie era laptele, o cană mare cu lapte gros, rece, de la frigider. Cu gesturi încete, delicate, ținându-și capul cu o mână, dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
numeroasele dormitoare luxoase, fiecare dintre ele având o sală cu bazin particular. Acest șir de camere-dormitor, conținând aceleași instalații ca și hotelurile din localitățile balneare europene, au fost destinate invalizilor bogați. Ornamentația era în stilul art deco, un stil care izbutește să fie în același timp sever, exotic și insipid. În coloritul ornamentației predomină albul și negrul, garnisite cu bej, portocaliu și verde deschis. Camerele conțineau, inițial, numeroase oglinzi triunghiulare, cu margini zigzagate, și scaune din oțel tubular care se clatină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
impresia că ar fi întârziată mintal, dar după un timp lumea începuse să spună: „Ruby nu e proastă, e vicleană“. Însăși Alex declara că Ruby e un mister. Totuși, nu-și dăduse seama de acest lucru până de curând; nu izbutise niciodată să creadă că Ruby ar fi o făptură stranie, cu gânduri și pasiuni ascunse. Alex nu înțelegea ce urmărea Ruby insistând asupra pensiei. Se poate să fi fost vorba doar de una din îndărătnicile ei lipse de înțelegere, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și cu Zet, ținând cățelul sus de tot, într-o mână, în timp ce Adam râdea și-l trăgea de sutana neagră. Gabriel, știind cât de mult îl irita părintele Bemard pe Brian și cât de gelos era Brian pe oamenii care izbuteau să-l câștige cu ușurință pe Adam, îl salută pe preot și îi servi în grabă lui Adam masa de seară, care îl aștepta pe o tavă. — Uite, Adam, mănâncă-ți cina și, apoi, repede la culcare, fără televizor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trecut, locul de meditații al lui Alex, era o mașină a timpului. Dar trecutul după care tânjea ea era doar o atmosferă vag parfumată, netulburată de fantomele persoanelor individuale. Totuși, în această noapte, persoanele individuale o împresurau, și Alex nu izbutea să atingă acea stare de detașare, necesară singurătății ei. În timp ce mergea, pentru că întotdeauna, în aceste tainice vizite nocturne, colinda prin toată casa, începu să se gândească la George. Se întreba dacă George va veni la ea să-i vorbească, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de a fi descoperit că nu-i bun de nimic, se înscriau de asemenea printre cauzele sau scuzele purtării lui. Ca student, George urmase filozofia, apoi istoria și arheologia. La terminarea studiilor, deși absolvise cu o medie mare, nu a izbutit să găsească slujba academică la care râvnea. A scris niște piese de teatru pe care nimeni nu i le-a jucat și (așa se spunea) niște poeme pe care nimeni nu i le-a publicat. Nu există nici o îndoială că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de o importanță cu totul limitată.) De fapt, George era un bărbat inteligent, era omul talentat și promițător de care se îndrăgostise Stella și cu care se măritase. (Stella n-ar fi putut niciodată iubi un prost.) Numai că nu izbutise în nici un fel să-și valorifice talentele. Dimpotrivă, pornise cu înverșunare să se autodistrugă. Nimeni nu s-a arătat prea surprins când a pus capăt carierei lui de muzeograf prin sfărâmarea colecției de sticlărie romană. Mărturisesc că nici eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
camerele lor mobilate, Tom râse pe înfundate, profund, cu lacrimi de plăcere pură în ochi. Adevărata „identitate“ a lui Scarlett-Taylor nu i s-a revelat prea curând lui Tom, deși cei doi au devenit prieteni; fără îndoială, Tom nu a izbutit niciodată să-l cunoască pe deplin (dar cine poate fi vreodată cunoscut pe deplin?). Trebuie, totuși, să oferim câteva date despre cel ce avea să fie Horațio pentru Hamletul nostru sau (pentru că adeseori schimbau rolurile între ei) Hamlet pentru Horațio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Dar era și sportiv. Tatăl lui fusese un bun jucător de tenis și organiza jocuri de cricket la Dublin. (Pentru tatăl lui Emma, cricketul, ca și anglicanismul, însemnase o activitate de protest.) Și Emma juca bine tenis, iar la școală izbutise să lovească o minge de cricket mai puternic și s-o trimită mai departe decât oricare alt coleg. Fusese însă nevoit să renunțe la jocuri din cauza unei miopii progresive. În ultima vreme, renunțase și la șah. Următorul lucru la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca foița de țigară, prin care, dacă ar fi dorit ar fi putut să-și treacă mâna; ceva pe care, însă, în prețioasa lui credință filozofică și în prețioasa lui răbdare filozofică, nu cuteza să-l atingă încă. Acum însă, izbutea să vadă prin acest ceva ca printr-o substanță care putrezise, dezagregându-se în fibre zdrențuite. Și dincolo de acestea nu era decât haos, multitudinea necategorisită, confuzia definitivă a universului, în fața căreia metafizicianul își acoperă ochii. Până și acea ultimă vagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deschise automat la una dintre poeziile lui favorite și i-o așeză lui Hattie în față. Citindu-l acum, preotul își dădu seama că, deși în ansamblu înțelegea poemul, ba chiar îl trăia, nu reușea să-l interpreteze. Firește, nu izbutea nici Hattie, care nu-l citise niciodată până atunci. Încercarea ei de a-l traduce literal, începu astfel: „Un soi de solititudine, fără o lebădă sau un țărm, își oglindește desuetudinea în privirea la care am renunțat, sau pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie. Era căsătorit? — Da, dar asta n-are importanță. E vorba de un poem. În poeme n-au ce căuta soțiile. Era cu o tânără femeie frumoasă. — De unde știți că era frumoasă? — Știu. Încearcă să vezi imaginea. — Da, cred că izbutesc, răspunse Hattie mai domolită. E ca tabloul acela al lui Renoir - La baigneuse au griffon - numai că acolo... acolo sunt două fete, nu un bărbat și o femeie. Asta nu-l prea interesa pe părintele Bernard și nici nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]