3,923 matches
-
impactului cu realul, astfel încît să rezulte o imagine a sinelui, cu unde ale apropierii și îndepărtării de ceea ce resimte a fi străin, însă pe cît posibil cu un caracter stilistic omogen. Predomină un răsfăț paradoxal melancolic al percepției ființei lăuntrice. Deseori singurătatea capătă o înfățișare domestică, înzestrată cu o sonoritate ce umple scena autoreprezentării: „Stau cu o carte deschisă pe piept/ n-am chef să citesc dar somnul refuză să vină/ se-aude o pasăre sau un șoarece pe acoperiș
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
astfel încât surplusul dintr-o parte se scurge în cealaltă. Desigur, în cazul său predomină actorul. Din când în când însă, în umbra lui, apare și artistul plastic, care, înarmat cu o peniță ascuțită sau cu o pensulă, asemenea unui seismograf lăuntric trece pe hârtie, în linii abrupte, starea sa lăuntrică în momentul în care joacă pe scenă. Că scena se mută și în viața reală, acesta-i un lucru ușor de înțeles. Ca orice artist care apelează la satiră și la
Mălăele, omul orchestră by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2726_a_4051]
-
Desigur, în cazul său predomină actorul. Din când în când însă, în umbra lui, apare și artistul plastic, care, înarmat cu o peniță ascuțită sau cu o pensulă, asemenea unui seismograf lăuntric trece pe hârtie, în linii abrupte, starea sa lăuntrică în momentul în care joacă pe scenă. Că scena se mută și în viața reală, acesta-i un lucru ușor de înțeles. Ca orice artist care apelează la satiră și la sarcasm, Horațiu Mălăele vede monstruos și simte îngrozitor... Ca
Mălăele, omul orchestră by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2726_a_4051]
-
mai vechi/ și mai noi întâmplări" (Emblemă); ,rezonanțe și raze o lume/ care compune o altă ființă" (Lecția de psihologie). Culturalul, ghicit prin fine aluzii sau răsfrânt prin elemente picturale, reprezintă un mod firesc de a fi pe coordonatele eleganței lăuntrice. Culorile preferate sunt auriul, movul, galbenul, albastrul, rozul, purpuriul, scânteieri, fugitive totuși pe nemișcarea albului fundamental, care transmută simpla viață în destin, suferința în rugăciune, privirea în vedere. Există un patos abstract, abia ghicit printre rânduri, care înalță alaiul de
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]
-
propria piele, trebuie să recurgi la rețeta amintirilor. Orice alt refugiu se dovedește derizoriu: prezentul e fad prin scăderea aderenței la actualitate, iar viitorul se îngustează prin stingerea elanului vital. Și atunci reminiscențele ex illo tempore devin principiu de regenerare lăuntrică, și nu formă cabotină de epatare a cititorului. De aceea e o eroare să vezi în memoriile lui Barbu Cioculescu un act de ostentație culturală, hrănit de ambiții publice, cînd de fapt la mijloc e refacerea identității prin dospire retrospectivă
Tacticos și mustuos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4034_a_5359]
-
circumstanțială, mai curînd o comandă practică decît o realizare artistică, și anume Ecorșeul. Prin această lucrare, Brâncuși ia în stăpînire o întreagă civilizație a statuarului, îi comprimă istoria printr-o analiză halucinantă a corporalității, a anatomismului, a obiectualității exterioare și lăuntrice a ființei umane, ducînd ideea construcției antropomorfe pînă la eviscerare și pînă în proximitatea ideii de cadavru. Încă înaintea oricărui război declarat, Ecorșeul este un fel de testament al întregului statuar de pînă la Rodin. Ceea ce urmează este, de fapt
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
lui Paciurea, este, și în concepția lui Brâncuși, tot unul cu sursă bizantină, și anume Rugăciunea. Numai că, spre deosebire de Paciurea care s-a oprit la ornamentica bizantină, la exterioritatea previzibilă și mecanică a drapajului, Brâncuși extrage din tipologia bizantină austeritatea lăuntrică și monumentalitatea indescriptibilă a sacralității. Fără cea mai elementară descripție și fără nici o aluzie individualizatoare, hieratica Rugăciunii constă în resorbția substanței în atitudine, în dematerializarea formei sub presiunea unui sentiment energic și imponderabil în același timp. Și, în fine, ultima
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
contemplativ. Înainte de a fi medic, Zeletin e rapsod, adică artist de acută predispoziție reactivă, virtute care nu atîrnă de voință, ci de clasica predestinare de gene, prin urmare apetența pe care o arată pentru amănunte extravagante ține de o fatalitate lăuntrică: stă în fatum-ul lui Zeletin să-și pună faconda în slujba unor texte de calofilie cochetă, de unde și senzația că, citindu-l, asiști la o degustare de accente docte. Cine deschide volumul Rămînerea trecerii, al cărui titlu invită la
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
intră de bună voie în coconul din care a eclozat. Adormită în Nina se află femeia, se află cealaltă personalitate pe care regizorul dorește s-o trezescă. Nu tehnica îi lipsește Ninei, ci o pasiune care să-i redea tensiunea lăuntrică, iar regizorul nu ezită să o provoace, să apeleze la metode neconvenționale pentru a stârni în Nina pulsiunile sexuale, ceea ce o opune pe Lebăda neagră Ingenuei. Stresul generat de eveniment este amplificat de presiunea suplimentară pe care o induce această
Ceaikovski, Doctor Jekyll și Mister Hyde by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5815_a_7140]
-
simple, în virtutea unui ritm sintactic al concentrării: „vers după vers poem după poem/ imprimate pe creier, în gînd./ mari porțiuni din scoarță sînt arse, scurt-/ circuitate/ nici bălării nu mai cresc,/ nici rămurea de scaiete/ nu se despoaie/ în roua lăuntrică” (biblia belgrad eu și moara lui take). Poetul se simte incongruent cu lumea. Un „ciudat” care se consolează cu năzuința vechimii mergînd pînă-n anorganic, voind a deveni străvechi aidoma nămolului îndepărtat de orice așezare umană, aidoma prafului care se așterne
Poezia Solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2655_a_3980]
-
ales acum că e iarnă și din criză de foc/ am ajuns să dorm în același pat/ cu eul meu lîngă eul meu// cu eul meu mistic/ lîngă batracianul ateu:// destul confort ca să despic în patru/ -o, lemn de foc lăuntric/ o, rece lemn de foc - / firul celor spuse de un nebun de suferință/ de un kafka agonic/ doctorului ce refuza să-i dea morfină:/ «ucideți-mă sau sunteți un criminal!» „(matroană cu pălmuiri). Placarea pe locuri exotice constituie un snobism
Poezia Solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2655_a_3980]
-
din îmbinarea dintre inconștient și conștient, prin acumulări de care nu-mi dau seama și nici nu doresc să le cunosc. Apoi, ceea ce trebuie rostit vine singur și eu abia prididesc să-l scriu." Fragmentul e o mostră de liberatate lăuntrică, Ilie Constantin spălîndu-și toate păcatele adunate în celelalte pagini ale volumului, căci spiritul în care a fost scris descinde din încrengătura de rasă a lui Horațiu. Nu munca îl face pe poet, ci inspirația. A asuda făcînd exerciții prozodice e
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
care îmi permit să-l apropii, în cheie gracil austeră, de figura mai scundă, pe aceeași temă, de izbînda, larg cunoscută, a lui Picasso. Îi ajunge sculptorului nostru să-și încrucișeze elementele, să le aplece ori să le ghemuiască, înțelesul lăuntric rămîne acela al unei afirmări verticale, vibrantă la nivelul oricărui fragment. Cînd alătură un creștet retezat și o talpă de bronz, cînd le numește aproape sarcastic „Conversînd cu iarba", Gorduz închipuie un aparat emoțional a cărui forță de impact e
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“ by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6233_a_7558]
-
că mă iubești cu o deznădejde dezolată și violentă, fiindcă, atunci când mă îmbrățișezi, simți cadavrul ce voi fi cândva, ori vom fi amândoi." Pictor de război este capodopera lui Arturo Pérez-Reverte: un roman sumbru despre iubire și moarte, despre infernul lăuntric și bolgiile din jur, despre forța răului căreia arta îi slujește uneori de mijlocitor, despre ororile cărora nimeni și nimic nu le pune capăt, despre om ca ființă înzestrată cu inteligență pe măsura cruzimii sale. Virtuozitatea narativă și construcția romanului
Granițele ficțiunii, după Arturo Pérez-Reverte by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8591_a_9916]
-
se prăbuși ca fulgerat din pricina unor eforturi niciodată drămuite, a unei nedomolite energii și a unei generoase dăruiri de sine. Vilar a izbutit să reașeze teatrul în miezul problematicii naționale și istorice, fără a abandona însă omul, cu zbuciumul lui lăuntric și cu eternele lui frământări. Această dublă opțiune, această pendulare în fond sfâșietoare îi vor fi nu o dată reproșate, dar măreția lui Vilar tocmai de aici vine, din curajul de a nu fi făcut o unică și definitivă alegere cu
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
Barbu Cioculescu e un nedepășit expert dublat de un poet. Și nici nu se putea ca un cercetător al legendarului autor al Crailor să capete inefabilul certificat de acreditare pe tărîmul său fără să dispună de valențele expresive ale unei lăuntrice comunicări cu plăsmuirea în chestiune. Aceasta proliferează în receptorii de care are parte, alcătuiește ,neașteptate cifruri", oferă mirobolantul peisaj al ,unor selve, ostroave și urbe incitînd la explorare - cu intens fiorul aventurii". Dar în ce fel l-am putea califica
Un matein între mateini by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11141_a_12466]
-
Partidele solicitate să se întoarcă, Uniunea Forțelor de Dreapta și PNL-ul, pun condiții, chiar dacă de pildă, în scripte, PNL face parte în continuare din CDR pentru alegerile generale. În locul unui bilanț în care să-și asume toate crizele sale lăuntrice și în care să încerce o reevaluare a CDR în actualele împrejurări, PNȚCD continuă să lanseze mesaje ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic în opțiunile alegătorilor, iar Convenția ar fi marele birlic al partidelor care au părăsit-o. Adică
Moștenirea lui Corneliu Coposu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17013_a_18338]
-
unor corpuri delicte: "Petre Sălcudeanu scrie rudimentar, cu o lipsă de har stilistic neîndoielnica. oricît de serioasă ar fi înzestrare de dulgherie romanesca a unui autor, ea nu poate suporta tot greul. Iată cum poate fi comentat de scriitor zbucimul lăuntric al unui erou: aCu toate că încerca să se convingă că n-are pentru sora Verona nimic deosebit, în ultima vreme tot mai greu și-o putea alunga din gînd, voia să creadă că spiritul de contradicție este acela care
Critica lui Ilie Constantin (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17640_a_18965]
-
citit atît ca premoniție, cît și ca un avertisement lansat diriguitorilor lumii: "Zadarnic ne împărțiți/ dinainte coliva./ Căci tot ce împotriva ne stă/ de tainele noastre/ pieri-va, pieri-va!" Poetul era conștient de slăbiciunile și de fragilitatea ființei sale lăuntrice, după cum era conștient și de faptul că poezia sa civică nu întotdeauna se ridică la înălțimea așteptărilor. Ca temperament, el era mai apropiat de Rilke, de Lorca sau de Nichita Stănescu, decît de poeții tribuni ce animă mulțimile. Cumplita dramă
Cîteva gînduri despre Grigore Vieru by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/7643_a_8968]
-
manifestarea a avut loc la Primăria Municipiului), cerîndu-și parcă scuze, poetul a spus (citez din memorie): "Vă voi citi și cîteva din poeziile mele reportericești. Știu că ele nu sînt tocmai perfecte. Le-am scris dintr-un fel de necesitate lăuntrică. N-am putut să stau cu mîinile în sîn și să privesc pasiv la tot ce se întîmplă în preajmă..." Poetul a fost, probabil, prea exigent cu sine însuși. Dincolo de mesajul lor civic, multe din aceste poezii, au o rezonanță
Cîteva gînduri despre Grigore Vieru by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/7643_a_8968]
-
intitulat “ În lumea muzicii contemporane”. Făuritor artistic conștient de istoria și neamul întru care ființează, rostuindu-l după năzuință și, totodată, rostuindu-se pe sine după putință, Sorin Leresecu continuă să mediteze compunând muzică, și să facă muzică cu bucuria lăuntricei nedumeriri a regăsirii de fiecare dată printr- o altă perspectivă în raport cu lumea, așa cum, la începutul oricărui act componistic se află relația dintre mirarea compozitorului și goliciunea albă a colii cu portative, din a cărei imaculat-odihnitoare așteptare se pot închipui tăceri
SORIN LERESCU 100-40 by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/84214_a_85539]
-
ușuare: Am putut deci, după '89, să îmi afirm neaderența la literatură". Inevitabil, gîndul ni se îndreaptă spre profesiile slujite fără credință, precum în cazul unui sacerdot ateu. Cum a fost cu putință o activitate de asemenea proporții fără o lăuntrică aderență la obiectul său, care, dincolo de "ideile literare", este, orice s-ar zice, "literatura", chiar așa bagatelizată, persiflată, pusă între ghilimele, cum procedează Adrian Marino? E unul din cele mai incitante mistere ale vieții noastre literare actuale. Oare ar fi
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
vor trece-n lumină" (Jertfă). Adăstarea omului în lume are un rost precis doar atâta vreme cât sufletul este plin de puteri și latențe, de o vastă puritate. Acesta e miezul conversațiilor poetice cu personaje fabuloase, întrupări, în fond, ale unor lumi lăuntrice cu disponibilități infinite. Atunci când acest izvor seacă, vine moartea. Splendid, în acest context, dialogul cu un arbore al integralității sinelui, în poemul La Arborele am plâns...("Mă-ntristează când văd/ Cum te locuiesc/ Tot mai puține jivine/ Și păsări din
Poezia retro by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7690_a_9015]
-
tocmai prin faptul că este construit pe atitudini complementare. În acest sens, expoziția lor comună este consecința firească a unei stări de fapt și nu atît rezultanta unei decizii administrative sau a unei cochetării de stare civilă. Chiar și mecanică lăuntrica a acestei expoziții funcționează pe ideea unui mariaj, a unei polarități formale și simbolice. Într-o accepțiune foarte largă, Panaite Chifu este un teluric, un poet al germinației și al materiei fatal determinate de gravitație, în timp ce Vasilica Chifu are viziunea
Arta în familie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17989_a_19314]
-
genuina a Pămîntului și imperceptibila vibrație a ordinii spirituale. Pentru Vasilica Chifu pictură este, in primul rînd, un document existențial. Departe de vuietul străzii, de convulsiile clipei și de freamătul istoriei nemijlocite, ea se concentrează exclusiv asupra propriilor sale neliniști lăuntrice. Amestec de exuberanta meridionala și de grave disperări nordice, de jubilație și de dramatism, temperamentul sau artistic este mărturia unei explozii neîntrerupte. Fără legături explicite cu lumea exterioară, cu realitatea episodica și cu formele constituite ale acesteia, pictorița își plasează
Arta în familie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17989_a_19314]