13,725 matches
-
un dispozitiv care face ca becul electric, aprins cu comutatorul de jos, să se stingă cam în clipa când chiriașul ajunge la etaj. Asta, pentru a evita rămânerea peste noapte a unei lămpi aprinse. (Felix se gândi prin contrast la lampa cu petrol din casa lui moș Costache.) De altfel, bătrânul nu făcea nici o observație, privea cu ochi paterni pe tinerii care aduceau femei și le saluta ceremonios pe acestea, dacă păreau de condiție bună. Colegul mai adăugă că moș Costache
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acasă aproape pe furiș și se aruncă pe pat, fără să treacă prin sufrageria unde Otilia îl aștepta la masă. Era obosit moralmente, dar cu senzații fizice. Privi înainte prin întuneric razele sărace ce pătrundeau pe fereastră, prin perdea, de la lampa din coridor. Să-i spună Otiliei ce se vorbea despre ea, i se părea inutil și jignitor. Îl obosea, îl neliniștea această lume fără instinct de rudenie, aprigă, în care un om nu se putea încrede în nimeni și nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
celorlalți. Felix sări în picioare fulgerat de o idee romanțioasă. Fără îndoială, Otilia, amărâtă de purtarea lui moș Costache, a fost nevoită să plece în pripă, dar i-a lăsat undeva o scrisoare de explicație, niște instrucțiuni. Puse mâna pe lampa cu picior de pe masă și ieșind în coridor se-ndreptă spre odaia Otiliei. Camera era în dezordine și se simțea plecarea grăbită a fetei. Rochii care nu fuseseră socotite utile erau aruncate morman, o carte era deschisă și îndoită acolo
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia nu-i lăsase nimic. De acum încolo avea să stea singur, exilat pe acest vast coridor, într-o curte mereu adormită, întîlnindu-se o dată sau de două ori pe zi cu un bătrân morocănos. Otilia îl trădase. Felix luă iarăși lampa în mână, vîrî pieptenele în buzunar și se-ntoarse în odaia lui. Se dezbrăcă și se sui în pat, după ce suflă în lampă, rămânând numai la lumina focului. Deși era primăvară, zilele erau reci, și acuma se auzea vântul izbind
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o dată sau de două ori pe zi cu un bătrân morocănos. Otilia îl trădase. Felix luă iarăși lampa în mână, vîrî pieptenele în buzunar și se-ntoarse în odaia lui. Se dezbrăcă și se sui în pat, după ce suflă în lampă, rămânând numai la lumina focului. Deși era primăvară, zilele erau reci, și acuma se auzea vântul izbind în geamlâc și clătinând pomii neînfrunziți. Felix alergă cu gândul la moșia lui Pascalopol. Ce făcea oare Otilia acolo? Un clește de gelozie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urmată de Stănică. Acesta făcu semn cu ochiul lui Felix, să intre și el. Marina închise convoiul, așezîndu-se în pragul ușii. Dormitorul, spațios, semiobscur, avea între ferestre două paturi mari cu tăblii de nuc, cu voluminoase suluri de lemn. O lampă cu abajur strejuia pe o noptieră. Olimpia ședea pe marginea unui pat și ținea mâna bolnavului încă nevăzut. Aurica privea galbenă, spălată de dresuri, mai de departe. Un miros pătrunzător de oțet aromatic se amesteca cu o duhoare neplăcută de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sufletului. Sunt legat de tine pentru vecie, uniunea noastră va fi pildă de constanță și lealitate. Lasă-ma să muncesc pentru tine, să-ți fac un altar demn de frumusețea ta. Ai să vezi tu cine e Stănică! - Suflă-n lampă, ordonă Olimpia. Stănică oftă și se execută. Gândul lui mergea departe de vorbe. Se gândea la Otilia și se învinovățea că nu știuse cum s-o ia, medita la Georgeta. S-o ia de nevastă pe aceasta din urmă nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
intrare, pe prag. Astfel, după terminarea mesei, care dură foarte mult, toată casa fu ocupată militărește de cele șapte persoane (Stănică, Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoarea), încît nici o mișcare nu era cu putință fără trecerea prin odaia cuiva. Lămpile rămaseră aprinse micșorat, peste tot. Aproape toți adormiră însă curând așa de adânc, că toată casa se umplu de sforăituri. Numai Stănică umblă câtăva vreme prin curte, inspectând totul, trecu în revizie toate odăile, apoi se închise în salon, încuind
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sigur în ce mă privește pe mine. Otilia făcu o mică strâmbătură și nu mai spuse nimic și, cu toate rugămințile lui Felix, nu mai consimți să se oprească. Se întoarseră, deci, acasă. Deși se întunecase, nu se vedea nici o lampă aprinsă. Otilia, cam mirată, intră înăuntru. Deodată se auzi un țipăt, și fata ieși palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înăuntru. Deodată se auzi un țipăt, și fata ieși palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache, căzut jos pe dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care ședea lângă ușă, înspăimîntată. - Trebuie s-o trimit pe Marina după doctor. Otilia alergă afară
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de energie trecea prin trupul lui Felix. Într-o seară de la începutul lui martie, Felix stătu până târziu, citind. Auzea alături pași în odaie, zgomot de lucruri mișcate. Apoi totul se potoli și i se păru chiar că ghicește stingerea lămpii. Târziu de tot, spre miezul nopții, auzi o scârțâitură a ușii de alături, pași ușori de picioare goale care merseră până în dreptul ușii lui. - Felix, se auzi glasul șoptit al Otiliei, tu dormi? - Nu! - Stinge lampa. Cu sentimentul unui lucru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
chiar că ghicește stingerea lămpii. Târziu de tot, spre miezul nopții, auzi o scârțâitură a ușii de alături, pași ușori de picioare goale care merseră până în dreptul ușii lui. - Felix, se auzi glasul șoptit al Otiliei, tu dormi? - Nu! - Stinge lampa. Cu sentimentul unui lucru neașteptat, Felix suflă pe deasupra sticlei. Ușa se deschise și se-nchise la loc, și în slaba lumină aruncată de flacăra din sobă tânărul zări pe Otilia, cu picioarele goale, în cămașa ei lungă de noapte. Părea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu coșciugele pe ei, îi luaseră drept niște căcăcioase de stafii care încurca circulația... - Bruță... Hep!... Dar nu putea să le taie? - Ce, moșule?... - Să le taie direct. Rafturile, rumegușul... Hârști, pânza de bomfaier. Harști, fierăstrăul!... Sau vărsa gaz de la lampă direct pe ele și le punea foc. - Nu, că nu se putea să reziști. Nimeni nu rezista... Zi-i drept, tu ți-ai tăia singur coaiele? - Nu crez. Nu... Sigur că nu. - Păi, asta-i politica pe care a mers
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să-l oblige pe oricare purtător de nădragi să se năpustească asupra vitregitei Filoftei și, făcîndu-i felul, s-o și tîrească către Oficiul de Stare Civilă. Pe la 8,50 seara, se întunecă. Pe la ora 9,30, când ieși, în lumina lămpilor unui antediluvian aparat de radio "Balada", fixat etern pe muzică populară, pentru a-și mai aerisi mințile, îmbîcsite de studiul fișelor personajelor ce urma să le întîlnească în viitoarele câteva zile, Ho diábolos ascultă zâmbind un timp, din penumbră, flecărelile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu piciorul cine știe ce boarfă aruncată, de frică ca atunci când o să se apuce să-ți ghicească, tipa să nu-ți ghicească de rău? Ce e ea, idioată, să nu-și dea seama că, la început, tricoul nu fusese parașutat tocmai pe lampă? Cum să-i mai explici tu atunci că, de fapt, asta reprezintă aspirația ta spre înalt, bîra-bîra, când tipa o să se prindă oricum că ție, atunci când faci dragoste, îți arde mai mult să arunci la țintă, cu piciorul, izmene? Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de Sibiu și scobitori îmbîcsite. Băieți buni, de la nivelurile lor de inteligență și de somnolență ascultau și prelucrau totul. Treptat, seara își cuibărea burta ei de rață asupra mobilelor încrustate în fildeș și sidef, a micilor figurine din ceramică, a lămpilor mate, a carpetelor de Șiraz cu lustruiri fluide. Tapiseriile de pe pereți primeau prima lor pauză de lumină, din acea zi. Tablourile se scofâlceau ca o piele de sălbăticiune neprelucrată. Oglinzile de pe pereții lambrisați fumegau, iar prin toboganele lor, în salon
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pită. Și faceți sport. Că stârpiturile ca voi, de-i poți ridica cinci într-o mână, n-are talent! La UNIVERSITAS, chiar și portăreasa Cenaclului poseda cel mai uriaș talent dintre toate portăresele din București. Ieșea din ghereta ei cu lampă de gaz și trântea zăvorul greu și șerpuitor după ei. În încăperea de sus, de la etajul patru, a Cenaclului, zăboveau, după fiecare ședință mai importantă, șase, opt, chiar zece 319 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Găuri, cu o sulă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fie or să-l aștepte, fie nu. Proletcultistele se dovedeau cele mai îndîrjite. Îi solicitau rapoarte amănunțite despre stările sufletești încercate în munca la strung. Îi înaintau notițe informative despre activitatea soților lor. Trebuia să le coboare cu forța de pe lampă, acolo unde se cățărau pentru a scanda, cică-se, pentru pace, înhățîndu- le de insigne, smucindu-le jos și învățîndu-le, el pe ele, poezii. Îl țintuiau. Atâta calitate posedau și ele. Se pricepeau de minune să țintuie. Ți se înfiora
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din mașină și l așteaptă curioși, lăsând luminile de poziție aprinse. Deodată fetele se opresc și dau din brațe a pagubă pentru efortul depus degeaba: - Credeam că sunteți italieni! spun ele dezamăgite, când au zărit numărul de Prahova, luminat de lampă. Așa era în epoca aceea, italienii luau multe românce. Fiat-ul lui Georgică făcea toți banii. În altă seară avea bani, eveniment memorabil care trebuia sărbătorit și au mers la Codrii Cosminului cu Țiganul. Era aglomerat și au ocupat o masă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
având de vânzare bocanci cu tălpile numai ținte și potcoave; cofetării cu geamurile pline de acadele și prăjituri cu fistic verde; tutungerii, fierării și manufacturi. Pe uși intrau și ieșeau țăranii veniți după târguială și lucrătorii plini de unsoare, cu lămpi de carbid în mână, sosiți de la muncă, gata să cumpere ce le vedeau ochii. Negustorii strigau la trecători și-i ademeneau în prăvăliile lor întunecoase. Lângă ei, olteni încinși cu brâie de piele, șoltici, vindeau mere iernatice, trăgând la cântar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mulțimea se înghesuia pe trotuarele late, oamenii vorbeau tare, strigîndu-se. Intrară în câteva locuri. Dădeau bună ziua și hăinarul îi poftea mai lângă tejghea. Manufacturile miroseau la fel: a stofă ținută la căldură și a lume multă. Înăuntru, deasupra rafturilor, ardeau lămpi care împrăștiau o lumină plăcută. Negustorii își înmuiau glasurile, îi momeau, lăudîndu-și marfa, până scoteau baloturile, aruncîndu-le pe tejghelele din fața lor. Stere căuta haine de gata. De când se știuse, tot pe căpătate se îmbrăcase. Îi aducea jupânul niște pantaloni de-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
face. Se întîlneau seara la capul mahalalei, își dădeau mâna și roșeau. Linei îi tremura inima de dorul lui, că o închiseseră în curte de când cu străinul. Îl auzea numai trecând 24 pe la gard, fluierând până târziu, când se stingeau lămpile. O apuca un pojar, să fugă, să sară gardul și să-i cadă în brațe. Dogarul, tot cu ochii pe ea. Înjura și ieșea în curte, asmuțind câinii. Nicolae da târcoale. -La mai zărit de câteva ori. Ba o dată, când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la vorbă, înverșunat la pahare. Jucau tot pe vine, cu sticlele-n mâini. Se ciuceau, lovindu-și carâmbii, strigau către nași și trăgeau dușcă după dușcă, să-și facă curaj înainte de masă. Femeile gospodăreau cu soacra la așternutul tacâmurilor. Aduseseră lămpi pe care le spânzuraseră prin pomi și legaseră câteva meșe puse cap la cap, acoperindu-le cu pânză. Scaune erau berechet. Stere cărase un butoi de vin, și nașul se îngrijise să-i spună de unde să târguiască niște țuică de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
patul de nuntă e gata. 38 Sub ochii mesenilor, galbenă de spaimă, Lina se ridică, urmată de bărbat. Străbătură curtea pietruită printre lăutarii care o daseră acum pe Marșul miresei și, în prag, fata se opri. Văzu fețele luminate de lămpi, înveselite de chef, resturile de mâncare în farfuriile murdare, lăutarii osteniți, cântând din obișnuință și simți aerul rece al nopții înfrigurînd-o. Stere îi întinse mâna peste prag și o așteptă. Avea palmele calde și râdea stingherit. Soacra se strecură afară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stingherit. Soacra se strecură afară, plângând. Bărbatul încuie ușa în urma ei, ca și când ar fi fost de-al casei. Lina privi odaia. In mijloc, femeile așternuseră masa lor rotundă cu un singur picior. Patul alb, lat și înalt aștepta desfăcut. Lumina lămpii, cu abajur de porțelan albastru, avea o strălucire rece. Șifonierul și dulapurile negre, care acopereau pereții văruiți, i se părură străine. De afară se auzeau cântecele mesenilor. Se priviră în ochi pentru prima oară. Acum Stere nu i se păru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]