4,107 matches
-
Carlo Alberto și nu avea să-l mai vadă vreodată pe tata, de aceea Își Întoarse capul brusc, iar Emma se ciocni de bretonul ei aspru. Pentru o clipă rămase cu buzele lipite de ea, dar fu apoi smulsă și legănată de zgâlțâielile metroului care ieșea la suprafață pentru a traversa Tibrul ce se zărea prin ferestrele murdare, de la Ponte Nenni. Vru să spună ceva, dar se opri și Își făcu loc spre ieșire. Nu e momentul potrivit - nu vreau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dar mai ales față de mama ei. Adevărată fericire, neașteptată, de prea scurtă durată, Însă. Brusc, spună Îndelung un claxon strident al unei furgonete - „Da’ uită-te pe unde mergi, tâmpito!“. Femeia nu-i acordă nesimțitului nici măcar o privire. Mergea țâfnoasă, legănându-se pe picioarele lungi, cu părul răvășit În vânt, cu eșarfa de pene portocalii fâlfâind În urma ei, ca un stindard. Șoferul se căi repede de insulta pe care i-o adresase și Întoarse capul admirativ - pentru o clipă, Maja Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iar fata se miră, căci, forțate să-ți câștige clienții, operatoarele nu-și făceau favoruri. Din această cauză, acolo Înăuntru nu se creaseră prietenii. Fiecare era pentru sine, fără nici un Dumnezeu. Emma traversă salonul. Cu căștile pe urechi, fetele se legănau pe scaune, la posturile lor, scăldate În lumina rece a tuburilor de neon - interminabile tuburi de sticlă suspendate la doi metri deasupra birourilor. Telefoanele sunau, vocile se Întretăiau. Petrecuse șase luni acolo. Șase luni În care-i ascultase pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Se ridică În picioare și-și dădu seama că era mai Înaltă decât broscoiul acela, un pitic insignifiant de un metru șaizeci. Puse șervețelul ud pe birou și-i trecu pe dinainte ignorându-l, ca și cum ar fi fost o mobilă, legănându-se pe cizmele lungi, cu mersul ei vaporos și indiferent, care-i amețea pe bărbați. Deschise ușa și nu-și bătu capul s-o mai Închidă În urma ei. Traversă salonul, se așeză la postul ei, Își puse căștile și, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
piciorul aruncându-i sub vasul toaletei. Kevin puse mâinile pe pământ și Începu să meargă de-a bușilea, căutându-și ochelarii. Îi păreau nespus de Îndepărtați. Pardoseala era umedă, căci e greu să nimerești gaura când faci pipi. Anzalone Îi legănă În fața ochilor un cilindru roșu, dar Kevin, fără ochelari și cu ochiul cel bun acoperit de bandaj, nu vedea bine și nu-și dădea seama despre ce era vorba. Gemenii Îl prinseseră de picioare și Îi trăgeau jos pantalonii. Kevin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vrut ca mama să-l vadă cum se transformase din broscoi În Micul Prinț, dar mama nu era aici. Și nu avea să vie nici la petrecere. Toată eleganța lui Îi părea acum inutilă. Maja luă copiii de mână. Kevin legăna sacoșa de la Paradisul Copiilor În care Își Îngrămădise haina de fâș, treningul și chiloții, pentru că nu trebuia să contamineze costumașul cel nou cu chiloții ăia urâți. Mergeau spre casă grăbiți, căci doamna Fioravanti părea purtată de vânt. Camilla rostea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu profesorii și urca scările, traversa coridorul fâșâindu-și fundul, căci purta tocuri Înalte și, În același timp, trebuia să alerge deoarece ajungea mereu cu Întârziere, exact cu trei minute Înainte de Încheierea programului de audiențe. Trecea prin fața sălilor vaporoasă, parfumată, legănându-și șoldurile, iar colegilor le pica fața și o priveau de parcă o vedeau pe Pamela Anderson. Ea ar fi preferat ca mama să fie ca toate celelalte - ștearsă, plată și un pic neglijentă. — Ești norocoasă, comentă Miria, băieții se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ajungeau niciodată, iar ea voia să aibă o altă viață. Și, nepăsându-i de ceea ce puteam crede colegii lui Antonio, Îl aștepta În garsonieră când se Întorcea el din tura de noapte, frânt de oboseală. Deja muncești mult, Îi spunea, legănându-l, umbli printre criminali și delincvenți, dacă după o astfel de zi nici măcar nu mergem În pat, ce fel de viață mai e și asta? Nu Își făcură noi prieteni, și-i pierdură și pe cei pe care-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de alături. Doi copii. Un băiat și o fată. Antonio se gândi din nou la Kevin și la Valentina. Nu trebuie să-i caut. Nu trebuie să-i revăd. N-aș putea să-i mai las ei. Fetița franceză Își legăna capul și Își mișca mâinile pe displayul unui joc electronic, care producea niște sunete metalice. Încercă să-și aducă aminte câți ani avea Valentina. — Maine e foarte frumos, spuse Sarah. E o natură sălbatică plină de păduri. Ție Îți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
doi ani de zile. Pentru a evita ochii răutăcioși, șmecheri și malițioși ai bătrânei și cei albaștri și Îndepărtați ai lui Dario, Sasha Își mută privirea asupra unui candelabru - o caracatiță cu brațe din sticlă fațetată ale cărei tentacule se legănau la câțiva centimetri deasupra lui. La televizor, Dario Îl Întreba pe preot: — Când v-ați hotărât să abandonați hainele preoțești? Ce v-a convins să faceți acest pas revoluționar? Sasha dădu la o parte o draperie din biluțe optice stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
toți ceilalți. Acolo unde toți sunt ridicoli, cine nu dansează este cel mai ridicol. Maja nu dansă. O lege nescrisă interzicea dansul celor trecuți de treizeci de ani. Rămase impecabilă, țeapănă pe picioare, În timp ce În jurul ei, contururi și umbre se legănau, săltau, se dezlănțuiau. Era puțină lumină și Între corpurile acelea nu-l recunoscu pe cel al lui Aris. Aris se făcuse În ultimii ani din ce În ce mai slab, mai plăpând, aproape inconsistent - ca și cum ar fi vrut să se elibereze de povara cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
simplu indiferente. Apoi Își dădu seama că o ignorau. Era În mijlocul lor, se Învârtea printre ei, Împingându-i și Împiedicându-se În podeaua prost finisată, dar ei nu o vedeau. Nici nu exista. Era un corp străin. Tinerii aceia se legănau și săreau dezarticulați, aproape imponderabili, iar Maja simțea Înăuntrul ei o greutate ce o ancora de pământ. Greutatea de care n-ar fi putut niciodată să se elibereze, căci nu era din cauza copilului, ci venea din sinea ei. O usturau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
buza insulei, nu părea foarte lung, cel puțin din locul în care privea Ghighina. O luase într-un suflet spre el, tropăind pe podelele de stejar, legate bine cu funii din păr de capră. Era un pod suspendat care se legăna deasupra apei. Apoi podul devenise fără sfârșit. Zogru plutea lent, mult prea lent, în urma fetei. Ar fi vrut s-o oprească, sa-i spună ceva, dar nu putea decât să alerge în urma ei, împins de o forță neștiută. Ghighina fugea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ce să facă, săracul, nu mai zicea nimic. Era căzut în pulberea drumului. - Ei, păi, deja l-am făcut în picioare, cu ochii ridicați spre cer. - E mai bine, mult mai bine așa, cum mi-l și amintesc, zicea Fănița, legănându-și ușor urechile albe, de cârpă subțire. Din perioada aceea, pe ea și-o aduce cel mai bine aminte, mai ales pentru cele două lucruri: aventura din pădure și inelul. Mergea repede, cu pași mici, ca un ieduț care țopăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a murit pe la 50 de ani și multă vreme s-a învinovățit că el îi scurtase viața, dar au urmat alți bărbați, cu vieți lungi, și atunci a știut că aceea fusese soarta lui Toma. La toate acestea se gândea, legănat de visele lui Gligore Ionașcu. Acesta visa că sare un gard înalt și intră într-o grădină, dar de cum face câțiva pași se repede asupra lui o matahală neagră și nu mai poate să treacă gardul înapoi, e prins cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ziuă în vreo grădină din București. Mai ales că Zogru nu avea chef să se depărteze prea mult de oamenii care îl impulsionau să trăiască în geografia destinului său. Îi plăcea să se știe înfrățit cu ei, chiar se lăsa legănat de gânduri sentimentale pe lina lui mor ca un american ori sunt suflet din sufletul neamului meu, într-un timp în care astfel de lucruri nu erau unanim disprețuite și puse la capitolul patetisme. Escapadele acestea o făceau pe Vencica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
șoapte. Drumul croit, pe care sufletu-mi se avânta, Se spulberă ușor... Și nu mai pot să zbor! Ignat Ana Maria, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Dimitrie Ghica” Comănești - Bacău profesor coordonator Vărăreanu Teofana-Lavinia Pomii mei Pomii mei se leagănă în vânt, Și port în mine frumusețea lor Sunt tineri, poartă al meu cânt, Cânt de culoare, dragoste, de dor. În ei, eu văd un cer de flori Flori de lumină, flori de bucurie, Se-nalță aproape pân’ la cer
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acest scurt timp parcurs în dimensiunea mea, am reușit să trăiesc cea mai aventuroasă peripeție a vieții mele! Berci Sara, clasa a VIII-a Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare profesor coordonator Cristina Șoltuz Ținutul meu fermecat Un clar răsărit își legănă lumina pe azurul înalt al cerului, soarele de aur își răsfira degetele crude și-mi mângâia atât de fin obrazul. Trezită de farmecul dimineții de mai, îmi deschid brațele, îmi deschid ochii, îmi deschid inima. Privesc. O zi minunată ca să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vrea să se trezească și să îi i-a locul surorii sale întunecate. Pe cer este un război de lumină aurie și argintie, acest război transformă tabloul nocturn intr-unul cu totul și cu totul magic și strălucitor. Iarba se leagănă pe melodia vântului. O ploaie puternică de lumină se așterne peste pădure. Luna a plecat și l-a lăsat pe fratele ei, Soarele, să împrăștie peste pădure jar auriu și cald. Noaptea este magică și misterioasă! Bîrna Alexandra, clasa a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu aripi diafane, privea printre gene mijite cerul ce-și împrăștia cerneala în văzduh și desena nori imaginari care erau balauri, zmei, dihănii înfricoșătoare sau zâne uneori. Cânta fetița cântece numai de ea înțelese, alerga desculță prin roua dimineților, adormea legănată de vânturi călduțe și de vise plăsmuite în umbra pleoapelor. Când ploaia răpăia în drâmbe dese, culegea picuri în căușul palmelor și-si răcorea tâmplele cu apa prelinsă printre degețelele roz și reci. Oaze de verdeață și flori vopsite în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu o apă curgătoare ce aducea viața pe unde trecea, cu falnici arbori de-o parte și de alta a cursului de apă, cu masive de piatră ce străjuiau intrările, una la răsărit, alta spre miazănoapte, cu florile ce se legănau sub o briză ușoară, împrăștiind mireasma lor pură. M-am afundat în oceanul timpului și am privit totul de la început, iar la început totul era sterp, lipsit de orice asemănare cu prezentul. Timpul a mai trecut și, încet-încet, apa a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
doresc să se oprească timpul, să fie o veșnicie acum! Să fim doar noi două departe de toți și de toate! Și-aș mai vrea să-mi spui o poveste înainte de culcare, o poveste cu stropi de ploaie și frunze legănate sub puterea vântului, să-mi cânte izvorul un cântec de leagăn și să adorm. Atât îmi doresc! Sunt de mult timp sub stăpânirea frumuseții tale. Orele trec fără să lase urme de nerăbdare pe chipul meu. Încă aștept. Oare vine
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
scopul îndeplinirii unei neînțelese, exilate vieți de poet - pulbere de stele în suflet de înger închis în josnica piele de om. Sacrificat pentru a fi neînțeles, el este armonia din natură, căci există armonie în natură, precum sufletul poetului se leagănă după vântul molcom care apleacă umilul fir de iarbă, în timp ce toți ceilalți ar vrea să-l izbească până ce stă cu capul plecat; precum omul inspirat din natură este și el retezat odată cu căderea ultimului trunchi de copac iar mintea sa
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fete era să le păstreze vie amintirea. Fiii nu mai aud poveștile mamelor după ce nu le mai sug laptele. Așa că eu am fost singura. Mama și mamele-mătuși mi-au spus povești nesfârșite despre ele. Indiferent ce făceau cu mâinile - că legănau copii, găteau, torceau sau țeseau - îmi susurau la ureche. În lumina arămie a cortului roșu, cortul menstrual, își treceau degetele prin cârlionții mei, în timp ce povesteau iar și iar despre aventurile lor din tinerețe, istoriile aducerii pe lume a copiilor. Poveștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lună a fost o adevărată plăcere, povestea mama. Surorile mele ne-au tratat pe amândouă ca pe niște prințese. Nu stăteai o clipă singură în așternut. Erau întotdeauna brațe care să te țină, care să te alinte, care să te legene. Te ungeam cu ulei dimineața și seara. Îți cântam cântece, dar când vorbeam cu tine nu ne prosteam. Ți-am vorbit de la început ca unui om mare, cu toate cuvintele, ca și cum ai fi fost deja sora noastră. Și înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]