10,420 matches
-
tine Păcate vechi, resentimente noi. Nu întreba nimic...Uite cum plouă... Stropi reci, amorfi, prelinși pe tâmpla ta, Răstălmăcesc ale iubirii patimi, Străină ești...Nu te mai simt a mea. Ești tristă...Știu...Și nu te pot atinge, Să-ți mângâi tâmpla...Veșnicele ploi Ne vor îndepărta și vor învinge Ce-a mai rămas din iarnă, cald, în noi. E primăvară, totul se topește... Privești cu ochii mari și visători Înspre-a iubirii noastre tinerețe, Când te purtam în brațe printre
POEME ÎN DAR, PENTRU TINE FEMEIE! de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350048_a_351377]
-
mâinile împreunate-n amintirea unui legănat de prunc. Pe unde, pentru cine visezi, mamă? E dorul necuprins. Atâtea șoapte. Genunchii gem, inima te doare, în gând este ascunsă-ngrijorare. Am fost, îți sunt, cândva nu-ți voi mai fi. Îmi mângâi creștetul, măicuță dragă. În suflet, roiuri de trăiri, mi se-nfioară. Capul lipit de pieptu-ți, caldă rugă: am fost, ne suntem, să ne fim mereu! Scârțâe-n lume pași, treceri, dureri, pavăza frunții însemnată-ți e de viață. Îl rogi pe tata
BUCHET PENTRU MAMA... de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350050_a_351379]
-
aș putea, măicuța mea, să-ți spun atunci când știu că te-ar răni? Lacrima, tăcută, șterge-mi mamă Cu colțul vechi de la năframa ta! Ca prin minune durerea îmi va dispărea, temându-se, de mângâierea blândă că doar m-a mângâiat măicuța mea. Astăzi, când tu ești sărbătorită, da, măicuță, este ziua ta, umilă, îți închin acest poem, și-l rog pe Bunul Dumnezeu, să mi te țină sănătoasă, să-l aibă-n grijă și iertare pe tăicuțul meu! Chemarea voastră
BUCHET PENTRU MAMA... de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350050_a_351379]
-
Poeme > Devotament > NECUPRINDERE Autor: Lia Zidaru Publicat în: Ediția nr. 1527 din 07 martie 2015 Toate Articolele Autorului Plămânii tăi au alveolele trăirilor mele, răsfirate în lumea asta grăbită și indiferentă. Doar aburul blândei inspirări întins pe sute de kilometri mângâie totul și înverzește în cuprinderea lui. Astfel, treziri năucitoare șăgalnic își deapănă mersul în aripi-lumină, retrăind începuturi în demiurgice chemări! Referință Bibliografică: Necuprindere / Lia Zidaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1527, Anul V, 07 martie 2015. Drepturi de Autor
NECUPRINDERE de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350070_a_351399]
-
alte colțuri. Piatră: De alte adâncuri. Sfinx: Adâncurile sunt greu de pătruns, sunt pentru aceia care cunosc răspunsul. Păpădie: Eu sunt bine în lumea mea. Sfinx: O să-ți pară rău că ai trăit degeaba. Păpădie: Nu trăiesc degeaba. Mă las mângâiat de lumina solară, de ploaia caldă de vară. Piatră: Te bucuri de gustul unei plăcinte și uiți să-i cercetezi chimia. Sfinx: Lumina solară e diferită de propria-ți lumină, lumina aceea ce te arde pe interior, te macină, te
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
Sfinx: Așa pare el, Păpădie. E o Fata Morgana. Păpădie: Nu înțeleg. Sfinx: Vârful muntelui dă impresia că atinge cerul, lasă omului iluzia că poate atinge acea linie a infinitului cu mâna. Când ești aproape în vârf crezi că poți mângâia cerul, dar pasul următor îți arată că roca nu poate atinge cerul, că totul a fost o iluzie, un vis. Păpădie: Atunci de ce mai urcați muntele? Piatră: Mereu există acea speranță ferecată în cutia Pandorei. Sfinx: Cerul e absolutul spre
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
te-ai bucurat de cerul eternității. Păpădie: Începe să bată vântul. Sfinx: Nu e un lucru bun. O să urcăm cu greu. E posibil să nu mai ajungem în vârf niciodată. Nori, vânt furtună și un vârf ce așteaptă să-i mângâi chipul. Piatră: Eu nu renunț. Am plecat pe drumul acesta și voi merge până la capăt. Viața aceasta e plină de nori, vânturi și furtuni. Dacă ne împiedecăm de orice piatră nu mai vom mai cunoaște răsăritul. Sfinx: Ai dreptate. Norii
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
rezem de speranță, rugând-o să rămână Cu pâlpâierea-i slabă, mă poartă spre... lumină. Cu chip îndoliat Am simțit pământul în lacrima din mine. Mâna am întins, să-l ascund în palmă... Plină de durere îngenunchez la groapă Cerul mă mângâie cu ninsoarea-i calmă. Lacrima și neaua îmi sărută geana In fața durerii și timpu-i nemișcat. Clipa-ndoliată respiră-n veșnicie Un suflet se înalță, spre cer, cu-n oftat... Ai devenit un Astru în largul Infinit. In fiecare clipă
ODIHNEȘTE ÎN PACE! de DOINA THEISS în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350084_a_351413]
-
o apă lină, Inima-mi doar de tine se anină, Și că-ți pasă de ea crede stingher, Ba că de ce-o apasă nu-i efemer!! Tu ești ca drăguță frunză ce adie, Și-n cădere pe copac îl mângâie, Crezând că vor muri într-o toamnă, Doar visând el la veșnică primăvara! Tu ești ca o pasăre în zborul ei, Ca o cărare apăsată în ocolul ei, Ce merge în vânt sau pe ninsoare, De-i ceață neîncercată ca
TRILOGIA PRIETENIEI ŞI A IUBIRII. (III) de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350049_a_351378]
-
Uite cum mai plâng speranțele celor care l-au iubit și (încă)-l iubesc... cum îl mai bocesc!.. Chiar și speranțele lui se zvârcolesc lângă el, plângându-l disperate, în acea muțenie de pește curățat de solzi. Am încercat să mângâi disperatele speranțe din jurul lui, să le alin durerea, dar au sărit pe mine revoltate, reproșându-mi că eu sunt vinovat de ce i se-ntâmplă tânărului aurolac. Le-am răspuns stupefiat: cu ce v-am greșit stimate speranțe părăsite? Nici măcar nu
APROAPELE MEU, AUROLACUL de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1463 din 02 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350087_a_351416]
-
Pagina albă - stresat poetu-n toamnă de pantofii rupți Page blanche - fâché le poète en automne par leș souliers rompus *** Umbră plopului a aprins licuricii - umilind ziua L’ombre du peuplier a allumé leș lucioles - en hummiliant la journée *** Mâinile mamei mângâindu-mi umerii - aripi de înger Leș mains de la mère en caressant mes épaules - des ailes d’ange Referință Bibliografica: HAIKU 2 / Gheorghe Vicol : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1471, Anul V, 10 ianuarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015
HAIKU 2 de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350129_a_351458]
-
ai auzit, Doamne? Mă arde cumplit dorul! Doamne, nu vreau să te mânii! La intrarea în pădurea de stejari stă cel mai falnic dintre ei. Nimic nu l-a clintit din loc și zilnic cuprinde soarele cu crengile sănătoase, zilnic mângâie cerul, zilnic atinge cu tandrețe norii albi și pufoși. Și eu? Florile grădinii mele și ale universului vorbesc în limbile lor și fără știre de dialecte, tu, înțelegi totul sau poate nu! Ceva m-a țintuit în loc, dar nu în
CÂND CUMPLITUL DEVINE LAIT MOTIV de LILIOARA MACOVEI în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350137_a_351466]
-
ochii, hotărâtă să nu îi deschidă până nu trebuiau să coboare. Zgomotul făcut de tracțiunea pe cabluri și plescăitul apei, nu erau de natură să o liniștească, iar stomacul, gol de altfel, i se răzvrăti zgomotos. O palmă uriașă o mângâie protector pe păr, iar ea se adună covrig lângă sprijinul solid al trupului de lângă ea. - Nu știi să înoți, nu-i așa? Mona dădu din capul pe jumătate înfundat în pieptul lui. - Este primul lucru pe care va trebui să
OMUL DE PE ALT TĂRÂM (II) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350143_a_351472]
-
Ea își ținu respirația, de parcă asta ar fi ajutat-o să nu se dezechilibreze din nou. Apoi văzu minunăția! Un câmp de nuferi galbeni, înfloriți deasupra covorului plutitor al frunzelor cărnoase. Își întinse mâna într-o dorință impulsivă de a mângâia petalele celei mai apropiate flori. Un șarpe de apă se undui ca o umbră, aproape de vârful degetelor ei, făcând-o să scoată un țipăt scurt și să își ducă mâna la piept într-o încercare de a alunga sperietura. Florin
OMUL DE PE ALT TĂRÂM (II) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350143_a_351472]
-
ca și cum ar fi mușcat dintr-o măr pădureț. - Mă duc să pregătesc micul dejun. El se înclină să-i atingă obrazul cu buzele umede. Ea își simte inima ca un zbieret fluid preschimbat în piatră. - Ceai sau cafea? El îi mângâie părul rebel. Ea se face la față ca alabastrul. - Cereale? El călătorește cu brațul pe după umerii ei aplecați. Ea-și plimbă gândurile pe canale infestate de ceață. - Vrei să mergem la cumpărături? El o atinge-ncurajator pe spate. Ea, cu
PROZĂ SCURTĂ – DOUĂ POVESTIRI CU DIALOG de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 736 din 05 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/350180_a_351509]
-
pară că a plecat cu adevărat. Deși știam că e mort, parcă îl simțeam prezent, parcă mă gândeam că încă mai pot comunica cu el. De altfel, și fata lui, deși sub impactul unui șoc mult prea puternic, l-a mângâiat de mai multe ori pe frunte, ca pentru a-i face trecerea mai ușoară. Am rezistat momentului, dar am știut cu toate acestea că priveam în ochi cea mai temută adversară a omului pe Pământ: Moartea. Să privești în ochi
ACELAŞI OM, ALT PĂIANJEN de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350198_a_351527]
-
sexul tantric. Își pierdea mințile când o vedea și nu rata niciun prilej de a-i simți trupul aproape. Într-o seară, la lumina lumânărilor, într-o încăpere ce se afla în clarobscur, au făcut din nou dragoste. Rashid a mângâiat-o pe păr, apoi pe piept și, într-o licărire de nebunie, i-a șoptit în ureche, cuprinzându-i lobul cu buzele: „Rashia... Rashia...”. Fata a tresărit la auzul acestui nume, dar nu a răspuns nimic. Brusc, într-o izbucnire
O NOUĂ ŞEHEREZADA de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350222_a_351551]
-
și ceruse să lucreze în două schimburi, rugând pe comandant să nu mai fie scos dumineca la muncă. Ziua Domnului. A fost adus pebrațe în celulă și lăsat în voia soartei. Ei cum ar fi putut să-l ajute decât mângâindu-l cu vorbe bune? Și soarta a făcut ca unul din torționari să cadă și el pe bec, stârnind furia propriilor lui colegi care l-au declarat dușman de clasă și l-au bătut mai rău ca pe un deținut
CINE IUBEŞTE, IARTĂ de ION UNTARU în ediţia nr. 368 din 03 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361757_a_363086]
-
moarte i-a spus cu seninătate și cu convingere: - Te iert. Te iert din toată inima mea pentru că ai primit ordin să mă bați și nu ai făcut-o de la dumneata. Și cu ultimele lui puteri a continuat să-l mângâie pe frunte, până când și-a dat sufletul. Cine iubește, iartă întotdeauna. Și în sufletul lui era numai iubire. Referință Bibliografică: Cine iubește, iartă / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 368, Anul II, 03 ianuarie 2012. Drepturi de Autor
CINE IUBEŞTE, IARTĂ de ION UNTARU în ediţia nr. 368 din 03 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361757_a_363086]
-
al câte unui pescăruș întârziat. E clipa de grație! Taina amurgului pe care o împărtășesc cu stânca, cu marea, cu pescărușii și cu marinarii de pe vapoarele aflate în larg. Mă las în voia visării și simt cum briza mării îmi mângâie chipul îngânându-mi cântece ciudate, aduse, pe aripa vântului și a pescărușilor, de pe tărâmuri îndepărtate, purtând în clepsidra versurilor aromele exotice ale acelor ținuturi. Devin fluidă ca argintul viu și mă preling de pe stâncă în valurile ce clipocesc la baza
MEDITAŢIE LA MALUL MĂRII de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 371 din 06 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361845_a_363174]
-
ei închisă la culoare și s-a mirat cât de netedă și întinsă este peste tot. I-a măsurat sânii micuți dintr-o privire. Erau cât pumnii lui, dar tari, țâfnoși, ispititori. A întins mâna să-i atingă, să-i mângâie, dar, exact atunci, ea a aruncat, cu palmele făcute căuș, apă peste față și și-a îndreptat trupul, scuturându-și deasupra chiuvetei părul ce se lăsase peste urechi și ochi. Deodată, ridicând privirea, l-a zărit în oglindă. - Am venit
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 377 din 12 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361827_a_363156]
-
foarte atent cu privirea... Ea își băgase ochii de tot în farfurie, aplecată asupra acesteia. Se pierduse cu firea și nu știa ce să creadă. Nu putea vorbi și mută a rămas, de uimire și teamă, când el i-a mângâiat ușor părul și i-a vorbit la ureche, aplecându-se până ce i-a atins părul cu obrazul. - Uite, ca să mă crezi că eu sunt prietenul tău, îți pup ochișorii ăștia frumoși. Să nu-ți fie teamă de mine, a mai
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 377 din 12 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361827_a_363156]
-
a propriilor trăiri. Simultaneitatea registrelor sale este echilibrată și, oricât am încerca să izolăm un palier sau altul din arhitectura acestora aproape halucinantă,detaliul va răsfrânge întreg ansamblu: Cum ne știau amurguri și dimineți morcovii/ne prindeau cu brațele-ntinse/mângâind umbre sau/mai sigur//cuvintele-noi(Cum Așa). Poemul se reface,febril,ca o ameobă,întrucât în fiecare fragment somnolează chiar ființa lui tentaculară. Ele au o viziune holografică a lumii:sub aparența hosmozei, care e o iluzie pur retorică,totalitatea
ADINA UNGUR-CALVARIA de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 374 din 09 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361897_a_363226]
-
de înger pur Gândul meu nebun Mi-l preschimba-ndata În stea prea-curata Candela s-aprins' Pe sub cerul stins S-aduca-n vecie Multă bucurie Splendida lumină Corpu-i de regina Viata-mi luminează Mintea-mi ține treaza Par de catifea Să-l mângâi aș vrea Să-mi fii călăuza În lumea ursuza Grijile să ardă Râul tot să piardă Frumuseții tale Candide petale Să te încunune Și să îți adune Minunile lumii toată Să ți le aduca-ndata Sufletul tău dulce, sfânt Ce-
EA... de ANGHELUŢĂ LUPU în ediţia nr. 377 din 12 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361929_a_363258]
-
și aruncând resturile de țigări printre firele de iarbă și florile udate la prima oră a dimineții. Băieții, cam de aceeași vârstă cu ele, cu câte unul sau doi lideri mai răsăriți în fiecare grup, le priveau indiferenți și le mângâiau ori sărutau vulgar, din când în când, după fiecare frază ori banc menite să provoace explozii de râs. Un râs... de râsul lumii! Cu voci răgușite, în hohote lipsite de muzicalitate și împestrițat adesea cu râgâieli dizgrațioase. Pe băncile mărginașe
CAP. I / 1 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 375 din 10 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361900_a_363229]