3,302 matches
-
de parohie. Nu s-a precizat nici dacă era cu adevărat o parohie sau o proprietate de familie. O parte din mahalale au fost altfel definite, probabil cu mai multă atenție : În comparație cu catagrafia din 1835, în 1838 nu mai apare Mahalaua Haralambie, despre care, nici anterior, nu se consemnase pe ce moșie se afla și nici numărul de familii din parohie. Craiova este un oraș cu numeroase construcții vechi: biserici, case și palate boierești sau alte construcții laice. Biserica Madona Dudu
Craiova () [Corola-website/Science/296942_a_298271]
-
al XIX-lea, Călărași avea statut de comună urbană și era reședința județului Ialomița (statut pe care l-a preluat în 1832 de la orașul Urziceni), avea în compunere pe lângă localitatea principală și satul Măgurenii care era în scădere și devenise mahala a orașului, populația totală fiind de 8125 de locuitori. În oraș existau 4 biserici, două sinagogi, un gimnaziu real cu 91 de elevi și șapte școli primare (trei de băieți, două de fete și două mixte) având în total 971
Călărași () [Corola-website/Science/296940_a_298269]
-
sărată, nepotabilă. Apa de băut era adusă prin conducte de la Răducești și era distribuită prin intermediul a 12 cișmele. Din punct de vedere administrativ, orașul era împărțit în trei culori: Roșu (care ocupa centrul vechi, denumit "Vatra Orașului"), Galben la sud (mahalalele Pităreasca și Erculești) și Albastru la nord (mahalaua Sf. Nicolae). Dintre cele opt biserici ortodoxe consemnate în Marele Dicționar Geografic al României, cea mai veche era cea legată de prima atestare documentară a orașului, din timpul ocupației moldovenești a Râmnicului
Râmnicu Sărat () [Corola-website/Science/296977_a_298306]
-
conducte de la Răducești și era distribuită prin intermediul a 12 cișmele. Din punct de vedere administrativ, orașul era împărțit în trei culori: Roșu (care ocupa centrul vechi, denumit "Vatra Orașului"), Galben la sud (mahalalele Pităreasca și Erculești) și Albastru la nord (mahalaua Sf. Nicolae). Dintre cele opt biserici ortodoxe consemnate în Marele Dicționar Geografic al României, cea mai veche era cea legată de prima atestare documentară a orașului, din timpul ocupației moldovenești a Râmnicului în vremea luptelor dintre Ștefan cel Mare și
Râmnicu Sărat () [Corola-website/Science/296977_a_298306]
-
Gyula, Moldova Veche și Orșova, dar reședința Vilaietului rămâne la Timișoara, care avea atunci același statut cu Buda și Belgrad, unde conducea un supus direct al sultanului, un beglerbeg. Orașul va fi împărțit în patru districte, iar suburbiile în 10 mahalale. Casele au fost construite din lut și acoperite cu țigle din lemn, străzile fiind pavate cu lemn. Apa folosită pentru spălat și băut provenea din râul Bega (numit din greșeala Timiș), dar tot aici se aruncau și gunoaiele. Orașul avea
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
se retrag. O nouă oaste transilvăneană revine anul următor, dar și de această dată încercarea se soldează cu un eșec. Din timpul revoltei antiotomane a țărilor românești mai este de menționat un raid al soldaților lui Mihai Viteazul, care devastează mahalalele în 23 februarie 1600, iar apoi încercarea lui Basta și a lui Radu Șerban de eliberare a cetății în anul 1603, ale căror armate însă nu ajung nici măcar sub zidurile orașului. Nici imperialii nu subestimau importanța Timișoarei, din moment ce principele elector
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
odată cu venirea evreilor și îndeosebi a transilvănenilor în secolul al XIX-lea. Transilvăneni au venit mai ales din zona Sibiului și mai apoi a Făgărașului, iar principala lor ocupație era oieritul. Primii dintre ei s-au așezat sub cetate, formând mahalaua Țuțuieni (adică a oierilor), iar cei veniți mai târziu s-au stabilit în Blebea sau Humulești. Aceștia au adus odată cu ei și meșteșugurile aferente creșterii oilor și ovinelor, cum ar fi producția de produse lactate, producția de țesături de lână
Târgu Neamț () [Corola-website/Science/297002_a_298331]
-
pe când în 1894 erau 73, iar mai înainte și mai mulți. În afară de români, rușii lipoveni sunt ceva mai numeroși față de numărul de locuitori de alte etnii și numărul acestora este în creștere. Există în comunitatea ruso-lipovenească două biserici proprii și mahalaua lor deosebită. Spre deosebire de armeni însă, aceștia îmbrățișează mai cu seamă ocupații agricole. Prima atestare documentară a orașului "Târgu Frumos" a fost datată în anul 1448, pe 5 octombrie. Înainte de Regulamentul Organic, orașul a fost reședința ținutului Cârligătura din Principatul Moldovei
Târgu Frumos () [Corola-website/Science/297042_a_298371]
-
prezenta prin AVICOLA Bucesti profilata pe găini ouătoare și de carne aparținând unei firme din Tecuci. În prezent se găsesc mai multe asociații agricole printre care: La mijlocul secolului XIX Ivestiul era un centru renumit al olăritului. Astăzi țiganii rudari din mahalaua stadionului « Nicu Nour » mai fabrică cărămizi subțiri pentru sobe și cărămizi. Până în 1856 când Iveștiul devine târg în localitate se practicau meșteșuguri casnice, pe la mijlocul secolului XVIX, centru de împletituri, sfoară.frânghii.săpun sau lumânări.Se mai fabrică cazane de rachiu
Comuna Ivești, Galați () [Corola-website/Science/301215_a_302544]
-
răniți) a reușit să ajungă la Rădăuți. Drept represalii, autoritățile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea și deportarea tuturor rudelor celor 105 de persoane în Siberia. A urmat o altă încercare de refugiere în România a peste 100 de persoane din localitățile Mahala, Ostrița, Horecea și alte câteva sate, aceștia având mai mult noroc și reușind să treacă în România. Aceasta a dat încredere și altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 de persoane din satele
Masacrul de la Fântâna Albă () [Corola-website/Science/301418_a_302747]
-
Ostrița, Horecea și alte câteva sate, aceștia având mai mult noroc și reușind să treacă în România. Aceasta a dat încredere și altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriței, Buda, Șirăuți, Horecea-Urbana și Ostrița a încercat să treacă în România. Oamenii au fost surprinși însă și atacați cu rafale de mitralieră din mai multe direcții. Au fost uciși foarte mulți, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica și
Masacrul de la Fântâna Albă () [Corola-website/Science/301418_a_302747]
-
Russo descrie astfel așezarea orașului Iași pe valea râului Bahlui: ""Iașii se întind domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată."" Aflat în toamna anului 1857 într-o călătorie prin Principatul Moldovei, poetul și diplomatul Dimitrie Bolintineanu remarcă
Râul Bahlui () [Corola-website/Science/301431_a_302760]
-
2,64% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,05%). Pentru 2,59% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Se știe că la sfârșitul secolului al XIX-lea existau mahalalele Aricești de Jos și Aricești de Sus, în comuna Aricești, comună rurală aparținând plășii Filipești a județului Prahova. Numele își are originea de la fostele sate Ariceștii de Jos (dezvoltat în jurul conacului și al moșiei Aricescu, în care funcționează și astăzi
Comuna Ariceștii Rahtivani, Prahova () [Corola-website/Science/301637_a_302966]
-
soția sa Neaga, și de robul lui Dumnezeu Enache Văcărescu, vel vistier la 1777”". La 1898, comuna, cu 1.158 de locuitori, era formată doar din actualul sat de reședință, în cadrul căruia se identifica drept parte, în zona de nord, mahalaua Stoenești (astăzi devenită sat). Despre satul Nedelea se spune că prin anul 1792 niște familii de oieri din Transilvania au trecut cu oile în Țara Românească și s-au așezat pe moșia Baba Ana (pe atunci în județul Buzău, acum
Comuna Ariceștii Rahtivani, Prahova () [Corola-website/Science/301637_a_302966]
-
din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,13%). Pentru 3,5% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, actualul sat era o parte a mahalalei Bughea a Câmpulungului. În 1931, o parte din această mahala a fost desprinsă administrativ, formând comuna Bughea de Sus. În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș. În 1968, a trecut la județul Argeș, dar a fost
Bughea de Sus, Argeș () [Corola-website/Science/300610_a_301939]
-
vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,13%). Pentru 3,5% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, actualul sat era o parte a mahalalei Bughea a Câmpulungului. În 1931, o parte din această mahala a fost desprinsă administrativ, formând comuna Bughea de Sus. În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș. În 1968, a trecut la județul Argeș, dar a fost desființată, satul ei trecând la comuna Albeștii de Muscel. Ea
Bughea de Sus, Argeș () [Corola-website/Science/300610_a_301939]
-
cu un mare număr de determinative, atât în ce privește uzul său în limbajul comun, cât și în cel specializat: astfel stilul poate fi original, electic, epigonic, îngrijit, elegant, direct, concis, aforistic, laconic, împodobit, căutat, declamatoriu, emfatic, prețios, dar și semidoct, de mahala, etc. Nu trebuie neglijată nici extensia noțiunii de stil asupra particularităților caracteristice ale unei structuri, civilizații, epoci, activități, ș.a. De la stilul arhitectonic la stilurile ce diferențiază diferite activități sportive - stilurile de înot sau de ridicare a greutății de pildă - plaja
Stilistică muzicală () [Corola-website/Science/300949_a_302278]
-
S-a construit apoi școala primară (1918), spitalul (1908), casa ceferiștilor (1917), moara (1912). În 1916 s-a introdus iluminatul străzilor cu felinare cu gaz lampant. Între anii 1921-1944 nu s-a schimbat prea mult dar i s-a adăugat mahalaua denumită „Satul Nou” și s-a pavat strada principală cu piatră cubică. Odată cu apariția socialismului în anii 1950-1960 se produc anumite schimbări în aspectul edilic al Murgeniului. Astfel se realizează numeroase edificii economice și social - culturale (fabrica de produse lactate
Murgeni () [Corola-website/Science/301898_a_303227]
-
lui Asan. Comuna Letca Veche avea 1268 de locuitori în unicul ei sat, o moară de foc, o biserică și o școală mixtă cu 19 elevi. Comuna Rușii lui Asan, formată din satele Rușii lui Asan, Satu Nou și din mahalaua Cunești, avea 909 locuitori, o biserică și o școală mixtă cu 41 de elevi (dintre care 7 fete). Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele Letca Nouă și Rușii lui Asan în plasa Argeșul a aceluiași județ, iar comuna Letca Veche
Comuna Letca Nouă, Giurgiu () [Corola-website/Science/300439_a_301768]
-
existând o biserică și o școală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele Vânătorii Mari, Corbi-Ciungi și Zădăriciu. Comuna Vânătorii Mari cuprindea satele Cupele Mari și Vânătorii Mari (care includea și mahalaua Corbeanca). Existau și aici o moară pe Neajlov, o biserică și o școală mixtă. Comuna Corbi-Ciungi, compusă din satele Corbi-Ciungi și Vadu Stanchii, avea trei mori de apă pe Neajlov, o biserică și o școală mixtă cu 21 de elevi
Comuna Vânătorii Mici, Giurgiu () [Corola-website/Science/300450_a_301779]
-
delimitat de ceea ce acum este Florida Avenue la nord, Rock Creek la vest și râul Anacostia la est. Până la începutul secolului 20, viziunea lui L'Enfant despre o capitală cu parcuri deschise și multe monumente naționale a fost afectată de mahala și de clădirile amplasate în mod aleatoriu, inclusiv o stație de cale ferată prin National Mall. În 1900, Congresul a format un comitet mixt în frunte cu senatorul James McMillan, însărcinat cu înfrumusețarea miezului ceremonial al Washingtonului. Acțiunea aceasta a
Washington, D.C. () [Corola-website/Science/298664_a_299993]
-
McMillan, însărcinat cu înfrumusețarea miezului ceremonial al Washingtonului. Acțiunea aceasta a devenit cunoscută ca Planul McMillan și a fost finalizat în 1901. Acesta a inclus reamenajarea Capitoliului și a Mall-ui, construirea unor noi clădiri federale și a unor monumente, distrugerea mahalalelor și stabilirea unui nou sistem de parcuri. Arhitecții au obținut din partea comisiei dreptul de a păstra o mare parte din aspectul original al orașului, iar activitatea lor este considerată a fi în mare măsură în conformitate cu proiectele lui L'Enfant. Districtul
Washington, D.C. () [Corola-website/Science/298664_a_299993]
-
iubire a lui Zola se numește Berthe, o prostituată de care se îndrăgostește nebunește în timpul iernii 1860-1861. Prin intermediul ei, încearcă să iasă din rutina cotidiană și să recapete pofta de muncă, dar idealismul său se lovește de realitatea dură a mahalalelor pariziene. Din acest eșec reușește totuși să extragă substanța pentru primul său roman "Confesiunea lui Claude" ("La confession de Claude"). Tinerețea lui Zola este însă frământată și de alte pasiuni. Lumea picturii îl fascinează pe tânărul scriitor, care se află
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
să ucidă, iar Ivan își pierde credința și, socotind că ideile lui atee l-au influențat pe Smerdiakov să îi omoare tatăl, înnebunește. Dintre cei doi, doar Raskolnikov găsește calea mântuirii, fiind impulsionat de Sonia Marmeladova, un suflet nobil al mahalalelor din Sankt Petersburg, să își mărturisească păcatul și să se purifice prin suferință: În universul lui Dostoievski, un loc special este ocupat de copii, ființe pe care scriitorul le consideră superioare prin inocența lor și suferința pe care sunt capabile
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Banat. Bunicul său, care era fântânar, s-a mutat înainte de unirea principatelor la Craiova. Artistul s-a născut la 15 august 1877, la Craiova, într-o familie de mici meseriași. Tatăl, constructor de binale, s-a stabilit cu familia în mahalaua Dăneștilor la marginea orașului, acolo unde pictorul a văzut lumina zilei. Aici a avut Francisc Șirato primele manifestări ale vocației de artist, așa cum a declarat el însuși: După ce a terminat cursurile primare la o școală din apropierea casei, tatăl său, care
Francisc Șirato () [Corola-website/Science/299388_a_300717]