20,801 matches
-
binecunoscut versetul din Noul Testament al Faptelor Apostolilor, în discursul apostolului Pavel la Areopagul din Atena, în care susține că îl caută și îl găsește pe Dumnezeu, care nu este departe de nici unul din noi și în care noi trăim, ne mișcăm și existăm (Fap., 17, 27s.). Într-adevăr, muzica lui Mozart, definită de frumusețe, putere și transparență, în același timp senzuală și spirituală, mi se pare că evidențiază limita care separă cea mai imaterială dintre arte de religie, care a avut
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Zeit? Der Streit um den christlichen Ursprung (Născut mai înainte de toți vecii? Controversa despre originea lui Cristos). Evident, înțelegeam pe Dumnezeu ca un Dumnezeu viu, la fel ca Hegel, un Dumnezeu care, diferit de cel imobil al metafizicii grecești, se mișcă, se modifică, duce la împlinire istoria. Ce nu se situează dincolo de lume rămânând rigid în el însuși, dar care iese din sine, se înstrăinează. Dacă însă se pleacă de la Isus istoric, nu se poate deloc identifica suferința și moartea omului
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
amăgitori, cari țineți Lumina ascunsă sub obroc, cinstind pe Dumnezeu cu gura, iar cu inima stând departe de El; tremurați voi, cari puneți pe umerii oamenilor sarcini grele și cu anevoie de purtat, pe care voi nu voiți să le mișcați nici cu degetul. Tremurați voi Cărturari fățarnici și povățuitori orbi, care prin meșteșugul scrisului gâdilați simțurile și urechile oamenilor, închizându-le prin învățături nesănătoase, împărăția neprihănită a spiritului divin, în care nici voi nu intrați în ea și nici pe
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
primul rând, un total dispreț pentru "muncă" și mai ales, pentru munca onestă, care aduce norocul și sfințește locul. Am stat însă de vorbă cu oamenii brazdei de la noi, cu acei oameni pentru care o sărbătoare își are adevăratu-i înțeles, mișcându-le întreaga toată ființa sufletească, care nu pare logic, ci mai degrabă constituie o dilemă: "Ce faci cu sănătatea, dacă nu ai noroc în tot ceia ce întreprinzi?" sau "La ce-ți folosește norocul, dacă nu ești sănătos?" Urarea "noroc
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
construcțiile teoretice ale științei, ci ca pe acel teren al oricărei experiențe la care fac referire în mod inevitabil idealizările științifice, ar trebui să reluăm maxima smintită a lui Husserl și să spunem odată cu el: "Arca originară Pământ nu se mișcă". Pe de altă parte, în calitate de idealități, determinările geometrice și matematice de care se folosesc științele naturii presupun operația subiectivă care le produce și fără de care nu ar fi: nu există în natură nici număr, nici calcul, nici adunare, nici scădere
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este repetarea printr-un act al propriei lui conștiințe a proceselor complexe de conceptualizare și teoretizare conținute în carte, adică semnificate de caracterele tipărite. Însă în vreme ce citește, pentru ca lectura sa să fie posibilă, el întoarce paginile cărții cu mâna, își mișcă ochii, pentru a parcurge cu privirea și a aduna în el unul după altul rândurile textului. Atunci când va obosi de la efortul făcut, se va ridica, va părăsi biblioteca, o va lua pe niște trepte pentru a ajunge la cantină, unde
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu ar fi posedat această cunoaștere fundamentală care este cea a vieții? Să ne uităm la studentul nostru la biologie: nu cunoașterea științifică este cea care îi permite să asimileze cunoașterea științifică ce este conținută în carte el nu își mișcă mâinile sau ochii și nu își concentrează cugetul în virtutea unei astfel de cunoașteri. Cunoașterea științifică este abstractă, este intuirea intelectuală a unui anumit număr de semnificații ideale. Însă actul de a-și mișca mâinile nu are nimic abstract. Cunoașterea științifică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este conținută în carte el nu își mișcă mâinile sau ochii și nu își concentrează cugetul în virtutea unei astfel de cunoașteri. Cunoașterea științifică este abstractă, este intuirea intelectuală a unui anumit număr de semnificații ideale. Însă actul de a-și mișca mâinile nu are nimic abstract. Cunoașterea științifică este obiectivă, întâi de toate în sensul că este cunoașterea unei obiectivități, care la rândul ei nu este percepută decât în virtutea faptului că se găsește în acea condiție de a fi acolo în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
decât în interiorul vieții și prin ea, dacă este adevărat că singură viața se raportează la ea însăși, în Afectivitatea auto-afectării sale. Însă în "raportarea la sine" a vieții nu există nici un "raport cu", nici o ek-stază, nici o "conștiință" în vreme ce știința se mișcă în întregime și exclusiv în interiorul relaționării la lume și nu o cunoaște decât pe aceasta, decât obiecte. Iată de ce ea este obiectivă prin principiul său, în virtutea fundamentelor sale ontologice ultime. Și acesta este motivul pentru care ea ignoră și va
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
parametrii săi ideali abstracți, la determinările fizico-matematice ale lumii științei galileene. Acțiunea și cunoașterea identificată ca fiind cea a științei cad de acum una în afara celeilalte, cea dintâi nemaifiind decât un soi de curiozitate empirică, "acțiunea" prin care savantul își mișcă globii oculari sau întoarce paginile cărții pe care o citește, sau mai curând ea alunecă în afara privirii, nemaifiind nici măcar luată în considerație, nemaiînsemnând astfel nimic. Dimpotrivă, cunoașterea înseamnă totul, ea este cunoașterea științei în dezvoltarea sa teoretică infinită. Corelatul său
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
își propune ca axiomă metodologică să nu rețină din acest obiect, din "dat", decât ceea ce consideră că are mijloacele să trateze. În cazul științei galileene, este vorba de formele idealizate ale naturii. Ceea ce le rămâne cel puțin științelor care se mișcă în interiorul unei asemenea decizii sunt, am spus-o deja, aceste forme și, corelativ, modalitățile perceperii lor adecvate, adică matematicile înseși, care constituie tocmai metoda lor. Însă științele umane, care nu mai au nici un obiect propriu, nu mai au de asemenea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a corpului obiectiv, mâna se îndreaptă spre un solid pentru a-l atinge și a-l pipăi, dacă ochiul vede și urechea aude, nu este decât în măsura în care, propunându-se de fiecare dată ca obiectivare a puterilor transcendentale de a se mișca și de a simți, de a vedea, de a auzi și de a atinge, care definesc ființa subiectivă a Corpului originar care suntem, ele poartă în ele, în prezența corpului natural și făcând din el un corp uman, ca tot
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
raportarea la acestea ca relație intențională nu există, tocmai, în ceea ce ignoră în sine orice ek-stază. De altminteri, cum ar putea fi astfel de finalități capabile să se impună vieții, cum ar putea viața să le dorească și să se miște către ele, dacă ele îi sunt cu-adevărat străine, dacă ele nu sunt în mod tainic ale sale? Cel care concepe etica drept o disciplină normativă și, astfel, drept o cunoaștere prealabilă acțiunii și dictându-i acesteia legile sale se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
s-a întrebat dacă avea să fie un lucru "bun" sau "rău" pentru om, cu alte cuvinte conform sau nu cu auto-sporirea vieții în el, ca aceasta să fie redusă la condiția unei priviri năuce în fața a ceva care se mișcă. Televiziunea își află locul în lumea tehnicii, ea își are principiul în autodezvoltarea acesteia, în autonomia sa, care face să se spună că ea este un sistem, că nu servește la nimic să i se conteste anumite manifestări, cum ar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
corespondența, sau, mai bine spus, legătura ontologică este perfectă. Consistenței depline a venirii în sine a vieții și astfel veșniciei acestei veniri îi corespunde "actualitatea" care determină televiziunea și mijloacele de comunicare în general în calitate de mediu în care acestea se mișcă, în calitate de aer pe care acestea îl respiră. Înainte de a califica ceea ce este reprezentat, actualitatea este cea a imaginii televizate ca atare, ea denotă faptul că apare fără încetare o nouă imagine în care, deturnată în mod constant de la sine, viața
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se ivi și de a dispărea, iar această mișcare este cea prin care viața se deturnează în mod constant de la ea însăși, este mișcarea unei curiozități mereu dezamăgite și astfel mereu renăscânde mișcarea însăși a televiziunii: "Televiziunea trebuie să se miște". Apariția imaginii luate în considerare ca atare, adică în mod concret, reproducându-se fără contenire, este schița unui loc conturat și deschis pentru ca să vină să-l ocupe ceva în care te poți pierde; dispariția este dispariția acestui ceva, adică eliberarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ochiului, Întrebându-se fără cuvinte ce aveau să mai afle. În fața lor, nemișcat, mascatul părea să aștepte ceva sau pe cineva. Răspunsul sosi după alte câteva momente, când un covor ascuns În penumbra Încăperii, Între două corpuri de bibliotecă, se mișcă descoperind o ușă tăinuită În perete, din care se desprinse o siluetă Întunecată și sinistră, pe care cineva mai slab de Înger decât Diego Alatriste ar fi luat-o drept stafie. Nou-venitul făcu câțiva pași, și felinarul de pe masă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mai ușor. Murmură și alte fragmente din Fuenteovejuna a lui Lope de Vega, care era una din dramele lui preferate, Înainte de a amuți din nou, cu fața ascunsă de borul amplu al pălăriei trase până pe sprâncene. O altă umbră se mișcă ușor la câțiva pași de locul lui de pândă, sub arcada unei portițe dând În grădina părinților carmeliți. Italianul era probabil la fel de Înțepenit ca el, după mai bine de o jumătate interminabilă de oră de nemișcare. Straniu personaj. Venise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se reflectă o clipă pe o lamă goală de oțel În cotlonul italianului. Căpitanul Își potrivi pieptarul de piele și trase spada din teacă. Zgomotul potcoavelor răsuna chiar la cotitură și o primă umbră enormă, disproporționată, Începu să se proiecteze mișcându-se de-a lungul zidului. Alatriste respiră adânc de cinci-șase ori, ca să-și golească pieptul de umorile rele și, simțindu-se perfect stăpân pe sine și Într-o formă bună, ieși de sub portic cu spada În mâna dreaptă, În timp ce cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de sub portic cu spada În mâna dreaptă, În timp ce cu stânga scotea din teacă daga vizcaína. La jumătatea drumului, din bezna porții ieși Încă o umbră, cu câte o scăpărare metalică În fiecare mână; și umbra aceea, alături de a căpitanului, se mișcă pe străduță În Întâmpinarea celorlalte forme omenești pe care fanarul le proiecta deja pe zid. Un pas, doi, Încă unul. Totul era Îndrăcit de aproape pe drumeagul acela atât de strâmt, Încât, dând colțul, umbrele se pomeniră Într-o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
capa și și-o aruncă strânsă pe un umăr, lăsându-și liberă mâna ce manevra spada, pentru orice Împrejurare. Caii nu erau departe și Își târau frâiele pe jos. — Încălecați și plecați, zise În sfârșit. Cel numit Steenie nu se mișcă, mulțumindu-se să-și consulte camaradul, care nu pronunțase nici un cuvânt În spaniolă și nu părea să Înțeleagă limba. Din când În când schimbau câteva vorbe pe limba lor, Încet, și rănitul termina Încuviințând din cap. În sfârșit, tânărul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tern și de cenușiu ca mustața și bărbuța lui. Totul la el, În pofida Îmbrăcăminții solemne, degaja o nedefinită senzație de vulgaritate de cea mai joasă speță; trăsăturile ordinare și antipatice, gâtul gros, nasul puțin Înroșit, mâinile neîngrijite, felul În care mișca din cap și mai ales privirea arogantă și vicleană de meseriaș Îmbogățit, cu influență și putere, Îmi produseră un sentiment neplăcut la gândul că omul acela Împărțea careta și poate avea În comun legături familiale cu bălaia tinerică de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
marșul continuând să se bată, teribili până și În Înfrângere: Închiși ermetic și senini de parcă participau la o defilare, În ritmul marcat de bătaia lentă a tobelor. — El Tercio de Cartagena a ajuns la Nieuport la căderea nopții, Încheie Vicuña, mișcând cu singura lui mână ultimele bucăți de pâine și ultimele căni rămase pe masă. Tot așa, la pas, fără grabă: șapte sute, din cei o mie o sută cincizeci de oameni care Începuseră bătălia... Lope Balboa și Diego Alatriste veneau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
peste masă ca să Înmoaie pana În călimară și să noteze vreo observație, se prelungiră preț de jumătate de oră; la capătul ei, căpitanul putu evalua mai exact situația și Înțelege de ce se afla acolo, viu și În stare să-și miște limba În gură pentru a articula sunete, și nu omorât ca un câine și aruncat pe un morman de gunoi. Ceea ce Îi preocupa Îndeosebi pe anchetatorii lui era ce anume povestise el și cui. Multe Întrebări se Învârteau În jurul rolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care au fost motivele ce l-au făcut să devieze spada italianului. Pe cât părea, pe nimeni nu interesa câtuși de puțin punctul său personal de vedere. Și chiar atunci, ca și cum era În stare să citească gândurile, fray Emilio Bocanegra Își mișcă mâna pe masă și o lăsă iar imobilă, sprijinită pe lemnul negru, cu degetu-i livid arătând spre căpitan. — Ce Îl face pe un om să părăsească tabăra Domnului ca să treacă la dușman, În rândurile păgâne ale ereticilor? Era culmea, gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]