3,149 matches
-
separată de legislatură deși întregul cabinet sau anumiți miniștri pot fi demiși printr-o moțiune de cenzură. Șeful statului este monarhul care își exercită puterea cu consimțământul guvernului, poporului și reprezentanților lor. În aceste state primul-ministru exercită puterea executivă dar monarhul are și el puteri executive considerabile. În aceste state monarhul deține puterea absolută și nu este supus legii. State bazate pe o religie de stat unde șeful statului este ales după o formă de ierarhie religioasă. În aceste state puterea
Lista țărilor după forma de guvernare () [Corola-website/Science/331963_a_333292]
-
fi demiși printr-o moțiune de cenzură. Șeful statului este monarhul care își exercită puterea cu consimțământul guvernului, poporului și reprezentanților lor. În aceste state primul-ministru exercită puterea executivă dar monarhul are și el puteri executive considerabile. În aceste state monarhul deține puterea absolută și nu este supus legii. State bazate pe o religie de stat unde șeful statului este ales după o formă de ierarhie religioasă. În aceste state puterea este concentrată în jurul unui singur partid politic.
Lista țărilor după forma de guvernare () [Corola-website/Science/331963_a_333292]
-
clădiri administrative a fost construit pe acest loc, pentru a deservi vizitei Reginei Elisabeta ÎI. Ulterior, această clădire a fost folosită pentru a găzdui șefi de state. Ultima dată când a fost utilizat ca atare, a fost în 1979, în timpul monarhului chinez. Există mai multe săli și camere spectaculoase de la est de Sală de Fildeș. Etajele acestor camere sunt mai mici decât cele ale altor săli. În timpul perioadei Pahlavi, a fost folosită pentru întâlniri oficiale cu șefi de stat și alte
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
Mohammed bin Rashid Al Maktoum (în arabă: محمد بن راشد آل مكتوم; Muḥammad bin Răshid al Maktūm, n. 15 iulie 1949), cunoscut și ca "șeicul Mohamed", este vice-președintele și primul-ministru al Emiratelor Arabe Unite și monarh constituțional (emirul) al emiratului Dubai. Deține aceste funcții din perioada ianuarie-februarie 2006, când i-a succedat fratelui său mai mare, Maktoum bin Rashid Al Maktoum. A fost desemnat ca personalitatea lumii islamice din anul 2013. Este cel de-al treilea
Mohammed bin Rashid Al-Maktoum () [Corola-website/Science/331961_a_333290]
-
trei regiuni ale Basarabiei: Cahul, Ismail și Bolgrad au fost alipite Dobrogei, la porunca sultanului Suleyman Magnificul. La 20 mai 1595, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, unește cele trei țări române. În anul 1600, Mihai Viteazu reunește țările române, cu sprijinul monarhului habsburg Rudolf al II-lea, împăratul Sfanțului Imperiu Român. Acesta urmărea că noul stat rezultat după unire să devină un zid în calea invadatorilor otomani. În data de 7 mai 1775, Moldova condusă de domnitorul Grigore al III-lea Ghica
Unirea și dezmembrarea teritorială a României, decizii ale marilor puteri. Detalii surprinzătoare by Marius Marinescu () [Corola-website/Journalistic/101273_a_102565]
-
pe pământ chinez, la sud de Trecătoarea Shanhai (Beijing), și al doilea împărat Qing care a domnit peste China propriu-zisă, din 1661 pănă la 1722. Domnia Împăratului Kangxi, de 61 ani, este cea mai lungă domnie din istorie, a unui monarh chinez (deși nepotul său, Împăratul Qianlong, a avut cea mai lungă perioadă în care a deținut, de facto, puterea) și totodată unul dintre conducătorii cu cea mai longevivă domnie din lume. Cu toate acestea, după ce a urcat pe tron la
Împăratul Kangxi () [Corola-website/Science/331429_a_332758]
-
în 1232, lăsându-l pe Sancho singur printre copii lui Sancho al VI-lea. Când a murit în castelul său de la Tudela, probabil din cauza complicațiilor legate de ulcerul de la picior, fiica lui, Blancha Theobald, a fost recunoscută ca fiind următorul monarh din Navara, pe 7 aprilie.
Sancho al VII-lea al Navarei () [Corola-website/Science/331466_a_332795]
-
Ioan I (24 august 1358 - 9 octombrie 1390) a fost regele Castiliei din 1379 până în 1390. A fost singurul fiul al lui Henric al II-lea al Castiliei și a soției sale, Juana Manuel de Castilia. A fost ultimul monarh spaniol care a primit încoronarea formală. Prima căsătorie, cu Eleanora de Aragon, din 18 iunie 1375, a produs singurul moștenitor cunoscut. În 1379, Ioan a format un ordin militar de scurtă durată a Ordinului Pigeon. El l-a răscupărat pe
Ioan I al Castiliei () [Corola-website/Science/331450_a_332779]
-
la o criză care avea să dureze din 1383 până în 1385. Ioan a fost ucis la Alcalá, pe 09 octombrie 1390, când a căzut de pe cal în timp ce călărea cu unul dintre cei mai luminați călăreți. Mormântul său este în Capela Monarhilor Noi din Catedrala din Toledo.
Ioan I al Castiliei () [Corola-website/Science/331450_a_332779]
-
împotriva pretențiilor lui Ramiro. Printre alți susținători ai lui Garcia, se număra și Lop Ennechones și contele Latro, care a purtat negocierile cu Ramiro în numele regelui. În cele din urmă, în ianuarie 1135, cu Pactul de Vadoluongo a celor doi monarhi, aceștia au ajuns la un acord reciproc de "adopție". Garcia era considerat "fiul" iar Ramiro "tatăl" în încercarea de a menține independența fiecărui regat și supremația de facto al celui aragonez. În luna mai 1135, García s-a declarat vasalul
Garcia Ramirez al Navarei () [Corola-website/Science/331465_a_332794]
-
început pe 10 noiembrie 1441 și s-a sfârșit pe 2 iunie în anul următor. După întoarcerea de René la Provence, Alfonso a redus ușor rezistența rămasa și și-a făcut intrarea triumfală în Napoli, pe 26 februarie 1443, ca monarh al unui regat pacificat. În 1446, el a cucerit Sardinia. Alfonso, prin depunerea în mod oficial a domniei sale papalității, a obținut acordul de la Papa Eugen al IV-lea cum că Regatul Napoli trebuie să mergă la fiul său nelegitim, Ferdinand
Casa de Trastámara () [Corola-website/Science/331455_a_332784]
-
sau Basse-Navarra la proprietățile sale și să-și extindă teritoriul până în Nájera. Probabil pentru a legitima succesiunea, Sancho s-a căsătorit cu Toda Aznárez, fiica lui Onneca Fortúnez. Astfel, copiii lui Sancho și Todei au fost descendenții dinastiei Arista a monarhilor Navarezi. Când Sancho a murit în 925, singurul lui fiu era încă destul de tânăr. Astfel, Sancho a fost urmat de fratele său, Jimeno Garcés, care după moartea sa, fiul lui Sancho, Garcia, avea să guverneze sub regența mamei sale. El
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
împotriva pretențiilor lui Ramiro. Printre alți susținători ai lui Garcia, se număra și Lop Ennechones și contele Latro, care a purtat negocierile cu Ramiro în numele regelui. În cele din urmă, în ianuarie 1135, cu Pactul de Vadoluongo a celor doi monarhi, aceștia au ajuns la un acord reciproc de "adopție". Garcia era considerat "fiul" iar Ramiro "tatăl" în încercarea de a menține independența fiecărui regat și supremația de facto al celui aragonez. În luna mai 1135, García s-a declarat vasalul
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
în 1232, lăsându-l pe Sancho singur printre copii lui Sancho al VI-lea. Când a murit în castelul său de la Tudela, probabil din cauza complicațiilor legate de ulcerul de la picior, fiica lui, Blancha Theobald, a fost recunoscută ca fiind următorul monarh din Navara, pe 7 aprilie. Între 1067 și 1068, ‘’Războiul celor Trei Sanchos’’ l-au implicat într-un conflict cu verii săi primari, ambii numiți Sancho: Sancho al IV-lea al Navarei și Sancho al II-lea al Castiliei. Sancho
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
de catastrofe frecvente, cu, am fi bolile și epidemiile mortale cauzate de recoltele modificate genetic și de plăgile mutante. Stocul genetic natural de semințe al plantelor globului a fost aproape complet înlocuit cu semințele modificate genetic pentru a fi sterile. Monarhul actual al Thailandei este o regină-copil. Capitala se află sub nivelul mării și este protejată de inundații prin diguri și pompe. Cei mai influenți trei oameni din Thailanda sunt regentul reginei-copil - Somdet Chaopraya, conducătorul Ministerului Mediului - generalul Pracha și conducătorul
Fata modificată () [Corola-website/Science/331515_a_332844]
-
în care se scanda „Jos războiul!”, „Jos dictatura!”, „Pâine!”, și în curând au degenerat în revolte de masă. Greva a 90 de mii de muncitori și mitingurile politice au început să se transforme într-o demonstrație generală politică împotriva autorității monarhului rus. În perioada 24-25 februarie, a început greva generală care a cuprins 240 de mii de muncitori. Petrogradul a fost declarat în stare de asediu, prin decretul țarului Nicolae, iar lucrările au fost oprite. Armata a pătruns în oraș, dar
Republica Rusă () [Corola-website/Science/336939_a_338268]
-
al celor trei miniștri comuni numiți de el (de externe, de finanțe și de război), care erau responsabili pentru instituții comune ambelor jumătăți ale Dublei Monarhii, precum și al prim-miniștrilor Cisleithaniei și Transleithaniei (și a cabinetelor lor) numiți de același monarh. În baza constituției și a dezvoltării pragmatice a monarhiei habsburgice, prim-ministrul (Ministerpräsident-ul) cezaro-crăiesc austriac era dependent aproape exclusiv de împărat, iar prim-ministrul (Ministerpräsident-ul) regal maghiar era dependent de rege și de dieta dominată de aristocrați. Prim-miniștrii au
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
și au avut grijă ca titlul de „cancelar al imperiului” (Reichskanzler), pe care Beust îl păstrase, să nu mai fie folosit după 1871. În Consiliului Ministerial pentru Afaceri Comune, "Ministrul Casei Imperiale și Regale și al Externelor" deținea președinția atunci când monarhul nu participa personal. Președintele Consiliului Ministerial pentru Afaceri Comune era ministrul de externe al Austro-Ungariei. După 24 oct. 1918 nu a mai existat nici un minister comun, deoarece Compromisul din 1867 și, odată cu el, uniunea reală cu Austria, au fost anulate
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
personal. Președintele Consiliului Ministerial pentru Afaceri Comune era ministrul de externe al Austro-Ungariei. După 24 oct. 1918 nu a mai existat nici un minister comun, deoarece Compromisul din 1867 și, odată cu el, uniunea reală cu Austria, au fost anulate cu consimțământul monarhului între jumătatea și sfâșitul lui octombrie 1918. Sediul oficial: vezi k.k. Ministerratspräsidium
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
său, dar putea la fel de bine (în cazul unei slabe puteri centrale) să ajungă relativ sau chiar total independent. Adesea Statthalter-ii mai erau numiți și guvernatori. Și termenul franțuzesc "Lieutenant" ("lieu" + "tenant") corespunde lexical termenului "Statthalter" (vezi și locotenent). În absența monarhului, Statthalter-ul putea fi numit suveranul de drept sau regentul în funcție. Demnitatea de Statthalter i-a fost acordată prințului elector sas Frederic al III-lea de către împăratul Maximilian I în 8 august 1507 la Dieta Imperială de la Konstanz și devenea
Statthalter () [Corola-website/Science/337476_a_338805]
-
sub prințului elector Frederic Augustus I (1697-1716). În Vorarlberg, reprezentantul Landeshauptmann-ului se numește Landesstatthalter; spre deosebire de Vorarlberg, în restul Republicii Austria numele funcției nu se mai folosește din 20 noiembrie 1918. Pentru multă vreme, denumirea de Statthalter pentru un reprezentant al monarhului și al guvernului său nu a fost folosită decât rar în Monarhia Habsburgică. Însă în 1849, titlul de Statthalter a înlocuit titlul de "guvernator". În 1861, împăratul Francisc Iosif I a emis o constituție, care mai tîrziu a fost numită
Statthalter () [Corola-website/Science/337476_a_338805]
-
întreg aveau un Stadhouder general (Landvoogd) și fiecare provincie în parte era guvernată de Stadhouder-ul ei. Exercitarea puterii diferea într-o oarecare măsură de la o provincie la alta. După sfîrșitul stăpînirii spaniole, Stadhouder-ul nu mai era delegatul sau supleantul unui monarh, ci al Statelor Generale ale Țările de Jos. Stadhouder-ul îi numea pe cei mai importanți funcționari, pe membrii curții de justiție, avea un drept limitat de grațiere, îi alegea pe membrii consiliilor orășenești etc.
Statthalter () [Corola-website/Science/337476_a_338805]
-
(în , prescurtat "gemeinsames Ministerium"), apărut după Compromisul austro-ungar din 1867, a fost comitetul de consiliere și de pregătire a deciziilor monarhului în calitatea sa de împărat al Austriei și de rege al Ungariei. Consiliul Ministerial comun consta din cele trei ministere comune și din prim-miniștrii ambelor jumătăți ale monarhiei. Pe politicienii care aparțineau Consiliului Ministerial comun îi numea și îi
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
sa de împărat al Austriei și de rege al Ungariei. Consiliul Ministerial comun consta din cele trei ministere comune și din prim-miniștrii ambelor jumătăți ale monarhiei. Pe politicienii care aparțineau Consiliului Ministerial comun îi numea și îi destituia însuși monarhul, care nu era nevoit, în această privință, să asculte de vreo propunere oficială. Monarhului îi era permis să conducă în mod personal ședințele Consiliului. La început, membri ai Consiliului Ministerial erau doar cei trei miniștri comuni: Începând cu 1869 au
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
din cele trei ministere comune și din prim-miniștrii ambelor jumătăți ale monarhiei. Pe politicienii care aparțineau Consiliului Ministerial comun îi numea și îi destituia însuși monarhul, care nu era nevoit, în această privință, să asculte de vreo propunere oficială. Monarhului îi era permis să conducă în mod personal ședințele Consiliului. La început, membri ai Consiliului Ministerial erau doar cei trei miniștri comuni: Începând cu 1869 au început să ia parte în mod oportun la întruniri și prim-miniștrii "austriac" și
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]