5,311 matches
-
a secolului al XX-lea. Pe calapodul fiziologiei moderne, O viață — mică proză hibridă cu titlu din Maupassant, publicată de (Alexandru) Claudian — prezintă o altă ipostază a derealizării lumii. De astă dată, „agentul fantastic” menit să o distrugă este un monstru singuratic, un mutant a cărui viață de o perfectă „uniformitate” e compensată printr-o interioritate sadică, printr-un demonism latent: „În odaia mică (...) visează întunecat sadisme. Singur, se înfundă în gîndurile sale, își rumegă himerele (...). Și astfel se clădește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
genul față de public”, silind spectatorii să se întoarcă - spre bucuria tradiționaliștilor - la „piesele de succes în masă”. Protestînd față de fobia care se resimte în privința noutății „întreprinderilor teatrale” și a „inconștienței” publicului, Tavernier respinge calificările infamante (creatorii artei noi „nu sînt monștri apocaliptici”) și propovăduiește nașterea „noii religii” artistice regeneratoare: „Și dacă nimeni nu va auzi și moloch va continua să guițe și să se bată satisfăcut pe pîntece, atunci - la Moși! Vom deschide porțile unei panorame sub corturi, vom colinda orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nas, de la loviturile lui Endō. La cea mai mică mișcare a lui Endō, rezemat de zid și încercând să-și recapete suflul, Gaston se dădea înapoi, înspăimântat. — Ai de gând s-o întinzi? — Non. Non. Endō se uita la acel monstru ciudat ca și când îl vedea pentru prima oară. Era mai fricos decât un câine vagabond, dar dacă te purtai puțin mai blând cu el, un zâmbet prietenos îi învăluia fața de cal. Când l-a considerat mai idiot, atunci i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și nu-i va fi greu să dovedească faptul că fusese în legitimă apărare. Tocmai când se pregătea să lovească, a ieșit de sub apă capul zdrobit al lui Gaston. — Stai! Nu! Vocea era suficient de puternică să străbată toată mlaștina. Monstrul ciudat și-a întins mâinile-i uriașe peste trupul căzut al prietenului său, ca gest de apărare. Cu cazmaua în aer, Kobayashi l-a privit uimit pe Gaston. L-au trecut fiori de groază. A scăpat cazmaua și a zbughit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
e mereu o persoană puternică, căci imaginea mentală pe care mi-am construit-o mi-o arată ca pe o Super-mamă-soacră, o siluetă imensă și capabilă de orice rău. Dintr-odată, n-o mai percep pe Linda ca pe un monstru, În stare să aducă pe lume numai haos și distrugere, oriunde s-ar duce. O văd mai degrabă ca pe-o ființă demnă de milă. Sărmana femeie. A renunțat la viața ei pentru a-și crește copiii, iar acum, aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
atunci, e clar că Încă mai trebuie să „lucrez“ ca să o recuperez. Împleticindu-mă pînă În baie, mă privesc cu ochi Încețoșați În oglindă și Îmi mai scapă un geamăt, căci femeia strălucitoare de aseară a fost Înlocuită de un monstru cu fața umflată de somn. Cam așa arată trecerea de la sublim la ridicol. Înghit două tablete de Nurofen, după care Îmi tîrșîi picioarele spre bucătărie ca să fac niște cafea. La zece și jumătate, izbutesc În sfîrșit să mă Îmbrac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Cap de dovleac, nu privi doamnele! Mulțumește-te cu prostituatele!" Mă silești să-ți reamintesc că noaptea ai niște vise din care dragostea e, de obicei, exclusă. ― Pentru că nu visez aproape nici un lucru în forme firești. Azi-noapte am visat un monstru. Avea cap de pasăre, ochi bulbucați de broască. Și, când deschidea gura, sâsâia ca șerpii. Sau râdea nerușinat ca o tîrfă."Abjură gândul că aș fi un monstru", sâsâia el. Și râdea iar. "Abjură și declară că sunt frumos." Apoi
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu visez aproape nici un lucru în forme firești. Azi-noapte am visat un monstru. Avea cap de pasăre, ochi bulbucați de broască. Și, când deschidea gura, sâsâia ca șerpii. Sau râdea nerușinat ca o tîrfă."Abjură gândul că aș fi un monstru", sâsâia el. Și râdea iar. "Abjură și declară că sunt frumos." Apoi a început să-și învîrtă capul ca o morișcă. "Galilei, așa se învîrte pămîntul? Uită-te bine și spune-le pe urmă tuturor că gâtul meu e atât
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pe care le poți judeca doar dacă le-ai simțit în carnea ta, cu nervii tăi... XXVII ― A fost o vreme când toate acestea nu mă priveau. Atunci, aș fi zis că numai un nebun își poate umple somnul cu monștri Inchiziția a sfâșiat, însă, în mine ce era minciună plăcută... Nu știu dacă ai auzit că am chemat odată profesori și studenți să asiste la o demonstrație pe care am făcut-o în turnul înclinat din Pisa. M-am suit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
păci pe care n-a găsit-o decât în mormânt. ― Se spune că pe mormântul său de la Roma nu lipsesc niciodată florile. ― Nici de pe mormântul lui Nero n-au lipsit florile cinci secole. Lumea își împarte florile între poeți și monștri. Când am fost la Sant' Onofrio, biserica era încuiată și a trebuit să rog un preot să-mi deschidă. Mi-a arătat călimara de lemn a lui Torquato Tasso, masca mortuară și coroana de lauri pe care urma s-o
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
vis n-ar fi îndrăznit să facă pentru propriul palat regal. VIII Căderea mea în dizgrație mi-a deschis în chip neașteptat o nouă cale. Arioald se căsătorise cu Gundeperga, fiica Teodolindei și a regelui Agilulf. Auzisem că era un monstru de grăsime, urâtă din cale-afară, cu ochi bovini, gușă și buza de jos atârnându-i răsfrântă. Și-n plus era o catolică înfocată. Așa că Arioald, care-o luase de soție ca să-i crească faima, de îndată ce a fost ales rege, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sânge și mi-a mânjit mâna; după câteva clipe, un jet și mai violent, țâșnit dintr-o tăietură adâncă la gât, mi-a umplut fața și pieptul. A încercat atunci să se ridice, drept care, țintuindu-l la pământ pe acel monstru, i-am mai dat câteva lovituri în cap cu obiectul de metal. A mai avut totuși puterea să întredeschidă ochii, să-mi surâdă oribil și să-mi spună: - Vezi, prietene. Era doar un truc: inima și respirația pot fi oprite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
provoacă dezmăț și nelegiuire: este o cheie precum Svasti, secretul celor din tagma lui Andras, precum Abrasax, numele ocult pe care ei pretind că Dumnezeu l-ar avea. El este reprezentat precum litera Shin, în chip de figură umană sau monstru cu trăsături omenești, cu picioare în formă de șarpe sau de pește îndreptate în sus. Atunci când o să-l vezi, află că n-o să fii aproape de începutul cunoașterii, ci de sfârșitul ei, iar sufletul tău se va pierde, de vreme ce Basilide al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
țipă bucuroasă. Ce mult Îi iubea pe săracii șoareci urâți. Cât ar fi vrut să-l ia acasă și să-l dreseze ca pe un hamsteraș. — Îl luăm, mami? Nu, iubire, țipă Maja, izbind călcâiul de pământ pentru a alunga monstrul. Orice vrei, dar șoareci, nu. Era prea indignată de delăsarea gunoierilor romani. Va trebui să protesteze! Cartierul acesta Începe să se distrugă. Ieșiră În aleea Buozzi. Era puțin trafic, Roma se trezește târziu. Camilla, care de obicei e tăcută, astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
contractului, dar, de fapt, era o tragedie. Kevin ar fi vrut să acționeze digi-dispozitivul și să se digitizeze pentru a-și activa superputerile, a se transforma Într-un erou și a declanșa un atac devastator. Dar era Încă un simplu monstru digital, abia În stadiul de recrut. Așa Încât era destinat să piardă. Camilla Fioravanti, care niciodată nu-i adresase vreun cuvânt În clasă, decât pentru a-l șicana, nu l-ar fi invitat niciodată la petrecerea ei, iar acum se amuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ceruse acea melodie anume pentru el. — E tatăl tău? șopti verișorul Camillei la urechea lui Kevin. Îl privea pe Antonio cu teamă, dezamăgit totodată. Nu mai văzuse niciodată un asasin În carne și oase. Se gândea că asasinii erau niște monștri care semănau cu Freddy Krueger sau cu Hannibal the Cannibal, că aveau ochii răi și cicatrice pe obraz. Însă asasinii seamănă cu ceilalți. Criminalul tată al lui Kevin era un bărbat oarecare, cu o față obișnuită, cu papuci de cauciuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În patul lor. Dar În seara asta ea și tati puteau să mănânce scoici și să se prefacă că sunt logodiți. Îi surâse și se agăță de brațul lui. Îl ademeni, dulceagă, suavă, ca un demon. Hai să lăsăm aici monstrul, i-l plasăm mamei, În seara asta și mâine și duminică, ce ne pasă? Plecăm doar noi doi. Antonio Îi mângâie părul. Avu ciudata impresie că Valentina, fără a-și da seama, cocheta cu el. Cu o malițiozitate și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
multă lumină, lumea e un caleidoscop, o inexorabilă mașină din carne și metal. Intermitența claxoanelor, mașinilor, vocilor, a muzicii intră În ea ca interferențele Într-o stație de radio, iar zgomotul creștea. Un zgomot continuu, surd, profund, ca respirația unui monstru necunoscut. Urcă, urcă, urcă, În creier, În bulbii oculari, urcă asemenea unui val, și simte nevoia să urle. — Ți-e rău? o Întrebă o voce Îndepărtată. — Da, șopti fără să se Întoarcă. — Așază-te, Îi spuse Meri. Îți aduc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Kevin, Împingând-o. Valentina aruncă În el cu o pernă. Dar poate că dihorul avea dreptate. După meci nu avusese Încă timp să facă duș. Ca să se răzbune, Îl Îngropă În joacă sub perne. — Ți s-a urcat la cap, monstrule! Pentru că prietenele tale cele snoabe te-au Împopoțonat ca de carnaval, te crezi cine știe cine, Îl sâcâi ea. Monstru digital, pinguinule, pinguinule! Kevin Încerca să se apere, căci Îi era teamă ca nu cumva să-i strice Valentina smochingul. Iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu avusese Încă timp să facă duș. Ca să se răzbune, Îl Îngropă În joacă sub perne. — Ți s-a urcat la cap, monstrule! Pentru că prietenele tale cele snoabe te-au Împopoțonat ca de carnaval, te crezi cine știe cine, Îl sâcâi ea. Monstru digital, pinguinule, pinguinule! Kevin Încerca să se apere, căci Îi era teamă ca nu cumva să-i strice Valentina smochingul. Iar el trebuia să-l țină În ordine pentru mama. Și ea trebuia neapărat să-l vadă frumos ca Micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a făcut semnul crucii cu evlavia lui Pampu, și-a sărutat podul palmei și a băgat mâna în scorbură. N-a apucat să rostească întrebarea, că o groază l-a cuprins și imediat și-a simțit mâna atacată de colții monstrului. Și-a tras brațul, iar de el era încleștată o pisică sălbatică, din genul Felis, speriată, desigur, și ea. Zogru a făcut-o zob în două clipe, dar era atât de speriat că îi venea să plângă. S-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sfarâmă, lăsându-l în ghearele namilei; așa că Zogru, speriat, încercase și el să intervină: îl ridică pe Gligore și-l ajută să se prindă bine, dar nătărăul cade iarăși și privește îngrozit în sus, însă deasupra lui nu e nici un monstru, e aplecat un cap de femeie, este chiar Zoe, amestecată fără știre în creierul adormit al lui Gligore. Zogru avusese grijă să nu lase sentimentele lui să se înrădăcineze în sufletul lui Gligore. De multă vreme învățase să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fiori și-l făcea să creadă că avea într-adevăr de-a face cu o ființă dacă nu primejdioasă, măcar diferită. Cu părul căzut pe frunte, încornorat și cu spinarea ca un câmp de curcani morți, Achile arăta ca un monstru. Și-a pus halatul albastru, și-a ridicat părul și a dat cu ochii de Zogru. În prima clipă, a crezut că are vedenii și-a rămas nemișcat. Apoi a văzut că imaginea nu dispare. I se părea că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că s-a ivit și ocazia de a-și pune în valoare calitățile: atât cele tehnice, cât și cele estetice. Dantura copilului a fost atacată de tartru, carii și placa dentară. Cum credeți că au aflat periuțele de cei trei monștri care în ultima perioadă îi făcuse viața amară stăpânului? Într-o zi, a apărut la baie Zâna Măseluță care a început să le povestească trei zile și trei nopți despre monștrii care-l chinuiau pe cel mic. Trebuia să pună
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Cum credeți că au aflat periuțele de cei trei monștri care în ultima perioadă îi făcuse viața amară stăpânului? Într-o zi, a apărut la baie Zâna Măseluță care a început să le povestească trei zile și trei nopți despre monștrii care-l chinuiau pe cel mic. Trebuia să pună la cale un plan prin care să-l determine pe aceasta să accepte ajutorul lor. Ele se și întreceau, putându-și dovedi priceperea, calitățile și performanțele. După multe insistențe, a venit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]