4,695 matches
-
crustă solidă de lumină. Presupun că dungile de colo sunt liniile de descărcare nervoasă și care o să se descurce cu ocazia proiecției măritoare. De data asta Thorson îl auzi. Se duse la Hardie și-i arătă ceva pe o fotografie, murmurând o explicație care-L făcu încet, încet să pălească vizibil. ― Trebuie să-l omorâm ― zise el ― imediat. Thorson clătină din cap iritat. ― De ce? ce poate să facă? Să informeze Lumea? Și insistă: ― Luați bine aminte că nu există linii clare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești sigur că doctorul Kair este chiar omul care-ți trebuie? ― Da ― răspunse Gosseyn. Ar fi putut să nu continue, dar considerând că autorul "Egocentristului despre nearistoteliana Venus" merită mai mult, adăugă: ― A scris și lucrări care i-au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se va pronunța în privința propriului său creier. A creierului său, a cărui existență i-a târât pe Hardie și pe într-o vâltoare de evenimente încheiate cu moartea lor. Nimic nu era mai important decât dezvăluirea secretelor acestui creier. Gosseyn murmură detaliile planului său. Prescott va suna la ușă și se va prezenta drept venusian. Fără îndoială că, înainte de a-l lăsa să intre, dr. Kair va alarma grupul de proiecție și-și va anunța vecinii. Dar asta n-avea vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
mai jos. ― Presupun ― își zise ― că va trebui să particip la vânătoarea organizată de acești... (ezită o clipă în alegerea cuvântului, apoi își continuă gândul, ironic:) extrovertiți, în stare să construiască un conac de vânătoare de asemenea dimensiuni. O voce murmură în spatele lui: ― Pe aici, vă rog, Excelență. Vânătoarea este prevăzută să înceapă peste o oră și Enro cel Roșu va conferi cu Dumneavoastră în timpul drumului. ― Spuneți-i Excelenței sale, ministrul Afacerilor externe al Celui Mai Mare Imperiu ― începu ambasadorul, foarte ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
data aceasta, în clipa când cei doi se depărtară de ușa Corl își acordă organele de simț la o frecvență mult superioară celei a vibrațiilor omenești. Pulsațiile violente ale pilei atomice din sala motoarelor îi zguduiră sistemul nervos. Generatoarele îi murmurară imnul energiei lor pure. Corl simți fluxul care trecea prin cablurile din pereți și prin încuietoarea ușii. Încordându-și trupul, se strădui din răsputeri să domine această furtună de energie. Deodată, perii de pe urechi îi vibrară în ritmul ei. Auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
peretele din fundul cuștii o gaură enormă, prin care ar fi putut trece ușor cinci oameni deodată. Metalul părea îndoit și tăiat în multe locuri. Deschizătura dădea spre un alt coridor. - N-aș fi crezut că așa ceva e cu putință, murmură Pennons prin casca desfăcută a costumului său spațial. Nici măcar barosul nostru greu de zece tone n-ar fi în stare să găurească dintr-o singură lovitură un perete de microoțel gros de patru degete. Da, am auzit o singură izbitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
să-și mai amintească exact cum se petrecuseră lucrurile. Pericolul era acum de domeniul trecutului. Grosvenor auzi deodată vocea lui Kent: - Fără sentimentalisme! Avem de îndeplinit o misiune: să exterminăm toate felinele din lumea asta blestemată! - Ar fi foarte simplu, murmură Korita. E vorba de niște ființe primitive. Dacă ne-ar vedea că descindem, s-ar apropia, cu gândul să ne păcălească. Întorcându-se cu fața spre Grosvenor, Korita spuse, pe un ton prietenos: - Eu, unul, continui să cred că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
deschise ușa și ieși pe coridor, Grosvenor își dădu seama că Siedel nu exagerase: valuri de excitații îi asaltau creierul. Deși năucit, porni totuși spre puntea de comandă. Se așeză printre ceilalți. Noaptea nemărginită a spațiului, care împresura nava, își murmura avertismentele, când înfricoșate, când amenințătoare. Grosvenor auzi pe cineva spunând, în spatele lui: - După părerea mea, ar trebui să ne întoarcem acasă. Neputând identifica vocea, Grosvenor privi peste umăr, dar omul nu mai spuse nimic. Privind din nou drept în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
ca prelungirea discuției... Nu-și sfârși fraza: dându-și deodată seama de rostul adânc al celor spuse de Grosvenor, rămase ca trăsnit și-și aruncă privirea în jur, ca și cum ar fi cerut ajutor celorlalți. Văzând că nimeni nu spune nimic, murmură: - Ai cuvântul, domnule Grosvenor. - Domnul Kent are dreptate, începu acesta. E prea devreme ca să tragem concluzii. Până în prezent am explorat trei planete, dar ar fi trebuit să explorăm cel puțin treizeci, alese la întâmplare. Ținând seama de scopul cercetărilor noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
reluă, pe un ton calm: - Iată, domnilor, ce am ținut să vă spun. Văd pe fețele unora dintre dumneavoastră că opiniile sunt împărțite și că e de așteptat o controversă aprigă... În sală se așternu o liniște adâncă. - Cinci ani! murmură cineva într-un târziu. Ca la un semn, oamenii începură să se foiască pe scaune. - Ani tereștri, se grăbi Grosvenor să precizeze. Trebuia să insiste asupra acestui amănunt. Alesese dinadins o cifră care părea mai mare decât echivalentul ei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
direct creierul, fără a poposi în auz. Pot cânta la acest instrument întocmai ca un muzician, creând stări sufletești prea profunde pentru ca ascultătorul obișnuit să li se poată împotrivi. McCann se întoarse la scaunul lui și se așeză. - Mă sperii! murmură el, pălind. Metodele dumitale mi se par, îți repet, imorale. Grosvenor îl privi cu atenție, apoi se aplecă asupra instrumentului și apăsă pe o altă tastă. De data asta, ieși un sunet mai trist și mai dulce, parcă lipicios, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
dintre oameni ar ajunge să stea chirciți, ca în burta mamei... Dar acum? întrebă el apăsând pe încă o tastă, care declanșa un sunet ca un clinchet de clopoței. - Parcă aș fi iar copil și aș fi trimis la culcare murmură McCann. Tii, ce somn mi s-a făcut! Și, fără să vrea, căscă. Grosvenor deschise sertarul unei măsuțe de lângă instrument și scoase de acolo doua caschete dintr-un material translucid. - Pune-ți-o pe cap, îi spuse el geologului, întinzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
enoriașă model, deși n-avea decât 25 de ani, venea în toate zilele în fața altarului, părintele o lăuda și o dădea pildă celor leneși sau delăsători. În taină, voia să devină călugăriță. Rugăciunea o știa aproape pe de rost, o murmura cu glas încet și se mai uita în cărticică numai așa, ca să se verifice. Și, de vreme ce este așa, înmulțește-mi, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile mele - spunea femeia, dar gândea în același timp că n-ar vrea deloc asta - numai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și liniștit cum de mult n-o mai văzuse. Poate și fiindcă era vreme însorită și el cânta ușurel, ca la repetiție, la școală, „Steaua sus răsare, ca o taină mare, steaua strălucește și lumii vestește....“. Începuse și ea să murmure ceva, cu glas spart, tot mai încântată. Îi așternu să mănânce, avea și pâine, mâncă și el niște marmeladă cam veche, întărită, apoi se ocupă de foc, îi aminti să aibă grijă să nu se stingă, îi arătă lemnele pregătite
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de câte ori vezi că sunt un om ca toți oamenii. La mâinile astea m-am gândit, când am învățat aria, sunt mereu reci, a continuat vocea dindărătul meu. — N-am știut că și dumneata ai nevoie de laude, am îndrăznit să murmur, tot cu ochii la pata de noroi de pe botină, și mi-am dorit să înțeleagă ce vreau să spun, să nu pară o mustrare, așa că am adăugat: Dumneata ești un om puternic, minunat, te admir la fel de mult ca pe mama
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
poate cu ajutorul lui de la cabinet, un elev sanitar netrebnic pe care vrea să-l dea afară, dar n are curaj. Nu pare să audă ce i-a povestit. A dat doar din cap, ca și cum ar fi auzit-o și a murmurat un da, da, care putea să însemne la fel de bine nu, nu sau orice altceva. Agata era obișnuită cu asta și nu i-o lua în nume de rău, numai că uneori avea mare nevoie de un om care s-o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
simt că am o oarecare șansă. Spuneți-mi care-i șmecheria? Intre timp, fața se făcuse cenușie la față, având aproape aceeași înfățișare pământie, moartă, ca și costumul pe care-l ținea în mână Peter Cadron. - E vorba de fricțiune, murmură ea, nedeslușit, într-un târziu. Poate nu veți reuși să refaceți tot drumul înapoi. Vedeți, veți fi un fel de "greutate", de "pondere" și... McAllister se îndepărtă de ea ca un vârtej. Intră în costumul acela moale atât de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
părăsească localul ca să putem pune capăt prostiilor ăstora. Cayle se uită lung la necunoscut și ceasul de alarmă al primejdiei ticăia atât de tare în capul lui încât îi răsuna prin tot creierul. Cred că am să mă duc acasă", murmură el. Cineva îl pocni peste față destul de tare. - Mai lovește-l! strigă dolofanul. Este încă pradă unui acces afectiv. A doua lovitură fu și mai puternică. Cayle se trezi din ceața aceea amețitoare, înțelegând brusc că e într-o primejdie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ori din viitor. Dar care anume moment? Și când? Când anume? Umbrele de pe cartografie rămaseră nemișcate. Nu sosise încă momentul acțiunii. CAPITOLUL XI ÎNCORDAREA legată de urmărirea unui nou balans se mai atenuă. Întorcând ochii de la hartă, oamenii începură să murmure. Cineva spuse ceva în legătură cu folosirea acestui prilej pentru a obține toate datele posibile privitoare la călătoria în timp. Consilierul Kendlon observă că acumularea de energie în trup reprezintă o dovadă destul de convingătoare că niciodată n-au să devină prea populare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
chiar la masa ei. Dar aceștia rămăseseră doar câțiva, după emigrarea tinerilor în urma plecării Prințului Del Curtin. - Toată lumea a dormit bine astă-noapte? zise Innelda cu dulceață, întrerupând tăcerea. Toți se grăbiră s-o asigure că așa fusese. "Vai ce drăguț", murmură ea, și apoi căzu într-o tăcere morocănoasă. Nu era prea sigură ce dorește de la însoțitorii ei. Probabil, oarecare frivolitate. Dar cât de multă? Cu un an în urmă, un tânăr abia prezentat celor de față, o întrebase dacă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
rog să-l priviți. Arată strașnic. Era atât de vesel când i-l întinse, încât Împărăteasa îl luă și-l privi gânditoare. Cu un imbold brusc, îl ridică și-i apăsă trupul cald de obrazul ei. - Ce ne-am face, murmură ea, fără niște șobolani drăgălași ca tine? Îi aruncă o privire căpitanului Clark. - Ei, domnule, care este opinia oamenilor de știință? - Fiecare șobolan, începu Clark, este sănătos din punct de vedere fizic, afectiv și psihologic. Toate, testele care indică reacțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Tată-său nu spusese nimănui despre moarte, fiindcă o îngropau împotriva voinței ei, în pământul prea reavăn din Teheran. Aveau să pornească spre cimitir, unde groapa plătită de dimineață era aproape pe terminate. Cum o cheamă pe maică-ta? — Samaneh, murmură ca pentru sine Omar și apoi regretă că îi răspunsese. Însă felcerul întrebase pentru certificat și pentru biletul ce avea să o însoțească la spălat și la îmbălsămare. SAMANEH, scrise mare pe o hârtie și i-o puse, ca unui
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în pahare. Aerul dintre ei se satură brusc de arome de scoarță, de pergament și de crabi uscați, plus o boare de prună coaptă. Lui Omar, mirosul de mare i-o luă razna în cap, înaintea vinului. Parcă e descântat, murmură, deși nu gustase. — Ce zici? Reușesc să-ți iau mințile în seara asta? râse Veterinara și își lovi paharul, ușor, de al lui, după care ciupi cu buzele din licoarea însângerată. — Nu sunt atât de abstinent cum mă crezi, nici atât
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
încercau să construiască un pod, iar pe locul cinematografului „Rex“ se puneau încă flori, pe care le înfoia briza. Ajunsese într-un cimitir nou, sau avea doar impresia, din pricina pământului scos din gropile pentru fundații. Stai la casa de oaspeți, murmurase șoferul. Nu îi mai vorbea la plural, îl trata ca pe frate-său, ceea ce pe Omar îl mâhni. Nu credea să le pară prea tânăr tuturor celor din jur, sau poate că da, din pricina pielii deschise și a trăsăturilor lui
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lipsise din propria viață ca un negustor care încuie prăvălia și pleacă. — Am să te ajut totdeauna, Ghazal Khanum, spuse el în tăcerea care se așternuse, dar ca să te iert, nu am cum, fiindcă nu ai greșit. — Ești prea bun, murmură și tăcu încă o clipă. Îndrăznesc pentru un copil de opt ani, un bacha afgan, care e bolnav... Nu-i pot face cuib, poți să-l iei cu tine? — Suferă, e în pat? se interesă socrul. — Nu, baba, a fost
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]