5,149 matches
-
Pelin, într-un articol apărut pe blogul personal, reluat în presă, afirmă că Horia Sima ar fi fugit în Germania, pentru a face spionaj în slujba lui Moruzov. Istoricul Armin Heinen, care a făcut cercetări zeci de ani în arhivele naziste, pe urmele legăturilor dintre naziști și Mișcarea Legionară a demonstrat că aceste legături au fost cvasi-inexistente. În Germania, atât Horia Sima, cât și ceilalți legionari, aveau statutul de refugiați politic, cu un regim extrem de sever - supraveghere permanentă, orice activitate politică
Mihail Moruzov () [Corola-website/Science/307644_a_308973]
-
a fost o unitate de voluntari spanioli care au luptat în armata germană pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Deși "Generalísimo" Francisco Franco nu a implicat Spania în al doilea război mondial de partea Germaniei Naziste, în ciuda faptului că venise la putere cu ajutorul italo-german, el a lăsat voluntarii să se alăture Wehrmachtului, doar cu condiția ca ei să lupte exclusiv împotriva bolșevismului pe frontul de răsărit. În felul acesta, Franco putea păstra statutul de neutralitate, în
Divizia Albastră Spaniolă () [Corola-website/Science/307656_a_308985]
-
acordat orașului Kiev Ordinul Lenin și înființa medalia "Pentru apărarea Kievului". Statutul oficial al titlului a fost introdus prin ucazul Prezidiului Sovietului Suprem pe 8 mai 1965, cu ocazia a celei de-a 20-a aniversare a victoriei împotriva Germaniei Naziste în Marele Război Patriotic. În aceeași zi, au fost emise ucazuri de acordarea a sus-numitului titlu următoarelor orașe: Leningrad, Volgograd (fostul Stalingrad), Kiev, Sevastopol, și Odesa. Mai târziu, au fost declarate Orașe Erou și Moscova, iar fortăreața Brest a fost
Oraș Erou () [Corola-website/Science/307715_a_309044]
-
pentru lipsa de criterii clare pentru definirea diferiților termeni, precum "cele mai feroce bătălii", și pentru nespecificarea resurselor de finanțare necesare pentru aplicarea legii. Fortăreața Brest (Belarus) se afla lângă granița stabilită de puțină vreme între Uniunea Sovietică și Germania Nazistă. Această graniță fusese trasată în anexa secretă a Pact Molotov-Ribbentrop și a fost stabilită ca graniță "de-facto" după ce cele două țări invadaseră și împărțiseră Polonia în campania din septembrie 1939, la numai câteva luni după semnarea Pactului de neagresiune sovieto-german
Oraș Erou () [Corola-website/Science/307715_a_309044]
-
să se mai miște frontul odată cu eliberarea Leningradului, după 900 de zile de blocadă. În cele din urmă, Operațiunea Bagration din vara anului 1944 a permis Armatei Roșii să curețe aproape întreg teritoriul Uniunii Sovietice de trupele Wehrmachtului, terminând ocupația nazistă și continuând luptele în Polonia și, mai departe, în Germania.
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
de Răsărit din Al Doilea Război Mondial, situație care a fost menținută până în anul 1958. Partea de nord-est a Moldovei a fost ocupată pe durata luptelor din mai până în august, România fiind în acel moment în continuare aliată a Germaniei naziste. Restul țării a fost ocupat după ce România a trecut de partea Aliaților, ca urmare a Actului de la 23 august și ca urmare a Acordul de armistițiu dintre Aliați și România - 1944. Regele a anunțat atunci că România încetează unilateral toate
Ocupația sovietică a României () [Corola-website/Science/307760_a_309089]
-
surselor românești de după 1989 și a celor occidentale folosesc însă termenul „Ocuparea sovietică a României”, pentru perioada 1944 - 1958. După retragerea din Basarabia și Bucovina de Nord, ca urmare a ultimatului sovietic din 1940, România s-a aliat cu Germania Nazistă și a declarat război Uniunii Sovietice. Trupele române, aflate sub comandă germană, au intrat în 1941 în război, în cadrul Operațiunii Barbarossa. După reocuparea teritoriului anexat de către Uniunea Sovietică în 1940, România a ocupat și Ucraina de Sud până la Bug. Până la
Ocupația sovietică a României () [Corola-website/Science/307760_a_309089]
-
in anul 1318. După industrializarea zonei, mulți localnici lucrau în mine și fabrici în orașele învecinate Kladno și Slaný. În 1942 Reinhard Heydrich era SS-istul cel mai mare în grad și "Reichsprotektor" al Protectoratului Boemiei și Moraviei din Germania nazistă. Această zonă a fostei Cehoslovacii fusese ocupată de Germania hitleristă începând cu 1939. În dimineața zilei de miercuri 27 mai 1942 Heydrich era dus cu mașina de la vila de la țară din Panenské Břežany la biroul său din Castelul Praga. Când
Lidice () [Corola-website/Science/306587_a_307916]
-
că ar fi colaborat cu atentatorii partizani ce-l omorâseră pe Heydrich: Horst Böhme, comandant SS al diviziei C din "Einsatzgruppe", a reacționat imediat. Membri ai wehrmachtului și ai SD ("Sicherheitsdienst") au înconjurat satul , blocând toate căile de scăpare. Regimul nazist a ales acest sat pentru ostilitatea rezidenților săi față de ocupatori și pentru că Lidice era suspectat că ar fi adăpostit partizani ai rezistenței locale. Toți bărbații satului au fost prinși și duși la ferma familiei Horák la marginea satului. Din casele
Lidice () [Corola-website/Science/306587_a_307916]
-
al întregului proces de către Franz Treml. Colaborator al serviciilor secrete germane, Treml avusese un magazin de produse Zeiss-Ikon în Palatul Lucerna din Praga. După ocuparea germană el a devenit consultant în materie de filme al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist, partidul nazist al lui Hitler. În total, aproximativ 340 de persoane din Lidice au murit în urma represaliilor germane (192 bărbați, 60 femei și 88 copii). Un alt mic sat ceh, numit Ležáky, a fost de asemenea distrus de germani la 24 iunie
Lidice () [Corola-website/Science/306587_a_307916]
-
partizanilor din Rezistența cehă, susținători ai lor, elite cehe suspectate de lipsă de loialitate și victime întâmplătoare precum cele din Lidice. Afirmația că satul Lidice i-ar fi ascuns pe atentatori s-a dovedit ulterior a fi fost falsă. Propaganda nazistă a anunțat deschis și cu mândrie evenimentele din Lidice, contrar altor masacre din Europa ocupată, pe care le-au ținut secrete. Informația a fost preluată instantaneu de presa aliată. În septembrie 1942 minerii din Stoke-on-Trent în Marea Britanie au fondat organizația
Lidice () [Corola-website/Science/306587_a_307916]
-
Heinrich Luitpold Himmler (n. 7 octombrie 1900, München - d. 23 mai 1945, Lüneburg) a fost un criminal de război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler. Himmler a fost comandantul organizației partinice rasiste SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste. În preajma capitulării Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
Heinrich Luitpold Himmler (n. 7 octombrie 1900, München - d. 23 mai 1945, Lüneburg) a fost un criminal de război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler. Himmler a fost comandantul organizației partinice rasiste SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste. În preajma capitulării Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în ierarhia politico-administrativă a statului. Având gradul de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SS-ului), Himmler era concomitent șeful SS-ului și al
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
1900, München - d. 23 mai 1945, Lüneburg) a fost un criminal de război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler. Himmler a fost comandantul organizației partinice rasiste SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste. În preajma capitulării Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în ierarhia politico-administrativă a statului. Având gradul de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SS-ului), Himmler era concomitent șeful SS-ului și al Poliției Secrete de Stat, poliția politică
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
ierarhia politico-administrativă a statului. Având gradul de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SS-ului), Himmler era concomitent șeful SS-ului și al Poliției Secrete de Stat, poliția politică cunoscută cu numele abreviat Gestapo. Ca fondator și comandant al lagărelor de concentrare naziste și al unităților SS operative "Einsatzgruppen" înființate pentru a lichida victimele regimului în teritoriile ocupate, Himmler a avut răspunderea supremă pentru exterminarea a milioane de oameni inocenți, care, potrivit ideologiei oficiale și convingerilor lui, nu „meritau să trăiască”. Expresia în
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
convingerilor lui, nu „meritau să trăiască”. Expresia în acest sens, „lebensunwertes Leben”, a apărut oficial la începutul regimului în contextul eutanasierii celor cu boli genetice, malformații congenitale și disfuncții cerebrale ireversibile). Himmler era un adept și promotor fanatic al ideologiei naziste de exterminare, în cadrul așa-zisei „soluției finale” („Endlösung”), a populațiilor considerate de ideologia nazistă ca „rase inferioare”. În 1945, cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea Germaniei, cerând ca el să nu
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
oficial la începutul regimului în contextul eutanasierii celor cu boli genetice, malformații congenitale și disfuncții cerebrale ireversibile). Himmler era un adept și promotor fanatic al ideologiei naziste de exterminare, în cadrul așa-zisei „soluției finale” („Endlösung”), a populațiilor considerate de ideologia nazistă ca „rase inferioare”. În 1945, cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea Germaniei, cerând ca el să nu fie judecat și inculpat ca lider nazist. La două săptămâni după capitularea Germaniei, Himmler
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
finale” („Endlösung”), a populațiilor considerate de ideologia nazistă ca „rase inferioare”. În 1945, cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea Germaniei, cerând ca el să nu fie judecat și inculpat ca lider nazist. La două săptămâni după capitularea Germaniei, Himmler a fost arestat de o unitate militară britanică și, la 23 mai 1945, s-a sinucis în timpul unei examinări medicale, strivind între dinți o capsulă cu cianură de potasiu. Heinrich Luitpold Himmler s-
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
doi copii ilegitimi - fiul Helge (n. 1942) și fiica, Nanette Dorothea (n. 1944) - cu secretara sa, Hedwig Potthast. Între 1919-1923, Himmler a fost membru în Bayerische Volkspartei (Partidul Popular Bavarez), conservator catolic și regionalist. Aderarea la Partidul Muncitoresc Național-Socialist German (nazist) a avut loc la 2 august 1923, prin intermediul „liga artamanilor” („Bund Artam”), aripa naționalistă a „mișcării tineretului” („Jugendbewegung”), la care aderase tot în 1923. La puciul lui Hitler și al generalului Erich Ludendorff, Himmler a luat parte ca membru în
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
național-socialistă pentru libertate” a generalului Ludendorff. A mai făcut parte până în 1926 dintr-o asociație a ofițerilor naționaliști, avându-l coleg pe șeful său ierarhic Ernst Röhm. În 1925, Himmler a aderat și la SA (Sturmabteilung), formațiunea paramilitară a partidului nazist. După câteva luni, a aderat la noua forță paramilitară a partidului, la SS (Schutzstaffel). Avea numărul de membru 168. În 1927 a fost numit Reichsführer-SS adjunct. După retragerea în 1929 a comandatului SS Erhard Heiden (asasinat în 1933 din ordinul
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
de la stânga la dreapta): [[Reinhard Heydrich]], [[Karl Wolff]] și un asistent neidentificat] Himmler, [[Hermann Göring]] și generalul [[Werner von Blomberg]], cu asentimentul lui Hitler, au decis în 1934 că SA și comandantul său Ernst Röhm erau o amenințare pentru conducerea nazistă. Röhm reprezenta aripa cu tendințe [[socialism|socialiste]] mai puternice în nazism și considera că, deși mișcarea nazistă preluase realmente puterea, „adevărata revoluție” încă nu ar fi avut loc. O parte din ceilalți lideri naziști s-au temut că Röhm și
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
Werner von Blomberg]], cu asentimentul lui Hitler, au decis în 1934 că SA și comandantul său Ernst Röhm erau o amenințare pentru conducerea nazistă. Röhm reprezenta aripa cu tendințe [[socialism|socialiste]] mai puternice în nazism și considera că, deși mișcarea nazistă preluase realmente puterea, „adevărata revoluție” încă nu ar fi avut loc. O parte din ceilalți lideri naziști s-au temut că Röhm și SA ar fi intenționat să dea o lovitură de stat. Din acest motiv au hotărît lichidarea capilor
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
Röhm erau o amenințare pentru conducerea nazistă. Röhm reprezenta aripa cu tendințe [[socialism|socialiste]] mai puternice în nazism și considera că, deși mișcarea nazistă preluase realmente puterea, „adevărata revoluție” încă nu ar fi avut loc. O parte din ceilalți lideri naziști s-au temut că Röhm și SA ar fi intenționat să dea o lovitură de stat. Din acest motiv au hotărît lichidarea capilor formațiunii SA. Hitler i-a împuternicit pe cei Göring și Himmler să se ocupe de aceasta. Cei
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
asistați de Reinhard Heydrich, Kurt Daluege și [[Walter Schellenberg]], au dispus atât execuția lui Röhm (făptuită de Theodor Eicke)și a altor comandanți SA. Cu același prilej au fost lichidate unele personalități indezirabile, între care unul dintre activiștii și ideologii naziști dintre frații Strasser, [[Gregor Strasser]], precum și fostul cancelar, generalul de armată [[Kurt von Schleicher]], regizorul din culise, în iarna 1932/1933, al numirii lui Hitler în funcția de cancelar al Germaniei). Asasinatele au avut loc la [[30 iunie]] [[1934]], data
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
1933, al numirii lui Hitler în funcția de cancelar al Germaniei). Asasinatele au avut loc la [[30 iunie]] [[1934]], data intrând în istorie sub denumirea „noaptea cuțitelor lungi”. A doua zi, SS-ul a devenit o organizație independentă a partidului nazist. În [[1936]] Himmler a căpătat autoritatea polițienească supremă, fiind comandantul organizației "Ordnungspolizei" (poliția ordinii), căreia îi erau subordonate toate serviciile de poliție din Germania. Autoritatea deplină de șef al polițiilor, Himmler a avut-o însă abia în [[1943]], când a
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]