3,041 matches
-
și autodeterminant]. În aceast] concepție, toate erorile din gândirea moral] sunt erori în conținutul unor percepții morale specifice: „morală în sine” transcende întotdeauna (poate chiar prin definitie) toate erorile morale, cel puțin în principiu. Concepția lui Marx despre moral] implic] negarea faptului c] morală poate fi privit] în oricare dintre aceste moduri. Dac] exist] un fel de gandire practic] care se autocorecteaz] astfel, aceasta nu este morală. Motivul este c] morală, conceptele și principiile morale, gândurile și sentimentele morale, fac obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
deoarece incapacitatea noastr] de a exercita vreun control asupra calit]ții morale a propriului comportament elimin] orice semnificație moral] din cadrul acelui comportament. (Pentru „nihilism” vezi și capitolul 38, „Subiectivismul”). O expunere formal] a cursului argumentației de la adev]rul determinismului la negarea libert]ții, a responsabilit]ții și a semnificației moralei ar contribui la clarificarea acestor puncte de vedere. Iat] o asemenea expunere a argumentelor: 1) Dac] deciziile și acțiunile umane sunt determinate, atunci pentru toate aceste decizii și acțiuni exist] anterior
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de acțiune și includerea sa în ecuația schimbării. Această mutație e adusă de fapt de o răsturnare a relației ontologie-epistemologie în sensul subordonării celei dintâi celei din urmă8: societatea ca stare, ca structură nu există unii numesc asta nihilism sau negarea ontologiei; ea există numai ca reprodusă sau construită prin acțiunile indivizilor. Însă cu toate că perspectivele procesuale angajează o epistemologie relativistă, continuă de fapt să utilizeze o metodologie pozitivistă. De fapt Sztompka (1993:12) recunoaște implicit acest lucru când spune că singura
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
îl aduce și anume interogarea motivelor care stau în spatele epistemologiilor și ideea conform căreia cunoașterea științifică sau chiar știința sunt ideologizate. Totodată acest mod de înțelegere indică scepticismul postmoderniștilor vizavi de cunoaștere și realitate. Postmodernismul se bazează doar pe o "negare" a ontologiei, adică a ideii că există o realitate obiectivă, și pe o epistemologie constructivistă (realitatea este creată prin modurile noastre de a organiza percepția și prin categoriile noastre de înțelegere). Postmodernismul, așa cum am mai spus altundeva, se bazează de
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
fiind naturale și de a dezvolta credințe în caracterul lor esențial. În câmpul teoriilor identității, aceeași idee este întâlnită și la Smith 6, care afirmă că, de fapt, "construcția socială" văzută ca și categorizare nu înseamnă în mod necesar o negare a realității identității, ci o subliniere a statutului ambivalent al acesteia: de produs real (esențial) și imaginat (construit) totodată 7. Am observat de altfel că majoritatea teoriilor identității conțin implicit această idee de ambivalență a sa: în același timp stare
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
originale introduse și concluziile la care astfel poate ajunge (Topolsky 10). Această perspectivă presupune însă, în limitele unei cunoașteri specifice, mai curând un context of invention (construction, imagination), în locul unui context of discovery. Dar procesul de substituire metodologică (nu de negare; e important faptul că cele două direcții istoriografice coexistă), care se poate baza până la un punct pe formele deductive ale argumentării logice, nu are loc în interiorul unei filosofii a justificării (context of justification), construite pe concepția clasică a adevărului (unic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
este canonic și pus de asemenea în relație cu divinitatea, poate fi așezat și acesta tot sub incidența religiosului, dar cu un semn negativ, pentru a sublinia diferența radicală față de modelele sacre. El face parte în mod intrinsec, chiar ca negare, din ceea ce dogma afirmă și apără cu tărie. Obținem astfel încă două suite de termeni: public-privat (imaginarul puterii - imaginarul cotidianului, două prime nivele tipologice și cronotopice); laic (reglementat normativ și dogmatic), religios pozitiv (manifestările divinității) și religios negativ (manifestările diavolului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
modelul de cucernicie). La întâlnirea cu dogma religioasă, se formează modelele sacre, ale apologetului, ecumenului, ascetului, clericului sau monahului (pentru codul cultural), modelul sfinților eliberatori sau al sfinților martiri (pentru codul eroicului). Acestora li se opun, într-un modul al negării, anti-modelul creștinului trădător sau al ereticului (domnitor, boier sau războinic) și anti-modelul păgânului, asimilat în programele iconografice diavolului - termen opozitiv pentru modelele religioase canonice. În al doilea palier (tipologic ca și primul), al vieții cotidiene, prezența femeii (care se remarcă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
relațiile care interesează direct antropologia puterii (stăpân-supus, putere laică-putere religioasă, putere publică-putere privată). La fiecare nivel (tipologiile masculine și feminine, respectiv structurile spațiu-timp pentru planul terestru și pentru lumile fantastice) rezultă "module" determinate de un ritm binar, prin afirmarea și negarea valorilor. Ele includ modelele și anti-modelele lumii laice, dar și exemplaritatea recomandată de biserică și figurată de "personajele" teologice sau hagiografice, contrapuse bestiarului. Funcțiile imaginației sunt revelate diferit de "ochiurile" acestei matrice pe care am ales-o pentru a organiza
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
propun mai curând o tripletă specializată: un timp aferent religiosului așezat sub semnul pozitiv al divinității, cu topoï aferenți - rai, biserică și grotă christică; un timp laic (al existenței obișnuite și al cotidianului); un timp al religiosului aflat sub semnul negării și al păcatului (pentru iad și celelalte spații "împotrivă"). Pentru prima ipostază, vorbim corelativ despre "vârsta de aur" a Edenului, despre ceremonial, dar și despre Înviere. Locul absolut de trecere între supra- și sub-terestru rămâne, în planul vieții pământești, biserica
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cel probant prin metoda științifică) și istorismul (cauzele evenimentului istoric sunt doar manifestările materiale) constituie alte două modalități de ignorare a imaginarului, a gândirii simbolice, până și a raționamentului prin similitudine, precum este cazul metaforei. Orice imagine care nu este negarea unui fapt este suspectă și, pe cale de consecință, condamnabilă; la fel, arta, onirismul, devianțele mentale, viziunile mistice. Influența scientismului și a istorismului s-a resimțit atât de puternic în atitudinea generală, încât formele publice ale spiritului artistic (arhitectura, sculptura, arta
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în relație cu ideologiile oficiale. Paradoxul imaginarului european vine tocmai din natura sa (fenomen mental, dar și înmagazinat în cultura materială; reflectă și, la rândul lui, este reflectat de ea) și din istoria sa duală, a afirmărilor spectaculoase în raport cu (auto)negările. În cadrul lui, imaginea nu are în sine o valoare de fals sau de adevăr, pentru că ea este un mijloc de a reda o realitate percepută (prin imaginația mimetică sau icastică), o provocare mentală (prin imaginația simbolică sau iconică) sau o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginarul colectiv a continuat să se manifeste și să se îmbogățească; chiar dacă imaginea religioasă a fost retrasă și negată, temporar sau definitiv, din clădirile de cult, funcția imaginației și mentalitățile care susțin imaginarul s-au manifestat permanent. Oare afirmarea și negarea imaginii sunt cauzate mai curând de dorința/de frica de oglindire în ea a ființei și a chipurilor alterității sale? Este posibil ca aspectele controversate ale imaginarului să fi apărut din spaima în fața necunoscutului, din noi și din ceilalți? Tot
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
noastră, e cu siguranță dincolo de ei? Tronul nu mai e acum decât locul care amintește de puterea Voievodului și, în același timp, de pierderea ei. În centrul acestei lumi, s-a instalat deja Singurătatea, marele Neutru al firii și (auto-)negarea Marelui Simulacru al puterii. Looking for the King. Despre o metodă de istorie literară în medievistica românească 29 Focus Timp de câțiva ani buni, în universitate și în presa românească de specialitate, problema canonului a (con)centrat o mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
esență, "analitică" și "dialectică"? Despre această chestiune, acum nu poate fi spus decât atât: ideologia reprezintă ipostaza împlinită a dictaturii judicativului, adică topos-ul în care, deși sunt activate toate regulile acesteia, nu se ivește nici o reacție de contestare, delimitare, negare, în genere, de critică (în sens kantian, de cercetare a condițiilor de posibilitate a unui fapt) față de dictatura judicativului în întregul ei sau față de anumite reglementări ale sale; sunt posibile numai reacții ale unei ideologii față de altă ideologie: doar atât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
În privința aceasta, ar fi de reflectat asupra faptului că dictatura judicativului nu este forma originară a reconstrucției filosofice. Este cea mai radicală formă, aceasta poematică propusă pentru o a doua Introducere față de cea a dictaturii judicativului, pentru că țintește către o negare; dar, poate, numai către o revenire la sine a filosofiei, dacă ținem seama de ceea ce tocmai am observat în privința formei originare a reconstrucției filosofice, și chiar către o revenire la sine a dictaturii judicativului, printr-un proiect non-judicativ, care are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numai către o revenire la sine a filosofiei, dacă ținem seama de ceea ce tocmai am observat în privința formei originare a reconstrucției filosofice, și chiar către o revenire la sine a dictaturii judicativului, printr-un proiect non-judicativ, care are și sensul negării modalităților analitice și dialectice de reconstrucție filosofică și a valabilității operațiilor de constituire judicativă a "lucrurilor înseși". 3. Observație privind o parte a "tradiției eficace" a problemei acestei lucrări Ceea ce se vestește aici, pentru a căpăta un chip acceptabil chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
El capătă, datorită intenționalității conștiinței, ființare în fapt. Cubul perceput pe o față a sa este cubul întreg, susține, pe bună dreptate, Husserl. Dar trecerea de la "ceea ce se vede efectiv" (o parte a cubului) la cubul întreg presupune actul de negare a conștiinței înseși prin conștiință, fiindcă, pentru o clipă, obiectul ei, așa cum îi apare, dispare, ea însăși fiind "nimic", chiar dacă, potrivit intenționalității sale, ea posedă deja "obiectul". Tocmai de aceea ceea-ce-este-nimic în ceea-ce-se-vede-efectiv întregește cubul. Și trebuie admis ceea-ce-este-nimic față de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
multiculturale cu o nouă viziune universală. Noul vis european ne duce În era globală. Pentru a Înțelege magnitudinea și profunzimea schimbărilor care au loc În Europa, este esențial să ne reamintim trecutul ei. Noul vis european nu este atât o negare a trecutului, cât o continuare a lui. Visurile ne duc acolo unde vrem să ajungem, dar pentru a ajunge la destinație, trebuie să știm mai Întâi ce lăsăm În urma noastră. Fiecare călătorie are un Început și un sfârșit. În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
zahăr, Însămânțat cu grâu sau orz și un acru din același pământ În proprietate comună și necultivat și vom vedea că Îmbunătățirea care rezultă prin cultivare este partea cea mai mare a valorii lui18. Locke, Întotdeauna pragmatic, a crezut că „negarea naturii este drumul către fericire”19. El concluziona că, atât timp cât ființele umane rămân vulnerabile În față forțelor naturii, siguranța nu poate fi asigurată. Adevărata siguranță pentru Locke și alți gânditori iluminiști, poate fi obținută numai dacă „omul se emancipează față de
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
se face vinovată de cele mai oribile crime Împotriva altor ființe umane, incluzând genocidul, ea se bucură, În opinia oficială a Uniunii Europene, de „o demnitate inerentă și inalienabilă”4. Pedeapsa cu moartea, În perspectiva politicii Uniunii Europene, este o „negare a demnității umane, care este fundamentul moștenirii comune a Uniunii Europene, ca uniune cu valori și principii comune”5. Aceasta Înseamnă că dacă, de exemplu, Adolf Eichman, arhitectul planurilor naziste de exterminare a evreilor și a altora, ar fi judecat
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Începe să creeze diverse mecanisme mintale de apărare pentru a nega durerea pe care o simte. Restul vieții unei persoane, după cum arată Freud, este petrecut În Încercarea de a recapta sentimentul de unitate oceanică și, În același timp, Într-o negare a pierderii originare, deoarece durerea produsă de separare, dependență și moarte este mai mult decât putem suporta. Freud se referă la sentimentul originar de unitate ca „instinctul vieții” sau eros. Senzualitatea, sexualitatea și dragostea sunt toate o parte a instinctului
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
multitudini de relații incoerente și deconectate. Acestea ne trag Într-o serie de direcții, invitându-ne În felul acesta să jucăm o varietate de roluri, Încât Însuși conceptul de „sine autentic” cu caracteristici cunoscute dispare. Un sine complet saturat devine negarea sinelui Însuși 27. Acolo unde Gergen este Îngrijorat de dezvoltarea eului, psihologul Robert J. Lifton este mai optimist. El crede că personalitățile multiple sunt un mecanism care ne ajută să facem față, care permite psihicului să se ajusteze la densitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
însoțite de convorbiri cu partea germană, care, în virtutea protocolului semnat, a fost de acord cu ocuparea Basarabiei, în anumite condiții, fiind însă surprinși de pretențiile asupra unei părți din Bucovina. Totodată, s-a dezlănțuit o intensă acțiune propagandistică sovietică, de negare a apartenenței Basarabiei la teritoriul românesc, de condamanre a politicii interne și externe a statului român, anunțându-se „eliberarea” moldovenilor, ucrainenilor și rușilor asupriți de guvernul regal român. În mai-iunie 1940, Regele și guvernul de la București și-au exprimat dorința
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
capital, respectiv numai pe bogăția consolidată și nu pe cea În formare, considerând că acesta stimulează utilizarea productivă a acestuia și asigură echitatea. În context, ideea impozitul unic pe persoană aparține lui Proudhon, care mai considera că proprietatea este o negare a egalității. Or, un impozit universal, care ar lovi chiar și persoanele lipsite de orice resurse, nu ar rezista În nicio societate, decât dacă s-ar reveni la egalitatea primitivă. Este de remarcat, de asemenea, că și la Începutul secolului
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]