4,685 matches
-
Când toamnele ne fură trandafirii Și verile ne-au părăsit de mult, Deschid încet ferestrele iubirii Și mi-este-atât de dor să te ascult! Puține flori vor înțelege despărțirea, Vântul ne va lua petalele în zbor, Le va așterne acolo unde nemurirea Va mai trezi în inimă un alt fior. Din volumul de versuri... ,,Ramuri de ... Citește mai mult Nu întreba pe nimeni niciodatăDe ce plâng plopi la margine de drum,Lumea mereu te va privi mirată,Nu știu chiar toți că
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381167_a_382496]
-
Luna la tron abdică.... XXV. PE UN SINGUR RÂND, de Daniela Dumitrescu, publicat în Ediția nr. 1483 din 22 ianuarie 2015. Pe un singur rând, se scrie o viață, O poveste simplă, cu omul paiață Ce-ncearcă să urce scara nemuririi, Dar rămâne-nvins de legile firii. Cu un singur semn, el s-a condamnat Veșnic, la o moarte lentă de damnat Și-are-un ghimpe-n piept când vrea să respire Busuioc și mir, iz de fericire Într-un singur punct atârnă
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
să schimbe lumea muribundă! Și din creta ștearsă de-un burete ud Să se întrupeze un vis încă crud. Citește mai mult Pe un singur rând, se scrie o viață,O poveste simplă, cu omul paiațăCe-ncearcă să urce scara nemuririi,Dar rămâne-nvins de legile firii.Cu un singur semn, el s-a condamnatVeșnic, la o moarte lentă de damnatși-are-un ghimpe-n piept când vrea să respireBusuioc și mir, iz de fericireîntr-un singur punct atârnă-o secundă...Ce n-ar
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
are 116 pagini și a prefața Ionuț Caragea redactor, Mioara Băluță desene interior, Florica Berinde Albu Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României DUME,TEODOR Durerea din spatele cărnii/Teodor Dume / Iași:PIM, 2017 ISBN 978-606-13-3532-9 821.135.1 Drumul către nemurire Durerea este o temă frecvent întâlnită în opera poetică și aforistică a scriitorului Teodor Dume. Dar această durere nu înrobește, ci este „o durere din care se va naște o altă viață”, „o durere care te învață cum să învingi
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381219_a_382548]
-
nu cu gând de critic îngelozit și mut, ca umila-mi ființă s-o vezi cum în iubire zace. de bâjbâita-mi rimă și emotiva-mi slovă să nu te agăți cu mintea, ci inima-mi s-o-auzi cum bate tic-tac-ul nemuririi visat cât am trăit, cântat-am fără spaimă și fără-anume calcul doar dragostea, O, amintește-ți astfel, de mine, așa cum te-am iubit: „A mea iubire, suflet ce te-ai dus visând mărirea, în ale tale rime, slove și sentimente
SONET 32 de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1923 din 06 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381328_a_382657]
-
prefață -, Făt Frumos din lacrimă este o epopee: „Cântă epopeea, tu, ultim aed...” Și acest ultim aed român de la sfârșitul secolului al XX-lea cântă, poate, ultima epopee românească. O epopee modernă și postmodernă, pe o temă străveche. Epopeea căutării nemuririi și a nemuritorului. Precum eroul eminescian, eroul lui K. va rătăci prin mitologii, va fi, rând pe rând, sumerian, egiptean, hindus, elen, evreu, musulman și îl va întâlni pe Hristos. O epopee cu prolog și (multe) personaje: Împăratul, Împărăteasa, Făt-Frumos
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
a strămutat”. Autorul Epistolei către Evrei citează acest verset, interpretându‑l în felul următor: „Prin credință Enoh a fost strămutat, ca să nu cunoască moartea” (10, 5). El stabilește deci o echivalență între „strămutarea” de care vorbește Gen. 5,24 și nemurirea dăruită de Dumnezeu unui personaj exemplar: Enoh continuă să trăiască în cer după ce a părăsit pământul în mod tainic. 4Rg. 2, 11 descrie ridicarea lui Ilie într‑un car de foc: „Iar Ilie a fost ridicat la cer în vifor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întârzie să ia decizia supremă. Nu este timp de pierdut, ne aflăm deja in litore portus, în apropierea sfârșitului lumii: „Trebuie, dar, să ne amintim neîntârziat de Acela/ Care ne‑a promis darul vieții după moarte/ Și mai mult chiar, nemurirea/ Și bucuria vederii celor pe care ochiul nu le‑a văzut vreodată” (vv. 787‑790). Cutremur și încântare, teamă și bucurie, neliniște și fericire. Cutremur, provocat de gândul unui eventual eșec al existenței; dar și fericirea care vine din anticiparea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ridicat aproape întreg edificiul, până în vârf. Acum nu ne rămâne - muncă mult mai ușoară - decât să așezăm acoperișul și ornamentele, fără de care eforturile noastre anterioare rămân zadarnice și lipsite de sens” (57, 1). De uita beata dezvoltă două teme majore: nemurirea sufletului (cap. 1‑13) și sfârșitul lumii (cap. 14‑26). Tratatul se încheie cu o frumoasă și tulburătoare exortație. Secțiunea anticristologică se află în partea a doua a tratatului, dar trebuie neapărat pusă în legătură cu tema nemuririi sufletului. Într‑adevăr, ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dezvoltă două teme majore: nemurirea sufletului (cap. 1‑13) și sfârșitul lumii (cap. 14‑26). Tratatul se încheie cu o frumoasă și tulburătoare exortație. Secțiunea anticristologică se află în partea a doua a tratatului, dar trebuie neapărat pusă în legătură cu tema nemuririi sufletului. Într‑adevăr, ideea unei judecăți finale, urmată de o pedeapsă sau o răsplată veșnică, decurge strict din ideea nemuririi. Mai mult chiar, în afara acestei idei, existența umană în sine nu‑și găsește nici un sens. Pentru ce ne naștem? Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
frumoasă și tulburătoare exortație. Secțiunea anticristologică se află în partea a doua a tratatului, dar trebuie neapărat pusă în legătură cu tema nemuririi sufletului. Într‑adevăr, ideea unei judecăți finale, urmată de o pedeapsă sau o răsplată veșnică, decurge strict din ideea nemuririi. Mai mult chiar, în afara acestei idei, existența umană în sine nu‑și găsește nici un sens. Pentru ce ne naștem? Pentru ce trăim? Pentru ce ne petrecem întreaga viață încercând să devenim cât mai virtuoși cu putință? Toate aceste întrebări ar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Din două motive, răspunde Lactanțiu: „În primul rând, pentru ca stăpânirea infinită a ființelor însuflețite să se perpetueze, să umple întreg pământul; apoi, pentru a propune omului virtutea, adică puterea de a îndura necazurile și încercările, virtute prin care poate câștiga nemurirea” (7, 5). „Nemurirea” nu este deci un dar înnăscut, ci unul „dobândit”. Ea se câștigă printr‑un efort susținut, care constă în exersarea permanentă a virtuților. De fapt, precizează Lactanțiu, omul este ființă muritoare, creată pentru nemurire. Numai trupul este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răspunde Lactanțiu: „În primul rând, pentru ca stăpânirea infinită a ființelor însuflețite să se perpetueze, să umple întreg pământul; apoi, pentru a propune omului virtutea, adică puterea de a îndura necazurile și încercările, virtute prin care poate câștiga nemurirea” (7, 5). „Nemurirea” nu este deci un dar înnăscut, ci unul „dobândit”. Ea se câștigă printr‑un efort susținut, care constă în exersarea permanentă a virtuților. De fapt, precizează Lactanțiu, omul este ființă muritoare, creată pentru nemurire. Numai trupul este muritor prin natură
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care poate câștiga nemurirea” (7, 5). „Nemurirea” nu este deci un dar înnăscut, ci unul „dobândit”. Ea se câștigă printr‑un efort susținut, care constă în exersarea permanentă a virtuților. De fapt, precizează Lactanțiu, omul este ființă muritoare, creată pentru nemurire. Numai trupul este muritor prin natură, sufletul nu încetează să existe odată cu „carapacea” sa perisabilă. Nu este greu de recunoscut în această concepție, dihotomia antropologică proprie platonismului, cunoscută desigur tuturor cititorilor lui Lactanțiu. Raționamentul se continuă astfel (7, 5): De vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două lucruri, trup și suflet, primul fiind pământesc, al doilea, ceresc, îi sunt atribuite două vieți, una, supusă trecerii timpului, proprie trupului, cealaltă veșnică, proprie sufletului. Pe cea dintâi o primim la naștere; pe cealaltă trebuie să o dobândim, căci nemurirea nu este un lucru ușor pentru om. Viața pământească este asemenea trupului și se sfârșește ca și el, pe când viața cerească, asemenea sufletului, nu cunoaște sfârșit. Pe cea dintâi o primim inconștient; pe cealaltă, conștient: ea nu este dată prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
moarte nemuritoare. Concluzia: sufletul trebuie să învie la un moment dat, pentru a‑și primi destinul său postum. Iar această înviere se va solda cu o judecată. Capitolul 14 pune în mod direct întrebarea: când vor primi sufletele noastre răsplata nemuririi? În opinia lui Lactanțiu, într‑un moment foarte apropiat, în mai puțin de două sute de ani (cap. 25). Timpul este reprezentat în formă ciclică. Apologetul rămâne în cadrul metafizicii păgâne, identificând millenium‑ul posteshatologic cu o a doua „vârstă de aur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eshatologică - și, implicit, cea referitoare la Anticrist - își relevă funcția reală în context soteriologic. Lactanțiu se lansează în descrierea evenimentelor de la sfârșitului istoriei pentru a demonstra un anumit lucru, anume că va exista un moment în care oamenii vor primi nemurirea de la Dumnezeu: unii pentru a merge către o viață veșnică, iar alții către o moarte veșnică. Capitolul VI Anticristul la Chiril al Ierusalimului Chiril și tradiția catehetică 1. Chiril al Ierusalimului (313/315‑387) a rămas în istoria literaturii creștine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
minatur antichristus, sed Christus tuetur: mors infertur, sed immortalitas sequitur; occiso mundus eripitur, sed paradisus exhibetur: uita temporalis extinguitur, sed aeternitas repraesentatur. („Pământul se închide din pricina persecuțiilor, dar se deschide cerul; Anricristul amenință, dar Cristos veghează; moartea se apropie, dar nemurirea îi urmează; celui care este ucis îi este răpită lumea, dar, o dată înviat, îi este dăruit raiul; viața trecătoare se termină, dar se deschid porțile veșniciei.”) În timpul persecuției, Ciprian trimite cu regularitate preoților și credincioșilor rămași la Cartagina scrisori în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
La rândul său Suetoniu (Vie de Néron 40, 1) vorbește de intenția tiranului de a conduce imperiul din Ierusalim: „Astrologii îi preziseseră demult lui Nero că va fi înlăturat, iar, referitor la aceasta, el pronunțase celebrele cuvinte: Prin artă dobândim nemurirea, astfel se arată și mai întemeiată cultivarea artei lirei, plăcută prințului, necesară omului (simplu). Cu toate acestea, unii îi promiseseră că, după înlăturarea sa, va ajunge stăpânul Orientului - al regatului Ierusalimului, specificau unii - și mai mulți, că își va recăpăta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nasul cam bont și clăpăugă”, a cărei avere urmărea să o dobândească; în Grăuntele de grâu, când cade pe pământ, Maria Vișinescu, veche luptătoare ilegalistă, află că nici măcar iluziile politice nu pot opri evoluția vertiginoasă a unei boli incurabile, că „nemurirea” promisă de ideologi nu este decât o formă de vanitate; în Despărțirea, ilegalistul Toader Proca, arestat și deținut în anii ’40, încearcă după douăzeci de ani, străbătând Europa, să își regăsească fiica pierdută. Cu timiditate, S. încearcă să își salveze
SIMION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289684_a_291013]
-
sub titlul Carnetele unui poet căzut în război - conține notații de pe câmpul de luptă, consemnări de lecturi făcute pe apucate, confesiuni vibrante către soție („santa Lucia”), dar mai ales trăiri pendulând între speranțe și aprehensiuni, consemnând o altă „sete”, a „nemuririi” prin operă, dar și spaima la gândul că nu își va mai putea scrie „cărțile pe care le duc sub frunte”. Jurnalul e, la rându-i, documentul unui spirit superior frenetic: „Vezi de trăiește într-o continuă nebunie pasionată - îl
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
Neculce Voevod și doamna lui Porhira, Io Constantin Voevod, și doamna lui Catrina”), cu un bănuit original slavon din secolul al XVI-lea58, sunt liste ce îi includ doar pe cei care au binemeritat prin gesturi generoase (din aceste „liste ale nemuririi” se putea și ieși, în cazul pierderii demnității, cum s-a întâmplat cu numele lui Iliaș „Mahmet”, fiul lui Petru Rareș trecut la mahomedanism, răzuit din pomelnicul de la proscomidie al Bisericii domnești din Târgu Frumos, unde inițial figurtase: (traducere) „Pomenește
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lăsând și tânguieli nespuse, Coconilor și neamului suspinuri necuprinse. Pre Dumnezeu dar să-l rugăm în veci să-l odihnească împărăția sa viind să-l pomenească”92. Gloria celui mort proclamată de dincolo de mormânt Aproprierea unui fragment de eternitate, obținerea „nemuririi” au fost, fără discuție, obiective ale proiectelor funerare ale monarhilor și ale altor reprezentanți ai elitelor sociale. Le putem asocia acestor proiecte și pe văduve, pe soțiile care, supraviețuind soților, întreprindeau acte ce ținteau „pomenirea”. Voievozii au angajat cronicari de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
prea își are locul, deși războaiele evocate avuseseră loc până în anul 1524 97) atunci avem de-a face cu o materializare absolut remarcabilă a procedeului numit îndeobște „vorbirea morților” (cu o etopee adică, expresivă și convingătoare formă literară ce viza „nemurirea numelui”). Ruxandra, soția îndurerată, nu poate fi, cred, desprinsă de apariția acestui text, datorat - probabil - unui cărturar de la Curtea lui Radu de la Afumați 98. Războaiele - mereu războaiele (deși „vorbirile postume” puteau comunica și lucruri din lumea civilă 99), puncte incontestabile
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fost un voievod înclinat spre înfăptuirea actului de cultură. îl cred capabil să adune în jurul lui oameni de curte. Chiar dacă în vremea lui nu s-a scris prima cronică în limba slavonă - cum cred unii istorici -, este cert că aprecia nemurirea faptei eroice. într-un asemenea „demers comemorativ” se încadra alcătuirea, probabil din porunca Voievodului, a pomelnicului boierilor care au murit tăiați de turci sub domnia lui. (vezi Ștefan Andreescu, Observații asupra pomelnicului mănăstirii Argeșului, în „Glasul Bisericii”, tom. XXVI, 1967
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]