16,610 matches
-
pe ambele aripi intrară În acțiune măciucașii de Dorohoi, care Împinseră garda Înapoi. Prima șarjă la sabie fu una falsă, care prinse În capcană peste cinci sute de războinici turci. Între Gâlcă și Pietro se afla o sârmă subțire de oțel, invizibilă de la distanță, care tăie picioarele cailor. Adevărata șarjă porni pe trei direcții. Voievodul, cu Oană În dreapta, izbiră centrul gărzii turcești. Pietro și Gâlcă se năpustiră pe flancuri. În același timp, cornul transmise semnalul Pedestrimea e chemată În spatele voievodului! O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de treizeci scăpaseră, și atunci tânărul Își scoase o singură armă. Katana. Nu avea nevoie de altceva. Sărise peste cercul de flăcări și trecuse prin mijlocul lor, scriind parcă, cu lama sabiei, o ideogramă japoneză. Câteva minute de străfulgerări ale oțelului În lumina copleșitoare a soarelui. În urma lui rămăseseră doar trupuri ciopârțite, atârnând În scări. Se asigurase că nu mai trăia nimeni și se Îndepărtase de acel loc. Dar o asemenea Împrejurare nu se putea repeta. Dușmanii lui știau, de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
la șarja condusă impecabil de căpitanul Baldini. Puținii supraviețuitori crezuseră că retragerea cavaleriei e un semn de slăbiciune, dar după cincizeci de pași intraseră În raza de acțiune a arbaletierilor. Fusese un tir direct, fără boltă, cu săgeți grele, de oțel, care aveau forța de a străpunge armurile. Turcii nu aveau armuri. Fuseseră de-a dreptul spintecați. Nu fusese o luptă, ci un masacru. Peste valea morții se lăsase, apoi, o liniște grea, străbătută doar de croncănitul corbilor. Era deja după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îl văzu pe Amir. Știu că e el, deși totul se petrecea departe, la liziera din stânga a pădurii. Era un călăreț fără calpacul de vulpe pe care Îl purtau ceilalți, cu părul negru ca abanosul, fără cotierele și genunchierele de oțel și fără cămășile de zale pe care le aveau luptătorii săi. Avea doar o platoșă de piele și o cămașă albă, poate fiindcă Își aruncase mantia Îmblănită care Îl Încurca În luptă, sau poate fiindcă așa Își imaginase Alexandru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
surprindere. Dar ar fi fost repede covârșiți de numărul adversarilor. Pentru ei, totul se juca de la o secundă la alta. - Nu ai dreptul să desființezi Ordinul! strigă unul din cei patru războinici În echipament complet de luptă, cu platoșă de oțel Încrustată cu semnul șarpelui și săgeții. Nu ne supunem puterii tale! Nu acceptăm originea ta europeană și nici religia ta, care o fi aceea, și nici familia ta, din Moldova sau din Veneția! Nu faci parte dintre noi! Ai un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iuți Încât nu puteau fi deslușite. Erau lovituri doar cu un deget sau cu două, la baza gâtului, sub nas, după ureche, erau lovituri cu pumnul Închis executate din Întoarceri, cu o forță copleșitoare, care spărgea armurile, rupea cotierele de oțel, străbătea platoșele din piele de bivol și ajungeau până În măruntaie (Midhat văzu chiar o lovitură de pumn care străbătuse platoșa unui Cuceritor, apoi spărsese oasele pieptului și ajunsese la inimă, pe care o scosese cu un gest fulgerător, aruncând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cetatea Sucevei nu căzuse. Oană nu putea ști dacă celelalte cetăți erau sub asediu, se predaseră sau fuseseră cucerite. Dar Suceava rezista. Contraforții ei susțineau Încă puterea zidurilor. Poarta, făcută de meșteri din Bucovina, din lemn de stejar amestecat cu oțel topit, apoi iar cu lemn și apoi cu plasă de fier, nu putuse fi străpunsă. Dar altceva era infinit mai important. Credința celor care o apărau nu putuse fi clintită. Ei știau, fără Îndoială, că Întreaga țară era sub stăpânirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poate de Înălțimea voievodului Ștefan, era slab și osos, cu un chip ciudat, de pasăre de pradă, sau poate doar așa părea la prima vedere, din cauza nasului coroiat, asemănător unui cioc de șoim. Lângă divan se afla o platoșă de oțel cu Încrustații aurite și cizmele de călărie, Încă pline de praf. Sultanul tocmai se Întorsese de la asediul Sucevei. - Să trecem peste comedia cu țăranul care nu știe limba turcă, de acord? spuse sultanul, cu un glas care voia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
rotește cu o iuțeală extraordinară... nu scapă nimeni... se apropie de Alexandru... achingii văd pericolul... Îl doboară pe Alexandru la pământ... unul din ei Îi pune vârful suliței În piept... Alexandru văzu vârful suliței coborând asupra lui și Îi simți oțelul apăsându-i coastele, căutându-i inima. Știa că peste o clipă va muri și nu Înțelegea de ce. Închise ochii. Nu mai simți nimic, dar auzi un geamăt prelung și un trup fără viață se prăbuși peste el. Apoi un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ridicase, Încet, foarte Încet, brațele. Apoi le coborâ și le Împinse, la fel de Încet, Înainte. Părea un fel de dans, un fel de pantomimă lentă. Se lăsă, treptat, milimetru după milimetru, să cadă În genunchi. Acea lentă cădere cerea mușchi de oțel În picioare. Alexandru avu impresia că Ștefănel nu cade, ci trage după el o greutate imensă, ca o cortină. Odată ajuns cu genunchii În nisip, tânărul deschise larg brațele. Adierea deveni vânt. Vântul crescu În intensitate. Ștefănel rămânea nemișcat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
primari simțirile esențiale? Când oare instrumentul muzical, pe care îl purtăm, își va avea claviatura tot așa de bine cunoscută cum era aceea a pianului mave din huli, atunci când, dezvelind capacul, anatomia lui îți apărea cu fibre și vine de oțel! ... Ce coarde vocale anume sunt puse în mișcare de anume simțiri? . . . dar, mai ales, când oare, pe plăci minunate, Mini va putea privi structura deplină a trupului sensibil? Va vedea coardele și clapele substanței sufletești acum impalpabile? Aste lucruri să
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
a celei mai delicioase dintre mame! In locul dumitale aș relua coafura de atunci. Meseria de idol cere sacrificiu!" Ce zici? Mai puțin banal decât să prescrii bromură sau limonada Roger. . . Are niște ochi cenușii dar tăioși și strălucitori ca oțelul! "Ah! Ce nostimă ești! Ce frumoasă ești!" era refrenul obicinuit cu care întîmpina pe Lenora. într-o zi o fixa, o fixa. Nu înțelegea ce vrea. "De ce te uiți așa ia mine?" " Nimic absolut!. Poate nu te simți așa bine
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
decât o vizită prin surprindere pentru a le păstra femeilor vigilența trează. Lila Bai, soția cea mai tânără, are parte de o trezire cam dură. Nababul se află în pragul ușii. Iată-l! Ierburile sfântului au avut efect. Vedeți? Ca oțelul sabiei de la Damasc. Iar ea știe unde va intra această sabie. Lila Bai abia are timp să rostească o rugăciune, că nababul este deasupra ei. În noaptea asta știe că va fi fantastic. De prima mână. Ierburile îl fac să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
iz de mâncare învinge mirosul curat al pădurii și se trezesc în alt luminiș. Bărbați legați în jurul șalelor cu fâșii de pânză stau în jurul unui foc, ducând la gură un amestec zemos de orez cu dal, din farfurii mari, de oțel. Au pielea închisă la culoare, tăbăcită. Sunt oamenii unui trib. Două dintre femeile lor, așezate pe jos, cu urechile, gleznele, brațele și nasurile împodobite cu argint, curăță niște tigăi, vorbind în șoaptă. Ochi gălbui, dați peste cap, privesc de jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu coarne, un hăitaș, un pandantiv cu jad, o cască făcută din pielea unui porc țepos de localnicii din Insula Gilbert, o hârcă într-o sticlă din Gloucestershire, un fluier din os de Arapaho, un set de chakre Sikh din oțel, țigle din Maroc, o pușcă pentru vânătoarea de lupi, un ciomag pentru foci sculptat din penisul unei morse, ornamente pentru comercializare, greutăți, brățări, bumeranguri, coliere metalice sunătoare, quipos, bismar, zaruri din os, cărți din frunze de palmier, cercei, canoe, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
eveniment al serii va începe. Fiul ei va citi din volumul încă nepublicat „Crepusculul unui continent“. Selwyn face un pas înainte, urcându-se pe un taburet de lemn sculptat. Mai lasă să treacă un moment, curățându-și ramele ochelarilor de oțel, apoi așezându-i pe nas. Scoate un carnet din buzunar, își drege glasul și începe să declame sonor, nazal: Eheu! Eheu! Imaginea lui Marte Plutește deasupra Feței Lunii proeminente Înarmați, cu cruzime, Noi, Bărbații magnetici Să ne întărim Încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și al chiuvetelor pliante, marca X. Cumpără paturi de campanie din pânză verde și lighene de alamă, topoare și scaune de voiaj, săpun, tacâmuri, cuțite cu teacă și un set de echipamente de gătit, cu care încarcă patru cutii de oțel. Mai achiziționează un cort deschis pentru gătit și un dulap impermeabil plin de sticluțe de medicamente, în caz de nevoie. Pentru el, cumpără cămăși kaki, șorturi și moletiere, o pereche de cizme împotriva țânțarilor, două costume foarte ușoare de corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
disperatul galben s-ar împrăștia Și-n cochilia dimineții Să rostuiesc vremelnicia mea. Neliniști Distinsă Toamnă, lasă-mă să cânt pe glasul meu, Să mușc din crug ceresc cu dinți de jale, S-arunc în poarta vieții cu lacrimi de oțel Și să mă odihnesc pe vaietele tale. Apoi să țip, din nou, în scurta-ți agonie, Să mă feresc de umbra de care n-o să scap, Să mă împrăștii mută de dor și de beție Când în vârtejul timpului m-
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
lui Iacov și o face iarăși ca slava de odinioară a lui Israel, pentru că l-au jefuit jefuitorii și le-au stricat butucii de vie... 3. Scuturile vitejilor săi sunt roșii, războinicii sunt îmbrăcați cu purpură; fulgeră carăle de focul oțelului în ziua sorocită pregătirii de luptă, și sulițele se învîrtesc. 4. Duruiesc carăle pe ulițe, se năpustesc unele peste altele în piețe; parcă sunt niște făclii la vedere, și aleargă ca fulgerele... 5. El, împăratul Ninivei, cheamă pe oamenii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85120_a_85907]
-
Sau a Încăput toată mătărânga?» - și, scurt, l-a Înjunghiat În burtă și i-a răvășit mațele. «Nu eu, nu eu, am mințit», apucase să strige lăudărosul Înainte să primească toată lama. «Știu», a răspuns Enin cel tânăr În timp ce scotea oțelul plin de borhot și sânge, «da’ nu trebuia să minți În gura mare...» A plecat și l-a lăsat horcăind În buruienile de la marginea potecii. Pe drum, Însă, după ce s-a răcorit nițel, l-a prins mila de amărâtul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pielea neagră ca un țigan - ceea ce și era. Copilul tuns chilug stătea În fața ușii, nu se hotăra să bată: Directorul era aprig și Înfricoșător, mai ales când ținea În mână o legătură de chei uriașă, pe un inel gros din oțel. Inelul era făcător de țanțoșe cucuie, mai ales pe cheliile școlarilor tembeli, imbecili, cretini, tâmpiți sau idioți. Până să se Îmbărbăteze el, ușa se deschise brusc și apăru Jivinoiu (copiii Îi spuneau așa Directorului din pricina prea des pronunțatului cuvânt „jivină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
umple cu praf și nisip una-două și se Înfrânează. Pe urmă trebuie să-l scoți, să-l ții În motorină sau gaz. Mai mare paguba.” Apoi tot el venise cu ideea să-l spargă și să-i scoată bilele de oțel - cele mai bune gloanțe care puteau fi azvârlite cu praștia. De-acolo Îi trăsnise prin minte și vânătoarea de pe Valea Puțului. Blondului nu-i păsa că fusese păcălit. Până la urmă, chiar era dreaptă Împărțeala. El nu era un așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
muză și făcea poezii la lumina becului pătat de muște Într-o odaie de Însuși el numită „birou de lucru și bibliotecă”. Pe vremea aia bea și cu siguranță era beat când năvălise peste el balaurul de foc și de oțel topit, cum avea să scrie peste câteva zile Într-o declarație pentru Miliție și pentru procurorii militari veniți să-l ancheteze pe amărâtul de soldat. O copie a documentului a circulat prin sat pe sub mână căci, deși nu avea cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și rău, printre ele, un Încruntat vasilisc ce năzuia ca ucigașa-i privire s-o-nfigă În a mea căutătură. Dar tot de pân-aci nimica fuse: răul abia urma să mă strivească-n cale. Balaurul de foc și de oțel topit zbucni și-mi dărâmă din temelii sălașul. Cu mine ce se-ntâmplă destulă vreme nu știi. Ce noapte! Două morți Îmi plămădise: cea fericită, blândă și cea hâdă, neagră. Cu greu Îmi deschisei obositele pleoape, cu greu galbena țărână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să te frigă, Înseamnă că se simte bine și sămânța de bovină. Auziți, băi, fraților, stau și mă gândesc: cum dracu’ le-or fi făcut ăia laba la tauri? Cu două mâini, cred. Ia uite, pe al nostru Îl cheamă Oțel, așa scrie pe tub. Ce cuminte o fi stat taurul Oțel să-i gâdile ăia toroipanu’! Ia arătați-mi mâinile! Așa. Da. Pot să vă citesc viitoru’: amândoi o să fiți oameni ai muncii de nădejde, Încadrați În meseria de mulgători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]