13,698 matches
-
pe spate și umerii pelerinei de ploaie căzuți. Fără șuvița de păr care îi venea peste față, avea o figură de-a dreptul urâtă. Oasele erau prea proeminente, prea ascuțite pentru pielea lui subțire; pomeții păreau că o să-i taie obrazul când zâmbește. în lumina aceea, ochii lui sclipeau verde aprins. I-am atins fața. Era de asemenea udă, dar pielea îi ardea. — Ești fleașcă, am spus. Trebuie să fi stat afară cu anii. —Ore, ți-am spus. Nu mai contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de la intrare era închisă și mi-ar fi luat mult să o descui. Am fugit pe scară până pe platformă. Până și-a revenit eu eram deja sus. S-a ridicat, luându-și mâinile de pe față. Avea o tăietură adâncă pe obraz. Osul probabil se rupsese. Am simțit ceva cum se strivește sub lama cuțitului. Fața lui era sălbatică, cu pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Adio, muierea dracului! Mama s-a făcut albă ca varul, hainele ei erau și mai negre. Mi-a dat două palme răsunătoare care s-au auzit în tot salonul. Am ieșit amândouă pe ușă, luând-o în două direcții diferite. Obrajii îmi ardeau de rușine. A fi liber însemna să fii singur? Alergam pe străzi, gândind că aș fi putut să prevăd toate astea. Mai târziu m-am calmat așezându-mă pe o bancă într-un parc, în apropierea Statuii Aviatorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
arta făceau posibil un echilibru în viață. Dar toate aceste împrejurări fericite și pline de succes s-au întrerupt brutal când am căzut, leșinând printre colegi și profesori. M-am trezit la infirmeria școlii. Reli, infirmiera, mă bătea ușor pe obraji ca să mă trezească. Când am deschis ochii credeam că era mama, numai ea în această lume obișnuia să mă pălmuiască. Reli era cam de aceeași vârstă cu mama, necăsătorită, cu păr blond și ochi iscoditori albaștri. Râdea și am remarcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pat cu febră. În timp ce vorbeam, fata - Tua se numește - mi-a scotocit în sacoșa cu cărți și a scos de acolo un roman de Walter Scott. I l-am dăruit imediat. Sărea în sus de bucurie, m-a sărutat pe obraji ca un copil vesel. Acasă la ea m-a sărutat din nou - mama lor zăcea într-adevăr în pat și a spus că sunt primul bărbat sărutat de Tua. Fratele ei parcă se trezise și mi-a zis că bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să-mi bată cu putere, am strigat, apoi am căzut în genunchi, am întins mâna dreaptă, rugându-l pe Sucki să se așeze pe ea: -Vino aici, nu te îndepărta de casa noastră, vino înapoi, iubitule! Lacrimile îmi curgeau pe obraji, vocea mi se transformase în tânguiri. Oamenii își întrerupseseră lucrul lor și se uitau la mine fără să spună un cuvânt. Nu băgaseră de seamă că era o pasăre în apartament și eu uitasem să le spun. Sucki ne ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ridicase valuri înalte ca zidurile. Soțul meu avea un prieten evreu, medic de profesie. Ne vizita destul de des, după orele de lucru. Era un bărbat puternic, blond, cu ochi albaștri de oțel. Când bea prea mult îi apăreau bujori în obraji. Auzise despre problemele economice ale soțului meu și venea să-l ajute cu sfaturile lui. Mai venea și ca să-și descarce inima și să ne povestescă despre inevitabilul divorț. De fiecare dată când era la noi se uita râzând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
prietenii lui Franco erau desigur și prietenii lui. Își scosese pălăria, așa că i-am văzut scăfârlia pe care nu avea nici un fir de păr. Soția lui, Carla, a venit să ne salute. Era o femeie tânără, surdă și mută, cu obrajii ca bujorii. Rochia ei înflorată ascundea o graviditate avansată. Carla ne-a invitat cu brațul în aer la o masă sub un copac mare. A dispărut ca să apară imediat cu pizza ciclista ce mirosea a rozmarin și a mare. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe brațul meu. Soțul meu mă privea de la masă fără să spună un cuvânt. Apoi a venit lângă mine, exact când Sucki și-a luat zborul atât de sus, încât a dispărut în culoarea roză a zorilor. Amuțisem, îmi simțeam obrajii arzând și un fel de umezeală îmi apăruse în găurile ochilor. Lacrimile se țineau acolo, căzând apoi ca picăturile de ploaie direct pe mâinile mele, fără să se prelingă pe pielea feței. - Fantastic! repeta soțul meu cu o bucurie spontană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dură în bunătatea și adevărul pe care le conținea, încât Mircea își dori să fi murit în clipa când își băgase din greșeală cuțitul în braț. Vroia să fie mort, nicicând născut, deja îngropat, iar remarcile celorlalți copiii îi înroșiră obrazul de rușine instantaneu, așa rănit cum era. - Ai dreptate, Elefterie... șopti el din rărunchi, țintuind cerul. - Eu mă joc, domnule Cârpenișteanu! strigă copilul deznădăjduit, crezând că marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
erau bunii și iubiții mei frați și prieteni, erau viața mea și cred că fuseseră peste măsură de îngrijorați de ceea ce, din câte mi se explica acum, se dovedise a fi o îndelungă dispariție de-a mea. Mi-au sărutat obrajii și ne-au strâns în brațe pe amândoi deopotrivă, pe noi, cei doi fugari speriați ai nopții. Inutil să vă mai spun că atât eu, cât și Maro am luat teribila decizie de a nu mai frecventa nicicând vreun cenaclu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
că m-a lipsit de posibilitatea de a-mi invita colegii la mine acasă. Mă uitam la ea cum mănâncă, cum ridică cu mâna ei tremurândă lingura din care o parte din supă căzuse din nou în farfurie; îi priveam obrajii gălbui, nasul înroșit ca un morcov din cauza supei calde; vedeam cum își linge grăsimea de pe buze după fiecare înghițitură și o uram amarnic pentru toate acestea. Simțindu-mi privirea, mama ridică spre mine ochii ei căprui blânzi și apoși, puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
articula o vorbă și am sărit în picioare fără voie. Mâna în care mama ținea lingura cu supă zăcea pe fața de masă. În palma celeilalte mâini, sprijinite în cot, își ținea capul. Buzele ei subțiri urcau strâmb pe un obraz, tăindu-i fața. Din ochii ei căprui, închiși, înconjurați de un evantai de riduri, curgeau lacrimi. Și atât de neajutorat era acest biet cap bătrân, atâta tristețe plină de bunătate, atâta deznădejde din cauza urâtei bătrâneți de care nimeni nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
gravitatea și puterea de a trece înainte fără un cuvânt când cineva îți zâmbește și cum să nu-l mai vezi niciodată pe acest cineva, mai ales într-o seară moscovită ca aceasta când cade prima zăpadă, când simți că obrajii ți-au luat foc și când pe cer, sus, liniile telegrafului se întind ca niște odgoane brumate? Am întrebat-o cum o cheamă și încotro merge. Se numea Zinocika și nu mergea „undeva“ anume, „pur și simplu mergea“. La colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-o pe Zinocika dacă nu-i este frig. - Mă simt minunat, a replicat ea. - Spune și tu, nu-i minunat? Încălzește-mi mâinile. Mi-am desprins mâna amorțită de la umăr de talia ei. Apa mi se prelingea de pe cozoroc pe obraji și pe după guler. Aveam fețele umede, iar obrajii și bărbiile ne înghețaseră atât de tare, încât trebuia să vorbim fără să ne mișcăm fața; genele și sprâncenele făcuseră țurțuri, în timp ce umerii, mânecile, hainele noastre, ca și interiorul saniei erau acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Mă simt minunat, a replicat ea. - Spune și tu, nu-i minunat? Încălzește-mi mâinile. Mi-am desprins mâna amorțită de la umăr de talia ei. Apa mi se prelingea de pe cozoroc pe obraji și pe după guler. Aveam fețele umede, iar obrajii și bărbiile ne înghețaseră atât de tare, încât trebuia să vorbim fără să ne mișcăm fața; genele și sprâncenele făcuseră țurțuri, în timp ce umerii, mânecile, hainele noastre, ca și interiorul saniei erau acoperite de o pojghiță de gheață fină; din noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ne mișcăm fața; genele și sprâncenele făcuseră țurțuri, în timp ce umerii, mânecile, hainele noastre, ca și interiorul saniei erau acoperite de o pojghiță de gheață fină; din noi și din cai se ridicau aburii ca dintr-un cazan încins, iar pe obrajii Zinocikăi părea că s-a lipit o coajă de măr roșu. Pe centura pustie, totul era alb și albastru, în aceste culori, în sclipetul lor ca de naftalină, în tăcerea nemișcată ca de cameră pustie mi-am întâlnit tristețea. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ciudă. Mi-era ciudă pentru că în cameră, dincolo de paravan, Zinocika cea îmbolnăvită de mine m-a dezamăgit, continuând să fie la fel de plină de efuziune și, de aceea, asexuală, cum fusese în momentele când gângurea: „ah, ce minunat!“. Dezbrăcată, îmi mângâia obrajii și murmura - „Ah, dragul meu, micuțule!“ - cu un glăscior sonor și gingaș de copil. Această gingășie, nu, nu plină de cochetărie, ci izvorâtă din suflet, mă mustra parcă, împiedicându-mă să-mi etalez ceea ce se cheamă nerușinare. Un nume greșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nu produce acolo o explozie distrugătoare, ci arde cu o lumină egală și liniștită. Mă uitam la picioarele lui Burkeviț încălțate în bocanci vechi și murdari, la pantalonii lui lustruiți și cu genunchii ieșiți dizgrațios în afară, îi vedeam pomeții obrajilor turnați parcă în sfere de oțel, ochii minusculi, cenușii și fruntea osoasă sub buclele de culoarea ciocolatei și percepeam cu toată ființa cum sapă adânc în el înspăimântătoarea forță a rusului care nu cunoaște opreliști, nici graniți, în avântul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Imediat ce ochii i se închiseră, auzii un glas necunoscut, tânguitor. - Vadimă Tuă Dragul meuă Tu singur-singurel mă crezi. Și pentru prima dată, simțind cum mâini puternice de bărbat mă prind pe după umeri și mă strâng, pentru prima dată, lipindu-mi obrazul de obrazul unui bărbat, am spus cu glas aspru și gros: „- Vaseaă euă suntă“ Voiam să adaug „prietenul tău“, dar mă temeam că după „pri“ la „eternul“ voi izbucni în plâns. Simțind cu o groază rece că sunt gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
i se închiseră, auzii un glas necunoscut, tânguitor. - Vadimă Tuă Dragul meuă Tu singur-singurel mă crezi. Și pentru prima dată, simțind cum mâini puternice de bărbat mă prind pe după umeri și mă strâng, pentru prima dată, lipindu-mi obrazul de obrazul unui bărbat, am spus cu glas aspru și gros: „- Vaseaă euă suntă“ Voiam să adaug „prietenul tău“, dar mă temeam că după „pri“ la „eternul“ voi izbucni în plâns. Simțind cu o groază rece că sunt gata să plâng, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și Kitty, dar Iag, botezându-le pe loc Natiuha și Katiuha, le lovi părintește peste fund și le zori să urce în trăsură. În ce-o privește pe Kitty, am reușit să disting fețișoara ei slăbuță și cârlionții lipiți de obraji, ca niște cozi de șoarece. Eu a trebuit să merg cu Nelly, iar plimbarea mi s-a părut plăcută și plină de prospețime. Rarii trecători ne apăreau nemișcați ca niște șiruri de felinare, dar, când ajungeam în dreptul lor, fiecare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
partea cealaltă a trotuarului. A doua zi dimineață, trecând pe coridor spre baie, am dat peste mama. Fiindu-mi milă de ea și neștiind ce să-i spun în legătură cu ziua precedentă, m-am oprit și i-am mângâiat cu mâna obrazul zbârcit. Contrar așteptărilor, mama nu mi-a zâmbit și nu s-a bucurat; fața i s-a încrețit brusc, și pe obraji au început să-i curgă o groază de lacrimi care (nu știu de ce credeam asta) trebuia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și neștiind ce să-i spun în legătură cu ziua precedentă, m-am oprit și i-am mângâiat cu mâna obrazul zbârcit. Contrar așteptărilor, mama nu mi-a zâmbit și nu s-a bucurat; fața i s-a încrețit brusc, și pe obraji au început să-i curgă o groază de lacrimi care (nu știu de ce credeam asta) trebuia să fie fierbinți ca laptele clocotit. Încerca să spună ceva și poate că mi-ar fi spus, dar, considerând că totul e-n regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
înțelegător: Sigur că da, le explica ea prietenelor care erau de față, doar se știe că l-a făcut singur, eu n-am nici un merit la treaba asta. Cristi izbucnea în râs, o cuprindea în brațe și o săruta pe obraz: Ba da dragă, nimeni nu-ți contestă meritele, dar trebuie să recunoști că ce e mai bun, de la mine a luat! O cunoscuse pe soția lui cu trei ani în urmă, într-un concediu pe care-l petrecuse la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]