5,154 matches
-
a spune c] pl]cerea e bun] înseamn] sugerarea unui motiv suplimentar pentru a o promova. De aceea, „bun” nu înseamn] „pl]cut”. Argumentul poate fi din nou generalizat. Aceste argumente nu-și ating scopul. Ele nu stabilesc o autonomie ontologic] și deci aici decurge falsitatea naturalismului. În cel mai bun caz, ele stabilesc autonomie semantic] și resping astfel naturalismul semantic - teza conform c]reia faptele morale pot fi reduse la fapte amorale, deoarece cuvintele morale sunt sinonime (combinații) cu cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rât. Adic], propriet]țile morale ar putea fi identificate cu propriet]țile naturale prin intermediul cercet]rii empirice, măi degrab] decât prin analiza conceptual]. Astfel, autonomia semantic], pentru care cuvintele morale nu au același înțeles cu oricare altele, nu presupune autonomie ontologic] - unde propriet]țile morale nu sunt identice cu oricare altele. Mai mult chiar, argumentul (1) mai presupune c] orice vorbitor competent își d] seama dac] dou] cuvinte sau fraze sunt sinonime. Și putem recunoaște c] așa este dac] sinonimia este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
formuleze) chiar dac] X a expus înțelesul cuvântului „bine”. Aceasta pune sub semnul întreb]rii autonomia semantic]. Argumentul (2) sprijin], de asemenea, concluzia c] „bine” nu are sinonime sau parafraze naturaliste (amorale). Dar aceasta este autonomie semantic] și nu autonomie ontologic] care contrazice naturalismul. În plus, argumentul este suspect. El se bazeaz] pe ideea c] noțiunea de „bine” transmite o cerinț]. Dac] cineva gândește ceva bun, de obicei, lucrul acesta îl face s] se hoț]rasc] s] continue său s] susțin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
doilea nu face, ne permite s] știm c] și alte judec]ți morale sunt adev]rate. C]ci, din nou, exist] o accepțiune valabil] în care nedescriptiviștii pot permite acest lucru, dup] cum vom vedea. La fel de înșel]tor este modul ontologic de a face distincția, spunând c] descriptiviștii susțin c] în lume exist] calit]ți și fapte morale, pe când nedescriptiviștii neag] acest lucru; deoarece, de îndat] ce ne întreb]m ce face ca un fapt sau o calitate moral] s] existe
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lucru; deoarece, de îndat] ce ne întreb]m ce face ca un fapt sau o calitate moral] s] existe în lume, ne pierdem. Atât nedescriptivismul, în toate variantele sale, cât și teoriile descriptiviste în discuție sunt teorii semantice, si nu ontologice. Așa-numitele (în etic]) teze ontologice (de exemplu, „naturalismul ontologic”) pot fi revendic]ri morale substanțiale despre ceea ce este bine sau nu etc. (de exemplu, ceea ce maximalizeaz] fericirea este întotdeauna, sau poate chiar în mod necesar, bine). Întrebarea „ce semnific
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
întreb]m ce face ca un fapt sau o calitate moral] s] existe în lume, ne pierdem. Atât nedescriptivismul, în toate variantele sale, cât și teoriile descriptiviste în discuție sunt teorii semantice, si nu ontologice. Așa-numitele (în etic]) teze ontologice (de exemplu, „naturalismul ontologic”) pot fi revendic]ri morale substanțiale despre ceea ce este bine sau nu etc. (de exemplu, ceea ce maximalizeaz] fericirea este întotdeauna, sau poate chiar în mod necesar, bine). Întrebarea „ce semnific] aceste teze”, care constituie subiectul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ca un fapt sau o calitate moral] s] existe în lume, ne pierdem. Atât nedescriptivismul, în toate variantele sale, cât și teoriile descriptiviste în discuție sunt teorii semantice, si nu ontologice. Așa-numitele (în etic]) teze ontologice (de exemplu, „naturalismul ontologic”) pot fi revendic]ri morale substanțiale despre ceea ce este bine sau nu etc. (de exemplu, ceea ce maximalizeaz] fericirea este întotdeauna, sau poate chiar în mod necesar, bine). Întrebarea „ce semnific] aceste teze”, care constituie subiectul nostru actual, este una diferit
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ri morale substanțiale despre ceea ce este bine sau nu etc. (de exemplu, ceea ce maximalizeaz] fericirea este întotdeauna, sau poate chiar în mod necesar, bine). Întrebarea „ce semnific] aceste teze”, care constituie subiectul nostru actual, este una diferit]. Despre inutilitatea disputelor ontologice în etic], vezi Hâre, 1985b; pentru o opinie diferit], vezi Capitolul 37, Naturalism. Putem evita aceste dificult]ți, dac] facem distincția în termenii unei teorii a înțelesului care este inc] foarte popular]: teoria condiției adev]rului. Aceasta nu este aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
consideră subiectivitatea ca fiind o "ingenioasă deducție". John Locke o numește o "deducție cauzală". Kant vorbește despre "argument transcendental", Hegel despre "dezvoltare dialectică"; Husserl 4 despre "analiză fenomenologică", iar Sartre 5 consideră subiectivitatea liberă ca fiind conștiința însăși, o esență ontologică a existenței umane. J.R. Searle 6, de la Berkeley, California, susține că, din cele trei caracteristici ale conștiinței - unitatea, intenționalitatea și subiectivitatea - ultima este esențială. Spiralogia consideră "frumusețea femeii" ca rezultatul procesului milioanelor de neuroni și trilioanelor de sinapse care văd
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
științei, Chalmers încearcă să impună, în mod artificial, existența de sine stătătoare a conștiinței, pe care o ridică la rangul de știință. Spiralogia refuză să acorde independență noțiunii, lipsită de definiție, a conștiinței, și consideră simbioza cunoaștere-conștiință ca o funcția ontologică "congenitală" a creierului. Pentru Dennett însă, vorbirea conținută în persoana a treia implică și subiectivitatea (Dennett). Pentru Churchland, datele de persoana întâi sunt lipsite de justificare științifică (Churchland P.) Martin Buber, în cartea publicată în 1923, Ich und Du, definește
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
semnezi pactul cu Ăla. Ceea ce înseamnă, înainte de orice, să‑i admiți existența. Câtă vreme refuzi să- l vezi, să intri în relație cu el, dracul nu-ți poate face nimic. În agresivitatea sa automată și tembelă, lt. Popa formulează obiecția ontologică cu forța unui Marean Vanghelie de astăzi definindu-se drept primarul „care este” : „Mă, băiete, tu vezi ceva, simți ceva ?”. Interesant, dar pentru astfel de chestiuni metafizice se interzice un film de către tovarăși ? Privind lucrurile în plan strict descriptiv, accesibil
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
exacte. Că a fost un timp în care aerul era eter, iată ce este incomprehensibil inteligenței voastre. Și totuși e simplu: e suficient să admiteți că stilurile nu sunt doar unități de reacție, ci și (mai ales) pătrunderi ale obiectului ontologic, care se schimbă (H-R. Patapievici, Zbor în bătaia săgeții). În consecință, putem afirma că în româna actuală scrisă totuși funcționează ca un corelativ frastic destul de limitat, conectorii concesivi tipici (deși, chiar dacă, cu toate că) fiind destul de puternici pentru a exprima - singuri - semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
de cumpănă" țăranul sud-est european particularizează o ipostază umană tradițională, conservatoare și în același timp istorică, adaptabilă adică la "vremurile " denunțate, la noi, de către cronicari. Cele patru repere de coloratură morfologică (Orient/ Occident), religioasă (Suflet/ Trup), istorică (Bizanțul dual) și ontologică (cosmo- / antropocentrism) alcătuiesc, conjugate și articulate până la nivelul capilarelor un ancadrament în interiorul căruia s-a nșscut și s-a dezvoltat acest arhetip comportamental în fiecare dintre cele trei vârste istorice - bizantină, otomană (balcanică) și modernă (sud-estică). "Omul dublu" ca și
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
scop principal promovarea imaginii optimiste a culturii. Dilema care apare însă se comportă ca un un cod ce trebuie răstălmăcit până la pagina 100. Despre ce este vorba? Scrie sub titlu: trio-ul scrieri, autori, lecturi. Rațiunea de a fi, caracterul ontologic al subiectelor alese și acoperirea largă de stiluri scriitoricești “împle” paginile Dilematicei. Pornind de la scurte pilule în ”INFO”, cu Bazar și 3,14teca (cu acel altfel despre altceva care mie îmi place mult), revista se adresează celor avizi de scriere
Dilemateca. In: Apogeul by Băgireanu Astrid Corina () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1795]
-
grădinițe și școli primare, rămâne de văzut. Asupra palierului educațional al învățământului primar vom insista în cele ce urmează, cu scopul de a atrage atenția asupra unor erori ce se pot produce sau se produc. Învățământul primar acoperă în evoluția ontologică a ființei umane cea de-a doua etapă a copilăriei, cu o importanță capitală în conturarea personalității. Dacă în segmentul precedent al dezvoltării copilului jocul ocupă locul predominant, în școala primară activitatea cu ponderea cea mai mare o are învățătura
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
Firesc, se pune întrebarea de ce/cum învață omul? Dubletul interogativ de ce-cum? apare explicit la Vasile Fetescu și pentru forma de activitate care este jocul. Ne spune că omul matur se joacă, el practică jocul într-o anume detașare ontologică, pentru el este un joc secund, doar artă, deseori împănat artificial cu finalitate comercială. Prin joc însă, copilul există deplin, experiază ontologic relația de primeitate, că, iată, ceea ce este este, că el este el, unu cu statut de primul, unicitate
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
activitate care este jocul. Ne spune că omul matur se joacă, el practică jocul într-o anume detașare ontologică, pentru el este un joc secund, doar artă, deseori împănat artificial cu finalitate comercială. Prin joc însă, copilul există deplin, experiază ontologic relația de primeitate, că, iată, ceea ce este este, că el este el, unu cu statut de primul, unicitate, aflat în centrul a tot ce există. Ca subiect al educației omul învață pentru a-și depăși „starea de atavică animalitate” (V.
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
supt spiritul neserios și s-a gândit că mi-ar fi mai bine Fără limbă. mi-a mascat neștiința și m-a învârtit în fumul propriei suflări. M-a drogat. S-a dat drept ax, și m-a-nvârtit într-un bilingvism ontologic. Mi-a scos cerceii, indecentă. Am ajuns sa beau apa în care îți ține proteza. Mă ștrangulează ca o cravată cu spiritul lui morbos. Aștept promovarea. Aștept pensionarea. Aștept să-i pot sufla și lui în chelie câte ceva din libertate
Profesor. In: Apogeul by Tărăuceanu Cosmina () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1812]
-
metafora conduce la ”altfel de spații,” altele decât acelea cu care operează științele clasice. Deși au impus un model de spațialitate, interpretarea acestor spații din perspectiva experimentării, trăirii, gândirii sau construirii altfel a condus la decădarea spațiului din statutul său ontologic, devenind spațiu scenic, spațiu de fază, spațiu social, spațiu vital, spațiu geografic, spațiu de manevră, spațiu organizat, neted, vag, cucerit, părăsit, spațiu cotidian, etnic, spațiu virtual. Cu ce spații operează științele clasice? Grecii operau cu spații bidimensionale atunci când se ocupau
Spațiul arhitectural. In: Apogeul by Mitrița Filip () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1815]
-
În permanență de prejudecățile sale hermeneutice pentru a contracara tendința de “a filtra discursul vorbit sau scris al altuia” prin propriul “format mental - cultural, teologic sau filosofic” . În Încercarea sa de universalizare a Înțelegerii și de inserare a acesteia În ontologic, Heidegger reabilitează, dintr-o anumită perspectivă, tradiția, prejudecata, ceea ce este prealabil actului de Înțelegere. Prin prisma acestei reabilitări, cercul hermeneutic nu mai este un cerc vicios; el devine cel care face posibilă cunoașterea, Înțelegerea. Problema nu mai este, ca la
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
în Europa Centrală și de Est. Domenii de interes: teoria alegerii raționale, partidele politice, sistemele electorale, votul strategic. ADRIAN MIROIU este profesor de științe politice la SNSPA. Dintre lucrările publicate menționăm: Filosofie fără haine de gală, Învățământul românesc azi, Argumentul ontologic: o cercetare logicofilosofică (ALL, 2002), Politici publice, Fundamentele politicii. I. Preferințe și alegeri colective, Fundamentele politicii. II. Raționalitate și acțiune colectivă, Introducere în filosofia politică. Teme clasice . ANDRA-MARIA ROESCU este doctorandă în științe politice la SNSPA. A absolvit masteratul de
PREZENTAREA AUTORILOR. In: Competenţa politică în România () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1564]
-
până la microfizică). Fără această capacitate de exprimare a omului, de a „oglindi” și transforma lumea prin cuvânt, nu ar fi fost posibile cultura, știința, civilizația. Dezechilibrul se produce, însă, odată cu pierderea referențialului în practica discursivă, prin îndepărtarea de discursul „angajat ontologic”, clasic și apropierea de discursul postmodern. Discursul postmodern este un act discursiv cantonat într-un simplu joc al sensurilor, neangajat ontologic și caracterizat prin supralicitare lingvistică. Interacțiunea cu celălalt în orice domeniu cognitiv sau situație cotidiană, socială are la bază
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
posibile cultura, știința, civilizația. Dezechilibrul se produce, însă, odată cu pierderea referențialului în practica discursivă, prin îndepărtarea de discursul „angajat ontologic”, clasic și apropierea de discursul postmodern. Discursul postmodern este un act discursiv cantonat într-un simplu joc al sensurilor, neangajat ontologic și caracterizat prin supralicitare lingvistică. Interacțiunea cu celălalt în orice domeniu cognitiv sau situație cotidiană, socială are la bază “comportamentul lingvistic” al omului. Discursul este o interfață în relațiile interumane, prin discurs eu intru în comuniune cu ceilalți. Corelarea celor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Rovența Frumusani, 1995:157). Referențialitatea este, așadar, acea dimensiune a limbajului prin care acesta trimite la lumea extralingvistică sau prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Cu alte cuvinte, prin dimensiunea sa referențială, limbajul prezintă un “angajament ontologic”. Cu privire la latura semantică a limbajului, s au impus două școli de gândire. Una este școala structuralistă, ce se revendică de la Saussure, și care merge pe ideea unui model diadic al semnului lingvistic, care nu unește un lucru cu un nume
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
a fiecărui curent teoretic feminist al Relațiilor Internaționale poate aduce mai mult conținut și claritate acestor considerații introductive. Reducerea lor la un singur curent este imposibilă din cauza diversității și, mai ales, dat fiind că între ele există diferențe epistemologice, metodologice, ontologice și axiologice semnificative. În ultimele decenii, majoritatea teoriilor politice feministe au dobândit proiecții în domeniul Relațiilor Internaționale, ca disciplină, deși au apărut mult mai târziu decât echivalentul lor în teoria politică pură. Literatura de specialitate este foarte recentă (primele încercări
Feminismul în Relațiile Internaționale. In: RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1516]