3,808 matches
-
și două divizii blindate pentru front. După 23 august, la Bălți, s-a organizat un lagăr cu tineri capturați În țară, peste 30 000, dintre care, prof. Gh. Lixandru, un supraviețuitor ajuns cadru didacticla Facultatea de Agronomie din Iași, descrie ororile hollocaustului de la Bălți. În memoria victimelor, după 1989 a fost Înălțată o troiță pe colina osemintelor tinerilor prizonieri. Aflată pe panta prăbușirii, România și-a Îndreptat speranțele spre democrațiile occidentale. Dar, la 4 aprilie 1944, 1000 de avioane militare bombardează
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
adus un șir de mărturii asupra lagărelor și Închisorilor din Siberia care și după moartea lui Stalin au continuat să facă victime. Multe dintre victime au fost supuse la Îndelungate suplicii pentru delictul de a fi credincios creștin. Relatările despre ororile Siberiei cuprindeau o listă lungă de condamnați la ani grei de deportare și care, cu toate măsurile de pază au reușit pe diverse căi să facă cunoscut lumii libere martirajul a miloane de deținuți. În relatările cuprinse În diferite publicații
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
venit doar ca să-mi ție de urât. Ea-i fräulein, Miss Bilham. Doamna de Muñagorri-s io. Parodi le-a oferit două băncuțe și a luat loc pe pat. Mariana a continuat molcom. — Ce dulce ogeac, și atât de deosibit de oroarea aia de living al cumnățichii, cu paravanele lui. Ați luat-o Înaintea la cubisme, don Parodi, care de-acum i s-a dus vremea. Io, În locu matale, aș da pe ușă c-o mână de Duco por Gauweloose. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
crivat. Mandea igienizam farfuria și cinzeaca și gemeam la gându că ce-o să servească diseară. M-a zmuls dân idei un urlet dă mai mare groaza, care-o să-mi rămână pregnant cât oi mai trăi. C-a depășit În oroare orice cartoforeli. Cotoiu Cachafaz ăl bătrân să Îndrăznise În prag la ogeacu meu după obiceiu lui Înveterat, iar don Capitano Îl descăpățânase cu forfecica dă unghi. Am deplâns, ba bine că nu, c-o mierlise, da m-am veselit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
semnalăm că pentru marele argentinian primul element important de ficțiune polițistă il constituie moartea violentă, crima care Închide În ea ceva esențialmente atrăgător. Atracția generează plăcerea pe care o trezesc În noi furtuna nervilor și teama În fața perspectivei pline de oroare că faptul criminal e posibil și probabil. Al doilea element, poate chiar mai important decât primul, este enigma, plăcerea incitantă pe care o simte „creierul“ când deschide poarta situațiilor paradoxale, imposibile, absurde și inimaginabile ca ale ghicitorilor. Semnalând că Oedip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
bolșevică din 1917 a dezlănțuit, după cum bine știm acum, o adevărată frenezie a violenței și crimei, căreia i-au căzut victime toți adversarii reali sau presupuși ai noului regim. Ne putem lesne imagina cât de crunte au fost persecuțiile și ororile comise, dacă însăși familia țaristă astăzi canonizată a căzut victimă regimului ateu. Într-o primă fază, Biserica Ortodoxă Română s-a declarat în dezacord cu noul regim, după care, la scurt timp, în intervalul 1945-1948 în speranța unei continuări a
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
inspectorului principal Bîlbîie. În cădere se zgîriase nițel într-un cui ieșit din peretele magaziei și fotografia luată era de-a dreptul cutremurătoare. Puteai bănui o moarte violentă de martir, după sîngele prelins pe obraz, închegat, după expresia plină de oroare a ultimei clipe trăite de Bîlbîie. Această fotografie a anexat-o la cele trei exemplare ale Informării pe care a trimis-o pe cale oficială către cei trei oameni importanți cu care stătuse de vorbă, abia după ce se convinsese că fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Ultimele ore ale unui condamnat la moarte, de Hugo, dar experiența lecturii, care poate cutremura conștiința noastră în timp ce citim, (o experiență a spiritului) nu coincide și nu e același lucru cu viața noastră concretă, care nu totdeauna angajează spiritul, deși oroarea poate fi cu mult mai mare. Nu știam cine era și ce făcuse condamnatul lui Victor Hugo, dar eram alături de cel care își imagina supliciul, adică scriitorul! Acum știam cine era condamnatul, dar nu puteam să-mi imaginez că supliciul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că suntem sectanți, au agresat-o fizic și verbal pe fiica proprietarei, amenințând-o cu lucruri greu de reprodus (că o vor tăia ar fi unul); poliția, prezentă, n-a avut nici o reacție (!) și, din păcate, depășiți de grotescul și oroarea situației, s-a decis mutarea salonului, până la găsirea unei noi case, în barul CoolCat (Gabroveni 13). Dar, cel mai important, salonul continuă. Iar participanților anunțați până acum (artiști vizuali, coregrafi, regizori, actori: Ștefan Ungureanu, Andrei Dinu, Amalia Dulhan, Alexandra Pirici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
niciodată, chiar atunci când folosești spusele lui.“ Drujinin împarte cu alți confrați ai epocii opinia că muzica lui Șostakovici „va învăța contemporanii noștri și generațiile viitoare istoria Rusiei secolului XX, mai mult decât manualele de istorie“. Muzica lui reflectă „tenebrele și oroarea fricii, violențele și suferințele care conduc la o apoteoză tragică în tensiunea ei (finalul Simfoniei a 5-a) sau la transfigurarea misterioasă în claritate și calmare față de ceea ce este etern (al treilea cvartet, Sonata pentru violă și pian). Nici un artist
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
nici un anumit fond cultural, nici o imaginație excepțională, tocmai de aceea este la îndemâna oricui. Michel Maffesoli (1992) Faptul divers: * are o funcție de agregare socială, generând un sentiment de apartenență în rândul indivizilor; * ilustrează ambivalența naturii umane; * reduce politica la anecdotic; * banalizează oroarea. Pierre Bourdieu (1996) Faptul divers: * reprezintă o derogare de la normele stabilite; * se referă la viața privată și cotidiană a indivizilor; * pune în scenă roluri stereotipe; * desemnează o disfuncție socială; * revelează un anumit imaginar colectiv; * creează un consens. Tabelul 9: Definițiile
Conflictele din ştiri. Impactul asupra cinismului, încrederii şi participării politice by Mădălina-Virginia Boţan [Corola-publishinghouse/Journalistic/928_a_2436]
-
destăinuie cuiva și avea o vagă speranță că Stevie ar putea s-o înțeleagă. — Pentru că nu știu dacă e copilul lui sau al lui Jack. Reacția lui Stevie fu ultimul lucru la care se aștepta Fran. Nici urmă de șoc, oroare sau dezaprobare. Doar un zâmbet. — Biata de tine. Ai cam intrat în belea, nu? — Cam așa. Și acum nu știi dacă să mergi până la capăt cu nunta? — Nu pot dacă e copilul lui Jack, nu? Chestia e că există un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
îi va fi întinsă. În pădure, sub cireșii în floare Floarea de cireș, floarea de cireș.... Refren popular japonez Acest titlu nu-mi aparține. Așa se numește o nuvelă de contestatul scriitor Sakaguchi Ango, o satiră plină de crime și orori la adresa povestirii japoneze tradiționale. Și nici nu știu cât de potrivit este pentru ceea ce vreau să vă povestesc. Totuși, el trimite la o asociere fără de care mi-ar fi greu să intru în subiect și care nu trebuie trecută cu vederea de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nu există istorie. Imobilă, prinsă în centrul unei bule eterne, nu pot nici măcar să-mi acord eroismul recuzării timpului. Pentru că nu am fost atinsă de el, dăruită sau blestemată cu această lipsă congenitală a unei forme apriorice de sensibilitate, o oroare care i-ar fi tulburat somnul bătrânului filosof. Vă întrebați cum am supraviețuit până în prezent, spre a vă încerca răbdarea cu aceste rânduri. Vă atrag atenția că, acum, vă țin de vorbă pentru a vă arăta că mult mai interesant
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
un oarecare sentiment de disconfort legat de ideea golului care mi s-ar căsca astfel sub mine, un hău al dejecțiilor care, oricât de sterilizat ar fi, ar putea impregna și colacul, astfel încât trebuie minimizate zonele de contact cu acesta, oroarea în fața unui act fiziologic a cărui necesitate, în planul divin al creației desăvârșite, încă îmi scapă. M-am amuzat atunci construind antropologii imaginare, în care europeanul, obsedat de o alchimie a purității prin care părțile murdare ale ființei, "rușinoase", sunt
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
a punților sufletești, de dragul unei femei pe care s-a legat să o aștepte. E apoi un mod personal de a se feri de compromisuri și a se ține la distanță de cei care i le solicită. Andrei Vlădescu are oroare de intervenții, cadouri, atenții, favoritisme, mici promiscuități morale pe solul cărora crește, viguros, oportunismul. Închizându-se tot mai mult în el însuși, ridicând ziduri de apărare și claustrare, eroul ajunge însă la autodiminuare, la o deprimantă mortificare sufletească. Morala lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
casa ni s-a umplut cu bărbați și femei. Exagerez, desigur, erau doar o mână de oameni, dar foarte siguri pe ei și foarte gălăgioși, vorbeau și se uitau la mine și făceau nu știu ce planuri. Până când am înțeles brusc, cu oroare, că erau pețitorii, sau chiar familia în care ar fi trebuit să intru și că vorbele lor îmi hotărau soarta, cu o indiferență totală față de vrerea mea, de parcă aș fi fost un covor, o mobilă, un miel de vânzare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a început să bea. N-avea unde să se ducă și nu voia să meargă nicăieri. Auzea muzică de la vecini și din alte apartamente și la el în cameră era tăcere și fum. Se simțea singur. Era sâmbătă. Avusese întotdeauna oroare de sfârșiturile de săptămână. Ca de orice sfârșit. Ca de orice despărțire, nu suporta despărțirile, nu reușea să le învețe, i se păreau o repetiție a morții. Voia întotdeauna să adoarmă sâmbătă după-amiază și să se trezească luni în zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
neștiut și în care nu știa să se apere. Dar incapabil să cedeze lupta și să se retragă înfrânt și să-și spună: până aici n-am știut ce vreau și acum sunt zdrobit și sufăr și mintea mea pricepe oroarea asta pe care n-o bănuiam, dar nu va mai greși. Incapabil, pentru că era un luptător. Și incapabil, pentru că încă nu înțelegea ce abia mai târziu va înțelege: că până și în înfrângeri există un rost și o lege. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vezi? Ai să ajungi să-i ceri iertare și să te târăști în fața ei? Asta ai să faci? Ce-ai să obții mai mult decât disprețul ei?“. Dar glasul lui continua: „Te rog, nu vreau să pleci. Știi că am oroare să rog pe cineva, știi să am oroare să te rog chiar pe tine și n-am făcut-o niciodată, pentru că nu faci un lucru decât dacă vrei și îți e plăcut, nu pentru că ești rugată. Dar acum te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și să te târăști în fața ei? Asta ai să faci? Ce-ai să obții mai mult decât disprețul ei?“. Dar glasul lui continua: „Te rog, nu vreau să pleci. Știi că am oroare să rog pe cineva, știi să am oroare să te rog chiar pe tine și n-am făcut-o niciodată, pentru că nu faci un lucru decât dacă vrei și îți e plăcut, nu pentru că ești rugată. Dar acum te rog“. Ea continua să scuture din cap privindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mort sau moartea însăși să ia în posesie trupul (antropologia africană ne-o confirmă și ea). Cu Gorgo, s-ar zice că masca se esențializează, purtând întipărit pe chip reflexul lumii de dincolo, reflex care exprimă, spune Vernant, „groaza cumplită, oroarea inspirată de o alteritate radicală” cu care omul se identifică, transformându-se în piatră, încremenit într-o imobilitate asemănătoare celei a colossos-ului înălțat spre cer. În context african, examinând fetișul de lemn sau de piatră, „zeul-obiect”, un antropolog ca Marc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
înfățișarea lui de sălbatic, prin aspectul înfricoșător al ochilor săi arși de febră, prin privirile lui rătăcite, chipul lui Oreste îi evocă lui Menelau pe acela al unui strigoi sosit de pe alte tărâmuri. E un chip pe care se citește oroarea nelegiuirii făptuite - asasinarea mamei sale - oroare asociată delirului, nebuniei iscate de vedeniile nopții: trei fecioare semănând cu noaptea, ale căror nume sacre trebuie trecute sub tăcere. La vederea lor, Oreste începe să delireze (baccheuein), iar cauza acestei tulburări a minții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
înfricoșător al ochilor săi arși de febră, prin privirile lui rătăcite, chipul lui Oreste îi evocă lui Menelau pe acela al unui strigoi sosit de pe alte tărâmuri. E un chip pe care se citește oroarea nelegiuirii făptuite - asasinarea mamei sale - oroare asociată delirului, nebuniei iscate de vedeniile nopții: trei fecioare semănând cu noaptea, ale căror nume sacre trebuie trecute sub tăcere. La vederea lor, Oreste începe să delireze (baccheuein), iar cauza acestei tulburări a minții este obsesia terorizantă a matricidului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o nouă experiență la fel de tulburătoare: nebunia. Alte tenebre, un alt chip al lui Gorgo. Lussa, fiica întunericului, va avea rolul de a-i lua mințile și de a dezlănțui în Heracles, prin dansul ei frenetic, acompaniat de flaut și asociat ororii unei vânători sălbatice, furia demenței criminale. Corul nu se înșală în această privință: „E Gorgo, fiica nopții, înconjurată de viperele ei cu o sută de limbi șuierătoare, e Lussa, a cărei privire te împietrește”. Ca și Gorgo, ca și eriniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]