3,617 matches
-
dacă Îți amintești, cartea nu a avut critici prea favorabile. Curiozitatea celor de-aici de a o citi a fost stârnită după ce au citit În ziare despre vâlva pe care a făcut-o În America. Atunci nu le-a mai păsat ce spun criticii. — Și nu ai nici o teorie care să explice acest succes extraordinar? — Nu. Tu ai, Henry? Pari să te fi gândit destul de mult la chestiunea asta. Zâmbi, ca să arate că Întrebarea se voia o tachinerie amicală, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îmi amintesc că unchiul Henry a pomenit de moartea Sylviei, spune aceasta, după ce parcurge textul. Tu nu-ți aduci aminte? — Nu. Și dacă a pomenit, probabil că nu i-am dat atenție, Îmi erau de ajuns necazurile mele. Ce-mi păsa mie de Sylvia Du Maurier... sau Sylvia Nu-știu-cum-Davies? Acum Însă este altceva. A văzut Peter Pan, a auzit de la Edmund Gosse povestea nașterii lui, a descoperit scrisoarea trimisă În preajma morții soțului ei, adresată cumnatului care acum trage să moară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să-l spânzure. Un spalier de cadavre, prin dreptul căruia trecem cu huruit de șenile ce acoperă orice alt zgomot. Nici un gând nu rămâne, numai imagini. Alături văd țărani care-și muncesc ogorul, brazdă după brazdă, ca și când nu le-ar păsa de nimic. Unul ară cu o vacă înhămată la plug. În urma plugului, ciori. Apoi, din nou, văd convoaie de refugiați care umplu șoseaua: căruțe cu cai, între ele femei bătrâne și adolescenți care trag sau împing cărucioare supraîncărcate. Pe cufere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o vacă culcată, care ar fi putut să-i placă mamei mele. „Dar cum vrei să fii primit fără bacalaureat ca student într-o academie adevărată? Or să râdă de tine! Niciodată n-o să primești un loc acolo!“. Nu-mi păsa. De nimic nu-mi păsa. Decenii mai târziu, atunci când fiii, la fel și fiicele, au purces la drum cu numeroasele ocolișuri - Laura, de pildă, nu a urmat sfatul tatălui ei: deși talentată, ea nu a vrut să se facă artistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fi putut să-i placă mamei mele. „Dar cum vrei să fii primit fără bacalaureat ca student într-o academie adevărată? Or să râdă de tine! Niciodată n-o să primești un loc acolo!“. Nu-mi păsa. De nimic nu-mi păsa. Decenii mai târziu, atunci când fiii, la fel și fiicele, au purces la drum cu numeroasele ocolișuri - Laura, de pildă, nu a urmat sfatul tatălui ei: deși talentată, ea nu a vrut să se facă artistă, ci să fie și rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
urzicile, mai rămânea ca pășune numai terasamentul liniei de tramvai care mergea la Wersten și mai departe, la Holthausen. Pe amândouă părțile mănunchiului de linii exista hrană pentru mai multe zile. Ucenicilor sau practicanților, cum le spunea Korneff, nu le păsa că trebuiau să-și îndeplinească îndatoririle de la ora prânzului, cu animalul arogant tras de funie, chiar dacă în felul acesta le era consumată o bună parte din pauza de masă. Unul dintre ucenici, un ochelarist pentru care lucrul cu piatra era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lui Formento. Despre Întâlnire, Formento nu mi-a spus nimic; tocmai discutau chestiunea, când a sosit Mariana, și au avut delicatețea de a-i sugera că vorbeau despre o carte pe care Formento o scria În franceză. Ce-i poate păsa unuia de la țară de cărțile unora ca tine! A doua zi, Muñagorri l-a dus pe Formento la Pilar, cu o scrisoare către cei de la tipografie, pentru a opri tipărirea cărții. Formento a văzut totul În culoarea furnicii și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
reticență; la Început, am atribuit-o modestiei, dar imediat am Înțeles că omul se simțea foarte sigur și aștepta fără neliniști momentul consacrării unanime. Dedicându-se cu Înverșunare unei munci exigente și aproape nesfârșite, era zgârcit cu timpul și Îi păsa puțin, sau deloc, de publicitatea pe care i-o făceam. În odaia sa de lucru, care avea ceva din sala de așteptare a unui dentist rural - cu marine pastel și cu păstori și câini din porțelan - erau puține cărți, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dă veste cu ghiotura dă cum iera Caruso acasă și În poblic, de puteam să dau și egzamen. Cu toate că mă umfla somnu, n-am perdut nici o vorbă coaptă, nici n-am sărit peste șozu ăl mai mișto: lu mosafiru Îi păsa mai puțin dă ce băga la jgheab ca dă ce zicea. La unu s-a Întors la mine În debara și mandea m-am culcușit În magazia dă lemne, care ie al doilea ogeac dă nu plouă În iel. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să mi-o ia nainte, da ca creol ce sunt l-am devansat c-un chibrit dân lemn. Atunci am luat prima lecție. Granguru nici că mi-a zis mersi, da s-a pus pă fumegat care nici că-i păsa, cu parpalacu pă el, parcă io ieram neica nimeni lângă vânzătoarea dă havane Hoyos de Monterrey. Gestu ăla, care atâtea altele aveau să-l confirme, mi-a fost dă revelație. M-am prins pă loc că candriu iera dă alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
intrusu. Măndel i-am esplicat până m-am ostenit (că aveam decât chef să trag la moment o sforăială În patu cușcă) că comunicarea lui n-avea bază d-a dreptu, fincă cum, spune-mi și mie, avea să-i pese dă doamna Mariana, dacă io am zis că-l Înteresau decât mașinile filmatoare? Farfarello a mușcat țărâna Înfrângerii! Ai să crezi că, Între puhoiu dă stele, io ieram ca ăla de-a Înghițit lături uscate. Fugi d-acilea. Mandea mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
două guri a lu acelaș adevăr. Vestitu lanț a nențelegerilor iera, pă bune, marea confirmare. Imaginea care și-o proiectează scriitoru ie mai valoroasă ca opera lui, care ie un gunoi mizerabil, ca tot ce ie omenesc. Cui Îi poate păsa În viitor că mesaj i-o judecată critică și că neoiordanismul să trage din La bambina lui López Jordán? Îmbrățișări călduroase la toată gașca. Iar ție Îți recomand iar că Cayetano ie un bun pretenar. Plecăciuni lu Pantoja, care o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
opri lângă celălalt. Pe primul luminile se stinseră. La scurt timp, al doilea submarin se Îndepărtă, dispărând În apa Întunecată. Primul submarin fu lăsat În urmă. Se Întrebă ce se Întâmpla, dar Își dădu seama că de fapt nu-i păsa. Era prea obosit. Era mult mai curios să afle gustul prăjiturii, așa că privi În jos. Prăjitura nu mai era acolo: rămăseseră doar câteva firimituri. „Ce obosit pot să fiu“, Își zise el. Își Întinse picioarele pe măsuța de cafea și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
expediție În astronavă. Dar Norman se simțea foarte obosit, Își simțea ochii grei; se gândi că s-ar putea să adoarmă stând acolo În fața monitoarelor. Se scuză grăbit, se Întoarse În dormitor și se Întinse pe pat. Nu-i mai păsa că cearșafurile erau umede, nici că perna era rece și nici că motoarele diesel zumzăiau În cilindrul Învecinat. Își spuse: „Asta e o reacție foarte puternică de evitare.“ Și adormi. DINCOLO DE PLUTO Norman se ridică din pat, căutându-și ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
jos și pentru a continua cercetările. Ce facem cu ticălosul ăsta? Întrebă Beth. — Deocamdată, nimic, spuse Normări. — Nu vrei să-l Înfrunți? Doamne, eu abia aștept. Nu va servi la nimic, fu de părere Norman. Lui Ted n-o să-i pese, iar oamenii de la Marina Militară se supun cu toții ordinelor. Și, În orice caz, dacă s-ar fi aranjat să plecăm, conform planului inițial, ai fi plecat lăsându-l pe Harry În sferă? — Nu, admise Beth. — Păi vezi? N-are nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
un dezechilibru În Înțelegerea a ceea ce era și aceea ce nu era important. Spusese că nu va putea să desfacă codul. Spusese că nu-și amintea ce se Întâmplase În sferă sau cum o deschisese. Și nu părea să-i pese. — Harry, când ai ieșit păreai Îngrijorat. — Îngrijorat? Că am avut o migrenă groaznică Îmi amintesc, dar... — Spuneai tot timpul că trebuie să ieșim la suprafață. — Zău? — Da. De ce ai spus asta? — Dumnezeu știe! Eram atât de zăpăcit. — Mai spuneai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
conștiința lui Jerry. Poate că acesta se jucase cu calmarul doar câteva clipe, până când Îl schimbase cu altă „jucărie“. Tot astfel, copiii au o vagă idee despre distrugerea obiectelor. Dacă Jerry nu știa ce Înseamnă moartea, nu i-ar fi păsat că-l omoară pe Ted, el putând să considere moartea ca pe un eveniment temporar, o manifestare „comică“ a lui Ted. Poate că nici nu-și dăduse seama că, de fapt, Își distrugea jucăriile. Și tot atât de adevărat era că, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Își aduse el brusc aminte. Să nu uităm marinarul.“ De unde venise? Era cumva o altă manifestare a lui Jerry? Putea oare Jerry, după bunul său plac, să-și „producă“ prietenii de joacă? În cazul ăsta, n-avea de ce să-i pese dacă-i ucidea pe toți. „Așadar, cred că e limpede“, Își continuă Norman raționamentul. „Jerry vrea doar să se joace, nu-și cunoaște puterea și deci nu-i pasă dacă ne ucide.“ Și totuși, mai era ceva. Frunzări hîrtiile, simțind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pielea dezgolită. — Nu mișca, Norman. . . Era Beth. I se simțea tensiunea din voce. Privi În sus, dar nu-i văzu decât umbra. O auzi spunând: — Of, Doamne, ce oră o fi? Și se gândi: „La dracu cu ora, cui Îi păsa ce oră este?“ Pentru el n-avea nici o noimă. — Trebuie să știu ora, spuse Beth. Îi auzi pașii pe punte. — Timpul... Se Îndepărta, Îl părăsea! Umezi și vâscoși, șerpii Îi alunecau peste urechi, pe sub bărbie și pe lângă nări. Apoi Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pilotului. Își dorea atât de mult să ajungă la suprafață, era atât de hotărât... „O urăsc pe Beth. Îl urăsc pe Harry. Nu suport să mă Îngrijorez pentru acești oameni, să le port de grijă. Nu vreau să-mi mai pese de nimeni. Asta nu intră În responsabilitatea mea. Vreau să mă salvez pe mine. Îi urăsc, Îi urăsc.“ Fu șocat. Șocat de propriile sale gânduri, de vehemența lor. „Trebuie să mă Întorc“, Își spuse. „Dar dacă mă-ntorc, voi muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de scurtă încît imaginea nu se poate fixa. Evenimentul e prea mic ca sa poată avea pretenția să mă satisfacă. Pentru că eu chiar nu ucid moartea, ci o biciuiesc. Nu sînt zeu dar sînt pe cale să înghit Universul. De ce să-mi pese de moarte? Cum aș putea-o ști? O ignor și ea mă ocolește. În schimb nici o prezență nu mă terorizează atît cît vidul ce mă usucă atunci cînd fug de lîngă o ființă. Nici lacrimile și nici mîngîierile ei nu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nici o lege. Ne liniștește doar ca o povară de care ne scuturăm. Ne iartă și ne lasă mai departe, mai liberi în minciună. Acum știu. Pentru că adevărul e banal. E neinteresant. Prea mult în jur și înăuntrul nostru ca să ne pese de el. Ceea ce-ai spus tu e teribil dar n-are nici o importanță.” E exasperant cum reușește să murdărească tot. La bagatelizarea asta a tot ce e sacru în om l-a adus, mai mult ca sigur, frecușul de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și putere de a iubi. Regretul că nu am fost destul. De loc în dragoste și nici măcar în suferință. Căci, oricît tărăboi am făcut despre mine, multă bucurie și sîngerare au trecut pe alături, iar mie nici că mi-a păsat. Inutil, dar, mă întreb cum de-am putut să mă irosesc scotocind după rosturi în loc să cînt; să înalț mulțumire pentru tot: pentru aerul strălucitor pictat cu nouri al cerului, pentru fierbințeala verii sau tremuratul frigurilor năpraznice!? Prin jur, cîntece de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
perfectă. Dar mâlul sentimentilor albe, m-a făcut să înțeleg că oricât mi-aș dori să ating fericirea, Ea, dispare cu cât sunt mai sigură și mai aproape de Ea, De ce să nu aprind lumânarea despărțirilor și să nu-mi mai pese de nimic. Da, o decizie înțeleaptă, la început de vis prin spații academice de zori, când sufletul rămâne viu în viziuni de LUMI CONGELATE. Da, lumile ce fac parte dintr-o viață de noapte, când vreau să consum visul, când
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
păreau că doresc să-l lovească peste ochi. Pe acestea le prindea de vârfuri, le îndoia până trecea de ele și apoi le elibera. În altă situație, s-ar fi jucat cu ele în felul acesta. De picioare nu-i păsa. Călca pe vreascuri mărunte și uscate, se mai lovea, se mai înțepa, dar nu lua nimic în seamă. Era obișnuit să-l rănească rugii de pe miriște. Nu i se părea că ar fi mai rău aici. Ajuns la potecă, s-
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]