3,087 matches
-
-mă de mână, am pornit cu toții spre casă. Ajunși la căsuța noastră, tata i-a relatat mamei cele întâmplate de așa manieră încât să n-o alarmeze prea tare. Mama însă intrase în alertă și mă sucea în toate părțile, pipăindu-mă și răsucindu-mă ca pe un titirez, deschizându-mi și mai mult pleoapele, forțându-mă să casc gura mare-mare, ca șarpele boa în momentul când își înghite prada supradimensionată, privind cu atenție la gâlcile mele, precum și la celelalte componente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în salteaua de paie, mototolind și trăgând cu forță disperată așternutul pe care era întinsă. Hai Rozalie, hai, Rozalie! Acuma! Acuma! Transpirată, obosită, înădușită, se oprise să-și tragă sufletul; nu mai putea, era epuizată. Coana moașă era neliniștită: o pipăia, o palpa, o apăsa, o sucea. Considera că ceva nu e în regulă cu sarcina. Ce anume putea fi? A mai apăsat cu atenție, cu foarte mare grijă, până când a ajuns la concluzia sigură că avea de-a face cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
făcută poștă, cum se spune? A.R. Prin urmare, m-ați întrebat cum miroase o carte, iar acum mă întrebați ce gust are o țigară. Mă aștept să mă întrebați și ce sunet are o floare sau cum e la pipăit speranța. Dimineața, țigara avea gustul cafelei negre, fără de care nu mă puteam regăsi, nu-mi puteam reconstitui identitatea cotidiană. Deci, avea gust de erzaț în vremea războiului, gust de cafea aromată, care-ți extazia nările, în vremurile bune, iar astăzi
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
lui Arkadi Gaidar, cu copilașul acela care trebuia să țină un secret. În curtea Uniunii Scriitorilor Sovietici mi se năzări nu de un suicid, ci de o tumoare a limbii, urmare a unui sarcom; mi-am scos limba și am pipăit-o - nu, nu era umflată, dar nici eu nu mai eram senin și bine dispus. Pe drumul de întoarcere la hotel, într-o tăcere care nu mă alarma, i-am spus pe mutește ungurului: „Nenorocitule, n-am intrat în Praga
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
i mare îmi părea un bloc uriaș de granit în care se învălmășeau ani, secole, domnitori, războaie, victorii și din care nu puteam să desprind nici o așchie, darămite un colț. Pentru că era de nepriceput, înalt, abrupt, aspru și rece la pipăit, pietroiul ăsta îmi stârnea doar neplăcere și teamă, ca o problemă grea de algebră. Așa că m-am bucurat când m-am văzut scăpată de el. Dar abia după ce istoria cu i mare a dat buzna peste mine în decembrie 1989
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
două plase, cu fața înfiptă într-un zid de pământ. Stau așa preț de câteva minute, crezând că visez. Nu mă doare nimic. Las plasele și cofrajul cu grijă undeva jos lângă mine, mă ridic în picioare și încep să pipăi peretele gropii. Îmi dau seama că sunt într-un șanț adânc de peste doi metri, fiindcă nu ajung nici cu vârful degetelor la marginea lui. Simt în dreapta un fel de ridicătură de piatră sau cărămidă. Mă cațăr pe ea, apoi pe
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
în spatele nostru, la început slab, apoi tot mai clar, un fel de târșâit săltăreț, în pas cu noi. Încremenim de frică. Dacă ne urmărește cineva? Ne oprim, lăsăm sacoșa jos. Zgărmănatul încetează. Ne uităm de jur-împrejur: nici țipenie de om. Pipăim sacoșa și jumătatea de mortăciune, până când, foarte repede, ne luminăm: din cauză că am îndesat capul porcului cât am putut pentru ca nu cumva să se vadă, o parte din pulpă ieșise afară. Normal că piciorul atârnă și zgreapțănă asfaltul cu copita în urma
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
fac curaj și să cânt odiridi odirididina. Tac și gâfâi. În dreptul Parcului Pionierilor îmi aduc aminte că am lăsat de două zile o legătură de crengi și de surcele gata pregătită în boschete. Intru în parc, orbecăi după ascunzătoare și pipăi cât pipăi până nimeresc vreascurile. Iau vânjos legătura, o salt în spate și, gârbovită, abia trag căruciorul până la numărul 28. În fața porții, nu știu cum, parc-o văd fulgerător pe băbuța și-mi amintesc de povestea ei cu Moartea prefăcută într-o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și să cânt odiridi odirididina. Tac și gâfâi. În dreptul Parcului Pionierilor îmi aduc aminte că am lăsat de două zile o legătură de crengi și de surcele gata pregătită în boschete. Intru în parc, orbecăi după ascunzătoare și pipăi cât pipăi până nimeresc vreascurile. Iau vânjos legătura, o salt în spate și, gârbovită, abia trag căruciorul până la numărul 28. În fața porții, nu știu cum, parc-o văd fulgerător pe băbuța și-mi amintesc de povestea ei cu Moartea prefăcută într-o bătrână care
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
apoi să văd dacă acest dar va avea vreun efect asupra mamei, dacă medicii și-au unit forțele să o vindece sub vraja boabelor, a căror frumusețe de mărgele rare o puteam doar ghici din desenul de pe ambalaj și din pipăit. După vreo lună de așteptare, boala mamei începe să pună stăpânire și pe noi, până în cele mai intime oase. Încep să mă simt bătrână, obosită. Încetează și visele în care mama se trezește din boală ca dintr-un somn de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
fusesem îndoctrinat de partidul comunist și care punea omul în centrul Universului, adică cea ,,mai evoluată ființă” care are dreptul să conducă, să ,,supună natura”, să ,,exploateze bogățiile subsolului”. Singura realitate era lumea pe care o vedem, o auzim, o pipăim, iar religia, și alte manifestări ,,supranaturale” erau invenții ale unor oameni inculți care nici pe departe nu erau așa de deștepți ca și comuniștii. Că nu degeaba conduceau ei țara! Pe când eram la Tehnoton, apare așa o ciudățenie, o experiență
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
este cu această haită de indivizi dubioși care mișună permanent în preajma mea când merg pe stradă ? Ce vor de la mine? Mergeam pe stradă, aud pași repezi care se apropie în urma mea, văd un individ zglobiu cam la 60 de ani pipăind o bocceluță în mână și îi fac loc să treacă. Mă uit după el, după vreo zece pași umblă din nou la bocceluță și întoarce brusc privirea să vadă ce fac. Mă iau după el să văd ce face, acesta
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
cu noua ei casă și se plimba în sus sau în jos cînd nenea Dode își dezvelea brațul și și-l încorda. Nenea Dode era un om bun și îi lăsa pe toți să pună mîna pe schijă, să o pipăie, dar mai ales pe el, așa că schija era numai bună pentru joacă. Îi plăcea tare de tot să o simtă cum saltă zglobie, acolo, sub piele, ca și cum ar fi fost ceva viu, dar puternic, și cum îi alunecă precum un
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
îl văzu, nenea Dode se mohorî puțin și continuă să dea la rindea - fapt ciudat, pentru că, de fiecare dată cînd venea pe la el, lăsa imediat orice lucru și-și dezvelea brațul. Dănuț nu se descurajă și se duse direct să pipăie locul cu pricina. Fu mirat însă cînd îl auzi pe nenea Dode spunîndu-i că degeaba caută, tot nu va găsi nimic. Cum așa ?... Schija dispăruse și nenea Dode credea că se deplasase și că trebuie să fie pe undeva prin
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
șnur roșu), mi se părea că șnu rurile galbene și albastre erau deosebit de frumoase. Aveam pentru ele o fascinație aproape evlavioasă și țin minte că, odată, cînd le-am văzut în vitrina unei librării, le-am cerut vînzătoarei să le pipăi. Cravata roșie cu tricolor înfrumuseța chipurile, și m-am îndră gostit pentru prima oară, în clasa a doua, de o fată îmbrăcată în pio nier, la un „careu“. Ea era blondă, cravata roșie, iar șnurul galben - ce putea fi mai
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
excursie cu clasa la Gura Diham și am invitat-o și pe ea. La cabană ne-am cazat eu cu Preotu’, iar ea în cameră cu o colegă de-a noastră de clasă, una Izabel, pe care amicul meu o pipăia prin pauze și îi băga mîna în chiloți cînd ne dădeau filme educative în laboratorul de chimie. Firește că imediat după ce ne-am instalat în camere am facut rocada. Eu cu Ioana, Preotu’ cu Izabel. Venise momentul cel mare. Aveam
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pentru totdeauna, În fața morții vorbele mari sînt de prisos. O fereastră deschisă spre primăvară e infinit mai semnificativă. Mi-l Închipui pe Oedip trezindu-se undeva la o răscruce, sub un măslin prăfos, după cîteva ceasuri de somn chinuit, și pipăind cu ochii săi orbi lumina. E prea frumoasă dimineața din jurul lui pentru a o nega. Deocamdată izvorul tăriei lui e În mîndria lui sumbră, dar Îi va ajunge să bea toată viața din el? Uneori e gata să facă lucruri
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
spun și eu vorbele lui Laocoon. Dar nu le spun... Nimic mai normal pe acest nisip dogoritor de care trupul se lipește liber decît să spui: iată un adevăr greu de obținut; sfărîmÎnd imaginea zeiței, degetele sculptorului antic ar fi pipăit neantul; și nimic mai normal deci, pe țărmul unei mări, decît elogiul soarelui, al apei și dragostei, și decît o statuie a Afroditei cu buzele sărate, În vreme ce soarele Începe să coboare, iar printre stînci valurile extenuate insinuează căldura unui iulie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
la capăt raționamentul. Acest episod la care face aluzie Homer ni-l apropie mai mult decît isprăvile sale. În mod normal, n-ar trebui, Îmi spun, decît să Întind mîna spre crengile pline de soare și de fructe pentru a pipăi limitele fericirii. Dar nu mîna e de vină dacă ezită și dacă, de atîtea ori, ne complicăm inutil. Adesea nu sîntem În stare să facem tocmai gesturile cele mai simple. Simt ca acum văd clar ce ne poate Învăța marea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai mult de dragoste decît de moarte?... Pentru că nu există, poate, decît acest fir de nisip care cade acum din clepsidră. Iar următorul nici nu știu dacă va mai cădea...) Endimion se teme de luciditate ca Ulise de largul mării. Pipăie marginile somnului și se cufundă În vis. Pentru el firul Ariadnei care-l scoate din labirint este un drum dureros. Reintră atunci În curgerea timpului din care a vrut să se sustragă deși a Înțeles că numai Într-un astfel
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
lui Cristos, Domnul nostru, și împotriva tuturor sfinților Săi. 68. Al treilea, să miros cu mirosul fum, pucioasă, murdărie și putreziciune. 69. Al patrulea, să gust cu gustul lucruri amare, ca lacrimi, tristețe și viermele conștiinței. 70. Al cincilea, să pipăi cu pipăitul felul cum focurile ating și ard sufletele. 71. Dialog. Purtând un dialog cu Cristos, Domnul nostru, să-mi aduc aminte de sufletele care sunt în iad; unele pentru că n-au crezut în venirea Lui, altele care, deși au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Doamne ce faci! Valentin văzând-o în starea aceea, îi zise: Se întâmplă ceva cu tine!? - Nimic deosebit. Parcusese câțiva pași care îi separa în cameră și se oprise chiar în fața lui. El îi luă fața în mâini și o pipăi ca un orb cu blândețe. Ea îi zâmbi etalându-și dinții albi și frumoși. Zâmbetul ei îl făcu să își amintească de feminitatea ei și tresări. Uitase toate tulburările sale. Se iubiră reciproc. Dintotdeauna, viața este asociată cu dragostea și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
normal pe poarta spitalului. Își mărturisea în gând că avusese destul curaj, simțind că parcă și cerul voia să se limpezească în jurul ei, lăsându-i drum liber. Râse în sinea ei și își presă fruntea cu palma ca și cum ar fi pipăit niște răni dureroase și invizibile. Își strânse copilul la piept cu multă grijă, pentru a-l proteja de vremea instabilă de afară. Din spital ieși fără nici o problemă. Nimeni nu sesiză până atunci lipsa lor. În tramvai, cât și în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o mai poarte în ce sens vrea ea. „Chiar dacă unele lucruri sunt dificile, nu sunt și imposibile”, își spuse ea ca pentru sine. „Dumnezeule!”, o trecu fiorii. Situația ei de față semăna cu cățăratul acela cu frânghii și crampoane, când pipăi cu piciorul în neștire să găsești un sprijin pentru a ajunge acolo unde trebuie. Dar nu-i era frică. Dispăruse teama ca prin minune. Se simțea ca pe un teritoriu al ei și avea toată energia de care avea nevoie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
timpuriu. Pentru ea, cei doi copii pe care îi avea erau ca două bariere care așteptau să se deschidă în Univers, așa cum ea visa să-i vadă ca orice mamă. Cu ei, prin ei, voia să iasă la suprafață, să pipăie lumina ce o chema necontenit, o lumină greu de atins. Numai Valentin nu făcea nimic. Rămase în șomaj fără să-și mai preia munca vreodată, deși se apropia de cincizeci de ani. Cu toate că ea avea certitudinea că îl atrăgeau și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]