3,799 matches
-
au devenit de-a dreptul agresivi. Scoteau cobrele din batistă sau din sân și le așezau pe trotuar în fața lor. Apoi se uitau rânjind în jur. Parcă spuneau: Cine se apropie? Cine are chef să fie mușcat? Nu dorește nimeni? Poftiți, moartea e gratuită, încercați, nu vă costă nimic. Poftiți". Cu un bobârnac făceau cobra, dacă era prea leneșă, să se trezească din somn, după care scoteau din buzunar un fluier și începeau să cânte un cântec ciudat. Trist, amenințător și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
batistă sau din sân și le așezau pe trotuar în fața lor. Apoi se uitau rânjind în jur. Parcă spuneau: Cine se apropie? Cine are chef să fie mușcat? Nu dorește nimeni? Poftiți, moartea e gratuită, încercați, nu vă costă nimic. Poftiți". Cu un bobârnac făceau cobra, dacă era prea leneșă, să se trezească din somn, după care scoteau din buzunar un fluier și începeau să cânte un cântec ciudat. Trist, amenințător și nerușinat în același timp. Un cântec șerpuitor, uneori abia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fi venit un tren și n-am mai fi avut putere să ne urcăm în el... Cum s-ar fi întîmplat? Parcă văd. Am fi rămas, Eleonora în sala de așteptare, eu pe banca de pe peron, ascultând pufăitul locomotivei, strigătul "Poftiți în vagoane", dar n-am fi schițat nici o mișcare, n-am fi avut putere să ne urcăm în tren. L-am dorit prea mult. L-am așteptat prea mult. Ne-am epuizat în așteptare și nu ne-a rămas nici o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mersul lucrurilor în lume de șapte ori mai mult decât un învățător de țară! Decât Magistratul! Decât Preotul, care se crede unsul lui Dumnezeu! Un vânzător de ziare dintr-o mare metropolă este mai informat decât toți gazetarii Stațiunii! GLASUL, poftim titlu! Singura publicație din urbe! Glasul cui? Al Magistratului? Al Consiliului - un cor! -, al Primăriei, al cetățeanului obișnuit, care, de fapt, e mut? Un jurnal pe care nu-l citește nimeni și care doar toacă banii publici! Șapte ziariști pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sala de așteptare, inutila sală de așteptare, se citeau stâlpii. Cineva a spart o sticla de vodcă de tocul ușii. Semn al uitării", zic unii. S-a dus! Un înger acar a schimbat macazul. Atenție la linia unu! Vă rugăm poftiți în vagoane! Nu mai avem locuri la fereastră. Hai, curaj, puteți urca fără bilete! Dumnezeu face deconturi pentru orice intenție de zbor nedusă până la capăt. Dumnezeu la jumătăți de măsură se pricepe cel mai bine. Atenție la linia unu! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
învățat nimic?! Am învățat multe, domnule doctor. Am învățat că nu toate umbrele sunt la fel. Ieri regele Ludovic al XVI-lea a cerut ceai, iar umbra sa, regina Maria, a cerut limonadă. Alaltăieri, bătrânul Newton, ca de obicei, a poftit suc de mere căzute singure din copac, pentru că merele gravitate sunt de o sută de ori mai bune decât merele imponderabile, iar umbra sa, miss Storey, a servit ceai de tei cu aromă de scorțișoară. Dimineața, Gheorghe Gheorghiu-Dej se grăbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
casa bunicilor, iarna, păsări multicolore ciripesc în cor despre o poveste scrisă în cer: Ce o să le spun despre mine? Știți, eu am fugit de la balamuc cu un pedofil, am spânzurat paznicul de calorifer, am pășit pe inima șotronului, am poftit-o pe mama, femeia de la pagina 7, am râvnit la darurile altor copii cuminți, m-am ascuns de Dumnezeu între cearșafuri, am supt țâță străină în icoană, am... Ce să le spun despre mine? Știți, eu mă căiesc pentru toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de mâna, dragostea este o ponderabilitate incontestabilă. Dumnezeu suferă de obsesia baloanelor de săpun, Dumnezeu își va orna fereastra cu noi. Petre, eu nu sunt chipul la care te închini dimineața. Fecioara a deschis fereastră în icoană și m-a poftit, Fecioara este mult milostivă cu nedefinitul. Acum, din conturul gol, simțirea întregește iluzia omului singur. (Concretul identifică forme, duhul mimează așteptări.) Privește, Preacurata m-a învățat îmbrățișarea cu sufletul, nu am nevoie de mâini! Fecioara privește cerul prin acoperișul bisericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Gust! Am golit paharul până la fund. Am cules stropi de viață din praful destinului, am adulmecat amprente de viață din frunze și din carne, din pâine și din vin, am poftit viața din sfântul potir, am adulmecat viața sfâșiată în toaletele publice. Am gustat amarul din tot ceea ce sunt în tot ceea ce mă încape. Mi-e greață, nimic mai alterată decât așteptarea într-o conștiință de gară pustiită de foame. Nemărginirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ani pe această lume de insule și mări. Să plutești alene prin aer, să aterizezi când ai chef, unde dorești; să îmbarci pe oricare dintre ființele inferioare pe care vrei să o domesticești, să iei oricare obiect pe care-l poftești - o parte din firea omului aspira la acest fel de viață fără griji. Faptul că, în aceste împrejurări, se adăuga și supunerea oamenilor care nu posedau prețiosul dar al profeției era de asemenea ușor de înțeles. Tirania poate întotdeauna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
femelei se vedea că și ea acceptă partenerul. Așa că, de data asta, porniseră împreună pe drumul pe care venise ursul cel puternic. Ca prima stație, Marele Martin își conduse perechea pe insula pe care mișunau focile cu sutele și își poftise mireasa la o masă îmbelșugată, apoi se așezară pe gheață să tragă un pui de somn, încălzindu-se reciproc. În vis, erau la o nuntă mare, la care participară toți urșii de la Polul Nord, aveau nași o pereche de urși mai
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
soneria de la ușă. Vreun vecin cu probleme, gândi violoncelistul, și se ridică să se ducă să deschidă. Bună seara, spuse femeia din lojă, călcând pragul, Bună seara, răspunse muzicianul, forțându-se să domine spasmul care-i contracta glota, Nu mă poftiți să intru, Sigur că da, vă rog. Se dădu deoparte ca s-o lase să treacă, Închise ușa, totul așa Încet, lent, ca să nu-i explodeze inima. Cu piciorele tremurându-i o conduse În sala de muzică, cu mâna care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Dăruită, pare furată. Și cel care fură, și cel păgubaș, sunt în aceeași măsură fericiți, adică peste măsură... TOBOȘARUL: Eu n-am timp de palavrele voastre. Eu am misie de îndeplinit. Cine are chef să fie ginere de împărat, să poftească! (Iese, urmat de privitori. Rămân în scenă Mama și Ieronim. Se aude vocea Toboșarului, îndepărtându-se: "Să asculte fiecare, / Mic și mare, / Fie prost sau învățat...") MAMA: Ce ai tu de-o vreme, dragu' mamei? Că nici mănânci, nici bei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
lovi te-ar jigodia, vezi c-acuși te ușurez de-un picior! Marș! Hai, bre Dănilă. DĂNILĂ: Hai. (Intră, merg toți trei spre prispă.) ISPAS: Iaca, să ne așezăm aici, la umbră. Șezi, Dănilă. ANISIA: Da' pe mine nu mă poftiți? DĂNILĂ: Cum nu, mă rog matale, cumnată... ISPAS: Șezi colea, nevastă. (răsuflă adânc) Bre, bre, bre, da' știu că-i cald bine! Mă uitam din bătătură, la Bercu Croitoru, unde cinsteam un rachiu, mă uitam, cum spun, pe coastă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
beteșug... COSTEA: Cine spune asta? Capra mea nu-i din cele săritoare, și-i bună de lapte. DĂNILĂ: Atunci, ce mai la deal, la vale! Îți convine, ia carul și fă-ncoa capra. COSTEA: Bine, mai neamule, fie cum zici! Poftește și prinde capra de funie. DĂNILĂ (apucă funia caprei): Numai îți spun ceva, vere Conovăț, să nu mă sudui după aceea: ți-o fi cam greu să urnești carul de-aici fără să te tragă la râpă, că, precum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ce-o să zică și el acu'... Ba că-l anină, ba nu știu ce... Eu atâta văd încaltea, că l-am boit cum trebuie pe cumătrul Costea Conovăț. Ia hai, leliță, hai acasă degrabă. Mai rar așa chilipir. Auzi lapte, carne cât poftești, piele de cojoc, lână, parale..., cinci la mână și tot așa mai încolo. Dă-l focului de car, că asta-i mai bună ca toate, Nea, râie, unde tot tragi? Ie-te-te! Nu cumva ți-a veni în minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de toate, și-ai să vezi îndată că așa negustor prost ca mine n-ai să găsești nici dacă dai cu pușca! DĂNILĂ: Bine, bine, da' în pungă pusa-i mai întâi ceva gologani? MARCU: Ce-ai putut spune dumneata? Poftești poate s-o iau de la capăt? Apoi, gospodarule, dac-aș socoti căt are să mă coaste gănsacul de față pănă l-oi vedea în cratiță, nu-ncape în punga asta bănetul ce trebuie să-l risipesc. Poate mai ai dumneata pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
găsesc pe-aici vreo drughineață de stejar. Că la d-alde astea, tot mai bine-i să te bizui pe par decât pe sfânta cruce. Și când ți-oi razama una după ceafă, Codârlic vere, altă fligoarnă nu-i mai pofti! (iese) CODÂRLIC: Da' ce tot moșmodești acolo? Mai am mult de așteptat? DĂNILĂ (intră cu un par): Iaca-i gata. Ți-ai pierdut răbdarea, așa-i? Atunci ascultă ici și ține minte! (Lovește dintr-o parte pe Codârlic. Efect sonor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
eu, nu te-ngriji, da' mergi de-l scoate din fundul pământului; că doar și tu l-ai avut aici, afară. CODÂRLIC: Îndată-l scot și-l aduc. (iese. Sunet ridicol, de dop sos de la o sticlă. Revine cu buzduganul) Poftește! Și-acu' gata, zvârle-l, că nici eu n-am timp de prăpădit. DĂNILĂ: Aha, vorba asta de la mine ai învățat-o. Te grăbești, hai? Mai îngăduie oleacă, tartorule, că nu te trag plozii de coadă. Stai așa până pe-nserat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
lucrurile... Așa-i, mai încape vorbă? ANISIA: Păi vezi? ISPAS: Măi nevastă, mai pune stavilă celui plisc și nu tot clămpăni în dodii. Ce-a fost, a fost, ce va fi om vedea. SMARANDA: Mai așa, cumnate Ispas. DĂNILĂ: Da' poftiți, mă rog, poftiți, nu stați așa uitați în bătătură. Ședeți ici, pe prispă. ISPAS: Chiar așa, să stăm măcar cât stă cânele pe coadă. (se așază împreună cu Anisia) Și să ne spui și nouă, măi frate, ce-ai învârtit de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cam scârțâit la vioară) Ei, am sau n-am dreptate? Aista-i Pâșpâlică, scripcarul, aista simte peste trei hotare unde-i rost de-oleacă de petrecere. Să știți că mi-a venit, așa, o vitejie și-un chef, ș-aș pofti să-ntindem masă mare, să-i văd și eu pe toți ai mei mâncând pe săturate. (intră țiganul cu vioara. Vorbește cu accent puternic țigănesc) Ai venit, Pâșpâlică? PÂȘPÂLICĂ (se oprește din cântat): Am, ține-te-ar Dumnezeu, Dănilă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
pentru asta! Duceți-mă la jâlțul cel negru; îs supărat și pace! (este sprijinit de Lingușitor, se așază) A venit măscăriciul? MĂSCĂRICIUL (intră pe ușa din dreapta): Venit, Măria Ta. Eram în dosul ușii și-așteptam porunca de intrare. Cu ce poftești să te-nveselesc? Am doi purici învățați, aduși tocmai din Țara Nespălaților. Știu să meargă pe ață numai în două labe, fac cu ochiul la duduci și vorbesc franțozește pe limba lor. Și tot așa, nu mai departe decât ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
plac Măriei Tale și nu-s pentru urechile oricui... PRICINĂ: Cu puricii aduși de peste mări și țări să mă cam slăbești. Ai noștri or fi mai proști? De ce nu-i înveți pe-aceștia ce știu face aceia? Și chiar te poftesc să nu mai faci cheltuială din vistieria mea cu asemenea chilipiruri. Cată de-i vinde degrabă altora, poate cu ceva dobândă, altfel ți-i scad din simbrie. Înțelesu-m-ai? MĂSCĂRICIUL: Înțeles, Măria Ta! LIMBUTUL: Știu eu pe cineva, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
fi numai o închipuire; doar Măria Ta știi cel mai bine care soț mi s-ar potrivi, și de asta te iubesc eu așa de tare. PRICINĂ: Bun cuvânt! Vezi bine că numai eu știu nesmintit ce și cum. Și poftesc să aud de la tine, fata mea cea mai mare, Ana, care zici că mă iubești așa de tare, cam cât de tare mă iubești? ANA: Eu te iubesc, Măria Ta și tată, cum iubești mierea cea dulce și plăcut mirositoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
copacii înfloriți, și care licărește în talgere ca aurul din soare. PRICINĂ: A, ha, ha, bine-mi pare de ce-aud și mi se răcorește rânza! Iaca, ziua mi se pare mai frumoasă și mi-a mai trecut din supărare. Poftesc să mă așez în jâlțul cel albastru, pentru că Ana, fata mea cea mai mare, mi-a bucurat auzul cu vorbele ei cuminți. LINGUȘITORUL: Să te sprijin eu, Măria Ta, ca să nu te hurduci pășind de la un jâlț la altul. (îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]