3,259 matches
-
Henri Poincaré (1854-1912), unul dintre cei mai mari matematicieni din toate timpurile și, în egală măsură, filosof al științei și fizician teoretician, subliniază în acest text importanța intuiției în descoperirea și construcția adevărurilor matematicii. Deși nu este scrisă în registru polemic, analiza sa are totuși o țintă și un adversar ușor de ghicit: logicismul, care domina la începutul secolului al XX-lea în gândirea matematică și punea un accent excesiv pe construcțiile formalizate. Acest curent a fost, de altfel, dominant până
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
câteva idei fertile pentru proza contemporană. Insistă asupra analizei psihologice și a implicării în istorie a protagonistului („tensiunea participării”), precum în Delirul de Marin Preda sau în Fețele tăcerii de Augustin Buzura, pledează pentru complexitatea etică a personajului, pentru realismul polemic, în fond antidogmatic, pentru literatura de valoare autentică adresată tineretului și copiilor. În calitate de cronicar literar, preferă să elogieze decât să respingă o carte, act pe care îl face, de obicei, cu reținere. Studiul monografic Hortensia Papadat-Bengescu, marea europeană (2001) îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
C. Rădulescu-Motru, Filosofia în România veche, Editura Fundației "Ștefan Lupașcu", Iași, 2008. MILITARU, Ion, Meditații asupra filosofiei românești, Editura Aius, Craiova, 2003. MUSCĂ, Vasile, Încercare asupra gândirii românești, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2002. ROATIȘ, Florian, Pledoarie pentru filosofia românească. Eseuri aproape polemice, Editura Aius, Craiova, 2006. STAN, Emil, Vocația paideică a filosofiei românești, Editura Paideia, București, 1998. SURDU, Alexandru, Vocații filosofice românești, Editura Academiei Române, București, 1995. SURDU, Alexandru, Confluențe cultural-filosofice, Editura Paideia, București, 2002. SURDU, Alexandru, Mărturiile anamnezei, Editura Paideia, București, 2004
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
figurează ca prim-redactor la revista „Letopiseți”, condusă de Dragoș Protopopescu, iar în 1936 îndrumă publicația școlară „Licăriri” a Liceului „Mihai Viteazul”. La „Săgetătorul”, „Omul liber” și „Viitorul” deține rubrici de cronică literară sau dramatică. Comentarii critice, diverse articole, intervenții polemice vor apărea și în „Adevărul literar și artistic”, „Convorbiri literare”, „Excelsior”, „Flacăra”, „Mișcarea literară”, „Mugurul”, „Preocupări literare”, „Ramuri”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Săptămâna literară”, „Universul literar” ș.a. Intră în Societatea Scriitorilor Români în 1923. A fost căsătorit cu una din fiicele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289987_a_291316]
-
republicări; prin urmare, (re)cititorul are și ocazia de a urmări evoluția programului meu intelectual. Până atunci, vreau să subliniez că, deși integrate unui program propriu - mediere interculturală, transfer academic, comparație, spirit critic -, textele reunite acum reprezintă reacții critice, uneori polemice, inspirate de gândurile și cărțile altora. Am urmărit - cu empatie, dar nu întotdeauna cu simpatie - ideile, argumentația, retorica, sursele și faptele, fără a scăpa din vedere ideologiile și politicile, uneori observabile doar în subtext, încercând să mă adresez unui public
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
pe idei, nu pe purtătorii lor. (Paradoxal, dincolo de toate divergențele de diagnostic, cauze ale patologiei și terapie, un apel similar a formulat și Sorin Adam Matei în cartea sa Boierii minții 6.) Idei în Dialog găzduiește, chiar comandă, numeroase articole polemice; este nervoasă, nu rareori excesivă; pariază uneori pe autori și lucrări sub standardele pe care le proclamă; dar se menține la o altitudine remarcabilă, cel puțin ca intenție, și încearcă să constituie o comunitate intelectuală cu identitate precisă, deși se
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fiindcă e absurd să adaugi prefixul neo unui cuvânt care denumește o etapă cronologică; neointerbelic nu e similar structural cu neoclasic sau neorenascentist). Ținta lui Ciprian șiulea este din nou nebuloasa „Generație ’27” (o etichetă controversată, folosită, promovată și legitimată polemic mai ales de Dan C. Mihăilescu), care ar cunoaște un fel de reîncarnare în și mai nebuloasa grupare „neointerbelică” - același inamic public nr. 1, „Grupul de la Păltiniș”. Din fericire, toate aceste controverse amintite foarte succint aici s-au păstrat, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
s-ar corecta de la sine: ar dispărea din arenă sau ar redeveni marginale. Așadar: câte fețe are liberalismul? Chiar John Gray, care a publicat în 1993 o carte intitulată Post-Liberalism: Studies in Political Thought (Routledge, Londra), parcă vrând să depășească polemic întreaga chestiune, vede în realitate mai mult de două, cel puțin dacă îi răsfoim și operele anterioare. O asemenea confuzie conceptuală și aritmetică merită lămurită întru câtva, fie și foarte succint. 1. Autorultc "1. Autorul" John Gray este profesor de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o manieră mai inteligentă decât euroscepticismul, Gray își continuă „deplasarea spre roșu”, îmbrățișând controversate ecologisme extremiste și, mai nou, critica liberală de stânga a globalizării 4. 2. Substanța cărțiitc "2. Substanța cărții" Această carte concisă și clară, strâns argumentată și polemică, are ceva din retorica unui manifest. Cele patru capitole trec în revistă patru problematici clasice ale liberalismului politic anglo-saxon: toleranța liberală, valorile plurale, libertățile rivale, modus vivendi. Ca orice lucrare polemică, și Cele două fețe ale liberalismului propune serioase revizuiri
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cărții" Această carte concisă și clară, strâns argumentată și polemică, are ceva din retorica unui manifest. Cele patru capitole trec în revistă patru problematici clasice ale liberalismului politic anglo-saxon: toleranța liberală, valorile plurale, libertățile rivale, modus vivendi. Ca orice lucrare polemică, și Cele două fețe ale liberalismului propune serioase revizuiri ale canonului, precum și discutabile proiecte de viitor bazate pe „valorificarea moștenirii”, pe „întoarcerea la izvoare”. Astfel, Gray reliefează contradicția internă a tradiției liberale, o tradiție duală și ambiguă articulată în forma
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Zece lecții, traducere de Mona Antohi și Sorin Antohi, prefață de Sorin Antohi, Humanitas, București, 1992; vezi și ediția a II-a, 2003. Ediția originală a apărut în 1987; un complement util (fiindcă include și autori pe care Istoria..., mai polemică, nu i-a tratat în primul rând pe Adam Smith, Jeremy Bentham, John Stuart Mill) este antologia în două volume realizată de același Pierre Manent, Les Libéraux, Hachette, Paris, 1986. Pentru raportul dintre tradiția liberală franceză și canonul anglo-saxon, vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
esențială a secolului trecut, memorabilă cel puțin pentru relansarea hegelianismului pe direcții diferite de marxism și de weberianism, precum și pentru încercarea (e drept, eșuată și nu lipsită de ambiguitate ideologico-etică) de a depăși dihotomia Stânga/Dreapta. Prin Raymond Aron, prietenia polemică dintre Kojève și Strauss (astăzi documentată și prin publicarea fascinantei lor corespondențe, de către Michael S. Roth și Victor Gourevitch) s-a transmis generației următoare: Allan Bloom a fost legat toată viața de cel mai important grup de filozofi politici din
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
opiniei publice americane și internaționale ca și, tot mai mult în ultimii douăzeci de ani, în fața cetățenilor israelieni și a evreilor din diaspora pentru care spiritul critic trece înaintea conformismului și pragmatismului. Formula „industria Holocaustului” are o istorie complexă și polemică: a fost întru câtva lansată de publicistul și scriitorul Leon Wieseltier, care acum o regretă; Wieseltier, cunoscut la noi în urma publicării în 22 a recentei sale polemici cu Adam Michnik privind responsabilitatea poporului polonez pentru Holocaust, este redactorul de literatură
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
l-au acreditat pe Etzioni ca „guru” al comunitarismului și „comunitarist-șef” (am pus între ghilimele formule utilizate mult la adresa lui). A publicat peste douăzeci de cărți, printre care se numără lucrări de referință, tratate intrate în uz ca manuale universitare, eseuri polemice și îndelung controversate. Cartea sa de debut este... un jurnal de soldat din trupele de comando israeliene și a apărut în 1952 (în ebraică). După formarea ca sociolog, el s-a specializat inițial în analiza instituțională, domeniu în care contribuția
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
imens succes literar al hasidismului (cunoscut în această calitate și la noi), pedagog, publicist și fondator de publicații (cum ar fi Der Jude, 1916-1924), activist civic și politic. Buber este fără îndoială cea mai importantă personalitate a sionismului cultural-educativ, alternativă polemică la sionismul politic inițiat de Theodor Herzl (acesta din urmă era mult mai apropiat de utopismele seculare și de naționalismele clasice ale secolului al XIX-lea). Ca artizan al relansării unei identități iudaice moderne prin „redescoperirea” tradițiilor aproape total abandonate
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
minuni a lumii”. Furibunda sentință împotriva „mândrei lumi noi”, care se îndrepta deja hotărât spre instituționalizarea corectitudinii politice, trebuie citită și recitită cu multă atenție înainte de a merge mai departe cu lectura. Până aici, deși nu împărtășesc multe din accentele polemice ale autorului, îmi înregistrez un singur mare dezacord cu el: Bloom, pe fondul unei juste șarje împotriva științelor sociale (șarjă care trebuie înțeleasă în spiritul, nu în litera ei), formulează primul dintr-o lungă serie de atacuri la adresa istorismului, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
infailibil și transformă puterea clasei pe care o reprezintă în putere personală. Fidel ideologiei canonice, dramaturgul opune unui comunist sclerozat un comunist în plină vigoare și luminat. Viziunea politico-ideologică din scrierile lui P. apărute sub comunism e negată integral, explicit, polemic, în textele publicate după 1989. Povestirea Cutia de ghete (1990) urmărește o zi din viața unui mic funcționar, Ion Popescu, om de rând, care după ce își dorise fierbinte un copil, se vede constrâns să își ducă fetița, născută moartă, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
asumă explicit un program, ci numai crezul autonomiei artei și veghea de „a călca pe cât se poate mai puțin strâmb cu ideea și cu condeiul” într-o lume literară care abundă în „publicațiuni cu firmă” nerespectată sau „prost reprezentată”. Nota polemică și chiar dinamitardă vizează balastul convențiilor, care „într-o climă mai relativă și brutală” copleșesc absolutul artistic ideal. „Noi dăm Artei în concepțiune universală și multiplă zona superioară” - e afirmația definitorie care opune concepția echipei de la L. d. celei localiste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
stilistic ce lasă impresia de „răceală elegantă” (Nicolae Manolescu). Contemplarea amuzat-ironică și compătimitor-omenească a unor situații aparent absurde e în consens cu orizontul de așteptare al epocii, ostil determinismului simplist al prozei teziste din anii ’50, instituind totodată un accent polemic, un dramatism nepatetic, dar „sincer” față cu prozaismul frustrant al vieții cotidiene. Cam aceleași însușiri definesc și Neliniștitul iunie (1979), pseudojurnal al unui sejur estival al personajului auctorial la un canton pierdut în Bărăgan, microroman al unei mici lumi izolate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286286_a_287615]
-
altfel, ipoteza lumilor posibile, cu o străveche tradiție speculativă, este prizată astăzi de discipline diverse, ca filosofia analitică sau logica modală. Semantica lumilor posibile și rolul ei în limpezirea statutului lunecător al ficțiunii au atras atenția și teoreticienilor literaturii. Interesul polemic al lui S. merge însă mai curând spre implicațiile esențialiste atribuite relației real - posibil de filosofia europeană. Și, mai ales, spre evaluarea ei tradițională într-un sistem având ca antipozi centralul și perifericul. Tipologia flexibilă proiectată în carte demonstrează că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
formula, în același spirit deformator, observații asupra versificației eminesciene. Doar târziu, în 1904, discipolul său, Mircea Demetriade, în Iconoclaștii, îi va recunoaște lui Eminescu talentul, explicând evoluția lui „nefericită” prin influența Junimii. Între cei împotriva cărora L. a dus campanii polemice este și V. Alecsandri. Iritat de „domnia” literară a acestuia, Macedonski îi supune opera unei analize critice tăioase, pătimașe, reproșându-i superficialitatea (din cauza inexistenței unei experiențe a durerii), sărăcia ideilor, excesul diminutival. Răspunsul Junimii va fi ignorarea disprețuitoare a L.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
întreg și complet program”. Publicația are o viață scurtă, nereușind să pătrundă în opinia publică românească - monarhia bucurându-se de un considerabil capital de încredere în urma unirii recente a Basarabiei cu România - și, nu în ultimul rând, din cauza redutabilului spirit polemic și al apetitului pamfletar al lui N. D. Cocea, antimonarhist (acuzat chiar de lezmaiestate) și antibrătienist notoriu. Rubrici: „Din Rusia revoluționară”, „Reportajul politic”, „Artă, literatură, teatru”, „Ultima oră”. Publică articole N. D. Cocea (Lenin. Întâia viziune), B. Fundoianu (O manifestare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288536_a_289865]
-
individuali sau colectivi să realizeze acte de limbaj controlate, să aibă o grijă mai mare sau mai mică în privința enunțurilor (distanța) și să le ofere auditoriului (tensiunea) spre a produce mesaje de implicare, de interpelare sau de asociere. Didactic și polemic sînt două opțiuni retorice posibil de actualizat în discursul politic, în aceeași măsură cu opțiunile între sensurile clare și cele ascunse. Strategiile argumentative funcționează în toate operațiile logico-discursive spre a construi schematizări acceptabile, adică reprezentări ale obiectului discursului, dar și
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
prin mass media și să mînuiască cuvinte, citate, argumente, imagini etc., adică resurse simbolice. Transpunerea în practică a acestor resurse este continuu alterată de perturbările, zgomotele din teoria matematică a comunicării, provocate de strategiile adverse, într-o situație prin definiție polemică. Dar fiecare strategie se lovește de altele, iar campania este marcată de ceea ce semiologii numesc intertextualitate. În orice comunicare politică, mesajul, discursul, imaginea trimit la alte secvențe de semne, lucru afirmat și de semioticianul care, la alegerile prezidențiale din 1988
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
campania este marcată de ceea ce semiologii numesc intertextualitate. În orice comunicare politică, mesajul, discursul, imaginea trimit la alte secvențe de semne, lucru afirmat și de semioticianul care, la alegerile prezidențiale din 1988, examina sistemul afișelor electorale ale candidaților: "În contextul polemic în care se plasează toate acestea... identitățile sînt construite în mod pozitiv, dar nu și corelativ și nu există nici o imagine care să nu intre, de altfel, cel mai adesea involuntar, în cercul celor dezmințite. Din această cauză, pentru fiecare
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]