5,260 matches
-
când făcuse cuvintele? Dar noi, Moru și cu mine - ce fel de porunci ascultasem? Cum de rosteam cuvintele Într-un anumit fel când le meșteșugeam? Fuseserăm liberi să le plămădim după cum dorisem, sau mai fusese cineva Îndărătul nostru și ne poruncise, pe nesimțite, ce să facem? Și dacă acel cineva era chiar lucrul pe care Îl denumeau sunetele, impregnându-le și făcându-le să fie cuvânt, de parcă ar fi fost o molimă ce Îmbolnăvea gura, forțând-o să spună doar așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
porniseră la drum cu vrăjmașii mei de la bun Început. Ajunseseră la capătul tuturor pământurilor odată cu cei din fruntea mulțimilor conduse de Scept și, acolo, avură pentru prima oară bănuiala că blestematul ăla de Scept afla fără Întârziere orice făceam, deoarece poruncise să treacă Marea cea mare, fără să stea o clipă pe gânduri. Pe vremea aceea Însă, Enkim și Runa nu credeau decât că Scept avea niște iscoade foarte dibace, care Îi spuneau ce și cum făcea Krog și pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
continua să-și conducă vânătorii drept Înainte, fără să se abată nici Într-o parte nici În cealaltă, de parcă tot timpul ar fi știut ce cale luase Krog. Într-o bună zi, cam pe când Începuseră să se crape ghețurile, Scept poruncise să se facă un popas mai lung. Îl chemase pe Gau la el și făcuseră amândoi chef. Spuneau că, de acum, se apropiaseră de Krog atât cât trebuia, astfel Încât să nu-l mai scape din ochi cu una cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înalțe un fel de piei ca cele ce prindeau vântul pe luntre - numai că, totodată, pusese de se scrijelise pe ele semnul lui Kron, așa ca să vadă cu toții cine eram noi. - Ridicați-l pe Kron, să-l vadă răzvrătiții, am poruncit și, toți purtătorii de piei le ridicară drept În sus, numai că abia le țineau din cauza vântului ce bătea tot mai tare dinspre Miazănoapte. - Vezi, nu care cumva să se Înmoaie vreunul, i-am strecurat lui Barra, mai ales când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
colegiul John Hopkins. Tatăl său, un om lipsit de succes, fusese reprezentantul local, surghiunit la Dayton, al unei largi organizații naționale. Un omuleț gras și nevrotic, un tată isteric, un adept al disciplinei. Când Îl pedepsea pe micul Abe, Îi poruncea să se dezbrace În pielea goală și apoi Îl plesnea cu cureaua de la pantaloni. Abe o admira pe maică‑sa, Își ura tatăl și Își disprețuia sora. Dar nici Keynes, ca să ne mai Întoarcem o dată la el, nu a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Îți amorțește memoria. Dar memoria mea a fost Întotdeauna rezistentă. Îmi aduc aminte că eram mereu Întors când pe o parte, când pe cealaltă. Câte o soră sau o infirmieră care știa ce face mă lovea pe spate și Îmi poruncea să tușesc. Îi vizitasem adeseori pe Ravelstein și pe alți prieteni sau rude În săli de terapie intensivă din diversele spitale și, cu acea stupiditate firească omului teafăr, sănătos, m‑am gândit cum ar fi dacă eu aș zăcea lungit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
firimiturile de Joe, pornește glonț. Tocmai atunci dă și el cu ochii de serafim, fâlfâind în soare pe stâlpul de ceas, păzind Babilonul. Sticletele își strânge aripioarele și cade cu capul în jos la poalele Stăpânului Depărtărilor, închinându-se adânc. ─ Poruncește, Doamne! Serafimul întinde puțin vârful aripii din colțul de nord-est, foarte puțin, nefiind nevoie de mai mult pentru a face ca inima păsării să tremure și ea a înțelegere, iar cele voite să fie ca și împlinite. Sticletele se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
spune că de la bun început între cei doi, mărețul crai și îndrăznețul arhitect și sculptor, a existat o dorință de nestăvilit de a se întrece unul pe celălalt. Și unul cu celălalt, firește. Pentru supuși, era o patimă folositoare: regele poruncea clădiri și invenții nemaiauzite, arhitectul îi întrecea toate închipuirile născocind și înfăptuind temple, palate și inginerii care de care mai uluitoare, atunci regele poruncea altele și tot așa. Ținutul prospera. Oamenii aveau mereu de lucru și o duceau bine, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
întrece unul pe celălalt. Și unul cu celălalt, firește. Pentru supuși, era o patimă folositoare: regele poruncea clădiri și invenții nemaiauzite, arhitectul îi întrecea toate închipuirile născocind și înfăptuind temple, palate și inginerii care de care mai uluitoare, atunci regele poruncea altele și tot așa. Ținutul prospera. Oamenii aveau mereu de lucru și o duceau bine, iar femeile cheltuiau averile soților cumpărând lucrurile minunate făurite de aceștia. Copii nu li se nășteau prea mulți, căci soții aveau grijă să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
el. De ce nu-mi spui câte ceva despre el? — E agent comunist, am zis. Încearcă să mă atragă la Mexico City ca să pot fi răpit și expediat la Moscova pentru a fi judecat. Nu se poate! exclamă Resi. — Taci! i-a poruncit Kraft. Apoi s-a ridicat în picioare, a zvârlit revista. A scos din buzunar un pistol mic, dar eu l-am luat prin surprindere cu Luger-ul meu. L-am obligat să arunce pistolul pe podea. — Ia te uită la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
la studioul meu, iar el s-a amuzat copios frunzărind prin absolut toate hainele atârnate pe cuierul meu, comentând, cu înjurături din cele mai obscure și mai shakespeariene gama afișată și, în cele din urmă, aruncă câteva lucruri pe pat, poruncindu-mi sus și tare să le încerc. Scuza mea pentru faptul că acceptam această manifestare de autoritate masculină era aceea că puteam să-mi dau seama cât de tensionat era la gândul că se apropia cu pași repezi seara reprezentației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și când reveni din colibă cu hamacul și apărătoarea de țânțari, o găsi instalată la prova caiacului, între banane și nuci de cocos, hotărâtă, după cum se părea, să nu se miște sub nici un motiv. — Dă-te jos de acolo! îi porunci el. Nu poți veni cu mine. Ea nu schiță nici un gest, ca și cum n-ar fi auzit. — Dă-te jos, îți spun! Nu mă face să pierd timpul. Îi arătă cu un gest categoric malul de lângă el. Vino aici! Indianca refuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sau să te sacrifici pentru ceilalți este un mod de a fi liber. Dar tot o formă de a libertate este să fii egoist, sau să nu fii nicicum. Uită-te la neamul nostru. Aici nu există șefi. Nimeni nu poruncește nimănui, nici nu pedepsește pe nimeni... Și cu toate astea, toți trăiesc în pace și ascultă de niște reguli care nu sunt scrise, nici nu sunt obligatorii, dar care înțelegem că sunt absolut necesare ca să conviețuim respectându-ne libertatea. Imaginează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
umbră cu puștile neîncărcate. Grozavă apărare împotriva yubani-lor! Nici eu nu vreau s-o sfârșesc ca ăia - o porni spre un camion parcat sub copaci. Eu o șterg la tabără. Cine vrea să vină, să urce. — Întoarce-te aici, Sancho! porunci șeful de echipă. Nu poți pleca până nu dau eu ordin. — Căcat! Încearcă să mă împiedici... Dacă pleci, ești concediat. — Mulțumesc! Dacă mă concediezi, trebuie să mi se plătească indemnizație. Haideți, băieți...! Sus! Muncitorii începură să-și strângă puținele lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Cadavrul bătrânei era la câțiva metri, cel al băiatului se odihnea sub dărâmături. Părintele Carlos se aplecă asupra unei copile căreia explozia îi smulsese brațul stâng și pierdea sânge încet, fără să scoată un geamăt. — Dă-mi cămașa ta, Inti...! porunci el. Repede! O sfâșie în bucăți și confecționă bandaje grosolane cu care să-i oprească hemoragia. Am nevoie de dezinfectante. Alcool, whisky, orice o fi... — Am în raniță o sticlă de whisky și câteva medicamente, spuse Inti Ávila. Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cincizeci de metri... — Atunci, e clar... Acolo s-a alimentat... — Și poate că tot acolo a încărcat muniția... Dacă s-a întors și s-a încărcat din nou, poate reveni în orice moment. Se întoarse către José, care îl urmase. Poruncește oamenilor tăi să se întoarcă în pădure, îi ceru el. Și să-i ia cu ei și pe răniți... Aici nu sunt în siguranță. Muriseră cincisprezece, bătrâni, femei și copii. Încă treisprezece îi vor urma în curând, între ei fetița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
simțit cum se trage către el, ca o bucată de fier neajutorată atrasă de un magnet foarte sexy. Jake a lipit-o puternic de iarbă cu sărutul lui. Să nu te mai întorci în nenorocitul ăla de New York, i-a poruncit el. Cu toate astea, Alice s-a întors. S-a întors, așa cum intenționase, chiar a doua zi. În fond, avea acolo o viață și o carieră; care, cu toate că nu erau tot ceea ce ar fi putut să fie, nu puteau fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
la ei În dormitor, dar chiar și de acolo făpturile alunecau Înapoi spre camera mea, pogorându-și unduirile insinuante peste patul meu. Aș fi vrut să am puterea să mă scutur odată de starea aceea de paralizie și să le poruncesc să Înceteze cu hărțuiala. Cel mai greu Îmi era Însă să mă prefac că nu existau, așa cum făceau toți cei din jur, chiar și copiii de la bloc, care știau de omul Negru. În Șaman 17 vacanțele de vară, după ce ne
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
la tine, Îmi aruncă el printre dinți, ca o fiară gata să ucidă, dar care reușește printr-un efort supranatural să se abțină. intră În casă trântind ușa. m-am târât spre mașină, cu ochii Împăienjeniți. „Nu plânge“, mi-am poruncit În gând, „În definitiv, asta e ceea ce ai vrut, nu ?“. Nu mă Încerca nici măcar o umbră de părere de rău că părĂseam casa lui Jean-Claude. Dar nici de bucurie. Eram ca și moartă. Jacqueline a venit imediat și mi-a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
cu mama Ana ! Probabil că din cauza ta a murit atât de tânărĂ ! De inimă rea ! — Ce se Întâmplă aici ? Întrebă mari, intrând În bucătĂrie și scoțându-și cizmele murdare de noroi. — E un monstru ! am strigat eu. — Încetează ! mi-a poruncit sora mea. Nu vezi că Începe să-l doară În piept ? — Se preface ! am strigat eu. Cum să-l doară ? Doar e mort ! — Nici măcar În mormânt n-am hodină, oftă tata așezându-se pe marginea patului și Împreunându-și mâinile
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
la ei în dormitor, dar chiar și de acolo făpturile alunecau înapoi spre camera mea, pogorându-și unduirile insinuante peste patul meu. Aș fi vrut să am puterea să mă scutur odată de starea aceea de paralizie și să le poruncesc să înceteze cu hărțuiala. Cel mai greu îmi era însă să mă prefac că nu existau, așa cum făceau toți cei din jur, chiar și copiii de la bloc, care știau de omul Negru. În vacanțele de vară, după ce ne săturam de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
la tine, îmi aruncă el printre dinți, ca o fiară gata să ucidă, dar care reușește printr-un efort supranatural să se abțină. Intră în casă trântind ușa. M-am târât spre mașină, cu ochii împăienjeniți. „Nu plânge“, mi-am poruncit în gând, „în definitiv, asta e ceea ce ai vrut, nu ?“. Nu mă încerca nici măcar o umbră de părere de rău că părăseam casa lui Jean-Claude. Dar nici de bucurie. Eram ca și moartă. Jacqueline a venit imediat și mi-a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cu mama Ana ! Probabil că din cauza ta a murit atât de tânără ! De inimă rea ! — Ce se întâmplă aici ? întrebă mari, intrând în bucătărie și scoțându-și cizmele murdare de noroi. — E un monstru ! am strigat eu. — Încetează ! mi-a poruncit sora mea. Nu vezi că începe să-l doară în piept ? — Se preface ! am strigat eu. Cum să-l doară ? Doar e mort ! — Nici măcar în mormânt n-am hodină, oftă tata așezându-se pe marginea patului și împreunându-și mâinile
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de accelerație. Mașina pătrundea în intersecție. Se îndrepta direct către el și s-a văzut lovit de bara de protecție și aruncat pe asfalt. Filmul s-a întrerupt la fel de neașteptat precum începuse. O voce, nu se știe de unde, i-a poruncit: „Opreștete, omule!” Nevăzătorul s-a speriat A făcut un pas sau doi înapoi și a rămas pe loc, ca încremenit. Mâna cu bastonul rămăsese întinsă, tremurând. În acea clipă a simțit că i se smulge bastonul de o forță nevăzută
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
primară, și nu avea atuncea destulă complicație sufletească spre a o cunoaște mai de aproape. Ea era o fire bolnăvicioasă și iritabilă și stătea mai toată vremea întinsă pe o canapea într-o odaie, citind câte o carte, strigând și poruncind slugilor prin ușa întredeschisă. Cu multe săptămâni înainte de a muri, ea dispăruse de acasă, și Felix înțelegea acum că doctorul Sima, tată-său, o internase în vreun sanatoriu. Doctorul mânca la masă împreună cu copilul, sumbru, fără să scoată o vorbă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]