3,510 matches
-
a fost omorât de Ioan - iar sora sa, Eleanora avea să-și petreacă restul vieții în captivitate. Comportamentul lui Ioan a atras numeroșii Baroni francezi, care s-au aliat cu Filip. Revoltei baronilor normanzi și angevini a rupt controlului asupra posesiunile continentale care a dus la sfârșitul "de facto" al Imperiului Angevin, chiar dacă Henric al III-lea a menținut cererea până în 1259. După restabilirea autorității sale în Anglia, Ioan a planificat să reintre in posesia Normandiei și Anjoului. Strategia a fost
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
și a sprijinit raiduri scoțiene în nordul Angliei. În al doilea rând francezii au atacat mai multe orașe de coastă ale englezilor, lucru ce a condus la constituirea zvonurilor legate de o invazie la scară largă. În al treilea rând, posesiunile lui Eduard al III-lea din Franța au fost puse sub amenințare în 1337; Filip al IV-lea a confiscat ducatul de Aquitaine și regiunea Ponthieu. Eduard emite pretenții la tronul Franței susținând că este singurul descendent masculin al regelui
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
în timp ce Eduard lupta în partea de nord a Franței, fiul său cel mare, Prințul Negru, a câștigat o mare victorie în bătălia de la Poitiers, unde este capturat regele Franței Ioan al II-lea. După o succesiune de victorii, englezii aveau posesiuni importante în Franța, regele francez era prizonier în Anglia și administrația franceză era aproape în totalitate în colaps. Pretenția lui Eduard la coroana franceză părea accesibilă. Totuși, campania din 1359 nu a fost concludentă. În 1360, Eduard acceptă Tratatul de la
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
în totalitate în colaps. Pretenția lui Eduard la coroana franceză părea accesibilă. Totuși, campania din 1359 nu a fost concludentă. În 1360, Eduard acceptă Tratatul de la Brétigny prin care el pretinde că a renunțat la tronul francez dar dorește garantarea posesiunilor sale din Franța. Carol al V-lea al Franței s-a remarcat ca unul dintre marii regi din perioada acestui lung conflict, datorită faptului că a pus accent pe pregătirea militară și a fost ajutat de generalii săi. Aceștia erau
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
la ajutorul lui Bertrand du Guesclin. În 1369, războiul cu Franța a reînceput și, responsabilitatea campaniei militare este dată celui de-al treilea fiu al lui Eduard, Ioan de Gaunt. Campania eșuează și cu Tratatul de la Bruges din 1375, marile posesiuni engleze din Franța au fost reduse doar la cele din orașele de coastă Calais, Bordeaux și Bayonne. Eșecul militar și presiunea fiscală asociată campaniei a condus la nemulțumiri în Anglia. În special criticile au fost îndreptate către câțiva dintre cei
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
acestora și interveneau în gestiunea terenului. Inscripțiile atestă mai multe categorii: deținătorii de "kitimena kotona" aveau loturi independente, iar "kekena kotona" li se acordau loturi de colectivitățile "da-mi" în schimbul unor obligații; "onata"-arendașii dețineau loturi cu titluri diferite de posesiune. Aristocrația "tereta" primea și ea loturi de pământ. La vârful ierarhiei politice era ""Wanaka"" (regele), care era liderul politic și religios și deținea terenuri numite "temenea". Sub el erau șefii locali și controlorii care îndeplineau sarcini administrative. Siguranța statului era
Civilizația miceniană () [Corola-website/Science/310999_a_312328]
-
lui Tobiasi vechea proprietate și racovicenilor să-l recunoască pe acesta drept stăpân și să i se supună. Sașii n-au fost însă de acord cu decizia voievodului și în anul 1486 au atacat-o pe cale juridică, pe motivul că posesiunea Racovița a aparținut coroanei regale și drept urmare li se cuvine lor. Cu ocazia judecării procesului la Cluj, în afară de părțile implicate au mai apărut și alți pretendenți, în persoana urmașilor lui Simion Magnus, fiul său Gheorghe și fiica Barbara. Sentința s-
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
astfel, tribunalul a hotărât pentru totdeauna apartenența acestei jumătăți de sat de cele „Șapte scaune săsești”, hotărâre confirmată de decretul din 4 octombrie 1486. Cu toate acestea, la data de 28 martie 1488, Tobiasi mai deținea încă în mod abuziv posesiunea sa, ceea ce a determinat o intervenție directă a lui Matia Corvin în conflictul respectiv. Sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor aduce pentru locuitorii domeniului Tălmaciului evenimente legate de incursiunile turcești în Transilvania. Memorabilă a rămas campania turcească
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Erwin de Calnuk”" și "„Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem”". Într-un alt document emis de regele Ungariei, Venceslau al III-lea, la 10 decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităților Mikofalva și Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum și a altora, privind familia comiților din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea de „Barasu” se referă la localitatea Brașov sau la Țara Bârsei. 1288 - Braso: Este consemnat într-un document
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
istorică în anumite contexte, se poate referi la teritoriile coloniale ale Franței sau ale Spaniei care erau înțelese a fi cuprinse la vest de fluviul Mississippi, între vărsarea acestuia în Golful Mexic și paralela a 49-a nordică, care delimita posesiunile Marii Britanii, Franței și Spaniei. Primii exploratori consecvenți ai vestului american, Meriwether Lewis (1807 - 1809) și William Clark (1813 - 1820) au servit ca guvernatori teritoriali ai Louisiana Territory. "Teritoriul Louisiana" avea cinci subdiviziuni, Saint Louis District, Saint Charles District, Sainte Genevieve
Louisiana (teritoriu SUA) () [Corola-website/Science/311186_a_312515]
-
cetătile doar Tarentul a rămas necucerit de către romani. Armata romană recrutată o depășea numeric pe cea greacă, bătălia de la Beneventum din 275 î.Hr. soldându-se cu o înfrângere. Pyrrhus s-a văzut obligat să se retragă în patrie, renunțând la posesiunile sale italiene cucerite. Deși campania sa din vest s-a soldat cu pierderi grele pentru Epir, acesta atacă pe Antigonus II Gonatas, ocupând ușor tronul Macedoniei. Un spartan cu sânge nobil,Cleonymus, l-a rugat pe Pyrrhus să-l ajute
Pyrrhus din Epirus () [Corola-website/Science/311223_a_312552]
-
stăpânire a pământului, cu țăranii care-l lucrau cu tot. De rege, care era cel dintâi împărțitor de pământuri, depindeau marii săi vasali, aceștia fiind totodată seniori pentru o mulțime de vasali mai mici, fiecăruia dintre ei revenindu-i o posesiune de pământ și oameni. Războinicii care luptau călare se numeau cavaleri. Fiind socotiți mai presus de mulțimea de rând, a oamenilor liberi și neliberi, se înrudeau numai între ei și erau mândri de vechimea poziției în care se găseau, moștenită
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
cum trebuie să urmărească cerbul sau mistrețul și cum să mânuiască armele de vânătoare. Aceste raporturi erau determinate de datină. Vasalul era obligat să-și recunoască în mod solemn dependența de seniorul care i-a dat pământ cu drept de posesiune. El se prezenta înaintea seniorului pentru a-și depune omagiul, declarând că devine „omul lui”. În schimbul jurământului, seniorul dădea vasalului o feudă (o bucată de pământ, un sat, o parte dintr-un sat). Depunerea omagiului și învestirea creau între senior
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
insula Hispaniola și în insulele adiacente, religia Vaudou a fost adusă din Africa de către sclavii negri transportați de acolo, pentru a munci pe plantațiile de trestie de zahăr din aceste insule caraibiene. În insula Hispaniola, Vaudou este o religie de posesiune aranjat în jurul unor zeități, cunoscute sub numele de "Iwa", acestea fiind de origine "fon" și "yoruba", spre deosebire de religiile afro-caraibiene din Cuba și din Trinidad-Tobago, în care sunt invocate zeitățile "orisa". Peste tot, sacrificiile sângeroase și dansurile ritale ritmate, incantațiile prin
Vaudou () [Corola-website/Science/311851_a_313180]
-
poate fi realizată și înainte ca săgeată să fie trimisă de Kagome. Conform Prințesei Kaguya, Kagome are o putere neobișnuită care nu este simultană cu curgerea timpului însuși, făcând-o pe Kagome invulnerabila la orice vraja de stopare a timpului. Posesiunile ei moderne (cum ar fi trusa de prim-ajutor) par de asemenea să aibă aceeași proprietate. În momentul în care Kagome va intra în încăperea ce găzduiește Fântână Mâncătoare de Oase din cadrul Templului, va fi atacată de către Stăpâna Centiped, făcând
Kagome Higurashi () [Corola-website/Science/311915_a_313244]
-
încheia odată cu devorarea tinerei, pentru a-i absorbi puterile spirituale, precum și cele care-i conferă abilitățile de înfrângere a timpului. Kaguya va executa o vraja de stopare a timpului, insă Inuyasha și grupul său vor fi imuni la această, datorită posesiunilor primite de la Kagome (Inuyasha are un colier din partea ei, iar Sango, Miroku, Kirara, Kohaku și Shippo au fost bandajați în urmă rănilor din lupta) și vor ajunge la palatul Kaguyei, care se va dărâma în urmă confruntării ei cu Naraku
Kagome Higurashi () [Corola-website/Science/311915_a_313244]
-
danie din 9 decembrie 1627, domnitorul Miron Barnovschi-Movilă a dăruit satele Toporăuți din Ținutul Cernăuți (astăzi aflate în regiunea Cernăuți a Ucrainei) și Șipote (azi în județul Iași) Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Iași (Mănăstirea Barnovschi), închinând mănăstirea cu toate posesiunile sale la Ierusalim. Documentul specifica următoarele: "și iarăși călugării de la acea sfântă mănăstire să n-aibă a pune acolo un dregător de la ei, ci să pună să fie un dregător de acolo și dacă se va întâmpla moarte acelui dregător
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
Pentru că este un mim artist, nu vorbește orice ar fi, de aceea celorlalte personaje le e greu să-l înțeleagă. El poate vorbi, dar alege să nu-o facă, deși a făcut zgomote de respirație în unele episoade. Cele mai multe dintre posesiunile sale sunt imaginare, dar pot fi furate. El este înzestrat cu abilități de circ, cum ar fi sa jongleze și să facă animale din baloane. Încercările sale de a-i amuză pe prietenii săi au adesea consecințe fatale. Lui, de
Happy Tree Friends () [Corola-website/Science/311395_a_312724]
-
administrației orașului, pentru amenajarea acolo a unei grădini publice, ceea ce s-a și făcut în timpul domniei lui Barbu Știrbei. În 1863, legea secularizării averilor mănăstirești propusă de Alexandru Ioan Cuza a fost apoi adoptată de Parlamentul României. Astfel, pădurea Crâng, posesiune a eposcopiei, a fost naționalizată și trecută în administrația guvernului central, orașul păstrând în administrare porțiunea din pădure unde era amenajată grădina publică. Ulterior, însă, primul ministru Ion C. Brătianu a acceptat cererile consiliului local al Buzăului de a primi
Parcul Crâng () [Corola-website/Science/311423_a_312752]
-
963, căsătoria fu celebrată cu solemnitate în Biserica cea Nouă. Dupa ocuparea tronului si casatoria lui, Nichiphor era în culmea bucuriei. Revenea la viață. Uita de severitatea, visurile mistice, promisiunile, pătruns cu totul de fericirea pe care i-o dădea posesiunea Theophanei. Dar prietenii săi călugării nu uitaseră ca el trecutul. Când, în singurătatea sa de la Athos, Athanasie află de nunta imperială, dezamăgit în speranțele sale și profund indignat, alergă la Constantinopol. Primit de împărat, el îl dojeni cu sinceritatea sa
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
două puteri în Italia de sud. Otto I, care cu un an înainte de înscăunarea lui Phokas, primise la Roma coroana imperială și-și supusese aproape toată Italia, trimitea în jurul anului 968 o ambasadă la Constantinopol în vederea unui angajament amiabil asupra posesiunilor italiene care îi lipseau. Ambasadorul său, episcopul de Cremona, Liutprand, care venise în capitala bizantină încă din timpul domniei lui Constantin al VII-lea, în 949, cu o misiune a lui Berenger al II-lea, prezenta guvernului bizantin planul unei
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
domniei lui Constantin al VII-lea, în 949, cu o misiune a lui Berenger al II-lea, prezenta guvernului bizantin planul unei uniuni matrimoniale între fiul lui Otto și o soră a tinerilor împărați ai Bizanțului, care primea în dar posesiunile bizantine din Italia meridională. Această propunere avea la Bizanț un efect de bravadă. Evenimentele recente din Occident îi apăreau suveranului Bizantin ca atentate la interesele și la demnitatea imperiului său. Că Otto luase coroana, că era stăpânul Romei si al
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
și a sprijinit raiduri scoțiene în nordul Angliei. În al doilea rând francezii au atacat mai multe orașe de coastă ale englezilor, lucru ce a condus la constituirea zvonurilor legate de o invazie la scară largă. În al treilea rând, posesiunile lui Eduard al III-lea din Franța au fost puse sub amenințare în 1337; Filip al IV-lea a confiscat ducatul de Aquitaine și regiunea Ponthieu. Eduard emite pretenții la tronul Franței susținând că este singurul descendent masculin al regelui
Eduard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312461_a_313790]
-
în timp ce Eduard lupta în partea de nord a Franței, fiul său cel mare, Prințul Negru, a câștigat o mare victorie în bătălia de la Poitiers, unde este capturat regele Franței Ioan al II-lea. După o succesiune de victorii, englezii aveau posesiuni importante în Franța, regele francez era prizonier în Anglia și administrația franceză era aproape în totalitate în colaps. Pretenția lui Eduard la coroana franceză părea accesibilă. Totuși, campania din 1359 nu a fost concludentă. În 1360, Eduard acceptă Tratatul de la
Eduard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312461_a_313790]
-
în totalitate în colaps. Pretenția lui Eduard la coroana franceză părea accesibilă. Totuși, campania din 1359 nu a fost concludentă. În 1360, Eduard acceptă Tratatul de la Brétigny prin care el pretinde că a renunțat la tronul francez dar dorește garantarea posesiunilor sale din Franța. În Franța, timp de un deceniu, ca urmare a Tratatului de la Bretania a fost o perioadă relativ liniștită, dar la 8 aprilie 1364 Ioan al II-lea moare în captivitate în Anglia. Tronul Franței este ocupat de
Eduard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312461_a_313790]