3,550 matches
-
la o insulă din mijlocul Crișului Negru, pe care oamenii din satele românești Agya, Geroth și altele, sub comanda unui voievod, o întăriseră cu ziduri de piatră, cu turnuri, cu prisăci puternice primprejur, având legătura cu uscatul numai pe o potecă, iar intrarea în incintă prin trei porți atât de înguste încât nu puteau pătrunde sau ieși prin ele decât câte un om, nu și caii. Se opri aici câteva zile, crezând că se află în siguranță, dar când află că
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
servitorii săi fugiți, îi omoară și le iau caii cu bagajele. În noaptea imediat următoare, aceiași tătari au urcat pe Crișul Negru în sus și, prefăcându-se că vor să atace insula dinspre apă, înșeală pe apărătorii înarmați să părăsească poteca și cele trei porți de intrare, în timp ce o ceată de mongoli invadează insula dinspre uscat, și ucide pe toți bărbații și femeile din ea. Cadavrele au rămas neîngropate timp de 20 de zile, pentru că nici unul din locuitorii satelor din jur
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
pe toți tătarii morți, căzuți în luptele din Ungaria și Țările Române, și pe care i-au dus tocmai în Mongolia. Prizonierii erau în număr mare. Ei mânau carele încărcate, cirezile și turmele, supravegheați de puțini tătari, pe drumurile și potecile stricate și acoperite de iarbă și spini. Hoardele răslețe distrugeau satele de pe valea Mureșului, care scăpaseră la invazie. În unele, nu au mai rămas decât turnurile bisericilor, care indicau de la depărtare fostele așezări omenești. În Alba Iulia, nu se vedeau
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
lipsit de argumente în fața unei analize lucide, dl Cornea, cotropit de instincte de comisar politic, punea mâna la centură și-i striga iritat preopinentului: „Dezbaterea nu continuă!”. Covârșit de importanța serviciilor naționale pe care le-a prestat la Păltiniș (dezăpezirea potecilor și lupta împotriva dictaturii și Securității prin forma supremă de sacrificiu: mucles) dl Cornea uită că nu toți cei care fac gargară cu pietre de râu, asemeni lui Demostene, devin oratori celebri. Cei mai mulți rămân fără dinți. Se ia drept altcineva
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
în subordinea pieței mondiale. Globalizarea culturală s-a realizat simultan și inextricabil cu globalizarea tuturor celorlalte dimensiuni ale societății mondiale. Istoria omenirii este, în fapt, un lung șir de aculturații și zilnic sunt scoase la iveală "drumuri" chiar dacă uneori doar "poteci" pe care și prin care se difuza, în și dinspre Europa, China sau Arabia, informații, cunoștințe, modalități de a face, de a crede, de a ști și trăi. Și toate acestea au fost, în diferite moduri și grade, astfel sintetizate
Globalizare etică. Responsabilitate socială corporativă by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
Sofia se pomenește singură pe "o plajă una atât familiară, cât și stranie, ca toate plajele din vis". E îmbrăcată, dar se simte ca și cum ar fi goală, provocatoare. Curând, tânăra femeie se aventurează, de una singură, de-a lungul unei poteci care pornește de pe plajă, simțind "că o urmărește un bărbat, că ochii acelui bărbat sunt lipiți de șoldurile ei, de extravaganta unduire pe care se simțea datoare să le-o imprime". Este un bărbat cu o față "de vârstă mijlocie
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
cu bețele adâncimea apelor. Dacă nu am fi plecat în ziua aceea, puhoaiele ne-ar fi închis acolo pentru două-trei săptămâni pe ghebul mai înalt unde era coliba. Drum greu până am ieșit din zona inundată, peste tot, drumuri, ogoare, poteci, marile șanțuri de scurgere, întindere de apă oțelie. Când am ajuns la Lunca Banului și de pe un dâmb mai ridicat am privit întreaga vale, cât putea cuprinde ochiul, era numai un întins de ape tulburi. Era o revărsare a Prutului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
moș Creangă. El era și le spunea copiilor: „Ați văzut? Așa se conduce sania!” Strașnic învățător îi moș Creangă. Pe nesimțite, am ajuns în Valea Plângerii. În fața Bojdeucii, cobor din birjă și deschid portița. În fața mea, treptele din piatră ale potecii coboară până în prispă. În stânga, clipocește un izvoraș. Mă opresc în fața intrării...Ca adusă de vânt, în fața mea răsare o trestie de copilă cu o basma roșie pe cap și toată numai zâmbet. Fără s-o întreb, îmi spune că moș
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
cu comuna Fundata, cam la zece kilometri mai spre vest și mai sus, în apropierea drumului spre Șirnea. Drumul Șirnei, acum și el parțial asfaltat, are, de asemenea, o oarecare vechime, întrucât din el se desprindeau mai multe cărări și poteci, ce duceau nu numai spre satul din proximitatea masivului Piatra Craiului, ci și peste culmea Carpaților, în depresiunea Dâmboviței, prin satul Ciocanul, spre Dâmbovicioara, localitatea cea mai ocrotită de munți și cea mai bogată în chei. Din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
centru comercial european și capitalele Țării Românești: Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș și Târgoviște. Această cale era singurul drum pe care se putea merge cu carul, căruța sau trăsura, pentru transport de mărfuri și persoane, în condiții de securitate. Existau, firește, și poteci pe unde se putea merge călare sau pe jos, cu pasul. Pe cele două văi, care flanchează Drumul Carului există și astăzi urmele potecilor de odinioară: în partea nordică, către poalele Pietrei Craiului, se putea merge pe Valea Zbârcioarei-Valea Ulmului-Rogoaze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
căruța sau trăsura, pentru transport de mărfuri și persoane, în condiții de securitate. Existau, firește, și poteci pe unde se putea merge călare sau pe jos, cu pasul. Pe cele două văi, care flanchează Drumul Carului există și astăzi urmele potecilor de odinioară: în partea nordică, către poalele Pietrei Craiului, se putea merge pe Valea Zbârcioarei-Valea Ulmului-Rogoaze și, apoi, coborârea spre Dâmbovicioara, fie prin satul Ciocanu, fie pe cărări cunoscute de localnici, sau, înspre flancul Bucegilor, se putea circula, prin Cheia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
la munte, la izvor, liber și să fie-n pace, al naturii, al naturii domnitor." Drumul vechi, în părțile sale părăsite de circulație, mai ales în ultimele decenii, este acum acoperit de iarbă, ajungând pe unele porțiuni la stadiul de potecă. Pe unele porțiuni, învecinate cu platforme mai mici sau mai mari, unde s-ar putea pune fundamentul unei construcții, există pericolul transformării fostului drum în cale de acces spre construcția respectivă, ștergându-se încet-încet și această mărturie a veacurilor. Noua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
de apă, eventual o fântână și a căilor de deplasare. Mai ales iarna, care aici este de patru-cinci luni, când zăpada este abundentă, iar "crivățul" bate cu putere, gerurile sunt pătrunzătoare și deplasarea implică lupta cu nămeții pe căile și potecile înfundate, drumul, în aceste condiții, capătă o însemnătate vitală.(foto 9) Locuitorii satului, ca toți ceilalți țărani din depresiunea Branului, au fost oameni liberi care se ocupau cu creșterea vitelor și cu "lucru la pădure", adică un fel de tăietori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
care au comparat șaua dintre două vârfuri, doi colți de piatră cu strunga oilor din orice obor. Pe această șa, strungă naturală se putea trece dintr-o țară în alta doar de călăreți sau pedeștri ajunși pe aceste culmi pe poteci destul de bine bătătorite ce legau localitățile Moeciu de sus, Moeciu de jos, Cheia și Drumul Carului de strungă, pe parcurs trecând și pe la câteva stâni tradiționale. Gura Strungii cu împrejurările, poalele celor două stânci se constituie într-un loc foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
o mărturisire, de obicei o indicație, dar totdeauna o orientare și o chemare pentru cei ce vor veni după el”, afirma Eugeniu Speranția. Bernardin de Saint-Pierre spunea: „Înțelepții care au scris înaintea noastră sunt călători care ne-au precedat pe potecile nenorocului, ei ne întind mâna și ne cheamă să ne alăturăm lor atunci când totul ne părăsește.” „O carte, zice John Rușkin, nu e scrisă numai pentru a multiplica vocea și pentru a o transporta, ci pentru a o perpetua.” După cum
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
pe șoldurile generoase și o vulpe în jurul gâtului. Capul triunghiular al animalului, cu ochi galbeni, de sticlă, era prins de coadă cu un lănțișor aurit. Plină de importanța ei corpolentă, cucoana mergea cu pas energic, pe care zăpada înghețată a potecii îl făcea să răsune foarte înalt. Îi răspunse la salut printr-o mișcare din cap demnă și rezervată, aruncându-i totodată o privire galbenă, asemănătoare cu a vulpii. În salon, era lumină. Stăpânindu-și neliniștea, împinse ușa. Nastia aștepta mereu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
bagajele călătoriei, ne ajungea din urmă vestea că, pe 1 iulie, Geta închisese ochii pentru totdeauna. Prima imagine răsărită instantaneu în minte o plasează în capătul aleii dintre blocuri, rezemată de brațul lui Nae, urmărindu-ne pe ultimii metri ai potecii care străpungea un gard viu către bulevardul animat, în afara câmpului ei de vedere. Și, imediat, caleidoscopic, pe deasupra anotimpurilor, încadrărilor în spațiu, scene boeme din vacanțele de odinioară la "2 Mai", destinate a se amesteca ulterior, într-o tandră devălmășie, cu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
acest pământ binecuvântat al Bucovinei, pe sub soare și luceferi. Temele majore sunt natura, iubirea, timpul. Confesiunea, meditația, evocarea din catrene (cele mai multe) și distihuri recreează toposul mirific al Bucovinei: casa strămoșească leagăn al copilăriei, pridvorul, grădina, fântâna, livada, lunca, pădurea, obcinile, potecile tainice, "de soare pline", plaiul, brazii, "răchitele bătrâne", teiul singuratic, "pomii în floare", banca veche de sub nuc, iazul, poiana, macii însângerând câmpurile grele de rod, norii, curcubeul, vântul "mesager al dragostei", luceferii, stolurile de cocori, amurgurile blânde, noaptea/ negura, lacrima
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
în aer liber. „Yamanouchi” este locul unde se află „Jigokudani Monkey Park”, un parc unde maimuțele își trăiesc viața lângă izvoarele termale de aici. Locul este faimos, dar mai puțin vizitat, accesul făcându-se ( în acest sezon) numai pe o poteca îngustă ce șerpuiește cam 2 kilometri pe coasta muntelui care este acoperit de zăpadă, timp de patru luni pe an. Lângă izvoarele termale am văzut câteva persoane, femei și bărbați (cercetători), înarmate cu aparate sofisticate, stând nemișcate și filmând, ore
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
clar se Îndreptară spre abisul care se căsca alături. Hai să vezi unde aș fi căzut... Îi făcu un semn cu mâna salvatorului ei și se Îndreptă spre marginea stâncoasă. Jos, departe În vale, se vedeau un râuleț și o potecă Îngustă. Iar dincolo, neverosimil de aproape, altă stâncă, alte poieni. Ca și cum o bardă imensă ar fi despicat stânca În două. Doar câțiva pași despărțeau cele două pietre uriașe. Dar ce pași! Nu cred c-aș fi putut să sar dincolo
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trebui să-l urmezi. Nu-l lua ca pe o mustrare. E doar un sfat Înțelept. Sunt mai bătrân decât tine și-am văzut mai multe... În scurtă vreme ajunseră la răscrucea cu pricina. Drumul lor se Încrucișa cu o potecă bătătorită ce urca din vale. Descălecară și se traseră sub marginea pădurii. Pe Simeon Îl ascunseră cu cal cu tot sub un brad bătrân, cu crengi până aproape de pământ, și-l lăsară acolo, după ce legară hățurile de o ramură zdravănă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
seama că și mâinile Îi erau legate, prizonierul n-avea cum să fugă. Așa că de partea lui nu mai aveau nici o grijă. Îi mai vârâră și un căluș În gură și-l lăsară acolo, trecând toți de partea cealaltă a potecii, de unde se puteau vedea cotiturile acesteia până departe spre vale. Cioplitorul Își pipăi căptușeala zdrențuită și simți cu bucurie vârful ascuțit al pietrei salvatoare. Apoi Începu să-și facă un plan. Timpul trecea nespus de Încet. Simeon Își mișca fără
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Bertha Începu să plângă de frică. — Sunt zgomotele obișnuite ale pădurii, nu trebuie să vă faceți griji. În curând suntem la mânăstire, spuse fratele Gregor când fetele Îi cerură să se oprească. Într-adevăr, În scurtă vreme, după ce coborâseră mult, poteca ajunse Într-o vale largă, Între doi versanți Împăduriți. Acolo ea se despărțea În două. Era prea Întuneric pentru a-și da seama unde se află, dar prințesa reuși să distingă În fața ei un drum mai larg. — Iată, stăpâna mea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trăgea de sus, celălalt împingea din spate. Nu le puteam urca în poziție verticală, pe roți. Le-am târât culcate și, cum s-a nimerit, alunecând și murdărindune, ca după ploaie. A urmat un urcuș infernal prin pădure pe o potecă relativă, plină de crengi rupte și vreascuri ude, uneori prin noroi și băltoace, vânând marcajele bine ascuse de cei care le plasaseră, ca pentru relaxarea prin orientarea turistică. Eram obosiți, nu apărea nici un indiciu care să ne arate că ne-
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ieșirea din sat, un puști mi-a arătat pe unde să merg prin pădure, până la șoseaua spre Moinești, astfel scurtând drumul. Cred că se apropiau orele trei-patru după amiaza și nu mai terminam mersul prin pădurea aceea deasă, pe o potecă tare grea pentru bicicletă. Evident, de când mă despărțisem de binevoitorul care-mi arătase drumul la Buhuși, mersesem doar pe lângă bicicletă. Obosit, prin pădure am călcat în bălți, am cărat ca vai de mine bicicleta enorm de grea, cu bagajele pe
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]