2,965 matches
-
omite conjuncția "que": "Îl parle tellement vite, qu’on ne le comprend pas" „Vorbește atât de repede, încât nu-l înțelegi” → "On ne le comprend pas, tellement îl parle vite" „Nu-l înțelegi, atât de repede vorbește”. În frază franceză, predicatul subordonatei nu exprimă totdeauna la fel ca în cea românească simultaneitatea, anterioritatea și posterioritatea procesului față de cel din principala, atunci când predicatul principalei este la un timp trecut, adică concordanță timpurilor este mai puțin liberă în franceză decât în română. Atunci cand
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
On ne le comprend pas, tellement îl parle vite" „Nu-l înțelegi, atât de repede vorbește”. În frază franceză, predicatul subordonatei nu exprimă totdeauna la fel ca în cea românească simultaneitatea, anterioritatea și posterioritatea procesului față de cel din principala, atunci când predicatul principalei este la un timp trecut, adică concordanță timpurilor este mai puțin liberă în franceză decât în română. Atunci cand predicatul principalei este la prezent sau la viitor, nu există deosebiri între franceză și română, în afară de faptul că în franceză sunt
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
subordonatei nu exprimă totdeauna la fel ca în cea românească simultaneitatea, anterioritatea și posterioritatea procesului față de cel din principala, atunci când predicatul principalei este la un timp trecut, adică concordanță timpurilor este mai puțin liberă în franceză decât în română. Atunci cand predicatul principalei este la prezent sau la viitor, nu există deosebiri între franceză și română, în afară de faptul că în franceză sunt în plus două forme temporale care exprimă anterioritatea, respectiv posterioritatea față de timpul din principala. Predicatul subordonatei indică raporturile temporale în
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
franceză decât în română. Atunci cand predicatul principalei este la prezent sau la viitor, nu există deosebiri între franceză și română, în afară de faptul că în franceză sunt în plus două forme temporale care exprimă anterioritatea, respectiv posterioritatea față de timpul din principala. Predicatul subordonatei indică raporturile temporale în modul următor: Dacă predicatul principalei este la un timp trecut, în locul formelor temporale de mai sus ale predicatului subordonatei se folosesc alte forme pentru a exprima aceleași raporturi temporale. Principiul acestei schimbări este ca, față de
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
prezent sau la viitor, nu există deosebiri între franceză și română, în afară de faptul că în franceză sunt în plus două forme temporale care exprimă anterioritatea, respectiv posterioritatea față de timpul din principala. Predicatul subordonatei indică raporturile temporale în modul următor: Dacă predicatul principalei este la un timp trecut, în locul formelor temporale de mai sus ale predicatului subordonatei se folosesc alte forme pentru a exprima aceleași raporturi temporale. Principiul acestei schimbări este ca, față de cazul precedent, formele de prezent din subordonată (inclusiv aceste
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
în franceză sunt în plus două forme temporale care exprimă anterioritatea, respectiv posterioritatea față de timpul din principala. Predicatul subordonatei indică raporturile temporale în modul următor: Dacă predicatul principalei este la un timp trecut, în locul formelor temporale de mai sus ale predicatului subordonatei se folosesc alte forme pentru a exprima aceleași raporturi temporale. Principiul acestei schimbări este ca, față de cazul precedent, formele de prezent din subordonată (inclusiv aceste forme ale verbelor auxiliare) se înlocuiesc cu forma de indicativ imperfect, iar forma de
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
de prezent din subordonată (inclusiv aceste forme ale verbelor auxiliare) se înlocuiesc cu forma de indicativ imperfect, iar forma de viitor simplu se înlocuiește cu cea de condițional prezent, care aici nu are valoare de condițional: De menționat că, dacă predicatul principalei este la prezent sau la viitor, iar predicatul subordonatei este la indicativ imperfect, la indicativ mai mult ca perfect sau la condițional, predicatul subordonatei rămâne la aceste forme și atunci când frază trece în planul trecutului prin trecerea predicatului principalei
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
auxiliare) se înlocuiesc cu forma de indicativ imperfect, iar forma de viitor simplu se înlocuiește cu cea de condițional prezent, care aici nu are valoare de condițional: De menționat că, dacă predicatul principalei este la prezent sau la viitor, iar predicatul subordonatei este la indicativ imperfect, la indicativ mai mult ca perfect sau la condițional, predicatul subordonatei rămâne la aceste forme și atunci când frază trece în planul trecutului prin trecerea predicatului principalei la un timp trecut: În unele cazuri nu este
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
cu cea de condițional prezent, care aici nu are valoare de condițional: De menționat că, dacă predicatul principalei este la prezent sau la viitor, iar predicatul subordonatei este la indicativ imperfect, la indicativ mai mult ca perfect sau la condițional, predicatul subordonatei rămâne la aceste forme și atunci când frază trece în planul trecutului prin trecerea predicatului principalei la un timp trecut: În unele cazuri nu este obligatorie aplicarea regulilor concordantei timpurilor, adică formă predicatului subordonatei este aceeași, fie că predicatul principalei
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
dacă predicatul principalei este la prezent sau la viitor, iar predicatul subordonatei este la indicativ imperfect, la indicativ mai mult ca perfect sau la condițional, predicatul subordonatei rămâne la aceste forme și atunci când frază trece în planul trecutului prin trecerea predicatului principalei la un timp trecut: În unele cazuri nu este obligatorie aplicarea regulilor concordantei timpurilor, adică formă predicatului subordonatei este aceeași, fie că predicatul principalei este la prezent sau la viitor, fie că este la un timp trecut: În franceză
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
mai mult ca perfect sau la condițional, predicatul subordonatei rămâne la aceste forme și atunci când frază trece în planul trecutului prin trecerea predicatului principalei la un timp trecut: În unele cazuri nu este obligatorie aplicarea regulilor concordantei timpurilor, adică formă predicatului subordonatei este aceeași, fie că predicatul principalei este la prezent sau la viitor, fie că este la un timp trecut: În franceză modernă, timpul predicatului din principala nu influențează folosirea timpurilor în cazul predicatului la subjonctiv al subordonatei. Acesta este
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
condițional, predicatul subordonatei rămâne la aceste forme și atunci când frază trece în planul trecutului prin trecerea predicatului principalei la un timp trecut: În unele cazuri nu este obligatorie aplicarea regulilor concordantei timpurilor, adică formă predicatului subordonatei este aceeași, fie că predicatul principalei este la prezent sau la viitor, fie că este la un timp trecut: În franceză modernă, timpul predicatului din principala nu influențează folosirea timpurilor în cazul predicatului la subjonctiv al subordonatei. Acesta este la subjonctiv prezent pentru a exprima
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
un timp trecut: În unele cazuri nu este obligatorie aplicarea regulilor concordantei timpurilor, adică formă predicatului subordonatei este aceeași, fie că predicatul principalei este la prezent sau la viitor, fie că este la un timp trecut: În franceză modernă, timpul predicatului din principala nu influențează folosirea timpurilor în cazul predicatului la subjonctiv al subordonatei. Acesta este la subjonctiv prezent pentru a exprima simultaneitatea și posterioritatea, si la subjonctiv trecut pentru exprimarea anteriorității: Numai în limba literară are loc, dar rar, folosirea
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
aplicarea regulilor concordantei timpurilor, adică formă predicatului subordonatei este aceeași, fie că predicatul principalei este la prezent sau la viitor, fie că este la un timp trecut: În franceză modernă, timpul predicatului din principala nu influențează folosirea timpurilor în cazul predicatului la subjonctiv al subordonatei. Acesta este la subjonctiv prezent pentru a exprima simultaneitatea și posterioritatea, si la subjonctiv trecut pentru exprimarea anteriorității: Numai în limba literară are loc, dar rar, folosirea pentru concordanță timpurilor, daca predicatul principalei este la un
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
folosirea timpurilor în cazul predicatului la subjonctiv al subordonatei. Acesta este la subjonctiv prezent pentru a exprima simultaneitatea și posterioritatea, si la subjonctiv trecut pentru exprimarea anteriorității: Numai în limba literară are loc, dar rar, folosirea pentru concordanță timpurilor, daca predicatul principalei este la un timp trecut, a două forme temporale de-acum arhaice ale subjonctivului, aproape exclusiv la persoana a treia: subjonctivul imperfect în locul celui prezent și subjonctivul mai mult ca perfect în locul celui trecut. În cazul folosirii acestor timpuri
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
devin completive directe. Propoziția enunțiativa indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "que": "Îl déclare qu’îl l’aidera" „(El) declară că îl va ajuta”. Specific în franceză standard pentru propoziția interogativa indirectă este faptul că este corectă numai topica subiect + predicat și că nu este corectă construcția cu "est-ce qui/que", deși aceasta se folosește în registrul familiar. Întrebarea totală indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "și": "Elle me demande și j’irai" „(Ea) mă întreabă dacă voi merge”. Întrebarea parțială
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
mai frecvent cu infinitivul decât în română, care preferă propoziția subordonată. Conform gramaticilor franceze tradiționale, verbul la infinitiv nu poate fi predicat, cu o excepție, când are subiect diferit de cel al verbului sau regent, și în acest caz este predicatul unei așa-numite „propoziții infinitivale”, care este cel mai adesea o completiva directă. Aceasta se întâmplă în următoarele situații: În afara cazurilor precedente, în general, dacă un verb regent și un verb subordonat au același subiect, verbul subordonat este la infinitiv
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
în următoarele situații: În afara cazurilor precedente, în general, dacă un verb regent și un verb subordonat au același subiect, verbul subordonat este la infinitiv. Uneori acest lucru este obligatoriu, dar alteori procesul exprimat de infinitiv poate fi exprimat și cu predicatul unei subordonate. În caz de subiect unic este obligatorie exprimarea complementului cu infinitivul în loc de subordonată corespunzătoare, când în această conjuncția este "que" sau când este vorba de altă locuțiune conjuncționala decât cele de mai sus, si cand predicatul ei este
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
și cu predicatul unei subordonate. În caz de subiect unic este obligatorie exprimarea complementului cu infinitivul în loc de subordonată corespunzătoare, când în această conjuncția este "que" sau când este vorba de altă locuțiune conjuncționala decât cele de mai sus, si cand predicatul ei este la subjonctiv. Exemple: În următoarele cazuri mai frecvente nu este obligatoriu, dar este posibil să se exprime un complement cu infinitivul în locul subordonatei corespunzătoare, cu diferența că în general infinitivul este specific registrului elevat: Același verb poate fi
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
ei este la subjonctiv. Exemple: În următoarele cazuri mai frecvente nu este obligatoriu, dar este posibil să se exprime un complement cu infinitivul în locul subordonatei corespunzătoare, cu diferența că în general infinitivul este specific registrului elevat: Același verb poate fi predicatul la subjonctiv al unei propoziții subiective sau subiect în calitate de verb la infinitiv. Primul caz este acela în care ceea ce verbul regent exprimă se referă la un subiect determinat (cel al subordonatei), al doilea caz - acela în care aceasta se referă
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
al doilea caz - acela în care aceasta se referă la un subiect nedeterminat (cel al infinitivului): De altfel, construcția cu infinitivul nu este obligatorie aici, deoarece același înțeles îl are o frază cu subordonată având ca subiect pronumele "on" și predicatul la diateza activă, sau cu subordonată având predicatul la diateza pasivă: "Îl faut qu’on fasse leș courses / Îl faut que leș courses soient faites", "Îl serait bon qu’on pose cette question / Îl serait bon que cette question soit
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
referă la un subiect nedeterminat (cel al infinitivului): De altfel, construcția cu infinitivul nu este obligatorie aici, deoarece același înțeles îl are o frază cu subordonată având ca subiect pronumele "on" și predicatul la diateza activă, sau cu subordonată având predicatul la diateza pasivă: "Îl faut qu’on fasse leș courses / Îl faut que leș courses soient faites", "Îl serait bon qu’on pose cette question / Îl serait bon que cette question soit posée". "Ne" și "pas" (în locul acestuia din urmă
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
celelalte extensive, fiindcă cele dintâi nu adaugă prin predicat nimic la conceptul subiectului, ci numai îl descompun prin analiză în conceptele lui parțiale, care erau deja gândite îl el (deși confuz); pe când cele din urmă adaugă la conceptul subiectului un predicat care nu era deloc gândit în el și nu putea fi scos prin descompunerea lui”. Totuși, unii filosofi, printre care și Quine, refuză să accepte sau să recunoască orice fel de distincție de genul analitic - sintetic, susținând că deși o
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
că conceptul, pe care îl am, este descompus și îmi este făcut inteligibil mie însumi; că în judecățile sintetice trebuie să am, în afară de conceptul meu de subiect, încă ceva (X) pe care se sprijină intelectul, pentru a cunoaște că un predicat, care nu se află în acest concept, îi aparține totusi”. Pentru Immanuel Kant existau următoarele patru categorii de adevar: Distincția metafizică dintre adevărurile necesare și contingente conține implicații ale cunoașterii a priori și a posteriori. O propoziție este cu necesitate
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
katēgoria"), tradus cu sensul de „ceea ce poate fi spus, predicat, declarat sau asociat cu ceva”. O categorie este un atribut, o proprietate, calitate sau caracteristică care poate fi predicată despre un obiect. „[...] Remarc privitor la categorii[...] utilitatea lor logică în calitate de predicate pentru obiecte”. Kant le numește apredicate ontologice”. În filozofia aristotelică era un termen tehnic folosit cu referire la zece clase care împreună „ar acoperi” toate modurile de a fi. Un predicat din una dintre categorii ar putea, în anumite
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]