27,702 matches
-
consimțit cu greu. Probabil că Dora purta de două ori mai multă Îmbrăcăminte decât mine și Își găsea drumul pe scări chiar și În beznă. Din fericire, jocul se dovedi a fi mult prea interesant pentru o competiție. Așa că am preferat să bâjbâim În Întuneric, avansând, apoi retrăgându-ne. De fiecare dată când ne atingeam, ne sărutam, apoi unul sau una din noi se elibera, ajutându-l pe celălalt să se dezbrace de ceva - pe care el sau ea o primea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aparențele Înșeală! Încă reticentă, poliția a reușit să găsească indicii care o legau de activități care În alte țări se desfășoară În așa-numita zone rossi, cunoscută și sub numele de „cartier chinezesc“. Geniala Karla Manetti, faimosul inspector de la omucideri preferă să nu divulge modul În care au făcut această conexiune Într-un timp atât de scurt. „Dar o crimă rămâne o crimă, indiferent de Îndeletnicirile persoanei decedate. Nu vom sta liniștiți până nu vom găsi o explicație logică. “ Inspectorul Îndeamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și o femeie Într-o postură stângace, Încadrând o siluetă cu dinții descoperiți și mâinile Încătușate. O fi fost vârcolacul infam de la râul Leine? Dacă da, femeia care-l susținea era cu siguranță Manetti - caz În care o Înțelegeam de ce prefera să acționeze fără a fi văzută. Eminența cenușie a orașului era mai tânără decât mă așteptam, În jur de treizeci și cinci de ani, maxim patruzeci, și avea o Înfățișare cât se poate de mediteraneană. Pielea nu-i era nici prea Închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de treizeci și cinci de ani, maxim patruzeci, și avea o Înfățișare cât se poate de mediteraneană. Pielea nu-i era nici prea Închisă, nici prea deschisă, chipul aspru, cu buze groase și sprâncene bine conturate. Privirea alertă, dar indiferentă, nasul proeminent, prefera să-și aranjeze cărarea Într-un stil sobru, ca bărbații. Dar cea mai impresionantă era cicatricea: pe partea dreaptă a feței, o linie aproape verticală se Întindea de la vârful nasului până la panta bărbiei. — Doriți să dați o declarație? Manetti părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
germană“ la fabrica de bere? Trei stații mai târziu, am coborât. Văzduhul era albastru ca flacăra de la aragaz, platforma, goală. De data aceasta la recepție era altcineva, o tânără care arăta vag bolnavă și vlăguită. Cu o eșarfă În jurul gâtului, prefera un machiaj accentuat și avea niște ochi de culoarea - să mă gândesc - lămâii verzi. Se mișca mult, repede și fără rost. În ciuda acestor activități uimitoare, femeia nu prea era atentă - Într-o clipă era doar ochi și urechi; În alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de guler. Pășesc Întotdeauna cu viață, nu se uită niciodată Într-o parte, ca și când ar purta ochelari de cal. Oare cred că ceea ce nu văd, nu-i va vedea nici pe ei? Sunt sigur că, dacă s-ar putea, ar prefera să rămână complet invizibili. În cea ce mă privește, Îmi puteam permite să fiu văzut. Având În vedere situația În care mă aflam, mi-am dat seama că ar putea fi singurul lucru pe care mi-l puteam permite În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să organizeze bandele de băieți din oraș exact cum vroia el. N-aveau cum să fie mai răi decât naționaliștii care păreau să fi ocupat toate posturile de pe șantiere zilele astea, sau trupele Sturmabteilung-ului care Începuseră să patruleze străzile. Personal, preferam să evit orice contact cu ambele grupe. Coborându-mi vocea, am mai zis că nici Otto n-ar trebui să - desigur, asta dacă nu-i plăcea acel sentiment de fraternitate pe care-l oamenii de știință păreau atât de dornici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întâmplă din când În când ca un vizitator să vrea să fie tratat un pic mai dur. Cum bine știi, ăsta nu e stilul meu. Dar dacă insistă, presupun căl pot ruga să se uite mai bine la el. Majoritatea preferă să se uite, deoarece asta intensifică plăcerea. Cei care nu vor, cei care chiar nu reușesc să-și confrunte propria privire, refuză, până mă las păgubașă. Și râse discret. De obicei, sunt cam aceiași bărbați care Își inventează un nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întrebări care precedau aceste date, aruncând un ochi și asupra celorlalte o sută, apoi Îndoiala m-a cuprins din nou. La Întrebarea nr. 44, de pildă: „Știți să fluierați?“ Sau nr. 92: „Îmbrăcămintea joacă un rol important În viața Dumneavoastră? Preferați să vă Îmbrăcați simplu, sau stratificat, vă place Îmbrăcămintea strâmtă, sau lejeră, gulerele ridicate, sau cele descheiate? Purtați bijuterii? Purtați cumva un cuțit În buzunar? Care este culoarea Dvs. preferată?“ Numărul 133: „Vă Înfuriați dacă o persoană refuză să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și mai era o fată care obișnuia să vină cu mine. Chiar venea. Adele, așa se numea. Eram cam de aceeași statură și ne Împrumutam hainele tot timpul - chiar dacă Adele era cu câțiva ani mai mare și mai târziu a preferat pantalonii. Când Îmi țineam tivul cu bărbia, Încercând să-mi dau seama ce făcea, de obicei prietena mea era pe picior de plecare pe ușa din spate. Dora Îmi povesti că angajații de la bucătărie zâmbeau și o Întrebau dacă are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
au Încetat. În schimb, În yală a fost introdusă o cheie. Abia am apucat să fac legătura Între mașina-de-pe-stradă și bătăile-de-la-ușă, când pe ușă au intrat doi ofițeri de poliție. Cel mai În vârstă avea părul blond, ondulat; cel tânăr prefera nu doar alifie de păr, ci și o cărare exactă la mijloc, parcă trasată cu lama unui cuțit. Ambii mi se păreau Îngrozitor de familiari. Dacă nu mă Înșelam, ofițerul mai vârstnic era cel care mă escortase la Manetti, pe când pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a fost În stare să șteargă intrarea aceea incriminatoare din agenda Dorei: „AK 6 p.m.“. Poate ar fi mai bine să mărturisesc? N-a trebuit să meditez prea mult la opțiunile pe care le avea, ca să-mi dau seama că preferam paragraful 168, decât să fiu acuzat de omor. Uite cum face soarta ca omul să cedeze În fața unui rău mai puțin grav, mă gândeam. Învins, m-an așezat la masă. Viitorul nu arăta deloc bine. Eu fusesem cel care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aburind și le punea În conuri subțiri de hârtie. După ce clientul a fost servit, o doamnă mai vârstnică cu o pălărie se holbă cu ochi mari la sticlele vânzătorului, sporovăind cu proprietarul lor. Când În sfârșit a decis ce gust preferă, Italianul scutură containerul ceremonios, de parcă ar fi fost parte dintr-un ritual religios complicat, și turnă amestecul prețios - care se scufundă cu o grație tardivă În muntele de gheață mărunțită. În curând, mixtura avea să devină foarte galbenă și foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mult parfum și vaselină. În aceste refugii, bărbați În toată firea erau reclamați că s-ar plimba În șosete dichisite și pantofi de piele originali - Împodobindu-și degetele delicate cu numeroase inele strălucitoare, făcându-și umbre discrete În jurul ochilor și preferând, din motive care-mi erau străine, nările roșii. Dacă Frăția nu lua măsuri radicale, „fetițele“ astea urmau să devină În curând modelul social acceptat - ceea ce m-a făcut să cred că viitorul era destul de sumbru. — Din cauză că testiculele apar În pereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
urmă mă Înșelasem? Poate că nu era supărată pe mine pentru c-am propus să devenim frați, ci doar nemulțumită de aluziile mele la avantajele goliciunii. Dacă da, foarte bine. Oamenii de genul adepților lui Kock erau cu siguranță de preferat asociațiilor de educație fizică, cele care acceptau doar un anumit tip de clienți. Cel puțin la Întrunirile organizate de apostolul goliciunii socialiste luau parte toate sexele și categoriile sociale. Nimeni nu era prea tânăr sau prea bătrân, prea ciufulit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
picioare. După ce am deformat o agățătoare pentru haine, Încuietoarea a fost ușor de dibuit. Mecanismul făcu clic de câteva ori, apoi se deschise pocnind. Din păcate În valiză n-am găsit nimic surprinzător: ceva lenjerie intimă curată, o cheie universală preferată de lăcătuși (am bănuit că așa a reușit să intre Anton la Dora), un plic maro cu două teancuri groase de franci și un sâmbure lipicios de cireașă, precum și, În mod ciudat, un studiu francez despre tatuaje. Cartea, nedesfăcută Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ucigaș În ochii legii - „cel puțin atâta timp cât anumite paragrafe nu vor fi rescrise, domnule Knisch. Și, sincer să fiu, mă Îndoiesc că vor fi. “ Bătând gânditor cu creionul În caiet, apoi În propria-i dantură, Wickert accentuă faptul că Manetti preferase să ignore aceste activități eugenetice, probabil pentru că le considera o favoare făcută societății. Oftă, recunoscând că, dacă era cazul, s-ar putea să-i susțină punctul de vedere. Mai rău, din punct de vedere juridic, era interesul lui Froehlich În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
evidentă: păr blond, ochi gri, ca de oțel, și așa mai departe. Diferențele decisive Însă erau de natură spirituală. Tânărul Hatz avea semne clare de autism. Vorbea rar, aproape deloc, și părea indiferent la cerințele celorlalți Într-un mod fericit, preferând să trăiască Într-o lume creată de el, Înconjurat de sunete și tonuri pe care doar el le putea auzi. — N-o să aflăm niciodată ce s-a Întâmplat. Dar În august, 1918, reședința familiei Hatz fusese distrusă de un incendiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toate astea n-ar fi fost de ajuns, mă iubea și el. Și el vedea în mine șansa noastră de a fi „la fel de buni ca oricare“, șansa noastră de a ne câștiga respectul și cinstirea celorlalți - deși, când eram mic, prefera să vorbească de ambițiile lui legate de viitorul meu mai ales în termeni financiari. „Să nu fii prost ca taică-tu“, îi zicea el în glumă băiețelului din poală, „să nu iei de nevastă o fată frumoasă, să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu inteligența și cu puterea mea de observație? Știa, de pildă, să facă jeleu cu felii de piersică ce pluteau prin el, sfidând legea gravitației. Știa să facă chec cu gust de banane. Cu lacrimi în ochi, pătimind din greu, prefera să-și dea singură pe răzătoare hreanul decât să cumpere acele pișehț 1 vândute în sticle la magazinele de delicatese. Îl urmărea pe măcelar „cu ochi de șoim“, cum spunea ea, să fie sigură că nu uită să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în casă cu obrajii îmbujorați, dogoritori, și cu un dolar pe care l-am câștigat dând zăpada cu lopata: — Știi ce-o să capeți la cină drept răsplată c-ai fost așa de hărnicuț? - îmi gângurește mama cu drăgălășenie. Mâncarea ta preferată pe timp de iarnă. Tocăniță de miel. S-a înserat: după o duminică petrecută în New York City, la Radio City și în Chinatown, pornim spre casă peste podul George Washington - drumul cel mai scurt dintre Pell Street și Jersey City
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Nu fac decât să spun adevărul, ripostează ea. Toată ziua mă spetesc muncind la bucătărie, iar tu mănânci de parcă ar arde undeva, iar ăsta - ăsta a ajuns la concluzia că mâncarea gătită de mine nu-i destul de bună pentru el. Preferă să se-mbolnăvească și să mă bage și pe mine-n toți sperieții. Ce-a făcut? — Nu vreau să-ți faci sânge rău. Hai s-o lăsăm baltă. Dar de lăsat, nu poate s-o lase, așa că acum ea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de apartament? Cu un sfanț dacă le dai mai mult de cincizeci de dolari pe lună, se cheamă că ești într-o ureche. Pentru mine rămâne un mister de ce nu vrei să te-ntorci în North Jersey - de ce-oi prefera tu zgomotul și crimele și poluarea... Iar maică-mea îi dă înainte cu șușotitul. Sophie continuă să șușotească. O dată pe lună mă duc să iau cina la ei, pentru mine e o luptă care-mi solicită toată șiretenia, viclenia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de sticlă un slip pentru băieței, taman cum am avut și până acum. Sugerează că acesta e cel mai potrivit model pentru mine, se usucă rapid și nu irită pielea. — Ce culoare ai vrea? întreabă unchiul Nate. Te pomenești că preferi culoarea școlii, ai? Mă înroșesc ca racul, dar răspunsul meu e cu totul altul. — Nu vreau să mai port așa ceva - și simt cum plutește în aer umilirea mea, o aud venind de departe: o să se spargă din clipă-n clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
idioțenii la fel de mari. Da, da, poate că atunci asta ar fi soluția: să ne gândim la ele ca la niște vaci dăruite cu două miracole gemene: graiul și mah-jong-ul. De ce să nu fim milostivi în gândire, doctore? Iată detaliul meu preferat din sinuciderea lui Ronald Nimkin: în timp ce se bălăbăne atârnat de capul dușului, de cămașa cu mâneci scurte a tânărului pianist mort e prins cu un bold un bilet - cămășile lui Ronald stăruie cel mai mult în memoria mea: acest adolescent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]