5,064 matches
-
De aceea mama avea mereu grijă să strângă apa de ploaie de pe acoperiș, pentru spălatul rufelor. Iar când n-o strângea sau ploaia venea pe neașteptate, mă încerca senzația că apa se irosește. Ploaia se irosea. Îmi venea să mă reped afară în orice clipă și să pun un lighean sub gura burlanului, chiar pe timpul furtunilor de vară... Furtuna se îndepărta, dar o bucată de vreme pe burlan, în urma ei, la câteva palme de fereastră, jos, continua să se zbată, cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Blajina doamnă Ștef își ieșise din fire. Din odăița alăturată se auzeau prin perete țipetele fetei. Bătaia nu mai contenea. Mama a ascultat îngrozită un timp țipetele fetei, dar la un moment dat n-a mai putut răbda. S-a repezit pe ușă afară dând fuga la odaia doamnei Ștef și s-a pornit să lovească disperată cu pumnii în ușă: "Doamnă Ștef! Doamnă Ștef! Ce faceți? N-o mai bateți pe Roxana! Mâine o să regretați! Doamnă Ștef!"... A fost singura
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
posibil eventuale depozite de muniție și armament. Până ce ieșiți din linia noastră, vă conduce un ofițer al meu. Pe urmă... Cel de Sus. Vă doresc noroc și succes! Locotenentul Făgurel a ieșit grăbit de la comandantul batalionului. Sergentul Cicoare s-a repezit să-l întâmpine. Cum se prezintă situația, domn’ locotenent? După o explicație sumară, a ordonat adunarea grupei. Când toți au fost pezenți, au pornit în urma unui sublocotenent, delegat al batalionului. Obiectivul? Râpa! În vreo jumătate de ceas, ofițerul care i-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
i se întâmpla, a luat sticla cu rachiu, a ieșit afară și s-a așezat pe prispă privind lung și cu tristețe spre ușa grajdului. O pală de vânt a răscolit frunzele moarte căzute prin curte și 110 s-a repezit spre ușa grajdului zgâlțâind o din țâțâni... Odată cu aceasta, Toaibă a auzit din nou ca prin vis același nechezat chemător... „Să știi că am cam început să iau câmpii. Da’ mai bine să văd eu de ce mi se tot năzare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și a ajuns cât era de lung în fundul șanțului de la 148 poarta Dochiței... Orice încercare de a ieși din șanț nu-i reușea, fiindcă nu avea de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca din răsputeri să se apere de câine și să iasă din șanț, a apărut Dochița cu un felinar în mână, care, din pricina vântului, s-a stins îndată. Care ești acolo? - a întrebat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
schimbat! Acum seamănă tare mult cu cel de dinainte de război. Să dea Domnul să rămână mereu așa!” Și ca și cum Dumnezeu i-ar fi ascultat ruga, Toader al ei, pe măsură ce trecea timpul, devenea altul... Când venea de la târg nu se mai repezea la blidar după sticla cu rachiu... Dacă ieșea în sat, mergea pe la crâșmă așa să mai schimbe o vorbă cu unul, cu altul... Prispă îi turna un țoi de rachiu care însă rămânea nebăut... Când ajungea la poarta Dochiței, se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
turmă mare de porci, care pășteau. Și dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie. 33. Dracii au ieșit din omul acela, au intrat în porci și turma s-a repezit de pe rîpă în lac, și s-a înecat. 34. Porcarii, cînd au văzut ce se întîmplase, au fugit și au dat de veste în cetate și prin sate. 35. Oamenii au ieșit să vadă cele întîmplate. Au venit la Isus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
Ultimul cuvânt l-a rostit în clipa când îi simțeam deja dogoarea buzelor... Până să-mi revin, ea se afla cu mâna pe clanța ușii. ― Rămâi cu bine, dragule. Te iubesc! - a rostit în timp ce a dispărut dincolo de ușă. M-am repezit la geam, s-o văd. Mergea cu pas grăbit spre chilia ei, privind mereu spre geamul meu... Am mâncat cu mare poftă sarmalele aduse de Zâna. Am ieșit în cerdac, unde am rămas o vreme, gustând din vin și întrebându
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cale bătrânul de mă poftește la căsuța lui din vale?” Dominat de această întrebare, am pornit spre chilioara mea. Lumina slabă a lămpii abia aburea geamul. Era semnul că cineva a trecut pe acolo. Dar cine? Odată intrat, m-am repezit să fac lumina lămpii mai mare. Totul în jur era ca în totdeauna. Sub ștergar mă aștepta o strachină învârfonată cu plăcinte poale-n brâu încă calde. Alături, nelipsita ulcică cu vin rubiniu, ca și cel din oala “uitată” pe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
învârfonată cu plăcinte poale-n brâu încă calde. Alături, nelipsita ulcică cu vin rubiniu, ca și cel din oala “uitată” pe colțul mesei. Resemnat, am pus mâna pe prosopul de baie frumos împăturit la capătul crivatului. Eram gata să mă reped afară, dar de pe podea mi-a atras atenția un petec de hârtie, împăturit... L-am desfăcut cu iuțeală și am citit: “Știu că ai sfârșit ce aveai de făcut cu părintele și vei pleca. Dar eu ce voi face? Zâna
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ca diseară să nu întârzii” m-a făcut să cred că nu voi fi doar eu cu bătrânul; poate vor fi prezente și cele două femei: Zâna și Sevastița. Îndată ce bătrânul a intrat în chilie, cu inima zvâcnind, m-am repezit să văd dacă nu găsesc vreo noutate în camera mea. Nu. Nu era nimic deosebit... După ce am mâncat, spre deosebire de celelalte zile când trebuia să mă întâlnesc cu bătrânul, m-am întins în crivat, cu gând să împuținez din nesomnul de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
stresat și agitat, care l-a dat cumva afară din biserică. De atunci nu mai vrea pur și simplu să meargă la spovedit. Este adevărat că, mai ales ca preot (dar și ca medic sau alte profesii) NU TREBUIE SĂ REPEZI LUMEA. Trebuie să fii delicat. Altfel vezi ce se poate întâmpla. Și i-am găsit și duhovnic bun și el tot refuză să meargă. Asta e. Lumea nu realizează, din nou, ce ajutor minunat ne-a dat Dumnezeu în infinita
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
A rămas perplex și sânt convins că în clipa aceea m-a crezut nebun. "Bine, bine, sigur... Înțeleg... Poftiți." Bietul om nu știa cum să fie mai prietenos cu mine, să nu mă supere. Se temea probabil să nu mă reped să-l strâng de gât. Din ziua aceea, când mă zărea își făcea de lucru în altă parte, dar mă studia pe furiș cu o mare curiozitate. L-am surprins chiar făcîndu-i un semn discret unui grefier, cu înțelesul "ăsta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
răsărea întrebîndu-mă ce s-ar fi întîmplat dacă toate cobrele din lume l-ar fi amenințat în clipa aceea. Firește, nu s-ar fi întîmplat nimic. Soarele s-ar fi înălțat mai departe indiferent și strălucitor. Dacă s-ar fi repezit să-l muște, cobrele ar fi reușit cel mult să-și umple saliva de lumină și să-și vadă veninul incinerat. M-am uitat în calendar. Soarele răsărise la 6,17. A doua zi, urma să răsară la 6,16
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ducă să vadă spectacolul ghilotinei. Parcă treceau trăsuri, auzeam copitele cailor lovind caldarâmul, după care veneau căruțe cu roțile de lemn, auzeam pașii târșiți ai unor bețivi care strigau parcă sughițând "a la guillotine, a la guillotine". Și atunci mă repezeam la fereastră să pândesc strada. Uneori nu vedeam nimic decât o lumină chioară și mă înfioram. Mi se părea că în fiecare umbră văd o trăsură sau un bețiv care mormăia "a la guillotine, a la guillotine". Pe urmă apăreau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
iar noaptea m-am lămurit. Semăna întocmai cu călăul pe care-l văzusem într-o stampă făcîndu-și meseria pe eșafod. Abia am așteptat a doua zi să vină seara. Când i-am auzit pașii târșiți pe trepte, m-am și repezit la ușă. De obicei îl lăsam să bată, să-mi arunce cu pietricele în geamuri, doar-doar va crede că nu eram acasă. Acum, înainte ca el să sune, am și deschis ușa. Asta l-a mirat. A rămas o clipă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
iasă dintr-un motiv sau altul, nu-și ținea zdravăn de zgardă câinele și avea neșansa să se întîlnească cu cineva, se întîmplau adevărate nenorociri. Cei doi câini se sfâșiau unul pe altul și cu gurile pline de sânge se repezeau fiecare asupra stăpânului celuilalt. În felul ăsta câinii au devenit periculoși. Se părea că din nou se intrase într-o fundătură și că frica era fără leac. Atunci, cineva a spus că ar fi bine să fie angajați niște dresori
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Doar nopțile cu lună erau de nesuportat. În acele nopți, urletele câinilor se abăteau asupra orașului ca un viscol înnebunitor prevestind lucruri încă și mai rele. Era cu neputință să doarmă cineva. Câinii păreau întărîtați de lumina lunii și se repezeau furioși la garduri, lătrând ore în șir fără oprire. Nimeni nu-i putea potoli atunci. Nici măcar dresorii. Îi lăsau să latre până oboseau, mai bine zis până ce luna cobora undeva dincolo de plopii care împînzeau marginile orașului. Atunci, istoviți de atâta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mari, se precipită într-acolo atrași de o forță irezistibilă și cad secerați. Din gară se vede deodată apărând un fel de brumă ciudată pe bariera de stuf. După ce ne trezeam, avea loc, aproape mereu la început, aceeași scenă. Ne repezeam la fântână să ne spălăm, ca și cum ne aștepta o zi încărcată, cu treburi multe sau drumuri lungi. Apoi ne opream dezorientați ca niște oameni care nu mai știu în ce direcție s-o ia. Ne pomeneam că n-avem ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
numai minutarul se învîrtea, ca de obicei. Undeva în acoperiș se făcuse o spărtură chiar deasupra ceasului și prin ea se prelingea o șuviță de apă. Deodată, dintr-un impuls pe care nu mi l-am putut stăpâni, m-am repezit la marginea peronului, am luat o piatră și am aruncat-o în geamul ceasului făcîndu-l țăndări. Mă așteptam să se oprească și minutarul, dar nu s-a întîmplat așa. Ploaia ajungea acum pe limbile ruginite, se distingea un scâncet metalic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
auzit pașii îndepărtîndu-se. După un timp, am auzit aceiași pași făcând drumul înapoi. Mai grăbiți însă. S-a precipitat din sala de așteptare pe peron, strigând aproape: ― Astea nu sânt glume. ― Nu înțeleg, am zis nedumerit. ― Ei, nu-nțelegi, mă repezi ea. Sânt lucruri cu care nu se glumește. Și cum o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta de prost gust? Dar eu o luasem la fugă prin sala
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta de prost gust? Dar eu o luasem la fugă prin sala de așteptare. Am revenit, gâfâind, după un minut, m-am repezit la ea, am luat-o în brațe și am învîrtit-o pe peron. ― Ai dreptate, fetițo. Apoi am prins-o de mână. ― Hai cu mine. Să facem provizii de apă. Am luat absolut toate vasele pe care le-am găsit prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă urmărise cu compasiune. Își va fi spus: "Păcat de calitățile lui"... Sau se prefăcuse că mă ia în serios, ca să nu mă contrarieze, cum procedezi cu nebunii, de teamă că altfel, cine știe, puteam să devin furios, să mă reped la ea și s-o strâng de gât. Era mai prudent să mă lase să mă joc de-a procesele dacă aveam chef și pe urmă era chiar amuzant să observi logica unui nebun surescitat de convingerea că el reprezintă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dar cineva le spusese, poate, că fusese ghilotinat după ce ghilotinase pe alții și amănuntul le făcuse plăcere, căci ei nu credeau în dreptate, ci în moarte... Mi-au revenit în minte săptămânile în care cotrobăisem prin anticariate, nopțile când mă repezeam la geam... Mai eram oare viu? Simțeam că n-aveam sânge și că în loc de sânge prin mine curgeau amintiri tulburi, acolo pe țărmul unei mări necunoscute, aruncat eu însumi ca o monedă veche. Valurile mă azvârliseră dintr-un trecut în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Singura speranță care ți-a rămas sânt amintirile tale, un sunet de clopot care întîrzie să renască și... da, nu mai e timp, cobra se ridică, scoate limba și te fascinează cu legănările ei, din moment în moment se va repezi, cobrele atacă totdeauna fulgerător, iar mușcătura lor e totdeauna mortală... Ai vrea să mai ceri o amânare, dar n-ai cui s-o ceri... deci renunți, aștepți să vină mușcătura, sperând că poate totuși în ultima clipă clopotul va suna
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]