3,228 matches
-
despre gesturi considerate tabu pe aici, inclusiv deschiderea ușii atunci când trece o femeie. Dar de fiecare dată când mi s-a întâmplat să deschid sau să țin deschisă o ușă oarecare înaintea unei doamne, nu am primit nici un refuz, nici un reproș. Din contră, mi s-a părut că citesc pe chipuri o undă de mulțumire. Poate că m-am înșelat, poate că nu. Iar sunt rupt în două de demonul nostalgiei. Am lipit cu grijă pe perete (este interzis să bați
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
1989. Poate și pentru că, printr-un miracol, pacientul supraviețuise. Pasquale intra în blocul operator lovind ușile batante cu piciorul, târșâindu-și saboții de lemn, dându-se pe tărgile cu rotile, plesnind scurt peste fese vreo asistentă rătăcită, împărțind ordine și reproșuri. Își arunca buzduganul sonor-olfactiv - amestec de țigări Pescăruș și lavandă fină - cu mult înainte de a intra în sala de ortopedie, unde era z(m)eu absolut. Deschidea ultima ușă zdruncinând-o din balamale, apăsând ivărul până în prăsele și pocnind-o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
în poznele aparent inofensive (unele chiar încurajate pentru că ele fac deliciul celor din jur), în minciunele istețe care sunt percepute ca semne de deșteptăciune sau sclipiri geniale, ajungându-se treptat la obrăznicia și nerușinarea cu care sunt respinse observațiile sau reproșurile părinților, toate contribuind la transformarea odorului într-un mic tiran. Aproape fără să-și dea seama (orbiți de dragostea fără limite), părinții ajung în situația nefirească de a se subordona copilului, de a-i executa ordinele, de a juca după cum
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
funcția de director. Ca om cu o îndelungată experiență în domeniu, am fost convins că această dregătorie școlară aduce, celui ce o deține, mai multe ponoase decât foloase. În capul directorului se sparg toate oalele. El este ținta învinuirilor și reproșurilor pentru tot ceea ce fac (rău) sau nu fac (ce trebuie) salariații, începând de la portar și până la prima doamnă a școlii (soția sau amanta directorului). A trebuit să treacă multă vreme până să-mi dau seama că acesta este un mod
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ca el să plece undeva! Chiar dacă trebuia să meargă doar până la piață, cale de o stație de tramvai, el trebuia să arate impecabil. Uneori, când era grăbit sau abătut, refuza să-i accepte pretențiile și atunci se iscau discuții și reproșuri. I se pare că și acum o mai aude: „Că așa ești tu, încăpățânat și neglijent. Puțin îți pasă dacă arăți ca un salahor și nu ca un domn, cunoscut și respectat. Că lumea pe mine mă condamnă, nu pe
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
aducă în scenă personagii reale, ci chintesențe; caracterul social ar fi rămas; în acest caz chiar și junimiștii ar fi admirat (căci omul nu se cunoaște pe sine în rău ar fi crezut că nu-i vorba chiar de ei), reproș din partea lor la adresa comitetului teatral n-ar fi avut loc, căci chiar de s-ar fi recunoscut, în tipuri, n-ar fi fost așa de naivi s-o declare căci atunci ar recunoaște adevărul: că sunt "ridicoli" și "grandomani"!! Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
îi veghează. - Ascultă-mă bine ! Ai timp să te mai gândești. Ești o fată isteață, ești tânără și frumoasă, nu ai nici un copil, îți câștigi singură existența și hodoronc-tronc, abia v-ați cunoscut și gata, hai la măritat ! Auzind atâtea reproșuri, respirația îi devenise greoaie și o apucase un tremur ușor. Își plecă ochii în jos, lăsânduși mâinile în poală și cu un ton modest zise: - Mamă, nu crezi că poate fi un om bun și cel mai bun tată? Lucrează
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zile vor povesti altora isprava lor. Intrând în dormitor cu Alin îl găsi într-o stare perfectă de curățenie, aranjat special pentru venirea unui nou-născut. Nici baia nu arăta mai rău. Însă pe neașteptate o ploaie de cuvinte pline de reproș, unul după altul, se abătu asupra ei. - Ești o nebună! Cum ai putu face așa ceva? Eu mi-am pus obrazul să te primească frumos, să te trateze ca pe nimeni alta și tu ai stricat totul. Fiind atât de tulburat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
om foarte trist, încercat de viață. Când primi pașaportul fără de care nu putea trece frontiera, Carlina îl sărută involuntar. Apreciindu-i gestul, Carlina zise: - Îți mulțumesc din suflet pentru ce ai făcut! - Doar atât poți spune? Zise blondul ca un reproș. - Ce altceva aș mai putea spune? - Dacă accepți, am putea merge să servim ceva, un suc sau o cafea. - Sună frumos. Sunt de acord. Hai să mergem. - Din ceva rău nu crezi că ar putea ieși și ceva bun?, se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
femei. - Nu-mi ține tu mie predici, când tu ești un duplicitar. - Știi ce este duplicitatea? - Un bărbat așa ca tine șarmant care se giugiulește și cu alte femei, în timp ce este angajat într-o altă relație. Să nu vii cu reproșuri la mine, tu care n-ai jucat deloc corect. - Dar nu sunt logodit cu tine! A fost o aventură. - Tu joci numai să câștigi? Nu contează cine suferă? Doar să te distrezi tu bine. Asta contează? Ochii lui o examinau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rătăcea peste tot prin cameră oprindu-se pe corpul lui. Privirea lor se întâlni într-o imensă și caldă efuziune strălucitoare. Faptul că iar își petreceau noaptea împreună era, evident, un nou început. - Am venit cu gândul să-ți fac reproșuri pentru situația precedentă și acum ... ce am făcut? Buzele lor se întâlnira din nou cu o dorință îndelung refulată. - Ador patul tău, zise dintr-o dată Alin. - De ce spui asta? - Pentru că miroase ca tine. - O, Doamne!, gemu ea. Își înfășură brațele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Și era mult mai tânăr decât tine. Îi păruse puțin iritat, avea în glas puțin acid și îl privi cu insistență. Cândva l-ar fi păstrat numai pentru ea. Dar acum îi era indiferent. Cuvintele lui îi sunau ca un reproș tardiv dar ea rămase insensibilă. - Da, am încercat să fiu cu cineva. Cu Leon. Aveam nevoie de cineva. De un spate acoperit. În străinătate aveam nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Să mă protejeze, să mă iubească
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să încapă în istoria povestită a bietului Schlomo, în trenul deportaților, zburând în ritmul muzicii lui Goran Bregovici spre libertate Acestui concept (umanist sau dulceag, după dispoziția fiecăruia) îi sunt subordonate toate celelalte și poate că, dacă sunt de făcut reproșuri filmului, unul dintre acestea ar fi tocmai faptul că, dincolo de găselnița inițială, restul poveștii se complace cam prea mult în ilustrarea ei : dacă fatalitatea situației unor actori români puși să joace rolul unor evrei vorbind în franceză poate fi acceptată
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
trimit un SMS în care-l laud pentru unul și-i spun că a fost nedrept cu celălalt. Și urmează un lung șir de SMS-uri, în care A.G. nu-mi spune nimic despre laudă, dar se arată iritat de reproșul legat de cronica la filmul lui Tudor Giurgiu. îi strecor amuzat constatarea că se comportă fix ca un regizor (român) : poți să le spui de o mie de ori că sunt geniali, dar dacă ai cea mai mică obiecție la
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Nu știu. Dar dacă aduce dovezi? De unde?! Spune de unde!! Cine mai știe că ai fost la mine? Tac și mă uit în gol. În receptor, aud răsuflarea apăsată a Cristinei. Ce-ai făcut azi, Mihai! aud întrebarea ei, ca un reproș. M-am certat cu ea. De fapt, i-am vorbit urît... Atît? Atît. Minți!! strigă Cristina. Mincinos ordinar ce ești! Nu-i decît poza de tine! Bănuiam ce s-a întîmplat, dar acum am certitudinea. Măcar de-ai fi recunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stare de inconștiență, abrutizată de durere; pe urmă Maria, Mișu Michail, Pauline, până la șapte și jumătate. Am ieșit cu Maria să cumpăr hârtia asta de scrisori, prea albastră, și m-am întors. Casa, prea tăcută, m-a întâmpinat ca un reproș mut. Greoi și umflat, Mișu Michail, instalat la birou, scria o scrisoare ca să-mi explice ce trebuie să fac ca să redobândesc Crușețul . Poftă nebună să-l rog s-o ia din loc cât mai repede. Mă afundam și mă reafundam
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
amândouă pe divanul tău, să ne luăm cafeaua și țigara, să vorbim. Visez cu ochii mari râsul tău clar, sonor, flori multe, vii, roșii, galben-ruginii, soneria ta imperioasă și glasul tineresc: „Mi-e foame, crăp de foame“. Și eu, cu reproș: „Tu pourrais soigner tes expressions“. Ți-aduci aminte? M’am urcat în pat repede, după o baie mai mult rece; afară picură monoton pe brâul de metal al balconului. Așa va fi și mâine? Dar acolo la tine cum e
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pentru o vreme? Are nevoie să stea cât mai mult cu ea. — Dar ea nu e zâna lui cea bună! i-am răspuns eu. E, mai degrabă, maștera cea rea! — Becky, e mama lui bună, mi-a zis Annabel, cu reproș. După care a schimbat subiectul. N-ar bârfi-o pe Elinor nici s-o pici cu ceară, nu e genul ei. Annabel e o sfântă. — Ce păcat că nu s-au văzut aproape deloc când Luke era mic! zice mami
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că trebuie să ne cam extindem. Așa că s-ar putea să trebuiască să ne mulțumim cu un weekend prelungit. — Un weekend prelungit? Mă holbez la el înciudată. Ce lună de miere mai e și asta? — Luke, spune Michael cu oarece reproș. Nu se poate. Trebuie să-ți duci soția într-o lună de miere de care să-și amintească apoi cu plăcere. În calitate de cavaler de onoare, insist. Unde n-ai fost până acum, Becky? La Veneția? La Roma? În India? În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de păsări... — Mesteceni adevărați? Suze face o față mirată. Ce nevoie ai de ei? — O să fie în Frumoasa din pădurea adormită! Iar eu am să fiu prințesa, și Luke o să fie... rămân cu cuvintele pe buze sub privirea încărcată de reproș a lui Suze. — Și cu maică-ta cum rămâne? Urmează o tăcere, și eu mă fac că am treabă să-mi descopciez body-ul. N-am nici un chef să mă gândesc la mama acum. — Bex! Ce faci cu maică-ta? — Trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Nu! Am vrut doar să zic că... Oftez. OK, uite cum facem. Când mă înregistrez, îți scriu să-ți spun detaliile. Probabil că poți să cumperi și online. — Păi... OK. Elise își pune hârtia în geantă și mă privește cu reproș. Dar să știi că chiar ar trebui să te grăbești să te înregistrezi. Altfel, lumea nu știe ce să-ți cumpere. — Sorry, spun. Oricum, sper să te simți nemaipomenit la Hong Kong. — Mersi. Elise șovăie, apoi înaintează ușor jenată și mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care să ne gândim în clipa asta. Că veni vorba... — Stres prenupțial, zice Danny atotștiutor. Soluția e un Martini dublu. Deschide dulăpiorul de cocktail și pe podea cad un teanc de broșuri cu liste de nuntă. — Hei! îmi spune cu reproș, culegându-le de pe jos. Te-ai înregistrat fără mine? Nu-mi vine să cred! Toată viața mi-am dorit cu disperare să mă înregistrez! Ai cerut și un aparat de cappuccino? — Ăă... da. Parcă... — Mare greșeală. Nu iese niciodată ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ignoră cu grație. — Cum îi spune la colecția asta? Își mijește ochii la tăbliță. Danny Kovitz! Nu pot să cred că Erin nu mi-a zis că o să-i vină chestiile astea! Răutate mică! Clatină un deget la mine, a reproș. Mă uit neliniștită spre Christina, care e brusc alertată. Nimic nu-i captează atenția mai tare ca o remarcă a cuiva că raionul ei n-ar fi absolut perfect. — Scuză-mă o clipă, te rog, îi spune șefei de la resurse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Da. Mă străduiesc să-mi păstrez tonul detașat. Așa e. E cadoul de nuntă pe care ni-l face Laurel. — A, nu mă mai joc! Deci ea e cea care v-a luat avionul particular? Danny clatină din cap, a reproș. La naiba. Voiam să vi-l iau eu. Dar am tot ezitat între el și mixerul ăla... — Idiotule! E președinta unei companii aeronautice. — Iisuse. Un avion particular. Și... unde vă duceți? Sau încă mai e secret? Mă uit la el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cuiva din taxi și secunda următoare apare Laurel, în aceeași rochie Yves St Laurent, cu mânecile suflecate. — Nu întârzia din cauza noastră! zice. Ne strecurăm și noi undeva în spate... — Dar... ce naiba faceți aici? — Ce limbaj e ăsta? spune Clive, cu reproș. — Ce rost are să ai în subordine peste câteva sute de avioane particulare, dacă nu poți să zbori cu ele unde ai tu chef? spune Laurel, venind să mă îmbrățișeze. Ne-am hotărât brusc că trebuie neapărat să vedem când te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]