11,877 matches
-
în fața revoltei și a fost înlocuit cu Alexios Vranas. Dar nici el n-a condus bine operațiile militare, ba mai mult, s-a revoltat împotriva bazileului (împăratului), complicând și mai mult situația statului bizantin. Împăratul Isaac a reușit să înăbușe revolta lui Vranas, dar o parte din ostașii săi s-au refugiat spre nord și s-au alăturat forțelor conduse de Petru și Asan-evenimentele acestea se petreceau în iarna 1185 și primăvara 1186. În urma acestor eșecuri, în vara lui 1186, Isaac
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a aflat și o divergență religioasă: este vorba de Sf. Dumitru, de care se va lega acțiunea lui Ioniță, viitorul împărat, care va isprăvi sub zidurile Thesalonicului, apărut în fața grecilor ca un pedepsitor, dar și ca o atitudine de revoltă religioasă-referire la maniheism (bogomilism). În 1187, împăratul Isaac Anghelos, regretând că nu a acționat eficace, a pornit din nou împotriva românilor și bulgarilor. Însoțit de trupe puține, el și-a instalat tabăra în apropierea Adrianopolului, apoi a așteptat sosirea restului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu s-a împlinit. Astfel, încurajați de succesele Imperiului bizantin de la Niceea în luptele cu latinii, feudalii greci din Tracia s-au manifestat ostili față de Ioniță, ei au încercat să împiedice trecerea Philipopolului în stăpânirea lui și au organizat o revoltă la Târnovo. Intervenția energică și succesele militare ale lui Ioniță în Tracia, obținute cu ajutorul cumanilor, au dus la o neașteptată apropiere între Imperiul latin și cel de la Niceea. Armistițiul încheiat între împăratul latin, Henric de Flandra, fratele lui Balduin, și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
grupuri de pecenegi aflați în teritoriile nord-dunărene atacat regiunile bizantine. O asemenea infiltrare de pecenegi din Câmpia munteană a avut loc sub împăratul Isaac I Comnenul, în momentul în care Imperiul a avut de înfruntat o invazie a ungurilor și revolta pecenegilor din Paristrion condusă de Selte. Matei din Edesa susține că împăratul Isaac ar fi trecut în nordul Dunării, în urmărirea pecenegilor, dar informația cronicarului nu este confirmată de alte izvoare. Sub Alexie I, prin 1086, "un neam scitic" (pecenegii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
corăbiile pescarilor din Halici aflate pe Dunăre împreună cu Ivan Rostislavici și, ulterior, alături de berladnici, declanșează atacul asupra cnezatului Haliciului. În secoul al XII-lea, un izvor apusean îi plasează pe cumani și pecenegi în Panonia. După 1185, când se declanșează revolta vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării, cumanii din nord au fost solicitați frecvent să sprijine pe vlahi în luptele lor cu Bizanțul. Atrași de perspectiva de a prăda ținuturile bogate ale Bizanțului, cumanii treceau periodic Dunărea însoțiți uneori de români
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după 1241, în teritoriile est-carpatice nu s-a consemnat nici o acțiune militară ungară, deoarece aceasta ar fi antrenat riposta tăioasă a Hoardei. O primă acțiune de felul acesta a avut loc în vremea lui Ladislau IV, în 1282, după înăbușirea revoltei cumane. Aceștia s-au refugiat peste Carpați, în teritoriile estice, fiind urmăriți de armata regească în regiunile mărginașe dinspre tătari, unde înaintașii lui Ladislau nu mai pătrunseseră până atunci, adică în teritoriile carpato-nistrene. Pozițiile ungare de la est și nord-est de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
timp, și pentru a lansa atacuri asupra cumanilor de la sud de Carpați ce primejduiau Imperiul de Constantinopol (vezi mai sus). Așa se face că pătrunderea bizantină la nordul Dunării a fost oprită încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, după revolta vlahilor, fiind înlocuită cu penetrația ungurească, după 1200. Dar infiltrarea arpadiană la sud de Carpați (în părțile Olteniei) este mai veche decât instalarea cavalerilor teutoni; la 1210, după revolta dela Vidin, în Bulgaria apuseană, țarul Asan Borilă cere ajutor regatului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a fost oprită încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, după revolta vlahilor, fiind înlocuită cu penetrația ungurească, după 1200. Dar infiltrarea arpadiană la sud de Carpați (în părțile Olteniei) este mai veche decât instalarea cavalerilor teutoni; la 1210, după revolta dela Vidin, în Bulgaria apuseană, țarul Asan Borilă cere ajutor regatului ungar, iar în sprijinul său este trimis comitele Ioachim de Sibiu cu o oaste alcătiută din sași, români, secui și pecenegi. Diploma regală ce menționează această expediție precizează: " Când
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca mutarea centrului hoardei lui Nogai spre apus să se datoreze politicii bizantine, care urmărea divizarea mongolilor. Împăratul Mihail VIII întreținea relații intense cu hanul Nogai, pe care l-a atras de partea sa. După 1261, s-a declanșat o revoltă la Dunăre, în porturile Dobrogei stăpânite de bulgari, Vicina, Isaccea și unele centre maritime au trecut de partea bizantinilor, cei care le puteau apăra grație flotei lor. Faima și influența împăratului bizantin Mihail VIII, eliberatorul Constantinopolului, se întindea acum și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în această împrejurare, voievodul Litovoi moare pe câmpul de luptă (Iorga spune că el este "primul domn care moare pentru neatârnarea țării"), iar fratele său Bărbat, luat prizonier, a fost răscumpărat cu o mare sumă de bani. Să observăm că revolta voievodului român de la Jiu (nordul Olteniei) împotriva suzeranului său, regele Ungariei, are loc în momentul consolidării puterii mongole în zonă. Coincidența între revolta lui Litovoi și creșterea puterii lui Nogai, în condițiile în care tătarii traversau frecvent Muntenia, indică faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fratele său Bărbat, luat prizonier, a fost răscumpărat cu o mare sumă de bani. Să observăm că revolta voievodului român de la Jiu (nordul Olteniei) împotriva suzeranului său, regele Ungariei, are loc în momentul consolidării puterii mongole în zonă. Coincidența între revolta lui Litovoi și creșterea puterii lui Nogai, în condițiile în care tătarii traversau frecvent Muntenia, indică faptul că voievodul român nădăjduia în sprijinul hanului. Nogai căuta să-și extindă cât mai mult influența în această regiune. Voievozii români de la sud
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carpați aveau o viață politică autonomă în cnezatele și voievodatele lor. Acțiunea lui Litovoi era o tentativă de emancipare din starea de vasalitate față de regatul ungar (cf. DRH D, I, p. 30-34 și 34-35). Fapta sa era un act de revoltă (nesupunere) față de suzeranul său, declanșat în 1272-1273, și care a durat până în 1276-1277, când a luat sfârșit prin lupta dintre cele două părți. În plan politic, prin acțiunea sa, el și-a eliberat țara (voievodatul) de vexațiunile impuse, în calitate de vasal
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regelui Ludovic împotriva tătarilor, țara întemeiată la est de Carpați nu este, la început, decît o "marcă"ținut de graniță și de strajă: "Moldova lui Dragoș nu era decât un fel de feudă militară regală" (p. 245, apud Brătianu). Abia revolta lui Bogdan, care coboară și ea din Maramureș și alungă pe "stăpânul legiuit și credincios al mărcii", înseamnă a doua descălecare. Este limpede că, în ceea ce privește Moldova, tradiția descălecatului, confirmată de mărturii contemporane certe, constituie un temei indiscutabil al întemeierii acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și fiii săi, ci după înlăturarea prin luptă a trupelor regelui Ludovic, prin urmare în 1364.35 După eșuarea tentativelor de restabilire a suzeranității sale asupra Moldovei, regele Ungariei a inițiat măsuri de represalii împotriva celor care au organizat (condus) revolta antiangevină din Moldova, ca și împotriva celor ce se opuneau, în general, politicii regatului. Astfel, toate domeniile lui Bogdan și ale fiilor săi au fost confiscate în folosul regelui și donate lui Balc și fraților săi, pentru credința și devotamentul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Aur fiind epuizată de războaiele civile, ca și de loviturile aplicate de ofensiva lui Olgerd, din anii 1362-1363. Nu avem știri nici despre ciocniri cu Polonia sau Podolia, condusă de Koriatovici. Înfrângerea oștilor ungare în tentativa lor de a anihila revolta (mișcarea) autonomistă din Moldova și implicarea în disputele politico-militare din sudul Dunării, nu a însemnat renunțarea regelui Ludovic la suzeranitatea asupra teritoriului est-carpatic. Presiunile politico-diplomatice și cele militare, după împrejurări, au continuat și după 1364-1365, chiar și după moartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
formei, refuzând retorica, mai ales retorica sentimentală. C. se impune în literatura celui de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea cu o poezie matură și inconfundabilă, în care prioritară devine plasticitatea imaginii, poate și ca o formă de revoltă împotriva teribilei maladii care îi refuză posibilitatea perceperii vizuale a lumii înconjurătoare. În Statui, ca și în următoarele volume, sonetele au delicatețe, măsură, discreție și un echilibru particular între sugestie și exprimare. Prin șlefuire continuă, cuvântul ajunge să răsfrângă sentimentul
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
retorică a eșecului, fie la îndârjiri cu iz proletar. Filosofări în notă elegiacă, pe care se înfășoară un fir de parabolă tras din motive biblice, alternează cu o gestică mai zvâcnită, compasiunea pentru gloatele de truditori înfometați iscând schime de revoltă. În proză, fizionomia tânărului scriitor se schimbă (Autentice..., 1926, Pata de cerneală, 1928). El apare aici destins, bine dispus, glumeț. Numai că umorul schițelor e în suferință. Tentat de comicul factual și de stropșelile de limbaj, C. practică un caricatural
CONSTANT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286362_a_287691]
-
London, Upton Sinclair și Maxim Gorki. Tot atunci, recenza elogios volumul de versuri al lui D. Th. Neculuță. La I. L. Caragiale, detecta un aparent scepticism și „un feroce egoism de artist”, blamabile în sine, dar existența, în profunzime, a unei revolte perpetue și a geniului reprezintă un argument de autoritate. În forul intim, C. avea un orizont mult mai larg. Un personaj al său, căruia îi împrumută mult din propria-i biografie, închină un adevărat cult marilor poeți, de la Leopardi la
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
în viața de zi cu zi, impunându-și în permanență o circumspectă autocenzură, în fapt pierdut în marea de frică ce a dominat și paralizat societatea românească în anii dictaturii comuniste, C. încredințează acestor pagini scrise pentru sertar gânduri de revoltă și neputință disperată în fața degradării continue a vieții. Autorul se supune unui tulburător examen de conștiință, în care obsedantă este lașitatea, a lui și a celorlalți, „eroi ai răbdării”, abandonați incertitudinii după patruzeci și cinci de ani „de frică, pândă
CONSTANTINESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286379_a_287708]
-
și rezonanțe, București, 1967; Vibrații republicane, Craiova, 1973; Evocări, postfață Darie Novăceanu, Craiova, 1980. Repere bibliografice: Pericle Martinescu, „Condicar de lume nouă”, „Reporter”, 1935, 75-77; Paul I. Papadopol, „Condicar de lume nouă”, U, 1936, 47; Alexandru Firescu, Un poet al revoltei: Eugen Constant, în Rezonanțe culturale oltene, Craiova, 1971, 79-88; Piru, Poezia, I, 77-78; Popa, Dicț. lit. (1977), 159; Firan, Profiluri, 210-215; Ștefan Baciu, Praful de pe tobă, București, 1995, 276-278; Dicț. scriit. rom., I, 639-640; Faifer, Pluta, 71-74. F.F.
CONSTANT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
zilele revoluției din 1848”, din vremea răscoalei de la 1907 și mai de demult conțin volumele Stâlpi de foc (1967), Primăvară, focuri și gloanțe (1973), Volburi peste veacuri (1973). Lăsându-se în voia unui tendenționism vârtos, prozatorul strecoară sugestia că în revoltele năpăstuiților contra boierimii lacome și „îndobitocite” sălășluiește „acel duh al comunismului” ce va să vină. Istorisirile sunt incolore, figurile desprinse din file de letopiseț nu au contur, singurul merit al acestor evocări fiind acela că ele încearcă să resuscite, pentru
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
care aici există un cult, se răsfrânge epigonic. La rândul lor, prozatorii „decupează” din realitate fapte diverse, întâmplări ieșite din comun. Nuvelele și schițele publicate sunt populate de oameni roși de mizerie, suferințe și vicii, văzuți cu milă, duioșie, exasperare, revoltă, ca victime ale unei societăți imorale. Teza, atitudinea moralizatoare, justițiară ocupă prim-planul acestor scrieri, în cele din urmă niște naive literaturizări. Primele schițe ale lui C. Mille (în C. apar, sub titlul Spovedania unui om nou, și capitole din
CONTEMPORANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286392_a_287721]
-
de politicianismul românesc din anii ’30 și discreditarea în ochii tânărului moralist a formelor democrației; imposibilitatea de a vedea o schimbare a lumii românești printr-o evoluție normală, organică. Mai este, desigur, și natura specială a filosofului, starea lui de revoltă, inaderența la un ritm de existență, opoziția funciară față de ceea ce este acceptabil, sacralizat. Așa se explică iritarea lui față de aproape toate valorile românești. Dorul, de pildă, o valoare lirică fundamentală la Eminescu și definită filosofic la Blaga, îi pare lui
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
etc.) și prin dezbaterile rubricii „Tabulae” (România la 20 de ani de la preluarea puterii de către N. Ceaușescu, Anul îndoliat etc.), C. vizează politicul și în aserțiuni nuanțate asupra implicațiilor grave, istorice și naționale ale momentului respectiv (editorialele lui G.C. Vocke: Revolta animată. Mimetismul politicii în regimul comunist, Exilul și problema națională, 1/1986 și 2/1986, rubrica „Cetatea totală”), ajungând până la considerații filosofice precum cele ale lui Vintilă Horia din Morala și rațiunea. Despre o aporie husserliană (4/1985). Virgil Ierunca
CONTRAPUNCT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286396_a_287725]
-
cioplite. Sunt parcă anume din topor, cu linii și reliefuri noduroase, ca niște primitive sculpturi într-un lemn tare și îndărătnic”. Aceasta e nota volumelor antebelice Război (1937), Nu sunt cântăreț de stele (1940), dar motivele țărănești și accentele de revoltă apar adesea și în volumele de după război (Hrisovul meu, 1947). Treptat, trec în prim-plan temele vremii, C. dând curs abundent comenzii partinice. Exaltă agitatoric „zeii” autohtoni ai zilei („Născuți în vârtej de lupte, / Ana, Luca și Gheorghiu-Dej / și cu
CORBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286408_a_287737]