3,443 matches
-
Patul lui Procust, În fine, mizeriile adolescenței, de-abia după - marea literatură. La care Leac n-a avut acces vreme de doi ani. Pedepsit fiindcă omorâse un berbec, mândria familiei. Dăduse un bolovan la vale, să-l vadă cum se rostogolește. Ca În Creangă, deși ai crede că astfel de curiozități n-au decât băieții de la oraș. Bolovanul s-a rostogolit Într-adevăr foarte frumos, doar că În vale era berbecul familiei, iar bolovanul l-a pocnit fix În creștet. Țeasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de doi ani. Pedepsit fiindcă omorâse un berbec, mândria familiei. Dăduse un bolovan la vale, să-l vadă cum se rostogolește. Ca În Creangă, deși ai crede că astfel de curiozități n-au decât băieții de la oraș. Bolovanul s-a rostogolit Într-adevăr foarte frumos, doar că În vale era berbecul familiei, iar bolovanul l-a pocnit fix În creștet. Țeasta animalului a crăpat spectaculos, iar crima asta a plătit-o Leac cu doi ani de abstinență literară. Nici o carte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
la copiii ei și-ai lui Cătă. Nu mai zic nimic. Mă uit la câinele ei cum hăpăie apa pe plajă. Mai aprind o țigară, mă Întind pe spate În iarbă. Se Întinde și ea, Îmi cere un fum. Mă rostogolesc Într-o parte ca să-i Întind țigara. Rămân așa, sprijinit Într-un cot. Mă Înfiorez din nou. Între noi sunt doar câțiva centimetri. Îmi dă țigara Înapoi, umezită. Acum am mâinile ocupate. Mai trag repede câteva fumuri, apoi vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
umflu În pene, Încep să mă hlizesc și eu. Idiotule! Ți-a scăpat puștiul, a fugit În bucătărie, bagă repede piciorul În ușă. Mă proptesc la timp, Împing cu umărul, reușesc să intru. Cu prea mult elan Însă, fiindcă mă rostogolesc până la masa din celălalt capăt al bucătăriei. Alunec și cad pe pardoseală. Puștiul apucă să Învârtă cheia În ușă, ia un sucitor de pe bufet și mă trosnește cu el În cap. Nu prea tare, am reușit să mă feresc cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
așa cum Îmi strecor mâinile pe sub mânecile tricoului, umerii mei sunt puternici, calzi, vag Încordați, Învelindu-se singuri În acea briză molcomă pe care Întregul meu trup a Început s-o emane. Deja o respir, sunt plin pe dinăuntru, mi se rostogolește În piept, Îmi cuprinde inima, trece În sânge, pătrunde prin toate țesuturile, prin toți porii, de dinăuntru Îmi iese afară prin piele, parcă Începe să-mi aburească ochelarii, Îi ridic pe frunte, nu văd mai nimic, doar multă lumină. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
care aleargă o tânără în doliu, cu chipul livid, ce strânge la piept un bebeluș, se prăbușește ca lovită cu un baros uriaș. Văpăi șerpuitoare de flăcări ling lacome ușile și ferestrele. Izbită în plin de suflul puternic, femeia cade rostogolindu-se pe caldarâm, protejând cu trupul ei făptura micuță. Amețită de durere, încearcă să se ridice, dar nu reușește. Cu fața schimonosită de durerea efortului se târâie pe coate și genunchi către gangul din apropiere. Oprit din fugă, Marius ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
într-o pânză neagră de praf. Schijele fluieră ascuțit, perforând tabla caroseriei. Un cauciuc explodează. Mașina derapează violent, oprindu-se cu un scrâșnet îngrozitor în șanțul de la marginea drumului unde rămâne încremenită. Printr-un reflex de vechi combatant Marius se rostogolește în iarba înaltă. Întins pe burtă, cu auzul la pândă, cercetează cu atenție cerul. Departe, observă o fortăreață zburătoare 78, prinsă într-o vrie mortală, ce percutează violent solul, explodând cu putere. Balansându-se sub cupola albă a parașutelor două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
firele de iarbă de la marginea drumului îngust. Copitele calului le obligă să sară în lături cu aripile larg desfăcute și imediat încep să protesteze cu găgăiri stridente. Câteva găini zburătăcesc năuce peste drumul plin de gropi. Un nechezat subțire se rostogolește în ecouri lungi, ca o chemare repetată ce face armăsarul să fornăie zgomotos și agitat. Ușor Bălane, ușor...spune bătrânul în timp ce strânge puternic hățurile în mâini. A simțit iapă în călduri. Trebuie că este a lu' Culai a Petcului. Amarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
adversarului. Cu un efort considerabil se ridică și folosind o priză de judo îl aruncă peste cap pe Darie. Lovește scurt cu bocancul, având satisfacția să vadă cum fierul aducător de moarte zboară din mâna dușmanului său. Rapid, Novăceanu se rostogolește către carabina neamțului. Luat prin surprindere, Wilhelm ezită o fracțiune de secundă, de ajuns ca să audă cum este introdus cartuș pe țeavă. Face un pas înainte, dar știe că este prea târziu. Nici nu aude pocnetul împușcăturii. Cade în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ușori, munții și pădurea sunt elementul lor. Hai băieți, e rândul nostru! Vocea căpitanului se aude undeva în dreapta. Aleargă cu toții în urma lui spre dușmanul camuflat cu dibăcie pe după stânci. Soldații mai mult se cațără decât urcă. Picioarele alunecă, pietrele se rostogolesc peste cei din urmă. Marius ridică ochii. Cât o poate zări sus, printre copaci, la o sută de metri în față, stânca i se înfățișează imensă, inaccesibilă, înaltă de cel puțin 25 de metri. De acolo pornește asupra lor o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
luptei dar ridicat în picioare, face semne de înaintare. Pe lângă capul lui trece țiuind ceva, oprindu-se în trunchiul unui copac. Se uită și vede o bucată de schijă cu dinți tăioși. Vreo doi din plutonul lui alunecă si se rostogolesc pe pantele abrupte ale muntelui. Disperați, încearcă să se prindă de cioturi și copaci. Pier, plonjând drept în prăpastie. Înainte! Pas alergător! urlă Marius cu voce răgușită. Pornește în fugă către culme, luând-o de-a curmezișul peste lespezile colțuroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
liniilor de trăgători surprinse de atacul prin flanc a lui Felix. Brusc, o serie lungă de explozii aruncă în aer versantul. Bolovani uriași și hălci de pământ zboară spre cer. Profilată pe pălălaia roșie a flăcărilor, o siluetă omenească se rostogolește la vale. E căpitanul Apostol. Picioarele sunt cioturi însângerate și de sub pielea zdrențuită se arată hidos capetele albe ale oaselor sfărâmate. Marius aleargă spre el, îl prinde în brațe. Ajutat de Iovuț, îl pune la adăpost, în spatele unui masiv bloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dar celălalt continuă să înainteze cu încăpățânare către mica fortificație. Ajuns în apropiere, soldatul scoate inelul care acționează detonatorul încărcăturii explozive, se ridică în picioare și năpustindu-se înainte reușește să arunce explozibilul prin ambrazură. Se trântește imediat la pământ, rostogolindu-se către o zonă mai sigură. Cenușiul înserării se umple brusc cu o lumină portocalie, către cer se ridică o uriașă ciupercă de fum și flăcări. Frânturi de grinzi și scânduri carbonizate se împrăștie peste tot. Asta e! strigă Schultz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
puștii și baionetele. Cel care barează scările coboară două trepte, pentru un câmp mai larg de tragere, dar asta face din el o țintă ușoară. Ascuns după un stâlp, Romulus îl ia la ochi. O rafală scurtă și neamțul se rostogolește pe scări. Încercă să se prindă de balustradă, dar sub greutatea lui bara de lemn cedează. Plonjează cu capul înainte până la parter, acolo unde sfârșește într-o baltă de sânge și creieri împrăștiați. Marius se avântă sus, urmat de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sună sec. Germanul cade pe spate. La mai puțin un metru depărtare, în picioare, tânărul ofițer care arată mai potrivit unui film propagandistic, gesticulează către cei din jurul lui. Nu vede cum bucata de metal scăpată din mâna celui împușcat se rostogolește înspre el. Explozia îl frânge în două și bucăți însângerate din trupul lui sunt azvârlite peste cei din jur. Nemții se retrag în fugă. Unii mai trag, dezordonat și imprecis. Un snop de gloanțe trece peste capul lui Marius. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mâinile pe cască, cu fața în zăpada afânată și rece. O detunătură puternică zguduie pământul și un gheizer de foc țâșnește spre cer. Arme, brațe, picioare, bucăți de trupuri zboară peste tot. Corpul lui primește în plin unda de șoc, rostogolindu-l câțiva metri înapoi. Printre împușcăturile care nu mai contenesc, se aude o voce strigând înspăimântată: Zurük! Zurük!160 Valul atacatorilor este împrăștiat, nu mai există legături între grupe, plutoane, fiecare se gândește doar la viața lui. Un țipăt ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
strînse În striațiuni neregulate sub Îmbrățișarea mîinilor ei. Mă ținea cu podul palmelor apărîndu-mi omoplații care Încercau false mișcări de desprindere. „Keti nu!” - „Ba da! Nu sîntem În vis, e realitate”, Îmi răspunse, eu nu mai știam, și noaptea se rostogoli peste noi. Unghiul acelei litere se Îngustă, ne aflam acum alungiți alături, mai aproape unul de altul, păream o plutire pe suprafața unui ocean; ea mă sărută. „Dacă nu ne Întîlneam atunci”, spusei. - „Trebuia să ne Întîlnim!” preciza pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
bine. Dragostea nu poate exista decît În absolut. Acesta e oxigenul ei. Nu există dragoste relativă. Ana, cum bine știi, e numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci Înșelarea ideii.” Și mă sărută iar, prelung, ne rostogolirăm pe canapeaua cuprinsă la dunga dintre Înserare și noapte, În fascicolul palid al luminii stinghere a becului abia aprins al felinarului din stradă, aflat În dreptul ferestrei. - „Cum e dincolo, Keti?” Întrebai fără teamă. Ea deschise ochii mari: „Nu e adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
treilea la Liceul teoretic, ceilalți la fabrici din oraș. Cu toți aceștia, domnul Pavel se mai Întîlnea din cînd În cînd grădina din centru, dar numai primăvara, În zilele călduroase de reînviere a verdeții și În cele prelungi de vară. Rostogoleau amintiri, totul părea sau chiar era cronica altui timp, necunoscut noilor generații. Amintirile evoluau din timpul trăit de ei sub domnia regelui Carol I, a regelui Ferdinand, apoi a lui Carol al II-lea, scurta perioadă a războiului sub Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pentru ea timpul luminase neîncetat fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai Încălzea Încă la soarele uitat despre care Începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, Își rostogolea impresiile „Încîntătoare” spunea, cu privire la forfota orașului, fără să știe că totul nu era decît reminiscența unei lumi altădată gălăgioase, vioaie și colorate, drum al vapoarelor spre mare, Întîlnire a felurite neamuri aduse laolaltă de jocul Întîmplării pe căile comerciale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
URSULESCU ARTA SUNETELOR. Revista pe internet Artasunetelor.ro a lansat primul ei volum tipărit. Cartea Arta Sunetelor are un cuprins deosebit de atractiv, cu texte de referință, nepublicate în spațiul virtual: “Cine dădea muzică la toată România?” (Florin Silviu Ursulescu), “Pietre rostogolite pe islaz” (Dumitru Ungureanu), “Scurtă istorie a chitarei electrice” (Gabriel Petric), “Team of sounds” (Denis Dinulescu), “Rock sub seceră și ciocan” (Nelu Stratone), “Crâmpeie de suflete” (Ioan Big), “Mini istoria muzicii country” (Ovidiu Moldovan), “Remember the 60’s” (Mircea Giurgiu
Recenzii by Florin-Silviu URSULESCU () [Corola-journal/Journalistic/83475_a_84800]
-
într-o clipă, privindu-i ochii limpezi, că nu vroia și că voința ci de a se împotrivi era totală; nici nu se gândise măcar. Ridică brațele relaxîndu-se: o comoară bine închisă, cu un cifru secret care mi-era străin. Rostogolind cutia, lovind-o cu toporul, lovind cu dalta și ciocanul, n-aș fi reușit în cele din urmă decât să descopăr imensa oboseală a trupului, biciuită de dorința neistovită, dar neputincioasă, de a mă afla în posesia bogăției ei ascunse
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ei!" Mama părea copleșită de o tristețe inexplicabilă, mă îngrijorai, mi-apropiai obrazul de-al ei și îi șoptii: "Mamă, ce e cu tine? Te doare ceva? Spune-mi mamă, suferi de ceva?" Nu-mi răspunse, dar lacrimi mari se rostogoliră pe chipul ei și făcu un efort să surâdă. "Ce e cu tine, îi șoptii mai departe râzând, crezi că sânt fată care s-a măritat fără voia ei? Crezi că m-a silit tata și îmi plângi de milă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se va opri, puteam apoi să râd, dar ea continuă să mă zgâlțâie cu violență și atunci o plesnii peste față și ea bătu aerul și căzu pe-o parte, întîi peste masa din mijlocul celor patru fotolii, apoi se rostogoli pe jos; dar nu stătu nici o clipă acolo, se ridică în genunchi, puse mâna pe vaza încărcată cu flori aduse de musafiri și în clipa următoare această vază trecu ca un proiectil pe lângă capul meu și se sparse în curte
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
noi într-o tură de șapte zile. Îmi fu ușor să-l urmăresc după mersul său crăcănat și mai ales după coincidența stranie dintre intențiile mele și mișcările pașilor săi: se plasa unde nu trebuie, în apropierea fântânilor prin care rostogoleam jos minereul: sigur, el trebuia să supravegheze eficiența muncii, să aibă satisfacția trudei noastre crezând în același timp că prin acea gaură ținea contactul cu cei de jos, oameni liberi ca și el, care duceau mai departe vagoneții. O pauză
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]