KorAP: Find »[drukola/base=salut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...117 118 119 ...176 >

4,384 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

puternică și trufașă până la insolență, un neam care, cu ani în urmă, avusese o contribuție importantă la alegerea lui Tiberius. Acum apropiații săi șopteau sarcastic: „Pretendentul s-a întors la Roma...“. În mod ostentativ, el nu schiță nici un gest de salut. Râse doar. Chiar și de departe se vedea că râsul lui era disprețuitor. Potrivit vechilor credințe, în ziua aceea zeii i-au adunat în inima Romei pe toți cei care în curând aveau să se înfrunte într-o luptă nemiloasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
război civil. Într-o zi - „un eveniment neașteptat, care ne-a neliniștit pe toți“, notă Drusus -, Tiberius îl invită pe Nero la Capri, împreună cu tânăra lui soție; o invitație de la care nu se putea sustrage. Și nu fură deloc fericite saluturile și îmbrățisările mamei și ale celor doi frați care îl priveau cum pleacă. Îndată ce casa nu mai răsună de glasul puternic și de râsetele lui Nero, Drusus deschise jurnalul. Iar Gajus, căruia îi plăcea să privească peste umărul lui, citi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
conspirație, la care se adăuga condamnarea la domiciliu forțat: nu avea voie să frecventeze străini, să se arate în pubilc la Roma. Agrippina nu spuse nimic. Întinse mâna, luă foaia. Degetele ei albe nu tremurau. Ofițerul se retrase cu un salut brusc. O sentinelă înarmată fu postată la intrarea casei. S-a început instruirea procesului, încet, solemn, niște pregătiri pe măsura victimelor. În seara dinaintea procesului, casa devenise dintr-odată prea mare. Gajus și mama sa nu aveau vești de la Drusus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
privirile tuturor rupând frunzele uscate dintr-o tufă de trandafiri. Într-o dimineață - păru că totul fusese aranjat - îl întâlni pe unul dintre coridoare pe ofițerul care îl adusese acolo după arestarea mamei sale. Ofițerul trecu pe lângă el adresându-i salutul militar și-i spuse repede: — Toți sunt vii, deocamdată. Privi în jur. — Drusus e aproape, șopti. Gajus închise ochii o clipă, apoi îi deschise din nou; ofițerul se îndepărtase. El continuă să meargă încet, ca să i se risipească emoția. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
privirile pretorienilor, spuseră ce aveau de spus în tăcere. Numai Rhoemetalkes, care condusese, cu câteva săptămâni în urmă, acel rit orgiastic, spuse sigur pe el, în greacă: — Privirea zeilor te urmează, fiindcă le-ai dăruit plăcere. Voia să fie un salut inițiatic sau o replică libertină, dar dedesubtul ei se ascundea o alianță tainică, un pact de revoltă în viitor. Gajus se îndepărtă cu zâmbetul pe buze. Ajunse pe insula Capri într-o după-amiază senină de la sfârșitul lunii octombrie. „Ultimele zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
care îi câștigase depinseseră numai de prudența criminală și de tacticile lipsite de scrupule ale lui Tiberius. Începu să-și imagineze viitorul în termeni de zile și ore. Se gândi că, poate, acea noapte pe insulă era ultima. Mai multe saluturi sinistre de rămas-bun, care anihilau impulsurile trupului său tânăr. Se ridică, se întoarse în camera lui, trecând printre curteni. Toți își întrerupeau discuțiile când el se apropia. Se închise în cameră, se îngropă în întuneric. A doua zi reveni la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
El pășea fără să privească în jur, încălțările lui grele apăsau cu putere treptele de marmură. Probabil că îl văzuse însă pe Gajus de departe, fiindcă, atunci când ajunse lângă el, își încetini înadins mersul, fixându-l, și îi adresă un salut lung, neașteptat, deliberat. Nu era nimeni prin preajmă; nimeni nu-l văzu. După câteva zile, pe coridoare, în încăperi, pe scările nesfârșite ale Villei Jovis, funcționarii și sclavii șopteau că Tiberius, alarmat că nu-l vede pe prietenul său Cocceius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
taină de subtilitatea lui. După mult timp, Gajus își revăzu surorile, de nerecunoscut acum, alături de soții lor bătrâni, odioși, văzu că și ele - cu excepția preaiubitei Drusilla, care îl îmbrățișă repede - aproape că nu-l recunoșteau, și-și îngădui doar un salut formal, temându-se de discuțiile imprudente. Și pentru că bucuria poporului li se păruse excesivă unor optimates prevăzători, Gajus înlătură temerile și suspiciunile cu blândețea timidă, naivă a tăcerilor lui, a zâmbetelor și răspunsurilor infantile. Căsătoria lui făcea parte dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
încălcate. Nimeni nu spuse nimic. Ceilalți îl salutau cu o complicitate plină de orgoliu și îl priveau trecând. „Totul se schimbă“, se gândi el. „Nimeni nu înțelege mai repede decât ei, fiindcă viața lor depinde de putere.“ Și răspundea la saluturi cu acea bunăvoință spontană care făcea parte din farmecul lui, părând rodul tinereții nevinovate, însă pe care și-o formase în anii de umilință sufocantă. Îmboldi calul s-o pornească la galop de-a lungul golfului, spre Baia, tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ca un tunet printre nori. Gajus intră încet în sala pentru audiențe și așteptă. Macro reapăru triumfător, cu prefectul și grupul de ofițeri entuziaști, care se mărise pe drum. Intrară în sală și, laolaltă, îl aclamară imperator și îi adresară salutul pe care, în întregul imperiu, vreme de douăzeci și trei de ani îl primise numai Tiberius. Mulțumită amintirilor și sângelui care-i curgea prin vine, Gajus îl recunoscu și tresări, mai emoționat decât fusese vreodată în viața lui. Acea primă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
clipă de singurătate, se gândi că mesajul se răspândea cu aceeași viteză fantastică în toate provinciile imperiului. În clipa următoare, în sală intrară ca o furtună, exultând, prefectul și ofițerii din Classis Praetoria Misenatis; încremeniră în fața lui în poziția de salut, care de această dată i se cuvenea cu adevărat. El răspunse salutului și anunțului prefectului cu rigoarea oficială, însă imediat, dintr-un impuls tineresc, îl îmbrățișă. Și văzu că - semn neîndoielnic al puterii sale - ochii luptătorilor străluceau. În jurul lui se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
fantastică în toate provinciile imperiului. În clipa următoare, în sală intrară ca o furtună, exultând, prefectul și ofițerii din Classis Praetoria Misenatis; încremeniră în fața lui în poziția de salut, care de această dată i se cuvenea cu adevărat. El răspunse salutului și anunțului prefectului cu rigoarea oficială, însă imediat, dintr-un impuls tineresc, îl îmbrățișă. Și văzu că - semn neîndoielnic al puterii sale - ochii luptătorilor străluceau. În jurul lui se adună escorta imperială, care îl separă de ceilalți. Un cortegiu lent, solemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
din port era plină de gunoaie, cheiul era murdar în urma furtunilor din timpul iernii. Apoi coborî tânărul Împărat; îngheță gândindu-se la mama sa care, chiar în acel loc, coborâse în lanțuri. Centurionul care comanda grupul acela dezolant încercă un salut stângaci. Nu-l privi, dar auzi un glas cu o cadență dialectală, barbară, zări un chip care i se păru animalic - fu străbătut de un fior de spaimă retrospectivă. Îi aduseră calul. Poruncise să fie îmbarcat Incitatus, calul de culoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
el își sprijinea brațele de rezemători, se întrebau cine scrisese pentru el, atât de tânăr și lipsit de experiență, programul de guvernare. Însă, pentru că nimeni nu putea răspunde, nici unul nu avea încredere în ceilalți. Primul anunț, care îi îngheță - după salutul ritualic de la început -, spunea că se descoperiseră o structură de spionaj ramificată și o neașteptată, deși dezordonată, arhivă de documente secrete. Curia îngheță într-o tăcere spasmodică. Însă tânărul Împărat declară blând: — N-am vrut să citesc nici unul dintre acele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
hotărî. Decizia lui ireparabilă a intrat în cărțile de istorie printr-o singură frază, de o ingenuitate disperată: Oderint dum metuant, să asculte și să știe, ca să le fie frică. Îi convocă pe senatori. Așteptă ca, după sosirea lui și salutul ritual, să se așeze cu toții. Se vedea că erau neliniștiți, pentru că circulaseră tot felul de informații stranii. În cele din urmă, în Curie intră un fost sclav, ajuns acum în cancelaria imperială, pe nume Protogenes. „Uite încă unul dintre greco-egiptenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

ființă, a fost pentru mine o emoție teribilă, când, după spionări repetate, cu priviri intense, a necunoscutei cu voal des, am avut certitudinea că aceasta este profesoara de istorie. M-a observat și ea, dar nu mi-a răspuns la salut, ca și cum acolo am fi fost fiecare pe cont propriu; „nu mă interesează de tine, nu ca elev al meu te cunosc“, spuneau privirile ei, care, de altfel, erau foarte comunicative, se lipeau de ale mele cu aceeași dorință de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Uite, colegul meu ar vrea să discute cu tine pe marginea a ceea ce publici În Gazeta literară. Îl interesează foarte mult serialul tău.“ „Zău?!“, face el amuzat. Îmi dau seama după tonul folosit că nu vrea să discute cu mine; salut scurt și Îi las, Îndreptându-mă spre bibliotecă. (miercuri) Sunt la policlinica Popov. M-am operat de deviație de sept. Nu mai puteam să respir. Grasul, adică medicul Ionescu, prietenul meu, mi-a spus: „Nu-ți tai din os, Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

o voce de fetiță. - Alo... Parker e acasă? Tăticul tău adică... - Cine-l caută? - Lincoln Rhyme din New York. - Imediat îl chem. După câteva momente, putu fi auzită vocea unuia dintre cei mai reputați experți în examinarea documentelor de orice tip. - Salut, Lincoln. De mult nu ne-am mai auzit... - Am fost cam ocupat, se scuză Rhyme. Dar zi-mi cum ți-a mai mers în ultimul timp. - Nu foarte bine, drept să-ți spun. Am fost aproape de a crea un scandal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
aer de superioritate abia sesizabil. Purta o pereche de jeanși albaștri, o cămașă tot albastră și pe deasupra un sacou. - Amelia, îmi pare bine să te văd, vorbi el puțin tărăgănat. Deci pot să merg cu tine până acasă la Lincoln? - Salut, Rol. Bineînțeles că poți merge cu mine. De aia sunt aici. Detectivul Roland Bell, căci acesta era numele său. Își dădu jos sacoul, iar Amelia Sachs avu timp să arunce o privire înspre centura lui. Nici el nu avea vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
acum. Adică, au mai fost câteva chestii. S-a purtat ca de obicei. Din topor. Ca pe vremuri... Știți ce a zis când a sunat? - Ce anume? îl încurajă Rhyme. - Tot ce a spus a fost „Sunt Erick”. Nu tu „Salut”, nu tu „John, cum îți mai merge? Îți aduci aminte de mine?”. Nu. „Sunt Erick”. Nu mai discutasem de la incendiu. Și care sunt primele lui cuvinte? „Sunt Erick”. Toți anii ăștia de când am scăpat de el, lucrând pe brânci să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
exact de unde. - Comandă: telefon, răspunde. Alo? - Aici locotenentul Lansing de la Poliția Statului New York. Încerc să iau legătura cu detectivul Roland Bell. Mi s-a dat acest număr de telefon la care mi s-a spus că îl pot găsi temporar. - Salut, Harv, spuse Bell, apropiindu-se de telefon. Sunt aici. Apoi încet către Rhyme: - Este omul nostru de legătură din Canton Falls, pentru cazul Constable. Lansing vorbi: - Am primit pachetul cu dovezi pe care l-ai trimis azi-dimineață. Criminaliștii noștri s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Nu putem încerca decât o ușă de fiecare dată. Nu e nicio altă cale. Și dacă există cineva nou cazat în camera cu pricina... - Cardul va fi invalid. Lucru care nu ne va îmbunătăți starea de spirit. - Băieți? spuse Bell. - Salut, Roland. - Ți-am recunoscut accentul. - Ați spus Lanham Arms. Unde e ăsta? - Pe 75. Lângă Lex. - Îmi sună cunoscut numele. Dar nu îmi dau seama de unde. Bell se încruntase, clătinând din cap. - E următorul pe lista noastră. - După Beckman. - Care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
decis spre Luis Martinez, detectivul voinic și liniștit din slujba lui Roland Bell. Acesta din urmă stătea pe canapea în fața televizorului, cu ediția de duminică a ziarului „New York Times” pe genunchi. - Frate, ce m-ai speriat, spuse el schițând un salut și privind în trecere insigna noului-venit. Apoi cercetă fața acestuia. Tu ești înlocuitorul? - Exact. - Cum ai intrat? Ți-au dat cheie? - Am luat de la centru. Vocea îi era răgușită și întretăiată, ca și cum ar fi fost răcit. - Ce noroc pe tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
sugestivă, venise de acasă cu propriul său arc Clearwater MX Flex și înfipsese o săgeată în peretele de zgură, spre încântarea copiiloră. După o astfel de lecție venea el astăzi când intră în Bistroul Elmei. Chelnerița îi ieși în întâmpinare. - Salut, Hobbs. Plăcintă? - Nu. Adu-mi o Vernors și o omletă cu cașcaval. Condimentată. Am primit vreun telefon cât...? Până să-și termine întrebarea, i se înmână un petic de hârtie, pe care scria: „Sună-mă. JB”. Chelnerița întrebă: - De la Jeddy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
incidentele nu ar fi avut loc, pentru că toți cei care voiau răul Americii ar fi fost de mult expulzați. Întrebările incomode... Un moment mai târziu, ușa de metal se deschise cu zgomot și în cameră își făcu apariția Joseph Roth - Salut, Joe. Grady a fost de acord să negocieze? - Da. Ar trebui să apară și el în 10 minute, cred. Dar te previn. Așteaptă ceva substanțial de la tine, Andrew. - Stai liniștit, va avea ce-și dorește, oftă prizonierul. Și am aflat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]