3,396 matches
-
mâniat pe neașteptate de nepăsarea mortului, ridică un bulgăre de gheață și îl aruncă în ușa de cristal a dricului, peste capetele rudelor, care se aplecară înfricoșate. Se auzi un zgomot sec de sticlă risipită și văzură și mai bine sicriul de lemn negeluit, în care se zbătea parcă Bică-Jumate, dând să iasă afară, țeapăn cum era. Ceea ce trebuia să se întîmple se întîmplă atunci, tocmai când erau foarte aproape de intrarea cimitirului. O ploaie de bolovani și de bucăți de gheață
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ridică pe trotuarul de pământ și începu să răcnească cerșind mila mulțimii: - Frați creștini! Nu intrați în păcat! - Voi sînteți frate cu dracu, nu cu Dumnezeu! strigau femeile, înghesuindu-se spre ușa fărâmată a dricului, prin care bărbații traseră afară sicriul din scânduri ieftine. - Fraților, ce vreți să faceți, fraților! strigau rudele. Milogii nu înțelegeau prea bine ce se întîmplă. Fuseseră tocmiți să vină la cimitir și să întîmpine dricul cîntînd: " Primește-l, Doamne, în pământul tău..." și acum vedeau cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urmând celorlalți în trențele lor murdare, al căror miros pierise în frigul locului deschis. De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații îndirjiți. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata care avea să urmeze, privind fără milă la bărbații care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu linia câmpiei Cerșetoru tăcură pe neașteptate și nu se auzi decât gîffiala mulțimii care respira dezordonat. ' - Ca un câine ai trăit, dinii să te mănînce! rosti unul dintre purtătorii coșciugului, și lada de lemn fu zvârlită peste balustrada podișcei. Sicriul pluti puțin deasupra râului, se auzi un trosnet ca de mal surpat și gheata se sfărâmă de greutate. Prin copca făcută, mai putură să vadă cu toții în lumina scăzută a sfârșitului de zi chipul rânjit al mortului, îngropat fără cruce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tâmplari, chemați de Aglaia, să ia măsuri de coșciug. Popa își pusese odăjdiile și deschisese cartea. După aia se învoi cu văduva când să vină pentru slujba de înmormîntare. În timpul ăsta, meșterii măsurară, scriseră pe o hârtie lungimea și lățimea sicriului și plecară. Florica trimise o vecină la cârciumar să-i aducă țuică și o împărți muierilor. Începuse priveghiul. Se umpluse curtea de babe. Nu lipsea una: Mița adusese o mână de crizanteme albe, atunci culese din grădina ei, Tinca, mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în provincie, să vină la înmormîntare. Era nedormită și năucă de cap. Abia a avut timp un ceas, două să se odihnească. La cimitir -lau pornit a treia zi pe Gogu. Dricul a sosit numaidecât după prânz. Cioclu au cărat sicriul până la poartă. Au venit și popa Metru cu dascălul. Un copil a luat crucea și aplecat înainte. În urma dricului plângea Florica, între Aglaia și Lina. In spate pășeau rudele, frații mortului, unul Ghenadie, cu nevasta și cu copilul, unul Iracle
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ambele aforisme Îi aparțin lui Wilde. Dar iată cum sună aceleași principii sub pana lui Villiers de l’Isle-Adam: „Să trăim? O s-o facă pentru noi servitorii”. Sau, mai radical, la Barbey d’Aurevilly: „Să rămâi artist chiar și-n sicriu!”. Fără a se identifica În Întregime cu apologeții estetismului (fie el decadent, prerafaelit, postsimbolist etc.), dandy-i aparțin totuși acestei familii de spirite. „Fie că este vorba despre veșminte sau accesorii, despre echipaje, apartamente luxoase, aranjatul unei mese sau despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
aflat multe și prețioase informații, punându-i În seamă - nu ca o certitudine, evident, doar așa, În formă de „se zice” sau „gurile rele susțin” - o micuță și suavă tentativă de asasinare a binefăcătorului ei, cu argumentul că Marie comandase sicriul abatelui cu vreo săptămână Înainte de decesul acestuia. Ce părere aveți? Inventiv omul, nu? Se non e vero, e ben trovato, cum zice italianul. Asta În eventualitatea că n-avea dreptate, bineînțeles, că dacă avea, ehei... Toată treaba evolua Însă cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și acel gest nefamiliar l-a tulburat ca un misterios rămas-bun. Dar ceea ce l-a Înspăimântat În mod deosebit a fost vederea unui cărucior de copil, nou-nouț, stând acolo pe veranda de la intrare, cu aerul infatuat, de uzurpator, al unui sicriu; chiar și acesta era gol, de parcă, În sensul invers al evenimentelor, până și oasele lui s-ar fi dezintegrat. Asemenea fantezii nu sunt străine celor care au pășit de curând În viață. Sau, altfel spus, primele și ultimele trăiri tind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
căsuța din colțul străzii aveam să lucrez. Fereastra biroului meu dădea chiar spre Boteanu. Priveam uneori chenarul ferestrei de la subsol. Într-o zi, au scos un mort din blocul acela. Am coborât curios în stradă. Între cele câteva persoane din jurul sicriului, mi s-a părut că o zăresc chiar pe femeia aceea. Nu știam cum arată. Nu-i văzusem niciodată chipul. Dar mi s-a părut că o zăresc. Un voal negru îi acoperea fața. Am simțit însă că era ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu-mi spunea nimic. Nu fusesem, probabil, niciodată acolo. Trec și pe lângă celălalt bloc, din care am scos-o pe Bătrâna cu trabucul. Ca dintr-o clipire a unui ochi fotografic țâșnește în mine imaginea ei când o așezam în sicriu. O coborâsem împachetată în pătură cu liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-o pe Bătrâna cu trabucul. Ca dintr-o clipire a unui ochi fotografic țâșnește în mine imaginea ei când o așezam în sicriu. O coborâsem împachetată în pătură cu liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până a desprins-o. Așa a intrat bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până a desprins-o. Așa a intrat bătrâna în coșciug, cu picioarele în afară, acoperite de pânza care spânzura. Așa i-au pus, cred, și capacul când a fost s-o îngroape. În duba care ne ducea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fiu, meritai măcar două sutare de dolari la chenzină, dacă v-o mai dă, că... O viață de om aproape ai și tu de când tragi leafa de coadă. Ieși la pensie și n-o să ai bani să-ți plătești măcar sicriul. Nu mai zic de dric, colivă și muzicanți. Asta ți-o spun așa, ca să nu te simți cumva julit, pardon, ofuscat, dar de firfiricii ăștia care-i iei tu la lună, eu nici nu pun ceasu’ să sune. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Abia de-mi cunosc vecinii. Nu mă simt atât de apropiat de ei încât să le împărtășesc durerile sau bucuriile. Nici măcar din acel sentiment formal al conviețuirii pe același etaj. Urmărisem doar, de sus, de la fereastra bucătăriei, cum au scos sicriul din bloc, l-au vârât în dubița neagră și au pornit pe alee. N-am reușit să deslușesc prea bine chipul femeii. O față pământie, cu buze intens rujate, cu păr puțin, răvășit. — Ciroză, a oftat fata vecinului. Soră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
clipe, Șurca, cățelușa ei, era deosebit de tristă... Toată noaptea lătra, ba uneori urla cu o deosebită durere. Uimitoare a fost ultima clipă a petrecerii în ultimul drum a stăpânei sale. Când au fost aduse năsăliile, pe care a fost pus sicriul cu stăpâna sa, Șurca s-a dus sub ele și, cu ochii plini de lacrimi, se uita la toți din jur, și cu toate că încercau unii s-o alunge, ea a stat acolo ca semn de ultimă RECUNOȘTINȚĂ către stăpâna sa
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de lacrimi, se uita la toți din jur, și cu toate că încercau unii s-o alunge, ea a stat acolo ca semn de ultimă RECUNOȘTINȚĂ către stăpâna sa, căreia i-a slujit optsprezece ani. A ieșit din ogradă și ea în urma sicriului, și în privirea ei se simțea o „neînțelegere” pe care o putea exprima cu adevărat numai câinele credincios. După înmormântare, s-au dus toți pe la locurile lor. Iar Șurca, credincioasă, păzea ograda zi și noapte... Sărmănica! Adesea era tristă, poate
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Am avut un caz asemănător la Copenhaga în '57. ― Doamna Melania Lupu nu este ceea ce aș numi eu o tehniciană. Preferă soluții mai casnice. În speță, a îngropat ambele victime o dată. Stanley se opri. ― Adică?! ― I-a băgat în același sicriu unul peste celălalt, iar deasupra a aranjat o grădină de flori. Trebuie să precizez că am asistat și eu la înmormîntare. ― Remarcabil! ― După două zile, moare al treilea "coproprietar" al tablourilor. Mi-am închipuit întotdeauna că oricine s-ar fi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
căutau gâtul. Cârnul îl izbi în piept. "Fluturii mei n-au aer. Masca îi ucide." Ionescu își mușcă buzele. Aveau un gust sărat. Spatele și genunchii răniți îi sângerau. " O să murim aici și nici dracu' n-o să ne găsească! Un sicriu rotund de ciment. Peste ani de zile, demolând... Două schelete cu două măști..." Mâna îi tremura îngrozitor. Căruntul ridică încet, pe furiș, degetul de pe trăgaci. Ținea capul pe spate. Pânza de pe ochiul rănit devenise opacă. " Probabil n-am fost niciodată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ori nici unul. ― N-ai să-mi dai dumneata lecții, tinere! În ce te privește, faci ce poftești. ― Nu trebuie să ne certăm, interveni domol Melania Lupu, nu se cuvine, și făcu semn spre odaia lui Panaitescu. Se vedeau luminările aprinse, sicriul. Sculptorul închise ostentativ ușa. ― Mă indispune! ― Să nu luăm foc, aveți grijă, domnule Matei. ― Unde dă Dumnezeu! Își reluă ideea: Nu putem continua în condițiile astea. ― Dumneata, tinere! Eu pot foarte bine! ― "Tinere"! Ia mai slăbește-mă, neică! Melania Lupu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ăsta are idei... ― Valerica Scurtu... Doamne! Bătrâna își duse mâna la frunte râzând nervos: Valerica e slăbuță... Un firicel... Cum nu înțelegeți? O s-o băgăm dedesubt... ― Unde? Popa simți nevoia să se agațe de ceva. Avea impresia că alunecă. ― În sicriul lui Panaitescu, sub frunzele de brad... ― Îngropăm doi o dată, șopti înspăimîntat Matei. Melania Lupu zâmbea șters. CAPITOLUL VII O ÎNMORMÎNTARE NEOBIȘNUITĂ Dădeau târcoale sicriului încercînd să sesizeze vreo greșeală. Pieptul lui Panaitescu părea prea bombat, dar mormanul de flori camufla
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
băgăm dedesubt... ― Unde? Popa simți nevoia să se agațe de ceva. Avea impresia că alunecă. ― În sicriul lui Panaitescu, sub frunzele de brad... ― Îngropăm doi o dată, șopti înspăimîntat Matei. Melania Lupu zâmbea șters. CAPITOLUL VII O ÎNMORMÎNTARE NEOBIȘNUITĂ Dădeau târcoale sicriului încercînd să sesizeze vreo greșeală. Pieptul lui Panaitescu părea prea bombat, dar mormanul de flori camufla micile neajunsuri. ― Bine că s-a terminat, suflă Matei. Avea o permanentă senzație de vomă. Bătrâna își drese pieptănătura cu dosul palmei așa cum procedezi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
decât insistențele și zâmbetele Melaniei Lupu l-a convins să iasă din casă. ― Ce? Cristescu îl privi fix: ― Nu știu, dragul meu. Încă nu știu... Să mergem. A început slujba. Se îndreptară spre capelă. * Ultimii bulgări de pământ căzură peste sicriul lui Panaitescu. Melania Lupu, asediată de mâini întinse, începu să împartă pomenile... Porții generoase de colivă în farfurii de lut, căni umplute cu vin, prosoape ieftine. Vecinii se împrăștiară. Fusese o înmormîntare fără jale, o simplă convenție extrem de tristă, tocmai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pot împrumuta chiar eu: "Africa neagră" sau... În sfârșit... ― "Zece negri mititei", sugeră Cristescu cedând unui impuls irezistibil. O să vă amintiți altădată. Să trecem la moartea Valericăi Scurtu. Au fost necesare manevre destul de dificile pentru a o introduce în același sicriu cu Panaitescu. ― Vedeți! La chestiunea asta m-am gândit și eu. Formidabil cât rimăm în idei! ― În unele! preciză maiorul. ― Oricum, cred că am ajuns la singura concluzie logică. ― Anume? ― A acționat în timpul nopții. Știți, după ce a omorît-o. Domnul Popa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
taina ochilor albaștri. 370E frumos pe când din cerul plin de-o sântă bogăție Cade-o lacrimă frumoasă în adâncă vecinicie - Dar de cad rănite toate, ceru-i negru și pustiu, Nu-i nălțime, nu-i albastru, e o noapte de sicriu. Stea ce cade taie lumea ca o lacrimă de-argint, 375Pe seninul cer albastru frumos lacrimile-l prind, Și din când în când vărsate frumos lacrime te prind, Dar de seci întreg isvorul, vai de ochiul tău cel blând. Pin
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]