10,213 matches
-
ajutorul Nopții, va apela la „mâna ei însângerată și nevăzută”. O noapte neguroasă, opacă, oarbă, asociată cu obscuritatea pădurilor, populată de „solii nopții cei întunecați”. Din noaptea aceasta se va ivi mai târziu fantoma lui Banquo. Astfel, „noaptea impură”, noaptea spectrelor și a vrăjilor, figurează spațiul prin excelență al tragediei shakespeariene, spațiul alterităților de temut. Noapte de smoală, „când duhurile (spirits) dau târcoale, iar stafiile (ghosts) ies din mormintele lor”, așa cum este ea evocată în Henric al VI-lea, de pildă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ar putea obiecta însă că, în teatrul lui Shakespeare, există și alte nopți, nopțile de vară din Visul..., din Noaptea regilor sau aceea din finalul Neguțătorului din Veneția. Într-adevăr, sunt nopți când nu se făptuiesc crime, când nu apar spectre, dar, așa senine și liniștite cum sunt ele, nu reprezintă mai puțin un spațiu al haosului și al nebuniei generate de confuzia identităților, de jocul travestirilor; pe scurt, un spațiu oferit și el experiențelor alterității. Noaptea cu care se încheie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-și schimbe mereu înfățișarea și să încurce cărările tuturor celor ce se aventurează prin partea locului. Oare noaptea din Visul... nu devine astfel ecoul nopții din Hamlet evocată de Marcellus, noapte a spiridușilor și a zânelor, dar totodată și a spectrelor? Iar acești spiriduși și aceste zâne nu sunt, ca și fantomele, solii amenințători ai unor tulburări, ai haosului, ai farmecelor și vrăjitoriilor? Noaptea din Visul... este și ea o noapte agitată de certurile dintre Oberon și Titania (stăpâni peste lumea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
chiar și Titania, orbită, fascinată de închipuirile minții sale, într-atât de mare este puterea ambiguă, ambivalentă a acestor figuri dintr-o altă lume apărute în noaptea Visului..., noapte care, uneori, poate rivaliza, pe bună dreptate, cu o noapte a spectrelor și a vrăjitoarelor. Pentru a înțelege cât de mult se aseamănă noaptea de vară din Visul... cu „noaptea impură” a spectrelor, în ce măsură spiridușii și fantomele - spirits and ghosts - sunt inseparabili în această dramaturgie a nopții care este cea shakespeariană, e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o altă lume apărute în noaptea Visului..., noapte care, uneori, poate rivaliza, pe bună dreptate, cu o noapte a spectrelor și a vrăjitoarelor. Pentru a înțelege cât de mult se aseamănă noaptea de vară din Visul... cu „noaptea impură” a spectrelor, în ce măsură spiridușii și fantomele - spirits and ghosts - sunt inseparabili în această dramaturgie a nopții care este cea shakespeariană, e de ajuns să ne amintim de dialogul dintre Puck și Oberon ce precede momentul când, la ivirea zorilor, spiritele se retrag
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
covorul moale-al ierbii, Spre locurile-n care se-ascund cerbii 1. Evocarea unei vânători matinale nu face însă decât să dea și mai multă forță imaginii unei nopți care, chiar dacă se sfârșește în lumina soarelui, rămâne o noapte a spectrelor, a misterelor înfricoșătoare. Pădurea și ambivalența spațiilor alteritățiitc "Pădurea și ambivalența spațiilor alterității" Raportat la vânătoare 1, spațiul pădurii ca spațiu al alterității se caracterizează în Visul... prin aceleași ambivalențe ca și noaptea. Astfel, în actul al patrulea al piesei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
stranii-n portul lor De parcă nu-s făpturi de pe pământ Și totuși sunt? Trăiți? Sunteți ceva Ce poate fi-ntrebat de către om?1 „Cine sunteți?” („What are you?”), le întreabă, la rândul său, Macbeth (aceeași întrebare pe care Horațio o pune spectrului bătrânului Hamlet), neștiind dacă nălucile pot vorbi sau nu. Banquo remarcase, într-adevăr, degetul pe care fiecare dintre ele și-l pusese pe buzele livide, posibil semn al unui secret ce va trebui bine păzit. Oare aceste vrăjitoare, la început
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de care îl mai despart doar câteva clipe, n-ar putea fi asemuită cu fantoma unui mort întors în lumea celor vii? Astfel, nu apropiata și reala ucidere a lui Duncan îl îngrozește așa cum l-ar fi îngrozit vederea unui spectru, ci obsesia asasinatului ce va avea loc în curând capătă pentru el forța celei mai depline veridicități. Asistăm aici la un efect de deplasare, căci, în scena ospățului din actul al treilea, de pildă, nu fantoma primului ucis, regele, ci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trăiește și nu trăiește. Dincolo însă de toate aceste corespondențe între aparițiile propriu-zise și halucinațiile plăsmuite de o minte bolnavă, scena ospățului rămâne momentul în care Macbeth trece cu adevărat prin experiența înfricoșătoare a întâlnirii cu Gorgo. În scena ospățului, spectrul lui Banquo, care clatină din cap precum Comandorul din Don Juan, rămânând tăcut în ambele lui apariții și vizibil doar pentru Macbeth, spectrul acesta, așadar, va fi interpretat de către Lady Macbeth ca efect al unei teribile spaime (tot așa cum, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
momentul în care Macbeth trece cu adevărat prin experiența înfricoșătoare a întâlnirii cu Gorgo. În scena ospățului, spectrul lui Banquo, care clatină din cap precum Comandorul din Don Juan, rămânând tăcut în ambele lui apariții și vizibil doar pentru Macbeth, spectrul acesta, așadar, va fi interpretat de către Lady Macbeth ca efect al unei teribile spaime (tot așa cum, în scena iatacului reginei din Hamlet, fantoma tatălui, pe care doar Hamlet o vede, va fi interpretată de mamă ca rod al unui delir
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al unei teribile spaime (tot așa cum, în scena iatacului reginei din Hamlet, fantoma tatălui, pe care doar Hamlet o vede, va fi interpretată de mamă ca rod al unui delir provocat de cumplita suferință a fiului ei). Pentru Macbeth însă spectrul este altceva: un duh în stare să îngrozească zeii și care îl îndeamnă la o veritabilă reflecție asupra bizareriilor istoriei. Căci: S-au mai făcut și-n vechi vărsări de sânge, Nainte ca dreptatea omenească Să curețe-un stat pașnic
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din scaun: mai ciudat Decât e chiar omorul 1. Ca și cum, datorită lui Banquo, istoria își redobândea dintr-odată dimensiunea din vechile tragedii, unde nu exista cadavru care să nu trezească din morți vreo fantomă răzbunătoare. La a doua apariție a spectrului, Macbeth încearcă să-l izgonească, poruncindu-i să redevină trupul neînsuflețit, rece și orb care fusese, dar nu are cum să se împotrivească privirii intense ațintite asupra lui de către Banquo, privirea încrâncenată, nemiloasă, a fantomelor antice. Când același spectru se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a spectrului, Macbeth încearcă să-l izgonească, poruncindu-i să redevină trupul neînsuflețit, rece și orb care fusese, dar nu are cum să se împotrivească privirii intense ațintite asupra lui de către Banquo, privirea încrâncenată, nemiloasă, a fantomelor antice. Când același spectru se va înfățișa pentru a treia și ultima oară (actul al patrulea), el va fi însoțit de câteva năluci chemate de soborul vrăjitoarelor, umbre care vin și pleacă, se ivesc și pier îndată („come like shadows, so depart”, spun vrăjitoarele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ivesc și pier îndată („come like shadows, so depart”, spun vrăjitoarele). Apariții/dispariții de umbre fugitive, umbre simbolizând totuși mersul implacabil al unei istorii deja trăite și consemnate. Întoarcerea fantomei este aici intim legată de fatalitatea istoriei. Într-adevăr, prezența spectrului lui Banquo în urma șirului de regi care defilează prin fața lui Macbeth îi certifică acestuia autenticitatea închipuirilor sale. Căci, atunci când îl zărește, nu se poate reține să exclame: „Now I see’t is true...”. Iar viitorul ia pentru el chipul acelei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de Richard, va avea viziunea ciclului de crime comise și a apropiatei morți a acestuia. Fantomele evocate au forța efectivă a aparițiilor care spun adevărul. În Macbeth, trupul neînsuflețit al lui Duncan nu e adus în scenă, nu apare nici spectrul regelui, și totuși nu este aceasta piesa prin excelență în care sângele vărsat naște fantome? Macbeth își amintește de vremurile când un mort nu devenea o fantomă, chiar dacă moartea lui violentă fusese săvârșită de o mână criminală. Moartea era pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
răzbunătorii devin ei înșiși purtători de fantome. Chiar și atunci când istoria are de-a face cu veritabile fantome, ca în Macbeth, autenticitatea acestora include întotdeauna un dram de incertitudine. La sfârșitul scenei aparițiilor din actul al patrulea, în care prezența spectrului lui Banquo confirmă veridicitatea „arătărilor”, tensiunea dintre adevăr și minciună, aceeași din prima întâlnire cu vrăjitoarele, continuă să persiste. În revelațiile aparițiilor, ceva va rămâne până la capăt sub semnul întrebării, al ambivalenței: înșelătorie sau sinceritate? Adevăr sau minciună? „That lies
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
arate sau să rămână nevăzut. Deși, așa cum am mai spus, Oberon e liber să acționeze și la lumina zilei, puterea lui rămâne totuși cea pe care i-o dă noaptea, o noapte de vară ce-și amintește de cea a spectrelor, a arătărilor. Oberon, magicianul în stare să plăsmuiască năluciri, vedenii, este și cel ce poate să le destrame. El dirijează toate aceste jocuri ale aparițiilor și ale disparițiilor; cu alte cuvinte, toate aceste jocuri ale teatrului. Ca și cum ar fi vrut
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un veritabil iluzionism al asemănării. Iar în contextul creștin propriu lui Shakespeare, această „uzurpare” a formei nu are cum să nu fie pusă în relație cu demoniacul 1. Ne amintim că tema formei „uzurpate” este introdusă în Hamlet de apariția spectrului. La un prim nivel, termenul ne trimite la dezbaterea din epocă referitoare la strigoi și la una dintre interpretările date fenomenului: mortul care se întoarce este formă uzurpată de diavol pentru a-i înșela și duce la pierzanie pe cei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să ne conducă aici în însuși miezul ambivalenței imagine neînsuflețită/imagine vie. Efectul asemănării este atât de șocant, încât el se calchiază, ca să zicem așa, pe efectul apariției unei fantome. Perdita, împietrită, înțepenește în fața acestei apariții tot atât de tulburătoare ca un spectru. În ciuda tăcerii sale, Leontes are impresia că statuia îl mustră, îi amintește de vechile lui păcate, aidoma unei fantome răzbunătoare ce acuză. Forța ei este atât de copleșitoare, încât Paulina, temându-se ca imaginația privitorilor să nu se înfierbânte din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
țărână, dar și a morții ca repaus definitiv și veșnică rămânere în amintirea celorlalți. Un bocet din care nu lipsesc formulele de exorcizare, menite să alunge toate relele ce ar putea veni fie din partea unor vrăjitori, fie din aceea a spectrelor celor rămași neîngropați: Vrăjitor să nu te-atingă! Nici o vrajă nu te-nvingă! Și strigoii te-ocolească! Nici un rău să nu te pască! Odihnește-n pace și mormântul Fie-ți lăudat de-ntreg pământul!2 Rugăciune, așadar, pentru o moarte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
învingător. Dar dacă prețul unei asemenea înfruntări este îndeobște moartea sau nebunia (ca în cazul întâlnirii cu fantoma), pentru Pericle, el va fi adânca melancolie ce nu-l va mai părăsi niciodată. Ca și Hamlet atunci când s-a întâlnit cu spectrul, Pericle a văzut ceea ce nu trebuia să vadă, a aflat ceea ce nu trebuia să afle: crima, incestul, cumplitele adevăruri pe care le tăinuiește de multe ori dragostea. Aceeași alianță a frumuseții cu moartea, același violent efect al unei priviri se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
invers. În credința însăși în existența fantomei își face loc deriziunea: nu acesta este adevăratul sens al scenei în care Hamlet își roagă prietenii, pe Horațio și Marcellus, să jure că nu vor sufla o vorbă despre întâlnirea lui cu spectrul, rugăminte întărită chiar de către fantoma a cărei voce se aude de undeva de sub podeaua scenei? Limbajul folosit de prinț și detaliile jocului actoricesc plasează spectrul defunctului rege printre spiritele ce bântuie, potrivit superstițiilor populare, spațiile subterane; mai mult decât atât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Horațio și Marcellus, să jure că nu vor sufla o vorbă despre întâlnirea lui cu spectrul, rugăminte întărită chiar de către fantoma a cărei voce se aude de undeva de sub podeaua scenei? Limbajul folosit de prinț și detaliile jocului actoricesc plasează spectrul defunctului rege printre spiritele ce bântuie, potrivit superstițiilor populare, spațiile subterane; mai mult decât atât, Hamlet se adresează fantomei în termeni familiari, îi spune „cârtiță bătrână”, „flăcău cumsecade”, „amic”, deplasând astfel întreaga tonalitate a situației de la teroarea tragică spre teama
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-i ademenească pe cei trei fraieri cu câteva haine vechi, dar strălucitoare, cu o ieftină recuzită teatrală. În schimb, pentru atragerea în cursă a lui Alonso, capcana folosită fusese de un alt calibru: ea avusese efectul înfricoșător al apariției unui spectru. Într-adevăr, scena a treia din actul al treilea este, pentru Alonso, o veritabilă scenă cu fantome. Scena întoarcerii fantomei lui Prospero, pe care îl crezuse mort. Un amestec de fascinație, uluire, stupoare, frică îngrozitoare - aceasta este starea regelui (ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teamă să nu intre morții pe fereastră...”. Nu va intra însă decât moartea, propria ei moarte, căci Maleine va fi sugrumată chiar în această cameră. În spatele toposului funerar al unui spațiu permanent încercuit și dominat de moarte, deși nebântuit de spectre, de „apariții”, de duhuri, se poate ghici totuși vechea și adânc înrădăcinata moștenire a reprezentărilor întâlnirii cu fantoma ca semn de netăgăduit al morții. Zgomotele ce se aud în spatele ușii sau la ferestre trădează prezența persistentă a angoasei tragice provocate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]