5,679 matches
-
-i nevoie. O urmări cu privirea pe chelneriță în timp ce se îndepărta. Când veni picolița să le umple paharele cu apă, Daniel spuse scuze în loc de mulțumesc. Un mare zăgaz de umilință se rupse și șuvoaie străvechi se prăvăliră peste Karin. Șira spinării i se făcu salcie. Pumnii îi stăteau în poală ca niște pietre. De care-ți place mai mult? întrebă ea. —De care ce? Știi tu. De picoliță sau de chelneriță? El îi zâmbi și clătină din cap, un model de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
transmite puiului de anul ăsta. Suferința contagioasă îl înalță într-un salt. Lovește cu picioarele pustietatea din jur. Penele lui se răsfiră ca niște degete întinse. Gâtul i se încovoaie pe spate și strigă, închegând aerul. Își aruncă frunze pe spinarea arcuită, acoperindu-și aripile. Și pentru prima oară din cele o mie care vor urma în viața lui, dansează. În întunericul ce se așterne, o altă specie ar putea confunda asta cu extazul. Renunță la așa-zisa terapie cognitivă. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
la sud de drum. Tommy a înjurat și a apăsat frâna. Am derapat și am călcat linia continuă. Asta ai văzut tu: urmele noastre pe banda lui. Doar că noi am ajuns acolo după el. Ea stătea țeapănă, cu șira spinării ca o țepușă. — Ce-ați făcut? —Cum adică? — El zace în șanțul ăla. Tu și cu prietenul tău sunteți chiar acolo. —Glumești? Avea trei tone de metal peste el. Fiecare secundă conta. Am făcut ceea ce trebuia. Ne-am întors, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
deși o face pe tăcute. Fratele ei a fost la un pas de moarte, iar omul ăsta e singurul care știe ce înseamnă asta. Omul ăsta e singurul care o poate ajuta să reziste. Stă întinsă în pat, cu șira spinării la douăzeci de centimetri de a lui, tânjind să întindă o palmă oarbă și să-i simtă căldura. Să se convingă că e încă acolo. A treia zi după tentativa lui Mark, Consiliul pentru dezvoltare își manifestă disponibilitatea de principiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de cocori coboară de nicăieri. Scot un sunet preistoric, prea tare și prea răsunător pentru cât sunt de mici. Un sunet pe care și-l aduce aminte de dinainte de a-l auzi. El și femeia se ghemuiesc la pământ. Șira spinării îi zbârnâie de frig. Un al doilea firicel plutește în aerul încremenit. Apoi încă unul. Fibrele de păsări se prind și se îmbină- o țesătură destrămată care se țese la loc. Din toate punctele cardinale apar fire, iar cerul purpuriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
faci carieră universitară!“ sau „gata cu scrisul, s-a terminat !“. Și nu veneau doar din partea intelectualilor, a ilustrei comunități academice, ci inclusiv din partea unui cerșetor care, văzându-mă la un moment dat cu Nona în cărucior și cu Mira în spinare, în scăunelul-rucsac, a izbucnit în rime batjocoritoare : „Uite-o pe asta : unu-n mață, unu-n brață și unu de poale s-acață !“, până ce femeia lui, mai empatică, l-a potolit : „Las-o, amărâta, că-i destul de bătută ea de
Despre natură, anotimpuri, animale tofelul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
să-ți spun, nu cred că o să mai scriu nimic. Nu mai am chef. Sunt obosită. Mi-au pierit din cap toate ideile. Tot ce vreau acum... Plânge copilul. Îl întorc pe o parte și-l pup de-a lungul spinării. Miroase a cozonac proaspăt scos din cuptor. Mi se face poftă să-l mănânc. — Mă, te mănânc, să știi ! Frumosule ce ești ! Îl pup pe burtă și nu mai plânge. — Ce vrei ? Ai zis „tot ce vreau acum...“. — Vreau un
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
negri și fața Întunecată stătea lîngă el ținînd În mînă niște zahăr și stăpînul calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat de cal cu o găleată plină cu apă pe care i-a deșertat-o pe spinare. Timp de o clipă spinarea mare se Înfioră de recunoștință și Începu să aburească, iar stăpînul se Întoarse pe trotuar de unde privea animalul cu un ochi atent și plin de interes; băiatul rămăsese acolo mîngîind botul calului și vorbindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lîngă el ținînd În mînă niște zahăr și stăpînul calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat de cal cu o găleată plină cu apă pe care i-a deșertat-o pe spinare. Timp de o clipă spinarea mare se Înfioră de recunoștință și Începu să aburească, iar stăpînul se Întoarse pe trotuar de unde privea animalul cu un ochi atent și plin de interes; băiatul rămăsese acolo mîngîind botul calului și vorbindu-i Întruna cu blîndețe. Apoi Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ceasul morții, zise tata sumbru, căci erau democrații la putere și muream de foame. Luați seama la ce vă spun, strigă el, or să vină iar la putere mai Înainte de sfîrșitul acestor patru ani... o să vi se lipească burta de spinare, sînt sigur de asta așa cum sînt sigur că există un Dumnezeu În ceruri, mai Înainte ca Monstrul acesta Îngrozitor, fioros, crud, inuman și sîngeros, care nu ne-a lăsat să intrăm În război, să vă pună la pămînt... căci mizeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
intră omul cel Înalt, de care se apropie imediat Pat Grogan - isteț din fire, descendent din neam de celți, acum un adevărat veteran al barului lui Leo - privind ironic, cu ochii mici injectați, plini de secreție și de crimă, cu spinarea cocîrjată, de maimuță, cu genunchii de maimuță strîmbi și chirciți, cu chipul de maimuță ironic Îndreptat În sus, Încremenit Într-o atitudine de maimuță uluită - totul foarte nostim În aparență -, iar Leo chicotește și fluturii de noapte zîmbesc. Și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
făcut bine? Ne privi pe toți cu o expresie aproape speriată, cu ochii gata să-i iasă din orbite. Doamne! Ce-am mai rîs de povestea asta: părintele Dolan Începuse să rîdă, iar tata a trebuit să-l bată pe spinare, atît de tare Îl apucase tusea. Domnul Gates era un om deosebit de plăcut: era Înalt și gras, dar foarte chipeș; avea un aer delicat, iar cînd era emoționat și voia să spună ceva, buzele Îi tremurau și i se crispau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a avut. ...Cred, însă, că de la postul de radio s-a molipsit de jurnalism (contra jurnalismului n-avem vaccin și nici praf de purici, dar nici nu ne trebuie pentru că jurnalismul nu vrem să-l stârpim). Ticuță-Suflețel are spinarea tigrată, o coadă stufoasă, ca de veveriță, botul, burta și picioarele - albe ca zăpada. Pe bot are un triunghi alb perfect. Îi plac trei cuvinte: „Da!”, „Așa!” și „Bravo!” Protestează când aude: „Nu!”, „Dă-te jos!” sau „Nu-i voie
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
adânc și ies la lumină, izvoarele. Ele curg zglobii la vale, se întâlnesc unele cu altele, își dau mâna, se împletesc și fug împreună, voioase, către câmpie, sub forma unor ape din ce în ce mai mari. Munții înalți poartă numele de Munții Carpați. Spinările lor, puternice, stâncoase, nu opresc trecerea oamenilor dintr-o parte într-alta a Țării. Un înțelept care i-a străbătut și cercetat de aproape spunea că munții aceștia nu despart locuitorii Țării unii de ceilalți, ci îi unesc. Pentru că sunt
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Pentru că sunt plini de drumuri și de poteci care trec dintr-o parte într-alta a lor, anume ca oamenii să poată merge mereu și mereu, pe jos, cu calul sau cu mașina, unii spre ceilalți. Munții sunt ca șira spinării pentru Țara lui Verde Împărat. Ei o susțin și îi dau putere. La poalele lor, spre cele patru zări, se întind tărâmurile fantastice pe care le îngrijesc cei patru fii ai lui Verde Împărat. Cel mai mare dintre ei e
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pământ pârjolit, fără flori, fără păsări... Munții cei bogați în păduri au cam chelit și ei, pentru că arborii lor s-au prăbușit, unul câte unul, de boală, de furtuni, sau sub secure... Fără arbori, munților le-a fugit pământul de pe spinare. Arborii țineau pământul și munții în rădăcini. Roase de ploi și de vânturi, multe dintre culmile muntoase au devenit scheletice, s-au subțiat îngrozitor... Unele seamănă, vai, cu niște lame de cuțit de pe care pământul alunecă mereu la vale
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
și înflorește în Țara lui Verde Împărat, are grijă de oameni, de capre negre și de alte viețuitoare, de arborii pădurilor, de munți, de șesuri, are grijă de ierburi, de flori, de fluturi, de izvoare, de râuri, de lacuri, de spinările stâncoase ale munților, dar și de visele oamenilor, de strădaniile lor, de idei... Cred că el ar ști cel mai bine ce e de făcut cu zmeii. Dar eu, Ticuță reporterul, ce știu despre Grădinar? Știu, de pildă, că a
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
de casele somptuoase de pe digul din spatele meu. Tremur în haina mea de ploaie. Mă așez. Închid ochii. Lapovița îmi lovește fața. Dar cînd mă lungesc pe spate și mă întind, simt dintr-o dată, din nou, lemnul cald de-a lungul spinării și pe dosul picioarelor, ca și cum căldura s-ar fi păstrat acolo pentru mine în toți acești ani. Și este vară din nou și deasupra mea văd un cer aproape fără nor, un cer de un albastru strălucitor, o cupolă străvezie
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
am încercat să tăiem apa pentru prima oară. Dacă aș fi îndrăznit să-mi iau ochii de la scaunul băiatului din fața mea, așa cum se mișca necontenit înainte și înapoi pe șina strălucitoare de metal, aș fi văzut cum înaintea mea șase spinări și perechi de umeri și de brațe trudeau, mișcîndu-se precum niște cocoașe ale creaturii noastre de apă, desenînd înclinări de toate gradele și crispări, cu lamele vîslelor dispărînd în apă nu simultan, ci una după alta, uneori aproape lovindu-se
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ajuns treptat să-i cunosc pe băieții cu care ieșeam pe apă în fiecare sîmbătă. Elevi de liceu, tineri care vor prelua afacerea familiei și care, în felul acesta, nu vor avea timp pentru alte studii, cu aspect bolnăvicios și spinări curbate care trebuiau să-și îmbunătățească condiția fizică sau viitori bărbați de carieră deja suferind de obezitate. Aproape toți dintre ei aveau voci puternice. David era un băiat tăcut cu bucle întunecate care stătea invariabil după locul de acces și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și mi s-ar fi părut firesc dacă acum aș fi avut silueta lui David în față. Dar David vîslea la tribord, iar poziția de atac în această barcă era pentru un vîslaș la babord. Îi puteam simți ochii în spinare, iar expresia lui prietenoasă obișnuită trebuie să fi fost curînd înlocuită de iritare din pricina neîndemînării mele. Nu mă deranja să fiu eu cel care trebuia să aleagă un tempo și un ritm. Aceasta însemna, de fapt, o problemă aceea a
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cu părul lui tuns periuță, un om care părea să fi uitat de griji, eliberase ghidonul cu o mînă și-și înfipsese un deget în vestă, întinzînd-o, probabil murmurînd încetișor sau încercînd să fluiere un refren. Vîslele noastre împingeau apa, spinările noastre trosneau, și ori de cîte ori făceam o mișcare puțin neatentă, stropeam în toate părțile și acesta era un sunet festiv. Schneiderhahn ne-a spus să ne facem repede dușul și să-l reîntîlnim la club. În camera înaltă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
un fel de autopedepsire care să se răsfrîngă asupra puterii noastre fără minte. Numai atunci am ridicat privirea. Eram singuri. Echipajele care luaseră startul la stînga și la dreapta noastră erau cu aproape două lungimi în urmă. Puteam să văd spinările vîslașilor, dar, de asemenea, zvîcnetul nerăbdător al muchiilor de la prora. Și cum un calm uluitor se înstăpînise peste ființa mea, am văzut cum distanța dintre ei și noi creștea cu fiecare bătaie. Am trecut linia de finiș conducînd detașat. Nici o
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
nu-l văzusem niciodată bine. El stătea în spatele meu. Toate acele ore pe apă puteam doar să-l simt și doar el avea sarcina să privească în jur din cînd în cînd și să dirijeze barca. Vîsleam înainte, dar cu spinările în direcția în care ne îndreptam. Am încercat să nu mă gîndesc deloc la viitor, dar nu eram încă foarte bun la asta. Am învins. Între două rafale de ploaie, pe un lac pe care finișul era linia imaginară dintre
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
așa încît lichidul lipicios să pornească a alerga pe degetele sale în jurul cărora ar fi înfășurat o mănușă sau o cîrpă în vreme ce și-ar fi îndoit din nou spatele și ar fi săpat în pămîntul mîlos, în mijlocul tuturor acelor alte spinări îndurerate. Dacă s-ar fi gîndit vreodată la asta, s-ar fi întrebat de ce nefericiții aceia trebuie să sape în loc să construiască, să facă o albie pentru apă în loc să construiască o stradă cu acoperișuri pentru ei. Dar nu s-a gîndit
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]