7,161 matches
-
deslușește caracterul ales al acestui continent (reflex al anticei Laus Asiae) între celelalte pământuri: „Ea le întrece pe toate celelalte mai ales prin vechime, pentru că în Asia a făcut Dumnezeu raiul și tot aici au fost creați și primii oameni, strămoșii noștri, Adam și Eva, unde neamul lor a viețuit până la potop. Așijderea, după potop, tot din Asia s-au răspândit în celelalte părți ale lumii toate limbile și neamurile. În Asia își află începutul religia, obiceiurile cetățenești, ridicarea orașelor; scrisul
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
primului ciclu din Umbre și lespezi, intitulate Vis străbun, Așa era tata, Țăran, Plugar, Danie străveche. Revelația atavismelor țărănești, a legăturii cu predecesorii, a identificării cu ei se asociază întrucâtva și cu ideea „testamentului” arghezian. Distanțarea se produce curând, căci strămoșul trăind în urmaș, și „legământul” său („vis străbun”, „danie străveche”) sunt simțite mai puțin ca o comoară și un izvor de energie și dârzenie, cât ca o piedică în calea durării „visului nou”, o enigmă („un alfabet vechi, neînțeles”) ce
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
vechi, neînțeles”) ce „farmecă”, dar și obligă la veghe îndelungată, „cu ochiul crunt”, ca o consumare anticipată a puterilor ori a bucuriei de a trăi („Cine putu prin veac a pătrunde/ Să secere holdele mele?” - Chiot pe câmpie - sau „Ce strămoș aprins de sete/ Sorbi paharul până-n fund?” - În cârciuma bucuriei). Notă distinctă conferă și faptul că sunt folosite, cu parcimonie totuși, lexicul regional („acioi”, „natră”, „obic”, „bașbuzuci”, „parâng”, „zdroncănesc”), o versificație ce se refuză fluidității și melodiei și o imagistică
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
clase sau colectivități. Karl Marx a pus în evidență faptul că istoria reprezintă un instrument ideologic foarte puternic al claselor sociale. Ele definesc, în spiritul propriilor lor valori, atât situația prezentă, cât și trecutul. Faraonii, cu lista lor lungă de strămoși, încercau să acrediteze ideea unei organizări sociale stabile (eterne) în care figura centrală, dacă nu singura importantă, era aceea a faraonului. Istoriile feudale erau de fapt istorii ale castei feudale: arbori genealogici, înrudiri, lupte între familiile feudale pentru putere, alianțe
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
zgomote și Scoica de lemn. Prima, dezvăluind trista condiție a unei familii nevoite, spre a exista, să lucreze într-un studio cinematografic la producerea de zgomote, la imitarea, bunăoară, a tropotelor de cai, exprimă implicit nostalgia unei presupuse origini mitice. Strămoșul arhetipal, totemic, al capului familiei ar fi fost un bizon: forță a naturii, „care îngenunchea numai în vadul apelor, niciodată în praf”. Titlul celei de-a doua piese e o metaforă a iluziei. Casa de la mare în care eroii își
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
gospodării Înrudite formează un neam, mai multe neamuri o fratrie, mai multe fratrii un trib. În limba fiecărui grup etnic există un nume dat acestor diferite unități sociale, definirea lor se face amintind În primul rând rudenia de sânge și strămoșul comun, care dă nu numai sângele comun, ci și proprietatea și numele grupului. Exemplele cele mai caracteristice sunt oferite de către Montenegro (Crnagora) și de Albania de Nord. Nu mă opresc aici să dovedesc dacă aceste grupări sunt sau nu cu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
secolul al XIX-lea, numele gospodăriei rămâne același; numele fratriei (bratstvo) se schimbă și grupul uman este numnit sat (selo). Tribul (pleme) devine un județ (nahija) și Crnagora (nume geografic indicând, de fapt, o confederație tribală) debine statul Muntenegrului. Numele strămoșului comun poate sta la originea unei regiuni, a unei așezări. Capitala, de pildă, are o legendă legată de numele unui erou eponim (care dă numele), Întemeietor, ciobanul Bucur. Orașul purta odinioară numele strămoșului la plural, indicând descedenții lui. Cu timpul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
o confederație tribală) debine statul Muntenegrului. Numele strămoșului comun poate sta la originea unei regiuni, a unei așezări. Capitala, de pildă, are o legendă legată de numele unui erou eponim (care dă numele), Întemeietor, ciobanul Bucur. Orașul purta odinioară numele strămoșului la plural, indicând descedenții lui. Cu timpul, s-a uitat legenda de Întemeiere și ,,Bucureștii” (adică descendeții moșului Bucur) au devenit Bucureștiul, nume de așezare În care legătura cu Întemeietorul a fost uitată. Astfel de cazuri se regăsesc În multe
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
afectivă, legătura de filiație transcende relația părinte-copil și se Întemeiază pe fundamentele sale instituționale. Prin filiație, individul este Înscris Într-un lanț al generațiilor, filiația legând „Într-un tot biologicul, socialul și inconștientul” (Legendre, 1985). Antropologia a statornicit universalitatea nevoilor strămoșilor. „Recunoașterea filiației unește pe cei vii cu cei morți și le conferă legitimitate. Prin intermediul cunoașterii străbunilor și a descendenței, grupul se reafirmă prin reputația și prin teritoriul proprii.” (Segalen, 1996, 202). Această funcție a filiației nu a dispărut În familia
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
căi de mijloc, Între integrare și distanțare. Dar acest compromis nu poate Înșela „luciditatea marii burghezii”, conștientă de jocul În care este implicată, consimțind cu cinism să fie „studiată”, dar oferind cu condescendență și paternalism imaginea publică asumată, primită de la strămoși, conservată În medii delimitate și izolate și transmisă ca un bun comun, ce nu poate fi interpretat sau schimbat. Subiecții din această categorie au În codul genetic datoria „de a spune”, de a transmite practicile moștenite, dar și consemnul de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
cu placheta Plăpând ca un colte (1990). Volumul Odiseea lacrimii (1994) a confirmat o individualitate aplecată asupra unor idei și atitudini ce țin de definirea identității proprii prin cunoașterea rădăcinilor și a istoriei neamului. A fi un continuator demn al strămoșilor e mesajul vibrant al versurilor lui P. Poetul contribuie și la îmbogățirea literaturii despre și pentru copii: Mugurașii mugurei (1991). În articolele, recenziile și eseurile publicate în presa literară manifestă și aptitudini de analist exigent, după cum nu i-a rămas
PALLADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288632_a_289961]
-
operei lui de Broglie. Provenind dintr-o familie nobiliara din Piemont, Louis Pierre Victor Raymond de Broglie s-a nascut pe 15 august 1892 la Dieppe, în nordul Franței. Fiind cel mai tânăr dintre cei cinci copii, el avea printre strămoși pe Madame de Staël, marea scriitoare, si pe tatăl acesteia, Jacques Necker, celebrul bancher de pe vremea lui Ludovic al XVI-lea. Mama lui era Pauline d’Armaille, iar tatăl lui, ducele Victor de Broglie, se numără printre membrii Parlamentului. Și-
AVENTURA ATOMULUI. In: AVENTURA ATOMULUI by ELENA APOPEI, IULIAN APOPEI, () [Corola-publishinghouse/Science/287_a_599]
-
Pădure ascunsă, Crești, pădure, și te-ndeasă, Ochi de pădure etc. Și versurile din Imperiul iubirii (1980) sau din Poeme mirate (1986) se vor încadra între aceleași limite, aducând note patriotarde mai apăsate, plasate oportunist în contextul politic al epocii: elogiul strămoșilor și al limbii române ș.a.m.d. În ciuda banalității și a versificației facile, există la P. câteva metafore stranii, unele repetiții și linii melodice fericite. SCRIERI: Frumoasa cocoșată, București, 1968; Discuții din priviri, București, 1971; Interogatoriu la iubire, București, 1972
PADUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288606_a_289935]
-
al satului natal se suprapune cu cel al copilăriei, aici găsindu-și loc chipuri de odinioară: Ion, Maria, popa Ilie cădelnițând pe cei duși în cimitir. Și viața pare un cerc al seninătății, trasat pe pământul sub care se odihnesc strămoșii: „Îmi tot îngrop călcâiul în reavănul ogrăzii,/Întârzii pe colnice, sub brațe de troiță/ Mi-adorm prin țarini drumul, îmi zboară ochii - șiță -/ Și-mi sparg singurătatea de lespedea nămiezii”. Poezia târzie, aflată la o distanță de câteva decenii față de
PAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288720_a_290049]
-
1996), În colț lângă fereastră (2000) ș.a. Una dintre cărți îi apare și în dialectul aromân (Botsili di Didindi, 1993). Exponent al unei comunități străvechi din Munții Pindului, M. poartă încrustată în efigia sa noblețea și puterea de rezistență a strămoșilor săi viforoși. O lume solemnă și gravă, ocrotită de zeii locului domină confesiunea poetului, care se simte chemat, ca altădată Orfeu, să oficieze un cult al cuvântului ca pe un ritual cu virtuți sacerdotale: „Poezia pentru mine este o stare
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
mitologice, precum Dzadzara, Cadara, Babani, Caracus, cu toponime ca Valea Rece, Apa Bună, Climări etc., figurând o geografie edenică și un teritoriu al amintirilor. Angelic și rafinat, poetul construiește un imperiu heraldic de siluete, dominat de figurile emblematice ale Eroului, Strămoșului și Bărbatului. Transformat nu de puține ori în incantație și delir divinatoriu, într-o savant-obscură haină sacerdotală a verbului, versul inițiază în misterele unei Grecii atemporale, ca la Ion Barbu. Proza lui M. este memorialistică deghizată. Scriitorul a ținut de-
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
în general, informații legate de istoria și cultură ținutului Bistrița-Năsăud. Contribuțiile documentare sunt, prin urmare, limitate la o arie restrânsă, văzută în relație cu importante evenimente sociale sau cu mari valori ale literaturii românești: Pompei Boca (Ilva Mare, vatra a strămoșilor lui Ion Creangă, Teatrul lui Vasile Alecsandri în județul Bistrița-Năsăud), Icu Crăciun (Liviu Rebreanu și alegerea de deputat de la Năsăud din 5 mai 1906), Radu Telceanu (Terminologia locală din Maieru în nuvelele lui Liviu Rebreanu), Valentin Raus (Viața culturală în
MINERVA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288159_a_289488]
-
1979-1982), Întâmplări cu scriitori și alte năluciri (1985), Întâmplări vesele cu scriitori triști (2003). I s-a decernat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1972, 1975, 1977). În poezie M. ilustrează cu mijloace proprii orientarea ardelenească, transfigurând universul rural, apoteozând trecutul, strămoșii, părinții, îndeosebi mama, sanctificând eroii neamului, creând un tărâm de lume mitică. Trecând printre crucile din „cimitirul bătrân”, poetul îi salută pe cei duși: „Bună dimineața, Grigorie! Bună dimineața, Filoftei! / - Bună dimineața, Ieronime”. El aude cum „plouă în munții Carpați
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
literară”, „Contemporanul”, „Amfiteatru” „Luceafărul”, „Viața românească”. Versurile din primele volume, Profet spre ziuă (1972) și Luptele soldatului (1980), au un aspect ermetic, cu ambiguități, elemente abstracte și dau o impresie de vag, de nedefinit, iar imaginile recurente - umbra, pasărea, piatra, strămoșii - lasă în obscuritate mesajul poetic. Cu Din umbra lumii (1983) se produce o schimbare, în sensul evoluției spre transparență a ideii poetice. Versurile exprimă acum, cu o remarcabilă prospețime și acuratețe, „dor-durerea” cu care este căutată divinitatea și este resimțită
MINULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288162_a_289491]
-
masă nu este creația postmodernității, ci visul secret al oricărei religii mesianice. Creștinismul pare să fi operat o sinteză aparte între ispitele nomade ale dominației (reflectate în experiența Imperiului Bizantin) și somnolența genei sedentare (exprimată, bunăoară, de cultul șintoist al strămoșilor). În zorii și după-amiaza modernității românești, membrii școlii ardelene, valahe sau moldovenești au înțeles foarte bine că templul (devenit bibliotecă sau academie) are un renume fals atunci când nu comunică un mesaj străzii. Este bine să reținem acest detaliu: chiar seduse
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
civic marcat de cinism și corupție par să infirme ideea că românii ar fi rămas un popor creștin par excellence. În plină eră mediatică, când ideologia nihilistă înscrie milioane de nume pe un pomelnic fără liturghie, conservarea mimetică a religiei strămoșilor rămâne un gest de suprafață. Pentru instituțiile de formare și educație religioasă, un indiciu îngrijorător relevat de recensământ este nu doar sărăcirea în duh a unui popor care asculta cândva de legea lui Dumnezeu, ci și îmbătrânirea moștenirii sale genetice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sinteză deopotrivă dramatică (prin instabilitate) și jubilatorie (prin neprevăzutul său).” Ultimul chip al „omului nou” fără însușiri născut din religia depășirii și a prăbușirii va putea descoperi foarte greu o credință pentru care ancora istorică a sacrului și cultura memoriei strămoșilor sunt axe fundamentale 1. Creștinismul urbantc " Creștinismul urban" Teodor Baconsky pare să fie de acord cu Francis Fukuyama în analiza spectrală a Occidentului: noua eră nu pare să ofere culturii nord-atlantice decât privilegiul unui timp secular fără promisiuni revoluționare în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fără o fundamentare teologică. Acuma există în lume o fundamentare teologică cunoscută, dar totuși nu există o atitudine izvorâtă din fundamentarea teologică” (p. 58). Părintele Teofil ne relatează apoi întâlnirile sale mult mai complicate cu lumea ideilor străine de ortodoxia strămoșilor săi. La Timișoara, părintele Teofil întâlnește un grup de antropozofi. Frecventarea cursurilor de Teologie ortodoxă la Facultatea din Sibiu va aduce câteva lămuriri, dar nu totale sau definitive. Metodele critice de lectură a Noului Testament l-au pus pe tânărul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu un suicid spiritual. Critica modernității pornește de la rezerva fundamentală față de această tehnică a camuflajului identitar. Fiind un comentariu pe marginea evenimentului public al liturghiei Bisericii, gândirea teologică este prin definiție critică. Înțeleasă nu în sensul păgân de cult al strămoșilor sau de repetare bigotă a unor idei gata primite, ci ca proclamare inteligentă a adevărului Evangheliei, Ortodoxia impune oricărui credincios cultivat exercițiul deconstrucției manifestărilor publice de idolatrie politică ori socială. Nu trebuie să tulbure pe nimeni faptul că un asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sau la valoarea istorică pentru un stat anume. Cu atât mai lăudabil este efortul uman, material și moral multinațional, desfășurat cu precădere după anul 1970 pentru a se păstra și conserva spre folosul urmașilor cât mai multe dintre însemnele civilizațiilor strămoșilor, sub orice formă de conservare, pornind de la ideea înlănțuirii civilizațiilor potrivit principiului că: orice civilizație poartă cu ea povara unei civilizații care a fost și povara unei civilizații care va veni. Atunci când spunem povară înțelegem răspunderea conservării și dezvoltării zestrei
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]