4,124 matches
-
la abatorul de curci, care spera salvarea în scris. Dar n-a reușit! Nu stătuse să observe mecanismul, să-l demonteze, apoi să-l recompună spre a-l arăta lumii. Nu! Acel bărbat se implicase, și angrenajul l-a prins, strivindu-l. În șoferul acela, Mihai se vede pe sine, eliberat de rețineri, "consumînd" totul, ca o defulare. El, ignorînd chemarea! Dar, pe plan real, chemarea a fost mai puternică; l-a adus în plină iarnă aici, într-o casă pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
mîncare și împarte cu mine bucuria copiilor. Ca și necazurile, bineînțeles. Mă suportă cînd sînt morocănos și nu-și ia lumea-n cap cînd sînt plecat cu săptămînile undeva departe, să scriu. Dacă mă rănește uneori, e pentru că se simte strivită de orizontul îngustat mereu și-atunci lovește în cei apropiați, ca o defulare. În felul ei, știe să-mi fie alături... Sau, cel puțin, încearcă să mă tolereze. De fapt, în acest univers închis, în care sacoșa goală este adevăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de bine cîntă la pian... "La ce bun să-i mai tulbur sufletul de copil, prezentîndu-mă și să-i spun... Ce?! C-am fost plecat în alte sfere? Că noi, cei bătrîni, uităm să mai privim pe unde mergem și strivim adesea florile cele mai gingașe?..." Poate... oftează Mihai obosit. Copilaș! aude șoapta Simonei și-și simte brațul strîns cu putere. Ochii lui Mihai se reped cu violență în ai femeii, cutremurîndu-se vizibil expresia ei l-a trimis cu ani mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cu hîrtiile distruse de pe masă încă un timp, oprindu-se în nemișcare după ultima zvîcnire, cînd Simona și-a încleștat mai cu putere degetele ei fine în părul lui de la ceafă, dîndu-i de înțeles că-și poate trage sufletul așa, strivind-o cu toată greutatea. Apoi, Mihai se lasă ușor pe o parte și-i ridică Simonei capul, să-l pună pe pieptul lui. Întotdeauna, după, să dai răgaz iubitei să stea un timp cu capul pe pieptul tău, poate chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și te-am urît deopotrivă. Mi-ai fost șansă și ghinion. Sîmbătă mai speram. Ce? Nu știu! Dar speram. Manoliu a găsit cartea ta în Constanța. I-am luat-o s-o citesc, să-ți spun părerea. În femeia aceea strivită de griji, terestră în idealuri, cicălitoare și plină de răutate uneori, defulîndu-se de micimea vieții cotidiene, m-am văzut pe mine dacă am fi rămas împreună. Ori poate mai rău, pentru că eu n-am avut tăria să pornesc la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
îi este totuna. O durere cumplită îi încinge capul. Orele trec, aducînd înserarea. O dată cu ea se întoarce și grănicerul cu cîinele. Mihai este salutat cu prietenie. Chiar și cîinele îl privește cu ochi blînzi. Apoi, rămîne iar singur: doar el, strivit de greutatea cerului. Jos, valurile s-au mai potolit. Vîntul, la fel de puternic, venit din aceeași zonă incertă a împreunării cerului cu marea, poartă încă miros de alge și particule de apă sărată. Aici începe și se sfîrșește lumea. Doar cadența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
le reprezintă știința în coeziunea sa, vede adeverită (constatată) propria sa conștiință (Bewusstsein), începătorul talentat și cel ce petrece încă în porticele artei câștigă priveliștea mărimei câmpului întreg și inspiciunea în misteriile artei, în fine mediocritatea cea stearpă va fi strivită de pretențiunile ce se grămădesc asupră-i ca o necesitate de fier, ca o putere neabătută, daca va mai avea vreun sens numai pentru interesele obiective ale artei; numai pe lângă rutinierul mulțumit de sine, care printr-o rătăcire nefastă a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
le călca apoi cu ușurință, făcând frății de cruce și cumetrii, meșteri de-a înșela prin ele pe cei proști. Niciodată n-au fost ei cuiva cu credință, nici chiar vechilor împărați ai romanilor. Împăratul Traian i-atacase, i-a strivit de tot și i-a robit, ucigând pe împăratul lor, Decebal, al cărui cap a fost înfipt într-o suliță în mijlocul orașului Roma. Ei sânt așa numiții daci și besi. Dentăi locuiseră în vecinătatea Dunării și a fluviului Sau, numit
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Sava, unde locuiesc sârbii, în locuri tari și grele de străbătut, de cari răzimîndu-se fățăreau iubire și supunere cătră vechii împărați, pe când, din întăririle lor, năvăleau și pustiiau provinciile romanilor, încît aceștia, pierzând răbdarea, precum am spus-o, i-au strivit. Atunci, fugind de acolo, ei s-au răspândit în tot Epirul și Macedonia, cei mai mulți s-au așezat în Ellada... BĂTĂLIA HOTĂRÎTOARE 2257 Oștirea aliată, în rândurile căreia se lupta și trupa trimesă-n ajutor de Mircea I, a fost bătută pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și du-te să te aranjezi puțin. Kinnard Își scuipă niște dinți. Doamna Ralphie Înhăță cheile și o bancnotă de zece dolari. Bud Îi spuse: — Crăciun fericit, ce zici? Doamna Ralphie Îi aruncă o bezea grăbită și dădu mașina Înapoi, strivind renul, care Încă mai clipea. *** Avenue 53. Cod 2, fără sirenă. O mașină de patrulare alb-negru venise cu puțin Înaintea lui. Doi polițiști În uniformă - doi „albaștri“ - și Dick Stensland ieșiră din ea și se ghemuiră. Bud claxonă. Stensland veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Are dreptate să mă considere așa. Am avut toată viața o obnubilație salvatoare, un fel de optimism prostesc; în felul acesta am reușit să trec prin situații care, considerate cu toată mobilitatea și prospețimea minții, pesemne că m-ar fi strivit. Poate că am avut mereu o "concentrare prostească", precum a ciobanului care păștea oile cu spatele la o șură în flăcări și care, întrebat cum de nu văzuse șura arzând, răspunse că el se uita la oi." Ziua de lucru a fost
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Dar pedagogia lui Noica nu s-a rezumat niciodată la patetismul unui simplu îndemn. Fiind un antrenor extraordinar, el a știut să ne ia din punctul în care ne aflam și să ne propună idealurile performanței culturale fără să ne strivească sub ele, dar și fără să ne lase iluzia că le-am putea atinge trișând. Noica reprezintă de aceea șansa noastră culturală. Prin el ni s-a oferit contactul viu cu un model cultural foarte înalt, care ne-a dispensat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și se poate să fie o condiție a artei să rămână la nivelul "animalității spiritului". Mă întreb dacă prinsă între propria ei inteligență și cea pe care i-o infuzați voi din afară, arta lui Sorin nu amenință să fie strivită de prea multă luciditate. Îmi reproșezi că nu am știut să văd "transcendentalul" în expoziția lui. Nu am niciodată un bun contact de la prima întîlnire cu un artist: și la Brâncuși, și la Țuculescu, am reacționat în a doua instanță
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
început să mă iubească senin, dând la o parte straturile mistificărilor induse, descoperindu-mă, așa zicând, pe cont propriu. Am așteptat ani de zile cu înfrigurare această clipă, îngrozit de ideea că m-ar putea repudia, că m-ar putea strivi sub povara reproșurilor, dar și încrezător în puterea de discernământ pe care avea să o dobândească, în nevoia lui de mine și de iubirea mea. Această nevoie de mine, în simpla ei imaterialitate, gândită ca tensiune spirituală pură, este darul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
am pierdut. Aerul acela de bonomie eternă, pe care îl proiectează uneori în afară lenta ciuruire a creierului, s-a instalat pe fața lui. De unde răsare această cumsecădenie a neputinței răstignită peste golul care crește treptat în noi, acest zâmbet strivit pe față care ține loc de expresie și scoate la iveală o fericire fără obiect? Și trupul, apoi. Când ne degradăm fizic, începem să semănăm cu obiectele stricate: sîntem ca ușa unui frigider care se închide prost, ca brațul unui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
moară singură. Dar chiar În clipa aceea intra Bobby dînd din mîini ca un bezmetic și croindu-și drum prin mulțimea servitorilor, eroic și violent, Încîntat că avea prilejul să-i Îmbrîncească pe toți și cît pe-aci să-l strivească pe copilașul Nildei; venea cu medicul ca să-și salveze mama. Medicul examină repede Înțepătura și ceru un termometru, sub privirile Nildei care-și spunea În sinea ei; ăștia sînt niște pungași, dacă m-ar fi lăsat să mușc locul Înțepăturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să moară de frică și apoi, cînd și-a dat seama mai bine despre ce e vorba, era gata să moară de fericire, fiindcă era mama, care venise la patul meu ca să mă trezească. Mămica În capot, mai-mai să-l strivească și să-l sufoce cu atîtea sărutări și tot vorbindu-i de darurile pe care o să i le cumpere chiar astăzi după-masă. Îi cerea o listă, să facă urgent o listă, voia să-l copleșească cu daruri, nu numai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu multe birouri de Închiriat și, la ultimul etaj, penthouse pentru un holtei, prieten de-al lui Juan Lucas. Apoi, În plin centru, asistă la lupta crîncenă dintre Înfricoșătoarele blocuri moderne și vestitele balcoane din Lima, luptă În care noul strivește vechiul. Dar ei trec mai departe și Mercedesul străbate o zonă Întinsă care se năruie Încetul cu Încetul de mai bine de o sută de ani și coboară Într-un loc straniu, de parcă ar fi ajuns pe lună: aceste clădiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tîrziu, cînd a fost invitat la el acasă; desigur că făcuse gestul acela ciudat, atît de trist la vîrsta lui, dar nici Julius și nici ceilalți n-aveau timp să se uite la el În clipa aceea și Fernandito Îl strivise cu privirea și se Întorsese să urmărească noua numărătoare pe care maica Mary Joan o Începea chiar atunci, văzînd că cele două rînduri Învinse se ridicau din nou la luptă cu fețele zâmbitoare, cu mînuțele ridicate sus de tot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să vină să-l atingă Dar În drumul lui era o bancă, și Cano o privi cîteva clipe și tic, Îi spuse casă, și pe bancă era un păianjen și-l atinse cu crenguța, dar imediat ridică piciorul ca să-l strivească mai Înainte ca păianjenul să poată fugi, Îi spuse Fernandito Ranchal y Ladrón de Guevara În timp ce-l strivea sub talpă. Acum nu mai rămînea decît copacul. Julius se mută cu gîndul În locul lui Cano și de acolo se privi: putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și tic, Îi spuse casă, și pe bancă era un păianjen și-l atinse cu crenguța, dar imediat ridică piciorul ca să-l strivească mai Înainte ca păianjenul să poată fugi, Îi spuse Fernandito Ranchal y Ladrón de Guevara În timp ce-l strivea sub talpă. Acum nu mai rămînea decît copacul. Julius se mută cu gîndul În locul lui Cano și de acolo se privi: putea fi văzut cu ușurință stînd după copac. Dădu să fugă, dar În drumul lui se ciocni de crenguță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai mare ca Înainte, mult mai mare decît azi-dimineață, cînd a ieșit pentru prima dată din bucătărie și el a fugit să se ascundă Într-o cameră de baie, unde Vilma deveni o tîrfă și mai mare, În timp ce globul Îl strivea de pereți și de țevile dușului rece, unde Vilma deveni o tîrfă uriașă, de unde el fugi urmărit și ajunse la bazin, sări În apă și Înotă repede cu capul la fund ca să nu audă nimic, să nu vadă nimic, dînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe Susan, să se repeadă de gîtul ei, Îmboldit cum era să sară În brațele ei, de gîtul ei, să plîngă strigînd: ajută-mă!... scapă-mă de globul ăsta care vine peste mine!... e uriaș!... mă apasă!... mă turtește!... mă strivește!... mă doare!... Luați-o pe Vilma! pe Nilda! pe Cinthia!... Dar nu. Nu, fiindcă Julius a reușit să se stăpînească, depășind momentul acela dificil și camioneta a ajuns fără nici un alt incident la palat. Nu s-a Întîmplat absolut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o rochie de vară care o făcea irezistibilă, amîndoi debordînd de energie, vorbăreți, surescitați, În plină formă, destupînd sticle ce conțineau un excelent vin alb pe care-l aduseseră de la Bolzano, și apoi, singur În fața lor, mai vîrstnic, chinuit, nervos, strivit de căldura acelor ultime zile de vară de la Paris, el, musafirul lor, François Weyergraf, un bărbat care avea să afle destul de repede că ajunsese la fund, un bărbat care nu plecase din Paris În vara aceea cu speranța că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Îmi puteam Îngădui să mai spun și eu prostii din cînd În cînd, fără să mă pomenesc pe nepusă masă convocat În biroul Părintelui director de studii sau al Părintelui rector. În timpul orelor de religie, de pildă, nu mai eram strivit sub un șir de adevăruri predate Într-o manieră definitivă și de neînlăturat, ex cathedra. Fără să renunțe, desigur, la definițiile solemne ale magisteriului, preoții de la Colegiul Saint-Marc nu se mai socoteau episcopi adunați În conciliu. Oare iezuiții i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]