KorAP: Find »[drukola/base=subiectivitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...117 118 119 ...129 >

3,225 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

și să înțeleagă semnificația acestor tulburări, considerate ca „experiențe sufletești interioare” ale persoanei umane. Spre deosebire însă de tulburările somatice care, având un caracter material prin substratul lor anatomo-fiziologic ce le face a fi obiectivabile, tulburările psihice au caracter de subiectivitate pură și, din acest motiv, ele rămân interioare fiind prin aceasta strict individuale persoanei bolnavului. Aceasta determină ca procesul de cunoaștere și înțelegere să nu aibă un caracter direct și imediat, întrucât nu poate fi obiectivat, ci numai postulat, prin

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care este cuprinsă și psihopatologia. Viziunea exclusiv biologică a bolii, așa cum ne este ea furnizată de științele naturii, nu este suficientă și ea nu poate cuprinde totalitatea aspectelor acesteia. Concepția antropologică asupra bolii aduce în discuție câteva teme principale: a) subiectivitatea bolnavului ca interioritate trăită a suferinței; b) suferința înțeleasă ca experiență de viață cu un caracter particular, dramatic, reprezentând dimensiunea ontologică a bolii; c) Caracterul specific al „psihobiografiei” bolnavului în raport cu boala considerată ca un accident ontologic. Aceste aspecte subliniază caracterul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau pe care o reprezentăm și în componența căreia intră următoarele elemente: a) subiectul vital reprezentat prin obiectivitatea pură și instinctul; b) conștiința, considerată la modul general și în care trebuie să vedem sciziunea „subiect/obiect” (certitudinea); c) spiritul, reprezentând subiectivitatea pură (convingerea); d) existența, ca reprezentând tot ceea ce angajează individul (credința). 2) Ființa care ne înconjoară sau realitatea externă dată în care suntem (alături de ceilalți indivizi asemănători nouă) și care este reprezentată prin următoarele elemente: a) lumea reală și posibilă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
două persoane (G. Amado). Dialogul apropie prin acord. El stabilește o punte de legătură, unind două persoane, dar fără a le unifica. Luarea la cunoștință prin limbaj, a unei persoane de către cealaltă, nu le dizolvă ci le apropie, obiectivând fiecăreia subiectivitatea celuilalt. Prin obiectivizare, limbajul revelează natura și interioritatea persoanei. Dificultățile de limbaj sau pierderea limbajului izolează persoana și generează o stare de angoasă. Acest tip de angoasă creează impresia unei bruște dispariții a propriului Eu, prin absența comunicării sau prin

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihiatrul o „simte” ca pe o modificare psihopatologică a persoanei acestuia. Ea reprezintă „intuiția” sau „sentimentul anormalului” pe care-l degajă persoana bolnavă psihic și pe care psihiatrul experimentat îl surprinde cu ajutorul „simțului clinic” care este rezonanța interioară, în sfera subiectivității medicului psihiatru a subiectivității alterate a bolnavului. Raportul „trup/suflet” în psihopatologie Problemele mai sus discutate pun în evidență faptul că persoana este sinteza realizată de trup (soma) și suflet (psyché), elemente componente care sunt inseparabile. Acest aspect se înscrie

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
pe o modificare psihopatologică a persoanei acestuia. Ea reprezintă „intuiția” sau „sentimentul anormalului” pe care-l degajă persoana bolnavă psihic și pe care psihiatrul experimentat îl surprinde cu ajutorul „simțului clinic” care este rezonanța interioară, în sfera subiectivității medicului psihiatru a subiectivității alterate a bolnavului. Raportul „trup/suflet” în psihopatologie Problemele mai sus discutate pun în evidență faptul că persoana este sinteza realizată de trup (soma) și suflet (psyché), elemente componente care sunt inseparabile. Acest aspect se înscrie în dimensiunile unei antropologii

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de regulă, cu însăși boala sa, în diferite grade de atingere și intensitate ale procesului patologic. El are o conștiință parțial critică (nevroze) sau absolut lipsită de critică (psihoze, demențe) fiind o persoană alienată psihic. Conștiința ca și propria sa subiectivitate sunt dominate de procesul patologic, în asemenea măsură încât el refuză statutul de bolnav și în consecință, va fi necooperant cu medicul sau chiar va avea o atitudine ostilă față de orice propunere sau acțiune terapeutică din partea acestuia. Aceste aspecte particulare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Important este că medicul care observă, face această judecată de valoare, raportând „impresia pe care i-o face bolnavul” pe de o parte la cunoștințele și experiența sa personală, în plan extern-formal; iar pe de altă parte, la propria sa subiectivitate, ca mod de evaluare personală a stării de normalitate psihică, deci în plan interior-subiectiv. Ceea ce trebuie reținut ca important, în actul hermeneutic, este faptul că subiectul trebuie întâi „simțit” și „cunoscut” de medic, printr-un act de reflecție și ulterior

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
să aibă o ținută demnă, să inspire încredere și siguranță, să nu piardă nici un moment acțiunea directoare asupra bolnavului. Să nu se lase intimidat sau speriat de manifestările acestuia, nici să nu influențeze „observația clinică” a cazului cu propria sa subiectivitate. Să fie, în primul rând, coparticipativ intelectual, căutând să-l înțeleagă pe bolnav pentru a-l putea ajuta. El trebuie să-și iubească bolnavii, să fie alături de ei, dar să nu uite niciodată că „rolul” său este de a-i

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în vedere faptul că dincolo de cercetarea propriu-zisă, cu caracter obiectiv, aceasta reprezintă și o „întâlnire interpersonală” între două persoane: persoana cercetătorului și persoana subiectului studiat. În acest proces are loc o „întâlnire” sau o punere „față-n față” a două „subiectivități umane”, a două „conștiințe”, aspecte absolut esențiale și specifice cercetării științifice în aceste domenii de cunoaștere. Din acest motiv cercetarea științifică în psihologie și psihopatologie, dincolo de „rigoarea științifică” trebuie să țină seama și de „normele morale” ale „întâlnirii subiect/experimentator

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
lui M. Kierkegaard, în raport cu „interogarea ființei umane despre ea însăși, despre existența sa, despre sensul destinului său”. Pentru L. Lavelle „angoasa este considerată ca o formă de revelație a existenței însăși”. J. Maritain susține că „angoasa este o parte a subiectivității noastre”. J.P. Sartre precizează că „angoasa se distinge de teamă care este frica de ființele lumii, pe când angoasa este teama sau frica de sine însuși”. Un studiu interesant, aprofundat, al angoasei ne este oferit de S. Kierkegaard. După opinia acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663

fiabil, care a fost observat de două sau mai multe persoane. Multe ramuri sportive, cum ar fi gimnastica, patinajul și înotul, pentru a numi doar câteva, se apreciere pe judecată pentru a determina învingătorii și învinșii. Avocatura ne confruntă cu subiectivitatea aprecierii și caută să găsească dovezi care să stea la baza deciziei de vinovăție sau nevinovăție. În afaceri putem depăși subiectivitatea aprecierii construind o scală de evaluare comportamentală. Este vorba despre o scală în care fiecare variabilă ce trebuie măsurată

[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
pentru a numi doar câteva, se apreciere pe judecată pentru a determina învingătorii și învinșii. Avocatura ne confruntă cu subiectivitatea aprecierii și caută să găsească dovezi care să stea la baza deciziei de vinovăție sau nevinovăție. În afaceri putem depăși subiectivitatea aprecierii construind o scală de evaluare comportamentală. Este vorba despre o scală în care fiecare variabilă ce trebuie măsurată e legată de comportamente și realizări specifice. Calitatea performanței și serviciile față de clienți sunt două domenii în care scala este folosită

[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666

realizînd inovații și prelucrînd clișe-ele anterioare prin manifestarea creației și libertății lingvistice. Respectînd tradiția lingvistică a comunității sale, vorbitorul se înscrie într-o obiectivitate de tip social, dar, inovînd în folosirea limbii potrivit aptitudinilor și atitudinilor sale, el își manifestă subiectivitatea; dacă inovația are condiții de a se răspîndi și de a fi acceptată social, ea poate deveni obiectivitate pentru alți vorbitori. În nici un caz însă, vorbitorul nu este în măsură să-și exerseze cu succes liberul său arbitru pe terenul

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
e r menținea creația la nivel individual, dar atribuia limbii și momente de fixitate în normă, atunci cînd creația individuală se răspîndește la (toți) membrii grupului social (prin imitație). Și într-un caz și în celălalt se observă totuși primatul subiectivității și neglijarea (uneori totală a) caracterului obiectiv al limbii, ca și cum ea nu s-ar putea analiza și sub aspecte care să nu privească intuiția și expresia. O corectură în acest sens a fost făcută de lingvistul Eugen Coșeriu, care merge

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
se oglindește la rîndul lui la nivel conceptual. De aceea, arată Humboldt, se ajunge ca subiectul să posede trei entități conceptuale: amprenta obiectului, maniera de interpretare a obiectului și efectul produs de structura fonică a cuvîntului. Gînditorul german consideră că subiectivitatea din limbă este dominată analogic de subiectivitatea omogenă a tuturor vorbitorilor, este, prin urmare, o subiectivitate socială ("națională", după Humboldt), iar nu una individuală. S-ar putea deduce de aici o nouă etapă în obiectivarea cuvîntului (semnului lingvistic), prin apartenența

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
conceptual. De aceea, arată Humboldt, se ajunge ca subiectul să posede trei entități conceptuale: amprenta obiectului, maniera de interpretare a obiectului și efectul produs de structura fonică a cuvîntului. Gînditorul german consideră că subiectivitatea din limbă este dominată analogic de subiectivitatea omogenă a tuturor vorbitorilor, este, prin urmare, o subiectivitate socială ("națională", după Humboldt), iar nu una individuală. S-ar putea deduce de aici o nouă etapă în obiectivarea cuvîntului (semnului lingvistic), prin apartenența lui la fondul social impus individului vorbitor

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
să posede trei entități conceptuale: amprenta obiectului, maniera de interpretare a obiectului și efectul produs de structura fonică a cuvîntului. Gînditorul german consideră că subiectivitatea din limbă este dominată analogic de subiectivitatea omogenă a tuturor vorbitorilor, este, prin urmare, o subiectivitate socială ("națională", după Humboldt), iar nu una individuală. S-ar putea deduce de aici o nouă etapă în obiectivarea cuvîntului (semnului lingvistic), prin apartenența lui la fondul social impus individului vorbitor ca atare, așa cum a stabilit mai tîrziu Ferdinand de

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
depășirii limitelor normei, asigură creației artistice o libertate mai mare decît cea întîlnită în comunicarea obișnuită prin intermediul limbii și, în acest caz, pot fi afectate chiar și construcțiile fixe, care alcătuiesc discursul repetat. Asemenea îmbinări fixe sînt, de obicei, produsul subiectivității, dar, prin răspîndirea lor, devin un aspect al subiectivității colective și intră în fondul obiectiv al limbii. Construcțiile fixe păstrează însă de cele mai multe ori nota expresivității, iar sensul lor nu este nici însumare, nici pro-dus al sensurilor elementelor componente. Așadar

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
mare decît cea întîlnită în comunicarea obișnuită prin intermediul limbii și, în acest caz, pot fi afectate chiar și construcțiile fixe, care alcătuiesc discursul repetat. Asemenea îmbinări fixe sînt, de obicei, produsul subiectivității, dar, prin răspîndirea lor, devin un aspect al subiectivității colective și intră în fondul obiectiv al limbii. Construcțiile fixe păstrează însă de cele mai multe ori nota expresivității, iar sensul lor nu este nici însumare, nici pro-dus al sensurilor elementelor componente. Așadar, factorul subiectiv este cel care produce structurarea construcțiilor fixe

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
primul rînd, neokantianul Ernst Cassirer care integrează cercetarea limbii în cercetarea mai amplă a formelor simbolice realizate de spiritul uman. Ca chestiune de principiu, se poate constata că, spre deosebire de (neo)hegelianism, (neo)kantianismul nu pune un preț la fel de mare pe subiectivitate, deși afirmă consecvent rolul constructiv al subiectului în cunoaștere și, în general, în manifestarea umană. Teza fundamentală a lui Im. Kant este aceea a activității creatoare, constructive, a subiectului în toate sferele activității spirituale, dar subiectul este în acest caz

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
se institui în subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin relațiile cu limba și cu interlocutorul. De fapt, pe lîngă

Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]