5,246 matches
-
imposibilul, acel „nici nu se pune problema“, nu mi se mai părea așa de ridicol, ba chiar putea fi posibil. Nu știu, mi-a răspuns Jeanie. Ce-ți place? M-am gândit. — Păi, îmi plac toate astea, am zis eu timidă, indicându-ne pe noi. Dependența, recuperarea, creierele oamenilor, motivele lor. De când Josephine îmi spusese că fusese dependentă de droguri și alcoolică, ideea de a ajunge unde ajunsese ea îmi tot dădea târcoale. —Psihologie, mi-a sugerat Nola. Sau un curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
e noul gri al sezonului, care a fost noul negru al sezonului trecut), s-a poziționat într-un colț, lângă niște rafturi cu cărți. Patrick McMullan, fotograful monden numărul unu, a început să se foiască și el prin preajmă. Fetele, timide foarte, se prefăceau că nu au observat aparatul de fotografiat uriaș care atârna de gâtul tipului. Apoi Patrick a început să facă poze. Una dintre fete, un fost manechin, a scos o carte, la întâmplare, dintr-un raft și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Ce părere ai? a chestionat-o Graham nerăbdător. Melissa se uita la carnețelul așezat pe masă, în fața ei, cu o asemenea intensitate, încât aproape c-am început să mă aștept să-l văd mișcându-se. Îmi dădeam seama că era timidă și că nu era deloc încântată să vorbească în fața întregului grup - iar faptul că trebuia să discute despre o carte porno îi creștea, indubitabil, emoțiile. — Păi, e... ăăă... e extrem de necizelată, a spus ea după o pauză. De fapt, scriitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
patru asistenți ca s-o ajute să-și care prada. Phil era convins că tipa vindea apoi cărțile pe eBay. — OK, deci cartea mea, a zis ea în sfârșit, înmânându-i sacoșa cât în sac de gunoi asistentei tinere și timide, care se materializase în pragul ușii. Călătoria mea în căutarea Bărbatului Perfect - cu toți perverșii, ticăloșii și nenorociții pe care am fost nevoită să-i suport. Cum a fost tipul ăla cu care m-am întâlnit vara trecută, în Hamptons
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
experiența de a fi întâmpinat, de la ușă, chiar de Mimi, în persoană. La nouăzeci de kilograme fără un cannoli 1. Mimi te făcea instantaneu să te simți parte din la famiglia 2. Când ne-am așezat, Luke mi-a zâmbit timid. Era îmbrăcat cu o cămașă. Părul întunecat era puțin ciufulit. — Prietenului meu îi plac pastele Bolognese, am scăpat-o eu uitându-mă peste meniu. Sigur că afirmația respectivă nu avea nici un fundament real - Randall nu s-ar fi atins nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
O, Henry, ești atât de perspicace! remarcă Sally, după care deșurubă dopul sticlei de votcă. — Nu sunt deloc. Dar e ceva al dracului de evident. — Ba ești, zău că ești! Numai că ești îngrozitor de modest, asta-i tot. Modest și timid și bărbătos. Sally trase o dușcă zdravănă direct din sticlă și i-o întinse lui Wilt. Fără să se gândească prea mult, bărbatul luă și el o gură și simți că are probleme cu înghițitul. Sally încuie ușa și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
nevoie de un motiv? Un motiv ca să ți-o tragi? — Da, spuse Wilt. Da, am nevoie. — Motivu-i parșivu’. Simte-te liber! Apoi Sally îl trase în jos spre ea și îl sărută. Wilt nu se simțea deloc liber. Nu fi timid, dragule! — Timid? zise Wilt, rostogolindu-se pe-o parte. Eu timid? Bineînțeles că ești timid. Bun, o ai mică. Mi-a spus Eva. — Mică? Ce vrei să spui cu asta, că o am mică? strigă înfuriat Wilt. Sally își înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
un motiv? Un motiv ca să ți-o tragi? — Da, spuse Wilt. Da, am nevoie. — Motivu-i parșivu’. Simte-te liber! Apoi Sally îl trase în jos spre ea și îl sărută. Wilt nu se simțea deloc liber. Nu fi timid, dragule! — Timid? zise Wilt, rostogolindu-se pe-o parte. Eu timid? Bineînțeles că ești timid. Bun, o ai mică. Mi-a spus Eva. — Mică? Ce vrei să spui cu asta, că o am mică? strigă înfuriat Wilt. Sally își înălță zâmbitoare privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
spuse Wilt. Da, am nevoie. — Motivu-i parșivu’. Simte-te liber! Apoi Sally îl trase în jos spre ea și îl sărută. Wilt nu se simțea deloc liber. Nu fi timid, dragule! — Timid? zise Wilt, rostogolindu-se pe-o parte. Eu timid? Bineînțeles că ești timid. Bun, o ai mică. Mi-a spus Eva. — Mică? Ce vrei să spui cu asta, că o am mică? strigă înfuriat Wilt. Sally își înălță zâmbitoare privirea spre el. — N-are importanță. N-are importanță. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
nevoie. — Motivu-i parșivu’. Simte-te liber! Apoi Sally îl trase în jos spre ea și îl sărută. Wilt nu se simțea deloc liber. Nu fi timid, dragule! — Timid? zise Wilt, rostogolindu-se pe-o parte. Eu timid? Bineînțeles că ești timid. Bun, o ai mică. Mi-a spus Eva. — Mică? Ce vrei să spui cu asta, că o am mică? strigă înfuriat Wilt. Sally își înălță zâmbitoare privirea spre el. — N-are importanță. N-are importanță. Nimic n-are importanță. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
are curajul să-și asculte instinctele! Ca și cum instinctul ar însemna să ejaculeze în trupul sterilizat chimic al unei femei pe care o întâlnise pentru prima oară în viață cu douăzeci de minute în urmă. Iar Wilt reacționase instinctiv, dându-se timid la o parte din calea concupiscenței legate de putere și de aroganță și de un dispreț intolerabil față de persoana lui, pornit de la presupoziția că tot ce era el, tot ce însemna micuțul de el reprezenta o simplă prelungire a penisului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Tolea era, în definitiv, chiriașul, nu el. Așa că... da, ar fi bună o vizită la Tolea, mai ales că vizitele sunt rare, n-ar avea de ce să se plângă chiriașul. Rare, dar uite că ultima a fost chiar ieri. Bătuse timid în ușă. Nici un răspuns. Totuși, Tolea era acasă. Se simțea că e acasă, dar nu vrea să deschidă. Mai ciocănise o dată, de două ori, apoi deschise precaut ușa. Domnul Tolea Voinov abia de își rotise capul. Îl recunoscu pe intrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și simplu, pur și simplu, învins de lene, de lehamite, în timp ce profesionistul își livrează aria? Acum, de când s-a decis să preiau eu administrația, nu mai plătim un angajat din afară, avem pe cineva care chiar locuiește aici. Voce moale, timidă, dinți mărunți, gălbui, un obraz îngust, anemic, cu mustața subtire și cu cicatricea aceea inevitabilă. M-ar interesa proiectele dumneavoastră. Nu aș abuza, dar aș vrea să ne revedem, din când în când. Așadar, un biet pescuitor de pradă mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
amâne. Dar Dida Voinov nu-și mai intercepta gândurile. O statuie carbonizată, cuvintele muriseră. Un mic grup de personaje, o mică istorie fierbând în cazanele mult încinse ale Istoriei, în ciorba măcelului planetar? Tacâm pentru liceanul Anatol Dominic Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului strălucitor al bicicletei, când fusese brusc izbit de momâia neagră și bleagă a hazardului. Vinovăția, adolescentul și-o tot sucise și înnodase, până la acel bum năprasnic. Acum două săptămâni...apoi gonise, orbit, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
subțiri burlane de tablă,, peste ei jacheta pisică albă. Rămase într-un lung maiou cafeniu, de balerină. Un trup mic, simplu, lunecos... nu așa, lasă-mă... pielea ardea. Se pierduse, grăbit, în trupul îngust, electrizat de lumina rea a lunii. Timid vârtej stângace. Ira, cu picioarele strânse sub ea, parțial acoperită cu pătura groasă, își aprinsese a doua țigară. Bărbatul privea nicăieri. Apoi, găsise soluția: pleca în chiar acea seară. Trebuia să-și strângă lucrurile, să prindă trenul de 21,30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
guvernantă. Așa că domnul Anatol Vancea Voinov sună din nou, lung. Ușa se întredeschide încet, încet, cu maximă precauție. Nu e Jeny, ăsta nu e stilul ei. Nu, bineînțeles, nu e Jeny. E perechea, simetricul masculin, pacientul mototol. Un pensionar palid, timid. Livrea prăfuită, valet blând, miop, ochi de broscoi casnic. — A, dumneavoastră, da da, poftiți. Domn’ doctor n-a venit încă. Da’ vine repede domn’ Marga. Puteți aștepta. Apasă butonul, izbucnește de peste tot lumina marilor candelabre. A, e seară, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Urmăritorii sunt și ei urmăriți, suspiciunea și frica își stimulează și își deviază emisia. Complicațiile păreau mult reduse, în cazul familiei Gafton. Dacă știi despre cei din preajmă tot ce se poate ști, parcă scade și teama, nu-i așa... Timidul Matei Gafton, visătorul concordiei universale, sacrificându-se pentru igiena socială, scriind petiții pentru îndreptarea administrației pe calea cea bună și studii istorice, pentru generația tânără, care ar trebui să fie însetată de adevăr, dacă nu ar fi însetată de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
perisabile, în bâlciul planetar! Cum o să pună doamna Veturia țigară în gură... Cât despre băuturi, o amețea până și romul picurat în crema prăjiturilor. Dar n-ar fi putut nega plăcerea de a alinia cutiile, sticlele, spectaculoasele borcane. Privirea lucea, timidă, ca și cum obiectele acelea colorate ar fi un scut contra clisei zilnice. Fortificată, înnobilată... ca și cum ar fi redevenit o adevărată persoană, apărată, zău, așa, prin această puerilă înavuțire. Cum li se întâmplă copiilor când primesc daruri peste posibilitățile clasei lor sociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
au bun-simț, știu asta. Dominic nu era pacientul doctorului Marga. Nu, nu era. Ar fi fost nevoie de consultații impudice, pentru care nici unul nu părea pregătit. Doctorul Marga continua să vadă, probabil, în zăpăcitul trecut de 50 de ani, același timid adolescent, de altădată, fratele fostului său amic Mircea Claudiu. Necazurile cu care profesorul Anatol Dominic Vancea Voinov se prezentase într-o dimineață la cabinetul doctorului Marga, încercând să explice de ce fusese dat afară din învățământ și ce implicații avusese procesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
l-a mai cedat și din al cărei sanctuar a decolat, cu ceva bani economisiți, așa zice lumea, direct la facultate... Acolo, la facultate, surpriză! Relația sa cu sexul în ofensivă a devenit, pentru toți cei cinci ani de studiu, timidă, evazivă, apatică. Atunci au și început, de altfel, spune lumea, bănuielile, bârfele. Evita intimitatea, apropierea. O incipientă incompatibilitate, poate, de care nici el nu era încă deplin conștient? Nu știa încă, poate, destul despre sine, nici ca ar trebui sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și se retrase. Profesorul rămase singur cu comoara. La ora 5, doamna Venera îi aduse un ceai și sandviciuri. — Poate ai vrea prânzul. Cred că ai flămânzit. — Da, nu, înțeleg... scânci zăpăcitul. La ora 7 seara, gazda bătu din nou, timid, în ușă, propunându-i o gustare. — Nu, deloc, deloc. Dar poate vreți să plecați, să mergeți acasă. Eu am cam terminat. Dacă vreți, putem pleca, putem pleca. — O, nu-ți fă probleme, pot dormi și aici. Văd că te interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tăviță, da, da. Viitorul. Viitorul meu chip de câine. Tăviță. Speriat de prezent, trecut și viitor, monstrul. Dresat. Să nu putem, să nu... Detectivul se strecură ușor ușor înapoi spre cameră, trase lent lent ușa după el. Cândva, Tereza bătu, timid, în ușă. Era reanimată, normală, dresată, înviase de-a binelea, cățeaua. Cu fiecare oră redevenea, parcă, ce nu fusese vreodată. Buzele în continuă vibrație, ochii măriți, vopsiți, întineriți. — Ți-aș oferi o gustare. Cred că ai flămânzit... și zâmbise. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
promițătorul doctor Thumb. Era o biografie a lui Ludwig Wittgenstein, un filozof despre care auzisem, dar pe care nu-l citisem - lucru deloc surprinzător, dat fiind că majoritatea lecturilor mele se limitau la beletristică, doar cu tentative din cele mai timide în alte domenii. Am găsit această lucrare acaparantă, bine scrisă, dar o povestire se detașa dintre toate celelalte și mi-a rămas în minte de atunci încoace. Autorul, Roy Monk, afirma că, după ce a scris Tractatus, ca soldat în primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
intre în casă. Nu nutream nici cea mai vagă intenție de a o spiona din nou (sunt lucruri care pur și simplu nu se fac) și, dacă aceasta era unica mea șansă, trebuia să acționez imediat. De dragul sănătății mintale a timidului, îndrăgostitului meu nepot, m-am simțit obligat să spulber vraja care îl stăpânea, să îi demistific obiectul pasiunii, transformându-l în ceea ce era în realitate: o femeie casnică din Brooklyn, cu un mariaj fericit, cu doi copii și poate un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cât crezusem. Aceeași oră, același loc. Și a plecat legănându-se, traversând cvartalul cu pasul lui greoi, micșorându-se tot mai mult în depărtare. Când s-a distanțat suficient ca să nu ne mai poată auzi, Nancy a spus: — E tare timid, nu? — Da, tare timid. Dar e un om bun și nobil. Unul dintre cei mai buni din lume. M.F.P. a zâmbit. — Mai vrei numele magazinului cu materiale? — Da. Dar m-ar interesa și să-ți văd bijuteriile. Vine ziua fiicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]